Decizia civilă nr. 2544/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 2544/2013
Ședința publică din data de 25 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. D., împotriva sentinței civile nr. 3697 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC DP M. S. PRIN LICHIDATOR J. C. R. A. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurent, avocat P. Grigore.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 14) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului părții în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. Susține că, procedura de antrenare a răspunderii este inadmisibilă raportat la art. 138 coroborat cu art. 59 din Legea nr. 85/2006, în acest dosar de insolvență nu s-a întocmit un raport cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 59 al. 1, simplele afirmați neputând constitui un veritabil raport, nu se poate reține existența unui raport propriu zis. În ceea ce privește motivele de fond reținute de instanță, nu au fost întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii, răspunderea specială trebuind să îndeplinească condițiile răspunderii delictuale, dovedirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și starea de insolvență. Referitor la lit. d, s-a susținut că, nu au fost predate documentele contabile ale societății, fapta de neținere a contabilității trebuie să fie anterioară stării de insolvență, nu se poate susține că, nu s-a ținut contabilitatea, pentru că nu s-au predat actele contabile, nu s-a spus ce nu s-a ținut bine în condițiile legii. Susține că, construcția juridică pe care judecătorul sindic și-ar fi argumentat opinia a fost faptul că, nu au existat sume de bani pentru refacerea documentelor contabile. În ceea ce
privește litera a, lipsa raportului de cauzalitate și lipsa dovezii că administratorul statutar ar fi folosit sumele de bani din conturile societății. Solicită cheltuieli de judecat conform dovezilor depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3697 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. R. A. D. și în consecință a fost obligat pârâtul
P. D., să plătească suma de 6.761 lei reprezentând pasivul debitoarei SC DP M. S. aflată în faliment în dosar nr._ al Tribunalului Specializat
C. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, printre care și aceea constând în aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit.a) și a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d).
Temeiul juridic al cererii formulate de lichidatorul judiciar se fundamentează pe dispozițiile legale anterior citate.
Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.
Sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților, directorilor tehnici executivi, când se comportă ca și când ar fi administratori propriu-ziși, iar când consiliul de administrație este organizat ca un consiliu de supraveghere răspunderea revine administratorilor operativi.
Obligația subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
În speță, administrator statutar al debitoarei este pârâtul P. D., care în calitate de administrator avea obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestuia.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că din bilanțul contabil afișat pe site-ul M.E.F. încheiat la_ rezultă că la această dată în patrimoniul debitoarei existau active imobilizate în valoare de 4.756 lei, stocuri în valoare de 10.737 lei și disponibilități bănești în sumă de 16.776 lei, acestea nefiind puse la dispoziția lichidatorului judiciar, pârâtul nejustificând lipsa activelor.
Așadar, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei și sume de bani în casierie, iar la momentul deschiderii procedurii aceste active nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost
folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
De asemenea, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorii statutari.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtului îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Astfel, administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Pe langa argumentele generale deja prezentate, judecatorul sindic mai retine urmatoarele, in sensul respingerii ca nefondate a apararilor formulate de catre parat:
Paratul isi invoca de fapt propria culpa atunci cand argumenteaza pozitia procesuala pe faptul ca lipseste raportul de cauze prev. de art. 59 din lege, deoarece acest fapt a fost cauzat tocmai de absenta actelor contabile ale debitoarei si de faptul ca nu s-a tinut contabilitatea debitoarei, obligatie care ii incumba legal. In subsidiar trebuie subliniat ca art. 138 din lege nu conditioneaza legitimitatea procesuala a practicianului in insolventa in formularea actiunii in raspundere materiala de existenta raportului de cauze pe care sa il fi intocmit in prealabil acesta, sens in care se retine ca apararea paratului adauga la lege si este vadit nefondata.
Conform art.55 din lege, ulterior intrarii in procedura simplificata, in cazul in care documentele prevazute la art. 28 alin. (1) lit. b)-e) si i) nu sunt prezentate de catre debitor, lichidatorul desemnat va reconstitui, in masura posibilului, acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmand a fi suportate din averea debitorului. In speta aceasta reconstituire nu este posibila si nu exista nici resurse in averea debitoarei, care sa permita suportarea unei asemenea cheltuieli, insa judecatorul syndic observa ca aceasta prevedere legala nu poatre avea nici o relevanta sub aspectul faptei prev. de lit. d) din lege si asupra instituirii raspunderii persoanei care avea obligatia de a tine contabilitatea in conformitate cu cerintele legii. Paratul nu contesta faptul ca actele contabile nu exista, nici nu prezinta aceste acte, astfel ca se naste o prezumtie simpla pe care paratul nu o rastoarna si care devine incidenta in speta, sub aspectul existentei faptei prev. de lit.d) . Fapta este omisiva astfel ca o culpa este prezumata, dupa cum este prezumata existenta raportului de cauzalitate cu ajungerea in stare de insolventa.
De asemenea, se retine ca prin nejustificarea de bunuri, sume, stocuri, paratul nu poate rasturna o prezumtie simpla care se naste si poate fi aplicata, in sensul folosirii acestor resurse ale debitoarei, in interesul propriu sau al altor personae, devenind astfel irelevant ca prezumtia nu este una instituita expres de textul de la lit. a).
În consecință, s-a reținut că faptele pârâtului prin care acesta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 lit.a și d din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de către lichidatorul judiciar a fost apreciată drept întemeiată, și a fost admisă.
În baza prev. art.138 lit.a, d din Legea nr.85/2006, pârâtul a fost obligat să plătească suma de 6.761 lei reprezentând pasivul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. D. prin care a solicitat
admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de antrenare a a răspunderii patrimonială, în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prima instanță a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I. R. A. D. si in consecinta a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 6.761 lei reprezentand pasivul debitoarei S.C. DP
M. S.R.L.,
Apreciază că hotărârea judecătorească atacată este nelegală în cauză fiind
incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. .Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" .
Astfel arată ca in mod gresit instanta a admis in temeiul art. 138 lit. a si d din Legea nr. 85/2006 cererea de antrenare a raspunderii in calitate de administrator statutar al debitoarei SC DP M. S., dispunand obligarea acestuia la suportarea pasivului acesteia in cuantum de 6761 lei, fara sa fie indeplinite conditiile legale reglementate in acest sens.
Instanta in mod gresit a respins apararile reclamantului cu privire la lipsa legitimitatii procesuale in vederea formularii unei actiuni in baza prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, intrucat cauzele, respectiv presupusele actiuni sau inactiuni ale reclamantuluii, care ar fi determinat starea de insolventa a debitoarei nu au fost retinute in raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa debitoarei. Astfel, arată ca lichidatorul judiciar a formulat actiunea de antrenare a raspunderii patrimoaniale a reclamantului bazandu-se pe simple presupuneri si cu nesocotirea totala a obligatilor care ii reveneau in baza Legii 85/2006.
Astfel, reiterează prevederile art. 138 din Legea 85/2006, potrivit carora "În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului ( ... )"
In continuare, potrivit art. 59 din legea 85/2006, /1 Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Asadar, lichidatorul judiciar este obligat sa intocmeasca raportul prevazut la art. 59 din Legea insolventei, in cuprinsul caruia sa indice in mod expres care au fost cauzele care au generat starea de insolventa a debitoarei, raport in care sa indice si eventualele persoane responsabile de starea de insolventa a debitoarei. Doar in urma intocmirii acestui raport dobandeste practicianul in insolventa legtimitatea procesuala in vederea formularii unei actiuni intemeiate pe prevederile art. 138 din Legea insolventei.
In realitate, in speta nu a fost deloc intocmit un raport care sa respecte exigentele art. 59 din Legea 85/2006. Astfel, la data de_, a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa un raport, care mentioneaza ca si temei de drept prevederile art. 59 din Legea 85/2006, insa care mentioneaza doar care au fost documentele solicitate administratorului statutar si mai apoi faptul ca persoana resposabila de insolventa societatii este admnistratorul statutar, in persoana reclamantului.
Asadar, raportul care a fost intocmit de catre lichidatorul judiciar nu justifica in niciun fel implicarea sa in ajungerea societatii in insolventa. Ba chiar mai mult decat atat, acesta nu cuprinde niciun fel de referire la cauzele care au determinat insolventa debitoarei.
Practica judiciara s-a pronuntat in repetate randuri in sensul ca raportul intocmit de catre practicianul in insolventa in baza art. 59 din Legea 85/2006 are caracterul unei expertize de specialitate, prin care se stabileste in mod clar si detaliat, cu referire la aspecte concrete, care sunt cauzele ajungerii societatii in insolventa.
In concluzie, rezulta fara niciun fel de dubiu faptul ca raportul care a fost publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nu reprezinta nici pe departe un
raport intocmit in baza prevederilor art. 59 din Legea 85/2006, acesta nefiind in realitate intocmit pana la aceasta data.
Avand in vedere lipsa unui raport intocmit in baza art. 59, rezulta faptul ca lichidatorul judiciar nu a dobandit in realitate niciodata legitimitate procesuala in vederea formularii unei actiuni in baza prevederilor art. 138 din Legea 85/2006.
In acest context, avand in vedere ca stabilirea si descrierea in raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la insolventa debitoarei este o conditie imperativa de admisibilitate a actiunii de antrenare a raspunderii patrimoniale a reclamantului pentru acoperirea pasivului debitoarei, arată ca instanta in mod gresit a respins aceasta aparare a reclamantului. Instanta retine ca paratul si-ar invoca de fapt propria culpa atunci cand argumenteaza lipsa raportului de cauze prevazut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, ignorand faptul ca indeplinirea conditiei stabilirii cauzelor, respectiv a presupuselor actiuni sau inactiuni ale reclamantului care ar fi determinat starea de insolventa a debitoarei prin raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa debitoarei, reprezinta o conditie imperativa de admisibilitate a actiunii in antrenarea raspunderii patrimoniale, ce ar trebui sa fie oricum invocata din oficiu de instanta de judecata in masura in care nu este indeplinita. De altfel, desi lichidatorul si consecutiv si prima instanta prin motivare fac referire, cu titlu de cauze care au determinat starea de insolventa a debitoarei, la gestionarea imicita a debitoarei, prin deturnarea utilizarii bunurilor din patrimoniul societatii, cat si la neconducerea contabilitatii, raportat la faptul ca nu ar fi fost predate de catre reclamnmt evidentele contabile ale debitoarei ulterior deschiderii procedurii insolventei, aceste sustineri nu pot fi retinute pentru fundamentarea antrenarii raspunderii reclamantului cel ptuin din urmatoarele considerente: im primul rand, lichidatorul judiciar nu avea legitimitate procesuala activa in formularea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a reclamantului, in temeiul art.
138 din Legea 85/2006, in sensul ca aceste fapte nu fusesera retinute in cuprinsul raportului privind cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa debitoarei; mai mult, faptele la care face referire atat lichidatorul, cat si instanta pentru stabilirea unei culpe in sarcina reclamantului, respectiv nepredarea de catre acesta evidentelor contabile ale debitoarei, nu pot fi retinute cu titlu de cauze care au determinat starea de insolventa intrucat acestea sunt in mod evident ulterioare aparitiei starii de insolventa.
De altfel, lichidatorul judiciar nu a indicat in cuprisul nici unui raport intocmit in cadrul procedurii debitoarei se DP M. S. faptul ca ar fi fost imposibila intocmirea raportului cauzelor care au determinat starea de insolventa a debitoarei, avand in vedere lipsa documentelor contabile ale debitoarei.
Totodata, arată că instanta in mod gresit isi intemeiaza hotararea invocand imposibilitatea respectarii prevederilor art. 55 din Legea nr. 85/2006. Astfel, in motivarea sentintei instanta arata ca potrivit art. 55 ulterior intrarii in procedura simplificata in cazul in care documentele prevazute de art. 28 alin. 1 lit. b - e si i nu sunt prezentate de catre debitor, lichidatorul desemnat va reconstitui in masura posibilului acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmand a fi suportate din averea debitorului, in contextul in care imposibilitatea reconstituirii pe fondul inexistentei unor resurse din averea debitoarei nu acopera lipsa de gegitimitate procesuala determinata de neindicarea in raportul privind cauzele care au determinat starea de insolventa a unor fapte, respectiv presupusele actiuni sau inactiuni ale reclamantului, care ar fi determinat starea de insolventa a debitoarei.
Reclamantul mai arată că sentinta primei instante de admitere a cererii de antrenare a raspunderii acestuia este nelegala si netemeinica, avand in vedere ca nu sunt in realitate intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, in fapt raspunderea instituita de art. 138 din Legea 85/2006 fiind o forma speciala a acesteia.
Atat doctrina cat si practica judiciara s-a pronuntat in nenumarate randuri in sensul ca raspunderea instituita de art. 138 din Legea 85/2006 este in realitate o raspundere civila delictuala speciala, cu reglementarea faptelor concrete care pot constitui latura obiectiva a acestei raspunderi. Asadar, pentru ca administratorul statutar al unei societati sa poata fi obligat la plata unei parti a pasivului societatii, este necesar sa se probeze ca administratorii, prin savarsirea unei fapte prevazute expres si limitativ de art. 138 din legea insolventei, indeplinesc in acelasi timp si conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale ". respectiv pe langa fapta ilicita al carei continut este prevazut de art. 138, este necesara dovada prejudiciului, a culpei si desigur a raportului de cauzalitate. In concluzie, in aceasta formulare, este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabila, care este una dintre actiunile prevăzute in art. 138, si starea de insolventa a debitorului.
Cu toate acestea, in tot cuprinsul sentintei recurate, nu se motiveaza existenta acestui raport de cauzalitate, instanta limitandu-se a indica ca in conditiile ne tinerii unei contabilitati in conformitate cu legea se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor. In mod evident aceasta interpretare a primei instante este in mod fundamental gresital; arată ca din simpla existenta a unei fapte ilicite, din cele prevazute la art. 138, nu se poate deduce existenta unui raport de cauzalitate, intrucat in acest fel s-ar determina acceptarea existentei unei raspunderi obiective a administratorului, incompatibila cu prevederile exprese ale art. 59 si 138 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, chiar dacă s-ar reține existența uneia din faptele de la art. 138, trebuie în mod obligatoriu sa se demonstreze in concret (si nu doar pe baza unei prezumtii simple rezultand doar din savarsirea faptei) ca această faptă să fi cauzat starea de insolvență a debitorului, pentru a se atrage răspunderea unei persoane pentru plata pasivului. Existența raportului de cauzalitate este exclusa. In speta, in mod evident existenta unui raport de cauzalitate nici nu poate fi in mod concret analizat, in lipsa determinarii cauzelor concrete care au dus la starea de insolventa a debitoarei si mai ales in lipsa unor circumstante de fapt concrete care sa se retina ca fiind imputabile subsemnatului.
Referitor la incidenta literei a din art. 138 din Legea 85/2006, practica judiciara a retinut de asemenea faptul ca, cu titlu de particularitate a raspunderii civile delictuale reglementata de dispozitiile arata te, se impune ca faptele sa se fi savarsit in interes personal sau cu intentia de a obtine rezultatele prevazute de textul ce le enumera. Or, in speta nu se indica la niciun moment in cuprinsul actiunii existenta unui astfel de avantaj personal al reclamantului. Dispozitiile art. 138 din legea 85/2006 nu instituie prezumtia de culpa a persoanelor a caror raspundere patrimoniala se poate cere a fi angajata, ci este necesara stabilirea existentei faptelor prevazute de textul de lege aratat si a masurii in care ele au contribuit la ajungerea in stare de insolventa a debitoarei, care nu poate avea la baza decat un probatoriu complet si pertinent, dovezi care in speta nu s-au facut. In concluzie, nu se poate retine un raport de cauzalitate intre ajungerea debitoarei in stare de insolventa si faptele care se retin in speta in viziunea lichidatorului in sarcina reclamantului, cu referire la ipoteza prevazuta la art.
138lit a din Legea 85/2006.
In al doilea rand, referitor la nepredarea documentelor contabile ale debitoarei, reiterează cele mai sus aratate, in sensul ca in toate cazurile in care se va promova o actiune in raspunderea patrimoniala a organelor de conducere, trebuie sa fie indeplinita conditia fundamentala ca persoanelor in discutie sa le fie imputabila aparitia starii de insolventa. Art. 138 determina in mod limitativ anumite circumstante in care poate fi antrenata aceasta raspundere civila delictuala speciala. In aprecierea raportului de cauzalitate, faptele retinute in sarcina organelor de conducere trebuie corelate cu insolventa debitoarei, doar astfel putandu-se justifica promovarea actiunii in procedura speciala instituita de Legea 85/2006. Ne intrebam, in aceste circumstante, cum poate fi retinuta aplicabilitatea art. 138 lit. d in situatia nepredarii documentelor contabile, avand in vedere ca obligatia predarii acestor documente este ulterioara deschiderii procedurii insolventei.
Nu în ultimul rând arată faptul că practica judiciară în domeniu s-a pronunțat în mod clar în sensul că fapta de a nu ține contabilitate în conformitate cu legea este o faptă care pentru a fi reținută ca temei de aplicare a art.138 trebuie comisă cu intenție.
Analizând recursul declarat, C. ea reține următoarele:
Lichidatorul soc. prof. lichidatorul judiciar C.I.I. R. A. D. a solicitat obligarea pârâtului P. D., să plătească suma de 6.761 lei reprezentând pasivul debitoarei SC DP M. S. în temeiul art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea cererii sale a arătat că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane, faptă ilicită prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea insolvenței nr. 85/2006, constând în nepredarea bunurilor evidențiate în documentele contabile lichidatorului judiciar în vederea valorificării în procedura de lichidare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.
Lichidatorul judiciar a evidențiat că ultimul bilanț publicat, cel aferent anului 2003, relevă că la_ debitoarea deținea în patrimoniu active imobilizate în valoare de 4.756 lei, stocuri în valoare de 10.737 lei și disponibilități bănești în sumă de 26.776, active care nu au fost predate de către pârât. Pârâtul nu a predat numerarul reflectat ca fiind existent în patrimoniul debitoarei sau să justifice cu documente legitime modalitatea de valorificare a sumelor de bani ridicate din casieria debitoarei, deturnând utilizarea de la scopul lor legal și firesc, într-o utilizare frauduloasă în interes propriu și nu a prezentat lichidatorului situația analitică a creditorilor din contul sintetic de creanțe, prin aceasta majorându-se pasivul societății debitoare prin imposibilitatea recuperării creanțelor în cadrul procedurii, neputându-se astfel constata schimbarea destinației sumelor încasate de debitoare fără vreo justificare legală și folosite în interes personal de către pârât.
În consecință, efectele produse de lipsa aportului acestor sume de bani care puteau fi utilizate în interesul societății au condus la majorarea datoriei față de creditori prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datoriei de bază, constituind cu siguranță unul din motivele ajungerii debitoarei în încetare de plăți, fapte prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
A arătat lichidatorul judiciar că este evident ca functionarea societatii nu s- a desfasurat in conditii de legalitate, paratul in exercitarea functiei de administrator cu puteri nelimitate a incalcat dispozitii legale imperative de gestionare a societatii comerciale, contribuind astfel la inducerea falimentului debitoarei.
Prima critică a recurentului P. D. vizează interpretarea prevederilor art 59 potrivit cărora lichidatorul judiciar este obligat să întocmească raportul prevazut la art. 59 din Legea insolventei, in cuprinsul căruia să indice in mod expres care au fost cauzele care au generat starea de insolvență a debitoarei, raport in care să indice si eventualele persoane responsabile de starea de insolvență a debitoarei, susținând că doar subsecvent întocmirii acestui raport dobândește practicianul in insolvență legitimarea procesuala in vederea formularii unei actiuni intemeiate pe prevederile art. 138 din Legea insolventei.
Critica recurentului nu poate fi primită, interpretarea prevederilor art 138 din LPI prin raportare la art 59 din același act normativ neputând fi realizată în maniera dorită de recurent întrucât raportul întocmit la_ evidențiază în final tocmai constatarea administratorului că starea de insolvență a fost determinată de neconducerea contabilității iar persoana responsabilă este P.
D., care de asemenea, a exercitat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiară nerentabilă, de nerecuperare a creanțelor și de achitare a datoriilor.
Statuările raportului întocmit potrivit art 59 din LPI în lipsa unei contestații sunt valorificate întocmai iar critica recurentului nici sub acest aspect nu poate fi primită .
Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, active imobilizate în valoare de 4.756 lei, stocuri în valoare de 10.737 lei și disponibilități bănești în sumă de 26.776, iar prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 6761 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu lichidatorul judiciar a arătat că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere, valoarea mărfurilor și a sumelor de bani existente la 31 decembrie 2003 în patrimoniul debitoarei fiind mai mare decât datoriile societății înscrise în tabel în care au fost cuprinse și accesoriile.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art
138 din Legea nr 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de- al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul
răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Interpretarea realizată de judecătorul sindic în privința art 55 din LPI este corectă, chiar necesitate aplicării prevederilor invocate relevând lipsa documentelor, astfel că în mod corect s-a apreciat că pârâtul invocă propria culpă .
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispoziției legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentului că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 alin1 lit a, respectiv împrejurarea că în ultimul bilanț întocmit de societatea debitoare aferent anului 2003,, active imobilizate în valoare de 4.756 lei, stocuri în valoare de 10.737 lei și disponibilități bănești în sumă de 26.776, care nu au fost predate lichidatorului judiciar astfel că în mod corect s-a apreciat că aceste bunuri au fost folosite de pârât în interesul propriu sau al unei alte persoane.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate
se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentului că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurent susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii însă judecătorul sindic a reținut în mod corect că o societate comercială nu poate
funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
C. ea reține ca fiind corecte aserțiunile administratorului judiciar potrivit cărora datoriile debitoarei provin din anii anteriori, iar judecătorul sindic a reținut în mod corect că faptele cauzatoare de prejudiciu sunt contemporane cu calitatea pârâtului de administrator al societății debitoare.
Ultimele declarații fiscale privind activitatea societății au fost depuse pentru 2003 astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitate conform normelor legale .
Lipsa documentelor contabile și imposibilitatea contactării actualului asociat si administrator, confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, C. ea va respinge recursul declarat de pârâtul P. D., împotriva sentinței civile nr. 3697 din_ pronunțată în dosarul nr._ /A1 al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul P. D., împotriva sentinței civile nr. 3697 din_ pronunțată în dosarul nr._ /A1 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | S. C. | P. | A. | M. C. |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex._ .
Jud.fond. D. D.
| ← Decizia civilă nr. 2069/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 11010/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
