Decizia civilă nr. 2559/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2559/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâte D. E. M. și C. V. G. împotriva sentinței civilă nr.6364 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC J. S. PRIN LG I. S. ADMINISTRATOR J. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. H. Luțaș în reprezentarea intereselor recurentului C. V. G. cu împuternicire avocațială aflată la fila 8 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de către recurenta, D. E. M. nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Recursul declarat de recurentul C. V. G. este legal timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citată recurenta ( fila 14) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări.
Reprezentantul recurentului C. V. G. solicită admiterea excepției și anularea recursului declarat de D. E. M. ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de recursul C. V. G. solicită admiterea acestuia, în principal întemeiat pe dispozițiile art.312 C.pr. civilă alin.3 și 5, instanța de fond nu s-a pronunțat deloc în ceea ce privește fondul cauzei. Mai arată că în fața instanței de fond a fost substituit, concluziile părții nefiind reținute. Raportat la cererea subsidiară de casare cu trimitere, între asociați a existat o convenție, recurentul trebuia să depună bani în societate.
La solicitarea instanței arată că recurentul avea și calitatea de administrator având și obligații legale, însă acestea au fost delegate către
Director. La fila 62 și 66 din dosarul cauzei este imposibilă predarea către lichidator a autoturismului. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C u r t e a,
Prin sentința civilă nr. 6364/_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta LG I. S. B. M., desemnat lichidator al SC J.
S. B. M., împotriva pârâților D. E. - M. și C. V. - G. în calitate de administratori statutari ai debitoarei SC J. S. B. M., aflată în procedură și, în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite reprezentând creanțele declarate în faliment, în cuantum de 151.402 lei.
În considerente se reține că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și precizată la filele 13. 16 și 42, lichidatorul LG I. S. B. M., desemnat în dosarul de faliment al debitoarei SC J. S. B. M., a chemat în judecată pe pârâții D. E. - M. și C. V. - G. solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, al cărui cuantum este de 151.402 lei.
Prin sentința civilă nr. 1813 din_ pronunțată în dosar nr. _
, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor P. e B. M., dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență iar LG I. S. B. M. a fost desemnat administrator judiciar.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 5319 din 15 decembrie 2010 instanța a dispus intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei J. S.
M. și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.
Prin sentința civilă nr. 1813 din_ pronunțată în dosar nr. _
, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor P. e B. M., dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență iar LG I. S. B. M. a fost desemnat administrator judiciar.
Intrarea în procedura simplificată de faliment a fost dispusă prin sentința civilă nr. 5319 din 15 decembrie 2010 iar administratorul judiciar menționat mai sus a fost confirmat în calitate de lichidator.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de I. ență iar pârâții au fost notificați la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului Maramureș, pentru predarea gestiunii și a documentelor contabile ale societății.
În dosarul de faliment s-au înregistrat două declarații de creanță din partea creditorilor Administrația Finanțelor P. e B. M. pentru suma de
151.392 lei și Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș pentru suma de 10 lei, totalul masei credale fiind de 151.402 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății aflat la fila 4.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că în ciuda demersurilor întreprinse, pârâții în calitate de administratori statutari, nu i-au pus la dispoziție în termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii decât o parte din actele și documentele contabile ale societății, din analiza cărora rezultă faptul că societatea a mai efectuat operațiuni și după luna mai 2009, pentru care s-a predat ultima balanță de verificare, așa cum reiese din extrasele de cont și din chitanțele necontabilizate. Acestea reprezintă plăți în
numerar în valută în cuantum de 5.368 euro către furnizori, sumă achitată de către directorul societății - Rona C. și plăți în lei în sumă de 35.772,20 lei, din care 25.181,45 plată furnizori prin virament, 6.045 lei ridicare numerar de către D. E. și suma de 4.545,75 lei plată numerar către furnizori.
De asemenea, conform ultimei balanțe de verificare predate, aferentă lunii mai 2009, debitoarea a înregistrat disponibilități în casierie în sumă de 194.992,16 lei și mijloace de transport în valoare de 23.613,45 lei, disponibilități și bunuri care nu au fost predate lichidatorului, situație în care în cauză sunt incidente prevederile art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, în baza cărora judecătorul - sindic apreciază că pârâții au folosit bunurile debitoarei în folosul acestora sau al altei persoane.
Aceste împrejurări au fost confirmate de lucrarea de expertiză contabilă efectuată în cauză de ec. A. ișor Florea care a mai reținut că din documentele contabile reiese că societatea a desfășurat o activitate neprofitabilă care a dus treptat la acumulare de noi datorii și, în final, la intrarea acesteia în încetare de plăți, măsurile de creștere a prețului peștelui neasigurând acoperirea cheltuielilor și rentabilizarea afacerii, împrejurare ce se încadrează în art. 138 lit. c din Legea insolvenței.
În condițiile în care unele active nu au fost înregistrate în contabilitate, instanța constată că aceasta nu a fost ținută în conformitate cu legea, că pârâții au făcut să dispară unele documente contabile sau a ținut o contabilitate fictivă, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice aflată în procedură, lichidatorul fiind în imposibilitate să-l valorifice conform atribuțiilor sale reglementate de Legea insolvenței, ipoteză ce atrage aplicabilitatea art. 138 lit. d și e din aceeași lege.
Apărarea pârâtului C. V. G. în sensul că nu a desfășurat acte de administrare nu poate fi primită având în vedere că din aceeași expertiză precum și din celelalte probe existente la dosar rezultă că ambii pârâți, în calitate de administratori cu drepturi și puteri egale au efectuat operațiuni de încasări și plăți în numerar, gestionarea efectivă a numerarului nefiind organizată și nici desfășurată de o anumită persoană, astfel că în orice moment numerarul putea exista la oricare dintre aceste persoane.
Din perspectiva celor de mai sus, au fost apreciate ca fiind nefondate și apărările pârâtei D. E., situație în care tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a, c, d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă aceștia au folosit bunurile societății în folosul lor sau al altor persoane fizice sau juridice, au dispus, în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, au ținut o contabilitate fictivă, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau au făcut să dispară unele documente contabile, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată și precizată a fost apreciată întemeiată și a fost admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 4 din legea menționată
anterior, cu consecința obligării în solidar a pârâților la suportarea pasivului debitoarei - falite.
Împotriva sentinței a declarat recurs C. V. G.,
solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș.
În subsidiar pe fondul cauzei, în măsura în care nu va fi admis motivul de recurs arătat la pct. 1, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 precum și cele ale art. 3041, din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei atacate în sensul, respingerii ca nefondate a actiunii în răspundere fată de recurentul-pârât C. V. G.
.
În motivarea recursului solicită casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instante.
Prin cererea în probațiune depusă la termenul de judecată din_ recurentul-pârât a solicitat judecătorului sindic pe lângă proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă și proba interogatoriul pârâtei Durnitrescu E. și cu audierea martorului Rona C. Eugen directorul societății debitoare.
Prin Încheierea de ședință din_ instanța de fond a admis proba cu expertiza contabilă și a prorogat pronunțarea asupra celorlalte probe solicitate de recurentul-pârât.
După efectuarea expertizei și după soluționarea obiecțiunilor la expertiză instanța de fond a lăsat cauza în pronunțare fără a decide în nici un fel cu privire la celelalte probe solicitate.
În motivarea hotărârii atacate, judecătorut-sindic s-a limitat să reitereze o parte din argumentele formulate de lichidatorul judiciar fără să arate care sunt motivele pentru care înlătură probațiunile solicitate de recurentul-pârât sau fără să se pronunte asupra probei cu interogatoriul și asupra probei testimoniale solicitate.
Intrucât în cuprinsul hotărârii atacate, judecătorul-sindic nu a făcut nicio referire la aceste apărări invocate de către rccurentul-pârât, concluzia ce se desprinde este că aceste apărări nu aufost analizate deloc de către judecătorul sindic.
Prin probele solicitate recurentul pârât dorea să facă dovada faptului că toate activitățile de administrare a societății debitoare au fost efectuate exclusiv de către pârâta D. E. și directorul societății debitoare Rona
Eugen, și că recurentul-pârât s-a limitat doar la activitatea de finanțare a societății debitoare.
Potrivit art.261 alin. I Cod procedura civilă, hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate sub toate aspectele, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art.304 pct. 7 Cod procedura civilă, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi cOllsiderat efectiv decât dacă sustinerile părtilor sunt examinate de către instanță, aceasta având obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel putin de a le aprecia.
A nu prezenta argumentele pentru care au fost inlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 3 și alin. 5 din codul de procedură civilă se impune, casarea hotărârii atcate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurentul arată că pe fond hotărârea atacată este dată cu aplicarea gresită a art. 138 din legea 85/2006.
Instanța de fond nu a analizat răspunsurile date de expert la obiecțiunile formulate de recurentul-pârât, răspunsuri din care rezultă cu claritate următoarele:
Faptul că recurentul-pârât nu a efectuat alte operațiuni bănești în afara depunerilor și ridicărilor de numerar în conturile societății. Faptul că
fiecare depunere efectuată de recurentul-pârât în contul de valută al societății corespunde cu efectuarea unei plăți către un beneficiar extern în aceeași zi. Faptul că toate operațiunile de după_ au fost efectuate de către pârâta D. E. și Rona C. Eugen. Toate aceste elemente conduc la concluzia că recurentul pârât nu a întreprins niciuna din activitățile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit a-g din Legea 85/2006, astfel că în mod greșit instanța de fond a apreciat că și pârâtul recurent se face vinovat de pasivul debitoarei în insolvență.
Conform conveției incheiate cu pârâta D. E. M. și cu fiul acesteia Rona C. Eugen, convenție ce poartă dată certă sub nr. 65 din _
, pârâtul C. V. G. a intrat în SC J. S.R.L. ca asociat și administrator cu scopul de a asigura finanțarea temporară a activității societății.
În acest sens așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, pârâtul C. nu a efectuat acte de administrare cu excepția depunerilor și ridicărilor de numerar în contul bancar al societății. Depunerile au fost făcute de pârâtul C. în contul de euro al societății și corespund cu efectuarea plăților la furnizorii externi pentru achiziționarea mărfurilor.
Rezultă din conținutul expertizei contabile că pârâtul C. a efectuat depuneri de 558.962 lei și a efectuat retrageri de 457.300 lei rezultând o diferență de 101.662 lei. Întrucât pârâtul nu și-a putut retrage din societate nici măcar sumele depuse, la data de_ a preluat o parte din actele contabile ale societății debitoare, fapt ce rezultă din procesul-verbal încheiat în acest sens.
Operațiunile efectuate după data de_ și până la deschiderea procedurii de insolvență inclusiv plata în numerar a unui creditor în sumă de 5.369 euro efectuată după deschiderea procedurii respectiv la_, au fost efectuate exclusiv de către pârâta D. E. fapt ce rezultă cu certitudine din răspunsul la pct. 10 din suplimentul la expertiză efectuat în cauză.
Prin adresa comunicată pârâtei D. E. la data de_ pârâtul a solicitat clarificarea situației debitoarei S. C. J. S.R.L. dar fără nici un rezultat.
În concluzie nu se poate susține că pârâtul C. ar fi contribuit la insuficiența activului pentru acoperirea pasivului deoarece acesta a efectuat în exclusivitate doar depuneri și retrageri în contul de euro și respectiv de lei al societății debitoare, depunerile depășind cu peste 100.000 lei retragerile.
Cu privire la autoturismul marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_ arată că pârâtul este în imposibilitate de a preda acest bun lichidatorului deoarece prin Ordonanța din_ emisă de Parchetul
de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 21751PI2008 s-a dispus sechestrarea acestuia.
Fapta de folosire a bunurilor societății arătată la art. 138 alin. lit a trebuie să fi contribuit la insuficiența activului pentru acoperirea pasivului și prin urmare trebuie să se probeze că persoana chemată să răspundă a contribuit prin fapta sa culpabilă la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Simpla existență a unui vehicul nu antrenează răspunderea recurentului-pârât impunându-se dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale. La fel ca în cazul raspunderii delictuale pentru fapta proprie intemeiata pe ari. 1.357 - 1.358 cod civil si în ipoteza raspunderii delictuale comerciale reglementate de art. 138 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar este dator ă probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, vinovăția autorului faptei, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse, datoria delictului comercial.
Împotriva sentinței a declarat recurs și D. E. M. ,
solicitând casarea sentinței.
În motivarea recursului recurenta arată că examinând actele și lucrările dosarului de fond a T. ui M., în raport de lipsa criticilor și de prevederile legale aplicabile, instanța va trebui sa constate recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza sentinței atacate raportat la obiectul cererii, raportat la motivarea acțiunii în fapt și în drept, instanța de recurs va trebui sa constate că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală pentru următoarele argumente.
Instanța de fond nu a stabilit, pe fond, cu claritate obiectul și cauza cererii respectiv temeiul de drept al cererii de chemare in judecată.
Instanța nu a manifestat un rol activ în judecarea cauzei. Instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei. Prin modul în care a fost motivată hotărâre a rezultă de fapt că instanța prin necercetarea fondului cauzei, nu a dat o soluție corecta.
Din considerentele sentinței atacate, rezultă că practic hotărârea dată este contradictorie și practic nu este motivată. Motivarea hotărârii este contradictorie și nu rezultă clar care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerile judecătorului pentru a pronunța soluția respectivă.
În esență, se constată că hotărâre a atacată s-a dat cu nerespectarea prevederilor legale și cu aplicarea incorecta a legii.
Examinând recursul declarat de recurenta D. E. M., instanța îl va anula ca netimbrat pentru următoarele considerente:
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentei i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanță.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art.20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurenta, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit, astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Examinând recursul declarat de Cîmpian V. G., instanța reține următorele:
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin
actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. 1, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele enumerate la lit. a-g din același aliniat.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, poate fi antrenată răspunderea materială a persoanelor cărora le e imputabilă apariția stării de insolvență dacă a) "au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane";, c) "au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia"; și d) "au ținut o contabilitate fictivă, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau au făcut să dispară unele documente contabile";.
Active ale societății nu au fost, nici până în prezent predate lichidatorului ori justificate într-un anume fel. Autoturismul societății cu o valoare înregistrată de 23.613 lei ar fi la administratorul C. V., iar numerarul aflat, potrivit contabilității, în casa 194.996 lei la data de_ și 196.946 lei în prezent, potrivit luării în calcul și a unor documente depuse lichidatorului privind perioada de după_, date neînregistrate în contabilitate, nu este justificat și nici predat lichidatorului.
Pentru mărfuri preluate de la o altă societate comercială, s-a achitat prețul de vânzare, respectiv prețul știut că e acceptat pentru vânzare, societatea neputând astfel încasa adaosul comercial, adaos care a revenit altei persoane juridice.
Fapta administratorului statutar de a nu preda bunurile care ar fi trebuit să existe în patrimoniul debitoarei la data deschiderii procedurii insolvenței pentru a fi valorificate în procedura și sumele distribuite creditorilor crează prezumția că acestea au fost valorificate în interes personal de administratorul statutar al debitoarei.
In aceste circumstanțe, faptele administratorilor statutari ai debitoarei cad sub incidența disp.art.l38 alin.l lit.a, c, d și e din Legea nr. 85/2006, respectiv au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al unei alte persoane, sau au deturnat și au ascuns o parte din activul persoanei juridice, fapte care au cauzat intrarea debitoarei în procedura insolvenței.
Din actele de la dosar rezultă că funcționarea societății nu s-a desfășurat în condiții de legalitate, pârâții în exercitarea funcției de administratori statutari cu puteri depline au încălcat dispoziții legale din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 138 alin. 1 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006 referitoare la gestionarea societății comerciale deturnând utilizarea bunurilor și a banilor din trezoreria debitoarei de la scopul lor firesc și legal într-o utilizare frauduloasă în interes propriu.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit. a, c, d și e a fost admisă în mod legal.
După data de_ au avut loc operațiuni și au fost întocmite documente, însă acestea nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății și nu s-au întocmit și prezentat situațiile contabile și corespunzător nici situațiile activelor și pasivului societății până la intrarea în incapacitate de plată.
Dacă actele contabile ar fi existat nu există nici un motiv justificat pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile îndeplinește și cerințele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementate de art. 147 din Legea nr. 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statuar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța prezumă într-o manieră legală că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu au fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumerarea limitativă de la art.
138 din Legea nr. 85/2006.
Condiția ținerii evidenței contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990 care în art. 79 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea societății revine administratorilor.
Neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru prevenirea unei astfel de situații.
În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Mai mult, în cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize care confirmă cele reținute de instanța de fond.
Din conturile bancare s-au efectuat ridicări de numerar de către administratorii societății într-un număr de 82 cazuri, din care D. E. de 28 ori, iar C. V. de 54 de ori.
Situația consemnată îndreptățește concluzia că sunt îndeplinite condițiile reglementate de Legea insolvenței nr. 85/2006, art. 138 al.1 lit. d, respectiv "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";.â
La data de_ s-a plătit suma de 22.277 (5.369 euro) creditorului Nyugato din Ungaria, situație consemnată în raport.
De asemenea, expertul desemnat în cauză confirmă faptul că societatea a desfășurat o activitate neprofitabilă care a dus la acumularea de datorii cu consecința ajungerii în incapacitate de plăți.
Hotărârea recurată este motivată în fapt și în drept, soluția având la bază actele și probele de la dosar, inclusiv proba științifică a expertizei contabile.
Pârâtul recurent a solicitat la fond încuviințarea probei testimoniale și a interogatoriului, instanța a prorogat discutarea lor, încuviințând proba cu expertiza, după efectuarea căreia pârâtul nu a stăruit în administrarea altor probe.
Niciunul din motivele de recurs nu este fondat, nefiind circumscris prevederilor art. 304 Cod proc.civ. anterior.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ. anterior, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de C. V. G. împotriva sentinței civile nr.6364 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de D. E. M. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |||||
C. I. | D. | P. | A. | I. | ANDEI M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: V. I.
| ← Decizia civilă nr. 7396/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 2992/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
