Decizia civilă nr. 2588/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2588/2013
Ședința publică din data de 27 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul D. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1668 din data de_ pronunțată de T. Specializat C., în dosarul nr._ /a2, în contradictoriu cu intimații A.
F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. PRIN D. G. A F. P. C. și SC S. C. S. PRIN LICHIDATOR J. H & B I. S., având ca obiect - angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât prin avocat P. uța Alexandra, în substituirea d-lui avocat Abrudan Mihai, în baza delegației de substituire aflată la fila 13 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului-pârât solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1668 din data de_ pronunțată de T. Specializat C. și în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spore rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii introductive de instanță, învederând că în fața instanței de fond nu s-a făcut dovada existenței raportului de cauzalitate între pretinsele fapte săvârșite de către recurent și ajungerea societății în stare de insolvență, iar din această perspectivă hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, și ca atare se impune admiterea apelului. Totodată arată că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C.
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1668 pronunțată la data de_ în dosar nr._
/a2 al T. ui C. a fost admisă cererea formulată de A. F. P. C. prin D. G. a F. P. C. împotriva pârâtului D. C. S. și în consecință a fost obligat pârâtul la suportarea pasivului debitoarei S.C. S. C.
S. în cuantum de 19.410.758 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006
judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului
persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților. Judecătorul sindic apreciază că faptele pârâtului se încadrează în prev. art.138 lit.
d din Legea nr.85/2006, respectiv nu a condus contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic are în vedere în primul rând obligația pârâtului decurgând din calitatea sa de administrator al societății debitoare, de a ține registrele societății și de a conduce evidența contabilă a acesteia în conformitate cu dispozițiile legale fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile acestuia reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, precum și din cele ale art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, potrivit cărora răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Din această perspectivă, apărările pârâtului că nu s-a făcut dovada obligațiilor sale în întocmirea contabilității, nu pot fi reținute, întrucât aceste obligații decurgeau din calitatea lui de administrator și sunt obligații legale, astfel cum rezultă din cele ce preced.
Sub aspectul neținerii contabilității în conformitate cu legea, judecătorul sindic reține că, în perioada_ -_, debitoarea a efectuat achiziții intracomunitare de bunuri în valoare de 10.525.894 euro pentru care nu a colectat TVA la valoarea de vânzare, ci doar la adaosul comercial, deși nu îndeplinea condițiile necesare aplicării regimului special de taxare, reglementate de disp. art.1522alin.2 din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligația colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul Comunității, de la unul dintre următorii furnizori:
o persoană neimpozabilă;
o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
o întreprindere mică, în măsura în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital;
o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special, iar potrivit alineatului 11 a aceluiași articol, regimul special nu se aplică pentru livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziționate în interiorul Comunității de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) și e)-g) și art. 143 alin. (1) lit. h)-m), la cumpărare, la achiziția intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei, ipoteză în care, conform prevederilor titlului VI, pct.64 alin7 din HG nr.44/2004, este necesară declarația furnizorului care confirmă că acesta nu a beneficiat de nici o scutire sau rambursare a taxei pentru cumpărarea, importul sau achiziția intracomunitară de bunuri livrate de persoana impozabilă revânzătoare, însă debitoare nu deține astfel de declarații pentru importurile intracomunitare efectuate.
Astfel, s-a calculat TVA colectată în cuantum de 10.807.763 lei, în timp ce debitoare a declarat prin decontul de TVA, dara suma de 12.300 lei, înregistrând o diferență de 10.795.463 lei (f.4-13, 14-22).
În același sens a procedat debitoare și în perioada anterioară, respectiv_ -_, perioadă pentru care s-a calculat TVA în cuantum de 2.103.056 lei și majorări de întârziere în cuantum de 196.371 lei (f.40 - 52).
Rezultă așadar că, datorită neținerii contabilității în conformitate cu dispozițiile legale arătate, debitoarea a înregistrat datorii considerabile față de bugetul statului care, în condițiile unei contabilități corecte puteau fi achitate trimestrial sau lunar, după caz, însă în situația dată, cuantumul datoriilor acumulate, la care s-au adăugat majorări și penalități de întârziere, a condus debitoarea la încetarea de plăți.
De asemenea, judecătorul sindic constată că probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză se completează cu proba cu interogatoriul pârâtului, împrejurarea lipsei nejustificate a acestuia de la administrarea probei fiind apreciată, prin raportare la dispozițiile art.225 C.pr.civ., ca un început de dovadă, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, făcând dovada deplină asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată, sub aspectul incidenței disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 .
Astfel, față de toate considerentele reținute, judecătorul sindic apreciază că faptele pârâtului se circumscriu dispozițiilor art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Cât privește invocarea disp. art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține că reclamanta nu a arătat în cuprinsul expunerii de motive în ce ar consta această faptă și care ar fi legătura de cauzalitate și nici nu a înțeles să dovedească incidența acestor dispoziții, limitându-se doar a ale invoca fără nici un suport probator, deși sarcima probei îi revenea conform art.1169 din vechiul Cod civil, aplicabil prin prisma dispozițiilor art.230 lit. a din Legea nr.71/2011.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea cu consecința în principal a casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea în sensul respingerii cererii.
În susținerea celor solicitate se arată că simpla afirmație conform căreia ar fi săvârșit faptele ilicite de la lit.d cu vinovăție neexistând o legătură de cauzalitate între aceste presupuse fapte și starea de insolvență a societății nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii pârâtului.
Astfel, mai mult creditoarea trebuia să dovedească faptul că pârâtul a fost responsabil de întocmirea greșită a contabilității societății, contemporan perioadei în discuție.
Tot astfel, aceasta trebuia să dovedească legătura de cauzalitate dintre faptele săvârșite cu intenție de către pârât și starea de încetare a plăților.
Potrivit prevederilor art.129 C.pr.civ. sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății iar simpla invocare a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtului, legea neinstituind o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina sa prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Chiar dacă s-ar putea imputa pârâtului unele greșeli de gestiune sau de aplicare a legii contabilității, aceste nereguli nu pot fi asimilate unei contabilități fictive.
Prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu institui o răspundere obiectivă fără culpă.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtului în temeiul acestei prevederi legale trebuie dovedită culpa sa în producerea prejudiciului. Or în mod obiectiv, în cauză o astfel de culpă nu a fost probată.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că reținerile instanței sunt corecte deoarece contabilitatea nu a fost reținută în conformitate cu legea.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de normele juridice incidente C. reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că instanța a fost investită cu o cerere de angajare a răspunderii în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Prin norma invocată legiuitorul a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii în condițiile în care prin faptele enumerate s-a contribuit la angajarea în stare de insolvență.
Altfel spus poate fi reținută incidența art.138 lit.d dacă neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea constituie o condiție favorabilă în realizarea efectului - stare de insolvență. Contabilitatea netinuta în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art.
71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991, a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. O atare situatie de neținere a contabilității corecte nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și duce la nesesizarea starii de insolvență care poate să apară intr-un moment dat, iar o atare situatie ar putea fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea . Neținerea contabilității în conformitate cu legea prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Actele dosarului au evidențiat că au fost făcute achiziții intracomunitare de bunuri pentru care nu s-a ținut o evidență corespunzătoare din perspectiva normelor fiscale context în care corect a reținut prima instanță ca nefiind realizată o evidență contabilă în conformitate cu legea s-a creat o condiție favorabilă pentru realizarea efectului și deci sunt incidente dispozițiile art.138 din lege.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr.85/2006 C. va da o soluție de respingere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul D. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1668 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al T. ui Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | F. | T. | M. | H. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 1523/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 608/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
