Sentința civilă nr. 6652/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CI VILĂ NR. 6652
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. P.
- judecător sindic
GREFIER: M. N. D.
S-a luat în examinare acțiunea pentru atragerea răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei SC D. C. I. C. S. , cu sediul social în R. de Jos nr.559, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_
având CUI 23067476, reprezentantă de lichidator judiciar C. & C. -C.
asociate de practicieni în insolvență
, cu sediul în B. M., bd. Republicii nr.10/35, județul M., atestat sub nr. 1B 3025, D. V.
, domiciliat în sat
R., nr. 6, jud. M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Judecătorul sindic procedând la verificarea competenței potrivit art. 159 ind. 1, alin. 4 Cod procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art.
11 din Legea nr. 85/2006 modificată, este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză și având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamantul C. & C. -C. asociate de practicieni în insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC D. C. I. C. S., a solicitat obligarea pârâtului D. V. la suportarea cu averea personală a pasivului societății comerciale debitoare în sumă de 9.086,00 lei.
În motivarea cererii, reclamantul, în esență, a arătat următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 6392/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus intrarea debitorului în faliment în procedura simplificată.
În conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătorești și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, lichidatorul judiciar numit în cauză, a realizat demersurile necesare pentru preluarea bunurilor, actelor și documentelor contabile ale debitoarei. În acest sens a notificat (notificarea nr. 2528/_ ) pe administratorul statutar, solicitându-i să depună la dosarul cauzei și la dispoziția sa actele și informațiile prevăzute de dispozițiile legii privind procedura insolvenței, să predea bunurile și evidența contabilă a societății pe cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Deși notificare a fost primită, administratorul statutar nu s-a conformat solicitărilor administratorului judiciar. Verificând site-ul Ministerului Finanțelor Publice, a constatat că ultimul bilanț contabil publicat cu privire la activitatea desfășurată de către debitoare este cel aferent anului 2008.
Având în vedere că, până la data formulării prezentei, nu s-a predat documentația completă prevăzută de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și nu s-a predat gestiunea, consideră că administratorul statutar nu s-au conformat dispozitivului încheierii de intrare în procedură simplificată de faliment, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 și ale săvârșirii faptelor sancționate de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 republicată, art. 1 alin. 1
"Societățile comerciale/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității";, iar în art. 10 alin. 1 se arată
"Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care ar obligația gestionării unității respective.";
Întrucât pârâtul nu a depus actele contabile și celelalte documente întocmite în cadrul activității SC D. C. I. C. S., conform prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, s-a formulat prezenta acțiune în răspundere personală patrimonială a administratorului statutar, în temeiul art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În aceste condiții, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a proceda la valorificarea bunurilor aparținând averii debitorului și de a formula acțiuni în pretenții în vederea recuperării creanțelor în scopul acoperirii, fie și în parte, a pasivului debitorului falit.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că administratorul statutar a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptul că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, starea de insolvență i-ar fi imputabilă pentru faptul că a deturnat sau a ascuns activul societății și în
această situație, pe lângă prevederile art. 138 alin. 1 lit. d sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 138 al. 1 lit e din Legea nr. 85/2006.
S-a solicitat judecarea și în lipsă.
În drept, invocă dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) și e), art. 28 alin. 1, art. 35 din Legea nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. 1, art. 10 alin. 1, art. 26 din Legea nr. 82/1991 cu modificările ulterioare, art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare..
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6392/_ pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._ s-a dispus intrarea debitorului în faliment în procedura simplificată.
Potrivit art.138 alin.1 lit. d și e din Legea nr.85/2006 modificată, În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; și dacă au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; În speță, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar, rezultă că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei, nu a depus actele prevăzute de
art.28 alin.1 din lege și nu a predat bunurile existente în patrimoniul societății.
Lipsa oricăror documente contabile și nepredarea acestora lichidatorului atrage încălcarea dispozițiilor art.138 lit.d din lege, în condițiile în care, corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor prevăzută de Legea 31/1990, care în art.73 stabilește că aceștia sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Nepredarea de către administratorul statutar a activelor care figurau scriptic în bilanțul pe anul 2008, constituie o împrejurare de natură a duce la concluzia că pârâtul a ascuns aceste active, faptă care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, se poate conchide că în fapt, nu a fost ținută evidența contabilă și că s-a ascuns o parte din activul debitoarei, fapte care se încadrează în dispozițiile art.138 alin.1 lit. d și e din lege. Pârâtul, prin aceste
fapte a favorizat starea de insolvență, astfel încât răspunde pentru pasivul societății în cuantum de 9.086,00 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite
cererea formulată de către lichidatorul judiciar C. & C. -C. asociate de practicieni în insolvență - lichidator al SC D. C. I. C. S.
, cu sediul social în R. de Jos nr.559, înregistrată în registrul comerțului sub nr.
J_ având CUI 23067476, în contradictoriu cu pârâtul D. V. ,
domiciliat în sat R., nr. 6, jud. M. și în consecință:
Obligă pârâtul la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare SC D. C. I. C. S. în cuantum de 9.086,00 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | G. | IER | ||
V. P. | M. | N. | D. |
Red.P.V./T.red. M.N.D.
_ / 5 ex.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
HOTĂRĂȘTE:
Admite
cererea formulată de către lichidatorul judiciar C. & C. -C. asociate de practicieni în insolvență - lichidator al SC D. C. I. C. S.
, cu sediul social în R. de Jos nr.559, înregistrată în registrul comerțului sub nr.
J_ având CUI 23067476, în contradictoriu cu pârâtul D. V. ,
domiciliat în sat R., nr. 6, jud. M. și în consecință:
Obligă pârâtul la suportarea cu averea proprie a pasivului societății debitoare SC D. C. I. C. S. în cuantum de 9.086,00 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE
← Sentința civilă nr. 4917/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2736/2013. Răspundere organe de... → |
---|