Decizia civilă nr. 12030/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 12030/2013
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013
C. pletul compus din: PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: EVA T. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. V. și M. F. împotriva sentinței civile nr. 3770 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimatele D. G. A F. P.
S. și SC V. C. I. SRL PRIN LICHIDATOR J. C. Z. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul M. F. lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Se contată că intimata DGFP S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare în data de_ . De asemenea, se constată că lichidatorul judiciar C. Z. M. a depus întâmpinare la dosarul cauzei în data de_ .
Recursurile sunt timbrate cu taxă judiciară de timbru de 60 lei (f.33 și f.
34) și timbre judiciare de 0,15 lei.
S-a procedat la identificarea recurentului cu CI, seria SX, nr. 3., care depune la acest termen de judecată înscrisuri care atestă starea de sănătate a soției lui, recurentă în prezenta pricină.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, Curtea declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul recurentei în susținerea recursului declarat.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Instanța reține cauza in pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3770 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S. în baza art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a admis cererea formulată de DGFP S. și au fost obligați pârâții M. F. și M. V. să suporte pasivul social al debitoarei SC V. C. I. SRL Z. în sumă totală de 9786 lei, care va fi plătită creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune
și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi în parte pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență..138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. V. și M.
F. in calitate de asociați si administratori statutari ai SC V. C. I. SRL
solicitând ca in urma analizei probatoriului administrat in cauza sa se dispună prin decizia civila ce se va pronunța: admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate.
În motivarea recursului pârâții au arătat următoarele:
Dupa cum se poate vedea din documentele intocmite de lichidatorul judiciar, in concret raportul privind cauzele insolventei, lichidatorul judiciar nu a identificat elemente privind angajarea răspunderii administratorilor.
De asemenea, in plus lichidatorul judiciar arata clar ca societatea la deschiderea procedurii nu deținea niciun fel de bun deci nu este adevărata susținerea din sentința prin care sunt acuzați ca nu au predat bunurile lichidatorului. Intr-adevar societatea a avut bunuri in anul 2011 reprezentate de sold bani in casa si banca in valoare de 2165 lei dar nu s-au mai regăsit in balanța de verificare din_ care a stat la baza analizei efectuate de către
lichidatorul judiciar cu ocazia intrării firmei in insolventa. Cu privire la acest sold arată ca, asa cum rezulta din documentele contabile aferente anului 2012, au fost achitați cu suma de 686,35 furnizori, suma de 543 lei au fost achitata cu titlu de salarii neridicate iar diferența de 797,24 lei a fost achitata asociaților in contul datoriei societății fata de ei.
Amintesc si faptul ca asociații respectiv administratorii sunt creditori ai societății cu suma de 32.122,69 lei cu care dovedește buna credința a pârâților in vederea plații unor obligații ale societății si continuarea activității acesteia.
Începând cu luna septembrie 2010 activitatea societății a fost suspendata la cererea pârâților intrucat nu au mai putut continua activitatea pe motive de boala a soției (Alzheimer) pârâtul fiind nevoit sa o ingrijească in calitate de însoțitor permanent.
Lichidatorul judiciar a explicat pe larg destinația acelor sume pentru care sunt incriminați si de unde rezulta ca nici aceasta suma si nici cea reprezentând stopaje la sursa de 1.036 lei nu au fost însușite de către pârâți asa cum in mod eronat a susținut DGFP S. in cererea sa si judecătorul in motivarea sentinței.
Asa cum a arătat mai sus cele susținute de creditorul DGFP S. si de către judecătorul sindic in sentința data nu sunt fapte ilicite, nu au prejudiciat firma, contabilitatea a fost condusa, chiar daca activitatea a fost suspendata. Cauzele insolventei sunt cele arătate de lichidator in documentele depuse la dosar si in intampinarea formulata de acesta la cererea de angajare a răspunderii noastre materiale depusa de DGFP S., adică nu exista niciun prejudiciu cauzat de activitatea pârâților, cauzele fiind altele, pe care le-a explicat mai sus precum si scăderea vânzării la produsele comercializate de firma incepand cu 2010.
Luând in considerare cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Procedura falimentului impotriva SC V. C. I. SRL s-a deschis la cererea debitoarei prin incheierea nr.73/C/_ pronunțata de Tribunalul Sălaj in dosarul nr._ .
Creditoarea DGFP S. a solicitat angajarea răspunderii administratorilor statutari M. F. și M. V. ai debitoarei, în temeiul art. 138 lit. a din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, arătându-se că aceștia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile, lichidatorului judiciar, în vederea valorificării în procedura de lichidare. De asemenea, conform susținerilor reclamantei, aceștia au exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă. Administratorii statutari au reținut din salariile angajaților impozitul și contribuțiile în cuantum de 1.036 lei însă nu au virat această sumă la bugetul consolidat al statului, ci au reținut-o prin stopaj la sursă, operând astfel prezumția că aceasta a fost folosită de administratorii statutari, fie în interesul lor propriu fie în cel al altor persoane. Totodată, administratorii statutar au
refuzat să coopereze și nu au predat documentele contabile.
Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, judecătorul sindic achiesând celor relevate de recurentă, iar recursul pârâților se centrează în jurul ideii conform căreia în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de textul prev. art. 138 lit. a, neexistând fapta ilicită imputată și nici raportul de cauzalitate cu starea de insolvență.
Analizând aceste critici, Curtea constată că lichidatorul judiciar desemnat in dosar, analizând activitatea debitoarei, pe baza documentelor contabile reprezentate de bilanț si balanța la_, bilanț si balanța la_ si balanța la_, precum si a celorlalte documente contabile care au stat la baza întocmirii acestora, nu a identificat elemente privind angajarea răspunderii administratorilor asa cum a fost precizat in Raportul privind cauzele insolventei depus in dosar sub nr. 421/_ .
În același raport, s-a relevat că, la data intrării in procedura insolventei, societatea, asa cum rezulta din balanța de verificare încheiata la data de_, nu deținea niciun bun, iar pasivul, asa cum este înscris in Tabelul creanțelor, este in valoare de 9.786 lei. Din studiul in dinamica realizat pe baza
documentelor contabile rezulta ca societatea a înregistrat în luna decembrie 2011 un sold la contul casa si in contul din banca de 2.165 lei.
Cu referire la susținerea DGFP S. privind existenta sumei de 1.036 lei reprezentând impozite cu titlu de reținere la sursa (stopaj la sursa din salariile angajaților), lichidatorul a arătat că aceasta suma se regăsește în declarația de creanța depusa de DGFP S. si în balanța de la_, însă a apreciat că existenta acestor sume nu a condus la intrarea in faliment a debitoarei si deci nu exista un raport de cauzalitate intre existenta acestei sume si falimentul societății. Aceasta întrucât, din documentele verificate nu rezulta ca aceasta suma ar fi fost însușita de către administratorul statutar.
În privința la cele imputate pârâților, cu referire la soldul casei, în suma de
2.165 lei, despre care se susține că nu ar fi fost predat lichidatorului judiciar, s-a precizat faptul ca acesta se regăsește in balanța întocmita la_, dar nu si in cea de la_, care a fost luata in calcul de către lichidator la momentul la care a analizat situația financiara a debitoarei
Cu privire la acest sold, se menționează că, așa cum rezulta din documentele contabile aferente anului 2012, au fost achitați cu suma de 686,35 lei, furnizori, suma de 543 lei au fost achitata cu titlu de salarii neridicate, iar diferența de 797,24 lei a fost achitata asociaților in contul datoriei societății fata de ei. În acest context, se punctează și faptul ca, in conformitate cu cele inscrise in balanța de la_, asociații respectiv administratorii sunt creditori ai societății cu suma de 32.122,69 lei, respectiv un cuantum superior pasivului înregistrat în procedură, apreciindu-se corect că astfel a fost dovedită buna credința a acestora, in vederea plații unor obligații ale societății si continuarea activității acesteia.
Practicianul în insolvență relevă, totodată, că debitoarea a achitat către buget suma de 756 lei, in anul 2010, după care activitatea firmei a fost suspendata, conform mențiunilor existente la Registrul C. erțului S., aceasta nemaidesfășurând niciun fel de activitate pana in prezent.
Așa fiind, Curtea constată că susținerile conform cărora nu au fost restituite, integral, sumele reținute prin stopaj la sursă, nu sunt relevante în contextul specific al prevederilor art. 138 din LPI. Aceasta întrucât, chiar dacă ar fi reale susținerile conform cărora exista, și la data deschiderii procedurii, un rest de plată de 1036 de lei, raportat la cuantumul relativ mic al acestei sume, precum și la celelalte elemente dezvăluite de probațiunea administrată în cauză, Curtea constată că nu a fost relevat raportul de cauzalitate între această faptă și ajungerea în stare de insolvență.
În același sens sunt, de altfel, și concluziile lichidatorului privind cauzele și împrejurările care au generat încetarea de plăți, acesta relevând că, în urma analizei economico-financiare pe baza situațiilor financiare, a balanțelor de verificare, se poate observa cu claritate faptul că insolvența s-a datorat mai multor factori, respectiv:
nerealizării veniturilor scontate si, totodată, scăderii acestora de un an la altul, pe fondul general al recesiunii economice care a determinat scăderea puterii de cumpărare a populației și a cererii in aceasta perioada dar si a concurentei acerbe de pe piața comercianților de obiecte de îmbrăcăminte care a condus la inchiderea multor magazine mici cu specific similar in acești ultimii ani.
gradului mare de îndatorare înregistrat din acțiunea factorilor descriși mai sus și problemelor de sănătate ale administratorilor, care i-au determinat pe aceștia sa decidă ca nu mai pot continua o activitate compromisa sub toate aspectele economice, fara șanse de redresare si sa solicite deschiderea proceduri falimentului.
În plus, s-a arătat, în privința persoanelor cărora le-ar fi imputabilă ajungerea societății debitoare în încetare de plăți, că din evidențele contabile reiese că ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează unor factori obiectivi, astfel cum au fost prezentați mai sus, neimputabili persoanei care a asigurat conducerea societății debitoare. În acest context, de amintit este și că nu se verifică cele arătate de reclamantă, în sensul în care pârâții nu ar fi pus la dispoziția lichidatorului toate documentele solicitate, analiza efectuată de acesta bazându-se tocmai pe elementele ce rezultă din actele contabile predate.
Pornind de la aceste premise, Curtea constată că răspunderea reglementată de art. 138 și urm. din Legea insolvenței este o formă specială de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, pentru a fi antrenată, este nevoie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999
C. civ. (Codul civil din 1864), precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.
Din această perspectivă, trebuie dovedită de către reclamant existența tuturor condițiilor generale, iar vinovăția, ca element al răspunderii, trebuie să îmbrace forma intenției, iar nu a culpei. Fiind vorba de intenție, aceasta nu este prezumată, ci trebuie să fie dovedită. Aceste considerații sunt valabile și în privința cerinței referitoare la folosirea bunurilor în interesul personal al pârâtului, în ceea ce privește fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din lege, precum și a raportului de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul cauzat creditoarei.
Întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile delictuale, legea privind procedura insolvenței nu stabilește o prezumție a existenței folosului, adică a interesului propriu sau al altei persoane, acestea trebuind dovedite de cel ce face această afirmație. De asemenea, trebuie făcută dovada existenței raportului de cauzalitate între faptele alegate și intrarea debitoarei în stare de insolvență. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă în niciun fel că s-ar fi făcut această dovadă, reclamanta făcând doar simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.
În concluzie, Curtea constată că în mod nelegal a reținut tribunalul că în sarcina pârâților se pot reține faptele ilicite la care face referire intimata, motiv pentru care recursul va fi admis în consecință, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, sentința fiind modificată, în sensul respingerii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții M. V. și M. F. împotriva sentinței civile nr. 3770 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată cererea creditoarei DGFP S. de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâților.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. | Judecător, M. B. |
Grefier, |
Eva T. V.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: DP
| ← Decizia civilă nr. 2542/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 4137/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
