Sentința civilă nr. 3729/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

Dosar nr._ /a1.3

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3729

Ședința publică din 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată și precizată de reclamanta P.

G. I. B. M.,

desemnată lichidator al debitoarei SC W. C. I. S.

B. Sprie

împotriva pârâtului G. E. A.

, având ca obiect răspunderea administratorului.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru lichidator d-na consilier juridic Finteușan G., lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta lichidatorului depune la dosar solicitarea de informații și răspunsul primit din partea Inspetoratului General al Poliției Județului M. - Serviciul de Investigare a Fraudelor în care se arată că s-a propus unității de parchet scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Gianetta E. A. . Învederează instanței că după înregistrarea acțiunii nu s-au mai predat acte și documente contabile și solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.

D-na consilier juridic Finteușan G. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată în sensul obligării pârâtului la suportarea cu averea proprie a pasivului debitoarei în cuantum de 3.287.371,74 lei, în temeiul art. 138 al. 1 lit. a, d și e din Legea 86/2006, arătând că susține toate apărările formulate în scris prin acțiunea dedusă judecății.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra cereii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus și preciztă la fila 35 lichidatorul P. G. IPURL B. M., desemnat în dosarul de faliment al

debitoarei W. C. I. S. B. Sprie a chemat în judecată pe pârâtul G.

E. A.

, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 3.287.371,74

lei.

În motivarea acțiunii s-a susținut că prin sentința civilă nr. 959 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M. dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei W. C.

I. S. B. Sprie

iar P. G. IPURL B. M.

a fost desemnat administrator judiciar.

Ulterior, prin sentința civilă 178 din_, instanța a dispus intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei W. C. I. S. B. Sprie și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus.

S-a mai susținut că din verificarea actelor contabile predate de împuternicitul administratorului statutar al debitoarei și a explicațiilor solicitate, a rezultat faptul că din patrimoniul societății lipsesc active imobilizate constând în mijloace de transport în valoare de 67.905 lei, active circulante în valoare de 1.045.063,07 lei compuse din stocuri de materii prime în valoare de 243.528 lei, disponibilități bănești în sumă de 14.346 lei și creanțe diminuate în mod fictiv în valoare de 787.189,07 lei.

Lichidatorul a mai arătat că în lunile iunie și iulie 2010, toate utilajele, echipamentele de fabrică, aparatura de birotică, hala de producție, birourile și terenurile în valoare totală de 790.072,03 lei au fost vândute la SC Ecologia Pură S. care a deținut o poziție dominantă asupra debitoarei și a activității acesteia, în sensul că administratorul statutar de la firma creditoare este și împuternicit al administratorului la firma debitoare, situație în care SC Ecologia Pură S. nu a plătit contravaloarea bunurilor arătate anterior, în cuantum de 18.790.072,03 lei, fiind compensată cu aporturile pe care debitorul trebuia să le restituie administratorului statutar, fără întocmirea documentelor în acest sens, ci în mod fictiv.

Reclamanta a mai susținut că în data de_ lichidatorul judiciar a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș plângere penală împotriva administratorului statutar al debitoarei SC W. C. I. S., în temeiul art. 147 din Legea nr. 85/2006.

În drept a invocat dispozițiile art. 138 al. 1 lit. a, d și e din Legea 85/2006 modificată, privind procedura insolvenței

Cu toate că a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală în cauză, depunând doar o cerere de amânare la 11 februarie 2013 pentru angajare de apărător.

Examinând acțiunea care este scutită de plata taxei de timbru, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea tuturor probelor și actelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, judecătorul - sindic reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 959 din _ pronunțată în dosar nr. _ , Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M. dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei W. C. I. S. B. Sprie iar P. G. IPURL B. M. a fost desemnat administrator judiciar.

Intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei W. C. I.

S. B. Sprie

și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus a fost dispusă prin sentința civilă nr. 178 din_ .

Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4202 din_ iar pârâtul, în calitate de administrator statutar a fost notificat de lichidator la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele

O. ui R. C. M., pentru a preda documentele contabile ale societății și situația bunurilor acesteia.

În dosarul de faliment s-au înregistrat 18 declarații de creanță din partea creditorilor B.R.D. - G.S.G. G. B. M., Sucursala Județeană M. pentru suma de 10.161,30 lei, Stafford Credit SARL Luxembourg pentru suma de 507.142,73 lei, Direcția Generală a Finanțelor Publice M. pentru suma de 1.039.372,00 lei, Inspectoratul Teritorial de Muncă M. pentru suma de 4.552,00 leil, Municipiul B. M. prin Primar - Direcția de Venituri B. M. pentru suma de 3.708,87 lei, SC Intervalco S. B. M. pentru suma de 78.530,71 lei, SC ATP Exodus & Co S. B. M. pentru 1.336,29 lei, SC Marsitex S. Craiova pentru suma de 19.055,19 lei, SC Cheqoue Dejeuner România S. B. pentru suma de 10.391,14 lei, SC Marcom SA B. M. pentru suma de 7.917,16 lei, SC Romtiket SA Sibiu pentru suma de 23.186,17 lei, SC C. star SA B. M. pentru 46.577,15 lei, SC Modi Ital Textil S. Târgu Mureș pentru 50.940,78 lei, SC Romstal Leasing IFN SA B. pentru 158.940,00 lei, SC Ferm Com S. B. M. pentru 5.934,10 lei, Garanti Bank SA

B. pentru 1.240.562,95 lei, VB Leasing România IFN B. pentru 50.092,11 lei și SCM Unirea B. M. pentru 28.971,09 lei, totalul masei credale fiind de 3.287.371,74 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv consolidat rectificat (2) al obligațiilor societății aflat la fila 8.

Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că din patrimoniul societății lipsesc active imobilizate constând în mijloace de transport în valoare de 67.905 lei, active circulante în valoare de 1.045.063,07 lei compuse din stocuri de materii prime în valoare de 243.528 lei, disponibilități bănești în sumă de 14.346 lei și creanțe diminuate în mod fictiv în valoare de 787.189,07 lei, aspect ce a fost descoperit de lichidator urmare demersurilor informatice pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, ultimul bilanț depus de societate fiind în anul 2010.

Având în vedere că administratorul statutar nu a pus la dispoziția lichidatorului activele imobilizate și circulante și disponibilitățile bănești ale societății, judecătorul - sindic apreciază că pârâtul și-a însușit bunurile în interesul său sau al altei persoane fizice sau juridice, aspect ce atrage răspunderea pârâtului, în conformitate cu art. 138 al. 1 lit. a din Legea privind procedura insolvenței, modificată.

În contextul celor descrise mai sus, instanța constată că pârâtul a făcut și să dispară unele documente contabile sau a ținut o contabilitate fictivă, respectiv a ascuns o parte din activul persoanei juridice aflată în procedură, lichidatorul fiind în imposibilitate să-l identifice evalueze și valorifice conform atribuțiilor sale reglementate de Legea insolvenței, în vederea acoperirii masei credale.

Lichidatorul a formulat plângere penală în temeiul art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva administratorului statutar al societății aflate în procedură, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005, finalizată cu scoaterea de sub urmărirea penală în conformitate cu art. 10 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală.

Din perspectiva aspectelor arătate anterior, tribunalul consideră că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă aceștia nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice care ar fi putut fi valorificat în procedură.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată este întemeiată și va fi admisă ca atare, ținând seama de prevederile art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 5 din legea menționată anterior, cu consecința obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei - falite, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. G. I. cu sediul social în B. M. Bd. B. nr. 25 et. 1, desemnată lichidator al W. C. I.

S. B. Sprie

, împotriva pârâtului G. E. A.

, cu reședința în B. M., str.

D. nr. 3, în calitate de administrator statutar al debitoarei W. C. I.

  1. aflată în procedură și, în consecință:

    Obligă pe pârât să suporte cu averea proprie, pasivul debitoarei falite în cuantum de 3.287.371,74 lei.

    Definitivă și executorie.

    Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 5 iunie 2013.

    Președinte

    , G. ier,

    1. V.

      P. I.

red. I.V/_ .

tehnored.P.I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3729/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței