Decizia civilă nr. 2866/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a3
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2866/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de creditorii L. R. și L.
V. -D., împotriva sentinței civile nr. 3881 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații B. R., C. M. I., B. P. SA, D. G. A F. P. A J. C., I. C., M. C. -N., SC A. P. S., B. G., D.
A., D. J., F. D., F. F. ȘI F. I., SC F. DE F. A
E. E. E. F. T. N. SA, G. E. LA DP A., G. A. R., M. G. L. D., P. E. C., P. A., P. I., SC R. SA, S. V. G. ȘI S. C., S. G. ȘI S. M., S.
M. F., T. E. și pe SC DE BE CO RO C. S. PRIN LICHIDATOR
J. H&B I. I. S., având ca obiect contestație la p.v.ad.cred./_ depusa de L. R. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții personal, asistați de avocat Vida-Simiti Ionuț, cu delegație la dosar și reprezentanta intimatei B. P. SA, avocat A. Gyorgy Jakab, cu delegație la dosar, în substituirea avocatei M. Pașalega.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
C. ea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, la dosar s-au depus întâmpinări, iar în preziua termenului de judecată un script intitulat "poziție procesuală";.
Reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, precizând că i-a fost comunicată prin fax poziția procesuală a lichidatorului. C. ea comunică un exemplar de pe aceasta și cu reprezentanta intimatei B. P. .
C. ea, după deliberare, din oficiu, pune în discuția reprezentantului recurenților viciul privitor la nesemnarea recursului de către recurentul L. V. D., sens în care, reprezentantul recurenților depune la dosar contractul de asistență juridică, din cuprinsul căruia C. ea conchide faptul că acesta este în măsură să suplinească acest neajuns.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 2 C. pr. Civ., raportat și la contractul de asistență juridică se procedează la complinirea lipsei semnăturii recurentului L. V. D., de către reprezentantul convențional al acestuia.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, C. ea declară inchise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a contestației.
Reprezentanta intimatei B. P. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C. EA
Creditorii L. R. și L. V. -D. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3881 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., solicitând modificarea în totalitate a sentinței cu consecința admiterii în întregime a contestației.
Recurenții arată că prin încheierea 3641/2011 din dossarul_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, iar prin sentința 5357/2012 s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC DE BE CO RO C. S. în timp ce prin ordonanța 269/P/_ a Parchetului de pe lângă C. ea de Apel C. s-a instituit un sechestru asigurator asupra imobilului din CF 2. . Recurenții susțin că după Legea 169/2010 care a modificat art.53 din
Legea 85/2006 s-a instituit prin Legea 28/2012 procedura specială de valorificare a bunurilor sechestrate în cadrul urmăririi penale, astfel că administratorul judiciar poate vinde bunuri asupra cărora au fost instituite măsuri asiguratorii în procesul penal doar în cazul în care sunt întrunite condițiile speciale impuse de art.168/1 C.proc.pen.și dacă procurorul a emis o ordonanță în temeiul art.168/2 C.proc.pen., iar controlul este exercitat în temeiul art.168/4 alin.3 și 4 C.proc.pen.de către instanța penală. Prin urmare, nu se poate conferi adunării generale a creditorilor o prerogativă legală mai mare decât a unui procuror și nici nu se poate afirma că hotărârea acestei adunări are o forță juridică mai mare decât o ordonanță dată decât în materia procesului penal.
S. M. F. în calitate de intimat-creditor a depus întâmpinare arătând că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței. Aceeași poziție procesuală este exprimată de F. D. în timp ce H & B I. S. în calitate de lichidator judiciar al societății debitoare, a depus o poziție procesuală solicitând respingerea recursului pentru că interpretarea dată de recurenți ar goli de conținut întreaga rațiune a dispoz.art.53 din Legea 85/2006. Totodată, se arată că ordonanța procurorului a fost emisă după data deschiderii procedurii și că recurenții dețin calitatea de creditori chirografari fiind înscriși în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, iar eventualele despăgubiri civile își au izvorul în același raport juridic, iar ca urmare a admiterii unei acțiuni civile formulate în cadrul procesului penal, acestea ar putea fi realizate tot în baza procedurii insolvenței.
Intimata B. R. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Asupra recursului, C. ea va reține următoarele:
Recurenții creditori susțin faptul că Legea 28/2012 ar institui o procedură derogatorie de la Legea 85/2006, că reglementările din prima lege sunt de drept public în timp ce dispozițiile din Legea 85/2006 sunt de drept privat, astfel că dreptul public ar prevala asupra celui privat și prin urmare, vânzarea bunului asupra căruia a fost instituită o măsură asiguratorie în procesul penal se poate face doar în baza art.168/1 C.proc.pen.
C. ea va aprecia că prin Legea 28/2012 s-a instituit o procedură specială de valorificare a bunurilor sechestrate în cadrul urmăririi penale,
ceea ce nu împiedică efectuarea procedurii stabilite de Legea 85/2006 în cazul în care imobilul ar aparține unei societăți aflate în procedura insolvenței. Interpretarea recurenților este contrazisă de prevederile art.116 din Legea 85/2006, care nu instituie o excepție cu privire la bunurile din averea debitoarei asupra căruia este instituită o măsură asiguratorie în procesul penal.
Mai mult, prevederile art.53 din Legea 85/2006 arată că bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau de lichidator sunt dobândite libere de orice sarcini, ori măsuri asiguratorii inclusiv măsurile asiguratorii instituite în cursul procesului penal.
Această normă nu este în măsură să instituie o prerogativă legală mai mare în sarcina adunării generale a creditorilor sau administratorului judiciar decât a unui procuror ci este menită să instituie o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului și pentru acoperirea creanțelor tuturor creditorilor, creditori din care fac parte și recurenții, instituind o ordine specială derogatorie de la Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, nu are relevanță obiectul de reglementare a unei legi pentru că aceasta indiferent dacă tratează un domeniu apreciat că intrând în categoria dreptului privat sau dreptului public este emisă de Parlament tot în baza principiilor dreptului constituțional. Prevederile legii speciale sunt derogatorii de la normele generale chiar dacă ele sunt de natură civilă sau penală, astfel că și în ipoteza în care asupra unui bun imobil este instituit un sechestru penal este posibilă vânzarea acestui bun existând o normă expresă derogatorie de la prevederile art.168/1 C.proc.pen.
Prin aceasta nu s-a controlat conținutul ordonanței procurorului pentru că ordonanța fără a fi desființată, prin efectul legii bunul înstrăinat în procedura insolvenței este dobândit liber de măsura asiguratorie instituită.
Ca atare, C. ea va respinge recursul în conformitate cu prev.art.312 C.proc.civ. și va menține în totalitate sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L. R. și L. V. -D. împotriva sentinței civile nr. 3881 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
L. U. M. | D. | R. R. | D. M. T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _
← Sentința civilă nr. 2526/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1706/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|