Decizia civilă nr. 3264/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a3
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3264/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de contestatoarea SC U. G. E. S. împotriva Sentinței civile nr. 3358/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C., privind și pe creditor M. D., creditor A. N. A. R. / A. B. DE A. S. -T. ,
creditor A. F. A M. C. N. PRIN D. C., creditor SC L.
M. S. PRIN SC D. G. S., creditor C. I., creditor C. LOCAL AL
C. G., creditor SA P. C., creditor C. G., creditor SC S. R. S., creditor P. C. T., și pe intimat SC P. C. SA PRIN ADMINISTRATOR J. P. U. R. R., având ca obiect contestație_ /a3 contest.imp.mas lich.dep.de SC U. G. E. S. .
Se constată că la data de 12 martie 2013 s-au înregistrat concluzii scrise formulate de intimatul M. D., iar la 13 martie 2013, s-au înregistrat concluzii formulate de intimata societatea A. P. C. .
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 8 martie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.3358 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a3 al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar formulată de contestatoarea SC
G. E. S. în contradictoriu cu debitoarea SC P. C. SA prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "URSUȚIU R. RĂZVAN";.
În temeiul art. 164 Cod procedură civilă s-a dispus conexarea cererii la dosarul_ al Tribunalului Specializat C. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că petenta contestatoare nu a făcut dovada faptului că prețul închirierii se află la nivelul pieței, această obligație revenindu-i în temeiul art. 1169 Cod civil, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 91 trebuie privite prin prisma principiului maximizării averii debitoarei, decizia menținerii sau continuării executării contractului sub
acest aspect fiind una de oportunitate, măsura administratorului judiciar fiind supusă sub acest aspect controlului creditorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC U. G. E. solicitând reformarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației cu consecința desființării măsurii de denuntare
.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în materia analizată deoarece măsura dispusă de administratorul judiciar contravine prevederilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, art. 969.civ.
Este adevarat ca activitatea administratorului judiciar in procedura reglementata de Legea nr. 85/2006 este subordonata principiului eficientizarii la maximum a activitatii debitorului si a cresterii la maxim a averii societatii debitoare, sens in care, potrivit art 86 din aceasta lege "administratorul judiciar/lichidatorul poate sa mentina sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate". Insa, aceasta dispozitie trebuie corelata cu cea continuta de art. 91 al aceleiasi legi, aceasta aratand ca "faptul ca un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor in prezenta procedura nu va desfiinta contractul de inchiriere, in afara de cazul in care chiria nu este inferioara chiriei practicate pe piata".
In acest sens, legea insolventei impune nu doar verificarea executarii contractului de catre partile implicate, dar si profitabilitatea mentinerii sale pentru debitorul aflat in procedura, sens in care legea prezuma neprofitabile pentru debitor acele contracte de inchiriere pentru care nivelul chiriei stabilite este inferior pretului pietei.
Cu alte cuvinte, in cazul reglementat de art. 86 alin. 1 din Legea nr.85/2006 culpa neexecutarii unui contract apartine debitorului in insolventa, iar administratorul are libertatea de a decide continuarea executarii contractului daca aceste profita debitorului in contextul procedurii de lichidare.
Textul de lege care guverneaza situatia litigioasa din cauza este in aceste conditii exclusiv art. 91 al Legii nr. 85/2006, astfel ca analiza temeiniciei si legalitatii masurii de denuntare se impune a se efectua prin raportare la aceste dispozitii legale.
Legea permite administratorului judiciar analiza profitabilitatii contractului pentru debitorul aflat intr-o situatie speciala, insolventa, situatie care sustrage contractul principiului imperativ al stabilitatii, pentru cazul in care conduita asumata de parti este pagubitoare pentru debitor, adica, atunci cand chiria negociata este inferioara pretului pietei.
Chiria stabilita pentru folosinta bunurilor inchiriate nu este inferioara pretului pietei in conditiile in care, la momentul incheierii contractului de inchiriere, acestea se aflau intr-o stare improprie utilizarii, erau colmatate in proportie de 70%), digurile, calugarii si deversoarele erau distruse si necesitau repartii capitale. In raport de aceste cirscumstante a fost stabilit nivelul chiriei la cuantumul de 20000 Euro/an, mentionandu-se in contractul de inchiriere posibilitatea de renegociere a chiriei.
Prin urmare, administratorul judiciar poate denunta orice contract al debitorului, cu exceptia contractului de închiriere, pentru care dreptul de denuntare apartine numai locatarului dar, cu conditia să nu fie inferioara chiria convenita de parti în contract fata de cea
practicata pe piata
. per a contrario, atunci când chiria convenita este inferioara pietei, acesta are dreptul de a denunta contractul, urmarind maximizarea averii debitorului . Din interpretarea coroborata a art. 86 si
91 din Legea 85/2006 rezulta ca administratorul judiciar poate denunta orice contract al debitorului cu exceptia contractelor de închiriere, pentru care dreptul de denuntare apartine numai locatarului dar, cu conditia ca chiria convenita sa nu fie inferioara chiriei practicate pe piata. Per a contrario, atunci când chiria convenita este inferioara pietei, administratorul judiciar are dreptul de a denunta contractul, urmarind maximizarea averii debitorului.
În cauza pendinte, pentru considerentele expuse mai sus, respectiv starea de degradare a bunurilor la momentul incheierii contractului de inchiriere, gradul de colmatare, lipsa autorizatiei de acvacultura, presiunilor localnicilor care pretind un drept de proprietate asupra unor portini din lacurile inchiriate, chiria convenita de parti nu este sub nivelul pietei, astfel incat masura denuntarii este netemeinica si nelegala.
Consideră că și dacă ar accepta ca in speta sunt incidente doar dispozitiile art. 86 din Legea 85/2006, masura denuntarii este netemeinica si nelegala pentru urmatoarele considerente :
Administratorul judiciar a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.86 din Legea nr.85/2006, omitand sa retina doua aspecte esentiale, si anume ca scopul masurii lichidatorului trebuie sa fie subordonat cresterii la maxim a averii debitorului si ca nu se pot denunta contracte executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate.
Menținerea sau denunțarea unor contracte în timpul procedurii insolvenței se raportează la contractele în curs de executare, fiind excluse contractele executate sau substantial executate.
In speta, intre parti contractul dureaza de 2 ani, fiind executat substantial de catre partile implicate, in conditiile in care recurenta a facut
investitii la bunurile inchiriate in cuantum de 134.455 lei iar debitoarea si-a dat acordul in ceea ce priveste compensarea investitiilor cu chiria datorata.
Este adevarat ca administratorul judiciar este suveran în opțiunea de a menține sau denunța contractul dar criteriul opțiunii este maximizarea averii debitorului.
Măsura administratorului judiciar nu se circumscrie unei masuri care ar avea ca finalitate maximizarea averii debitoarei, intrucat denuntarea contractului de inchiriere activeaza in sarcina recurente clauza cuprinsa la arte 40 din contractul de inchiriere care prevede: "în cazul in care contractul de inchiriere va fi reziliat, rezolutionat, desfiintat, anulat, denuntat etc, de catre proprietar, indiferent de cauze si imprejurari, proprietarul se obliga sa achite chiriasului suma de
100.000 Euro cu titlu de daune interese."
In conditiile in care mentinerea contractului de inchiriere profita societatii, urmand ca incepand cu anul 2013 sa incaseze chiria datorata iar denuntarea indreptateste recurenta la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune-interese, masura administratorului judiciar creste pasivul debitoarei, afecteaza drepturile celorlalti creditori iar in aceste conditii nu poate fi apreciata drept o masura de maximizare a averii debitoarei.
Cata vreme nu a fost facuta dovada ca exista o oferta mai avantajoasa a, vreunui tert in sensul inchirierii imobilului la un pret mai mare decat cel oferit de recurentă masura denuntarii contractului de locatiune nu face decat sa excluda posibilitatea maririi patrimoniului societatii SC P.
C. SA.
Pornind de la premisele legale care stau la baza masurii denuntarii, astfel cum este aceasta reglementata la art. 86 din Legea 85/2006, masura administratorului judiciar nu a fost luata in considerarea maximizarii averii debitoarei si eficientizarii activitatii acesteia. In data de_ si respectiv_, administratorul statutar a predat administratorului judiciar documentele si actele prevazute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, exceptand lista creditorilor societatii si a documentelor contabile aferente anului 2011. In lipsa acestora, administratorul judiciar nu a facut o analiza globala a activitatii debitoarei si nici o evaluare a contractelor si a consecintelor pe care acestea le-ar putea avea asupra averii debitoarei.
Apreciază că în aceste conditii, măsura luata de administratorul judiciar apare ca fiind dată cu încălcarea art. 86 din Legea nr. 85/2006, dar și a art. 969.civ. și ea nu poate fi păstrată întrucât maximizarea patrimoniului debitoarei, precum și menținerea contractului la un nivel care să corespundă cerințelor legale reprezintă deziderate pentru atingerea cărora nu este îngăduită fraudarea legii.
Intimații s-au opus admiterii recursului.
Deliberând curtea reține următoarele:
În data de_, recurenta a încheiat un contract de închiriere cu debitoarea SC P. C. SA prin care aceasta din urma i-a cedat folosinta folosinta Fermei Piscicole Suatu, situata in Comuna Suatu, Judetul C. si folosinta iazurilor Filea 1, Filea 2 si Filea 3 ,Iazul S., helesteul "Volvo" situat intre Iazul S. si Iazul Filea 3, Bazinele de parcare si crestere B 1 si B2 precum si a sediului Fermei piscicole de la adresa Sat S. nr. 117, Comuna
, Judetul C., toate acestea fiind situate in cadrul Fermei C. .
Conform art. 9 din contractul de închiriere, chiria a fost stabilita la nivelul de 20.000 Euro/an.
Contractul a fost denunțat de administratorul judiciar în baza dispozițiilor existente în secțiunea a 4-a a Legii insolvenței, iar recurenta în calitatea sa de locatar contestă legalitatea acestei măsuri.
Potrivit art. 91 din același act normativ, "faptul ca un proprietar al unui imobil închiriat este debitor in prezenta procedura nu va desființa contractul de închiriere, in afara de cazul in care chiria nu este inferioara chiriei practicate pe piață.
Recurenta susține că starea de degradare a bunurilor la momentul încheierii contractului de închiriere, gradul de colmatare, lipsa autorizatiei de acvacultura, situația litigioasă a unor porțiuni din lacurile închiriate au constituit factori obiectivi de care s-a ținut cont în stabilirea echivalentului folosinței. În consecință, chiria convenita de parți nu este sub nivelul pietei, astfel încât măsura denunțării este netemeinica si nelegala.
Apărările nu au substanță, întrucât nu există elemente probatorii pe baza cărora această teză să poată fi validată
.
Procesul verbal de predare primire( f.21 dos. fond), contractul de prestări servicii nr.684/2011( f. 22-24 ) cu anexele aferente ( f.25) factura fiscală10078/2012, CMR -( f.29-74 și avizele de însoțire a mărfii ( f.75-95 dos. fond ) nu sunt relevante în acest sens. Reclamanta și-a asumat obligația de a efectua lucrări de amenajare. Chiria negociată la nivelul sumei de 20000 euro pe an urma să fie compensată în primele 30 de luni din perioada de derulare a contractului cu obligația de plată a chiriei. Prin urmare, în primele 30 de luni contravaloarea lucrărilor de amenajare trebuia să depășească suma de 45000 de Euro.
Reclamanta a încercat să acrediteze ideea că a efectuat investiții în sumă de 134.455,68 Ron pentru amenajarea bazei piscicole închiriate.
Devizele de lucrări, avizele de însoțire a mărfii, CMR- urile, care atestă transportul de nisip, balast ,piatră brută, granit,refuz de ciur, sort, nu pot dovedi că lucrările contractate prin convenția de prestări servicii nr.684/2011 erau toate necesare pentru realizarea lucrărilor de investiții la amenajările hidrotehnice absolut necesare pentru exploatarea normală a bazei piscicole închiriate.în puls nu s-a dovedit că reclamanta a fost autorizată de autoritățile competente în materie să efectueze lucrările de amenajare.
De asemenea, nu s-a dovedit că, la momentul încheierii contractului de inchiriere, digurile, călugarii si deversoarele erau distruse si necesitau reparții capitale ori faptul că bazinele erau colmatate în proportie de 70%.
●Lipsa unui minim de publicitate prealabilă închirierii,
●absența unor criterii obiective de evaluare a echivalentului folosinței;
●absența unor criterii obiective de pre-evaluare a cantității lucrărilor de investiții la amenajările hidrotehnice, necesare pentru exploatarea normală a bazei piscicole închiriate ;
constituie indicii obiective care pot fundamenta prezumția judiciară că atât debitorul cât și creditorul știau că se aproprie momentul colapsului financiar, externalizarea activului, grevarea lui cu sarcina închirierii, fiind natură a crea premisele unei atenuări a efectelor deschiderii procedurii față de debitoare în detrimentul masei credale .
Exploatarea activului închiriat, în maniera
propusă de părțile contractante, intră mai degrabă în categoria actelor anormale de gestiune. un argument puternic în acest sens îl constituie și faptul că pentru suprafețe mai mici au fost încheiate, în aceeași perioadă, contracte în care echivalentul folosinței a fost mult superior celui stipulat în contractul denunțat ( f.129,136 dos.fond)
Un ultim argument pentru care curtea a invalidat aceste apărări este și acela dat de dispozițiile art.21 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 85/2006, conform cărora administratorul judiciar are dreptul de a denunța contractele încheiate de către debitoare, acest aspect fiind unul de oportunitate.
Dispozițiile art. 91 trebuie privite prin prisma principiului maximizării averii debitoarei, decizia menținerii sau continuării executării contractului sub acest aspect fiind una de oportunitate. Ca atare, sub aspectul oportunității, măsura menținerii sau denunțării contractului de închiriere era supusă controlului masei credale.
Recurenta a mai relevat că administratorul judiciar a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art.86 din Legea nr.85/2006, omitand sa retina doua aspecte esentiale, si anume ca scopul masurii lichidatorului trebuie sa fie subordonat cresterii la maxim a averii debitorului si ca nu se pot denunta contracte executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate.
C. ea va înlătura aceste apărări întrucât contractul denunțat nu a fost executat substanțial de toate părțile implicate.
Conform art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, "în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate";.
Potrivit art. 91 din același act normativ, "faptul ca un proprietar al unui imobil închiriat este debitor in prezenta procedura nu va desființa
contractul de închiriere, in afara de cazul in care chiria nu este inferioara chiriei practicate pe piață. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa refuze sa asigure prestarea oricaror servicii datorate de proprietar chiriașului pe timpul inchirierii. In acest caz, chiriasul poate evacua cladirea si poate sa ceara inregistrarea creantei sale in tabel sau poate detine in continuare imobilul, scazand din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Daca chiriasul alege sa continue a detine imobilul, nu va fi indreptatit la inscrierea creantei in tabel, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.
În mod corect a reținut prima instanță că închirierea nu a fost executată în totalitate sau substanțial de către toate părțile contractante. Din punctul de vedere al debitoarei, contractul fiind încheiat la data de 10 mai 2011, pe o durată de 4 ani, nu se poate reține executarea integral sau în mod substanțial a obligației de a asigura pașnica folosință a bunului închiriat, ipoteza evocată fiind aplicabilă și în ceea ce privește perceperea chiriei.
Recurenta a mai susținut că măsura administratorului judiciar nu are ca finalitate maximizarea averii debitoarei, întrucât denunțarea contractului de închiriere activează in sarcina debitoarei clauza penală cuprinsa la art. 40 din contractul de închiriere.
Cu reține că, potrivit art. 11 alin.2 din Legea insolvenței, decizia menținerii sau continuării executării contractului este una managerială, acesta putând fi controlată, sub aspectul oportunității, doar de către creditori prin organele acestora .
Chiar dacă această din urmă teză nu ar fi primită, chestiunea răspunderii contractuale în temeiul convenției stipulate de părți, prin complexitatea și particularitățile sale, excedă acestui cadru procesual, fiind de altfel incompatibilă cu natura litigiului pendinte.
Altfel spus, este inadmisibil că analiza legalității deciziei menținerii sau continuării executării contractului să fie condiționată de o statuare, cu caracter prealabil, asupra legalității și domeniului de aplicare a convenției accesorii contractului denunțat.
Principiul forței obligatorii a contractului trebuie interpretat ,pe parcursul derulării acestuia, într-o viziune dinamică și flexibilă, în deplin acord cu principiul bunei-credințe și principiul echității.
Pentru atingerea acestor exigențe, părțile au la îndemână diverse remedii. Litigiul pendinte nu le-a oferit această posibilitate.
Așa fiind ,în baza art. 312 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de SC URC G. E. S. împotriva sentinței civile nr.3358/C din_, pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE DMOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC URC G. E. S. împotriva sentinței civile nr.3358/C din_, pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 martie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||
S. | AL H. M. | B. G. A. N. A. | B. |
red. S.Al H./A.C.
2 ex. -_ jud.fond.G. C.
| ← Sentința civilă nr. 3069/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1012/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|
