Sentința civilă nr. 1012/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R.

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a3

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1012/2013

Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - F. I. M. GREFIER - F. B.

Pe rol fiind examinarea contestației formulată de contestatoarea K. R. S.C.S. împotriva măsurii administratorului judiciar C.I.I. M. LETIȚIA G. de a nu întreprinde nici un demers cu privire la desființarea și ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor din cadrul Centrului Comercial K., contestație formulată în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC Z. S. G. S. în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. .

La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, d-l avocat Răzvan Caramoci, reprezentanta administratorului judiciar desemnat pentru debitoare C.I.I. Borșa D., d-na practician în insolvență Borșa D., reprezentantul creditorului D. D., d-nul avocat Nedelea Sabin în substituirea avocatului titular, d-na Gidro S. I., creditorul M. I. C. personal și asistat de d-na avocat Procopeț Verginia și creditoarea M. D. M. personal și asistată de d-na avocat Vasile Raluca, lipsind creditorii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care judecătorul sindic pune în discuție excepțiile invocate de către administratorul judiciar al debitoarei prin întâmpinarea formulată.

Reprezentanta administratorului judiciar arată că înțelege să susțină excepțiile tardivității contestației, a lipsei de interes și a lipsei de obiect astfel cum au fost invocate, solicitând admiterea acestora. Solicită admiterea excepției tardivității depunerii contestației, raportat la data depunerii raportului de activitate din data de_, publicat în

B.P.I. nr. 17433/_ . De asemenea solicită admiterea excepției lipsei de interes întrucât raportat la momentul la care ne aflam când s-a formulat contestația, nu exista nici posibilitatea și nici contextul pentru a se lua măsurile despre care se face vorbire și care erau contestate. Totodată solicită admiterea excepției lipsei de obiect, raportat la considerentele dezvoltate în întâmpinare.

Reprezentantul contestatoarei solicită respingerea excepției tardivității introducerii contestației, întrucât contestația a fost înregistrată în ziua următoare publicării raportului de activitate în B.P.I., menționând că nu se poate considera că creditorii aveau cunoștință la data depunerii raportului de activitate la dosar ci trebuie luat în considerare data publicării raportului în B.P.I. Consideră că termenul de 3 zile pentru formularea de contestații curgea de la data publicării raportului în B.P.I. Arată de asemenea că procedura insolvenței era deschisă cu mai mult de jumătate de an înainte și în tot acest răstimp a solicitat administratorului judiciar și chiar l-a convocat la conciliere în conformitate cu art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă să discute cu privire la problema ridicării construcției de pe terenul contestatoarei. Arată totodată că înțelege să conteste măsura administratorului de a nu întreprinde nicio acțiune privind obligația sa de conducere a activității debitoarei iar obligația de a ridica construcția de pe terenul contestatoarei, subzistă dinainte de intrarea în insolvență. În consecință arată că, contestația se referă la inacțiunea administratorului judiciar care subzistă pe toată perioada procedurii insolvenței. Menționează de asemenea faptul că există o sentință a instanței de fond ce poate fi pusă în executare silită în urma redactării și comunicării hotărârii ceea ce nu înseamnă că administratorul judiciar la acel moment va face vreo acțiune, respectiv cererea formulată nu are același obiect cu cererea Judecătoriei

C., motiv pentru care solicită respingerea excepțiilor lipsei de interes și a lipsei de obiect. Nu solicită cheltuieli de judecată. Arată că este de acord cu o eventuală conexare a contestației la dosarul de insolvență.

Reprezentanta administratorului judiciar, în replică referitor la excepția tardivității contestației arată că raportul trebuia contestat în termen de 3 zile de la data depunerii lui la instanță. Menționează de asemenea, că faptul de a nu face ceva nu este o măsură care poate să fie contestată iar pentru a face ceva în această procedură trebuie avut în vedere că era nevoie de câțiva pași prealabili. Apreciază ca fiind lipsită de interes și de obiect contestația formulată. Arată că nu se opune la o eventuală reunire a tuturor contestațiilor la dosarul de insolvență.

Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra excepțiilor puse în discuție.

JUDECĂTORUL SINDIC:

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la 5 decembrie 2012 sub nr._ /a3, creditoarea SC K. R. S., a atacat măsura administratorului judiciar de a nu întreprinde niciun demers cu privire la desființarea și ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor care compun spălătoria auto SPEED WASH din cadrul centrului comercial K. din C. -N., str. Câmpului, nr. 9-19, jud. C., măsură descrisă în raportul de activitate nr. 1453 din 29 noiembrie 2012.

În motivarea contestației, a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 17.054 m, înscris în CF 2. C.

-N. sub nr. top. 2., situat în mun. C. -N., str. Câmpului nr. 9-19, jud. C. . La data de 30 septembrie 2008 a încheiat cu debitoarea SC Z. S. G. S. contractul de închiriere privind o suprafață de teren pentru construcția și operarea unei spălătorii auto automatizate nr. 40000666, având ca obiect o suprafață de 1.060 m din terenul sus-

indicat, pe o durată de 10 ani. Raporturile contractuale dintre ea și debitoare s-au derulat în mod normal până în luna iulie a anului 2011, când pârâta nu și-a mai executat obligația de plată a chiriei. Această situație a persistat, în ciuda disponibilității sale de a accepta plata cu întârziere a chiriei, până la sfârșitul lunii octombrie a anului 2011, când pârâta figura cu un debit restant de 30.730,38 lei.

Consecința a acestui fapt a fost denunțarea unilaterală de către creditoare a contractului de închiriere, la data de 20 octombrie 2011 notificând-o pe debitoare în acord cu dispozițiile art. 31 pct. 2 lit. a) din contractul de închiriere nr. 40000666, aducându-i la cunoștință exercitarea dreptului său de denunțare unilaterală a contractului pentru neplata chiriei și acordându-i un termen de preaviz până la data de 15 noiembrie 2011.

Ca urmare a notificării de reziliere unilaterală, la data de 15 noiembrie 2011 s-a întocmit procesul-verbal de restituire a suprafețelor, prin care reprezentanta pârâtei, d-na M. D., s-a obligat să desființeze construcția și să îi restituie terenul liber până cel târziu la data de 31 martie 2012.

A mai arătat că potrivit art. 32, pct. 1 din contractul de închiriere "La terminarea raportului de închiriere - din orice motiv - locatarul se angajează să demoleze ruta de spălare, adică, în special, să îndepărteze structurile și instalațiile supra și subterane. în plus, locatarul se angajează să returneze terenul, la alegerea locatorului, la nivel și fixat sau prevăzut cu un strat de asfalt. Dacă locatorul renunță la dreptul său de alegere, respectiv nu își exercită dreptul cel târziu după patru săptămâni de la primirea solicitării scrise din partea locatarului, returnarea se efectuează cu nivelare și fixare. La alegere, locatorul are dreptul să preia structurile și instalațiile tehnice de pe terenul închiriat fără recompensare. Dreptul de preluare nu se aplică însă și pentru dotările mobile introduse de către locatar.";

A arătat că această obligație a debitoarei pentru cazul încetarii raporturilor contractuale a fost prevăzută și convenită de părți și la pct. 4 al anexei la protocolul de predare-primire a amplasamentului semnat la data de 03 decembrie 2008, potrivit căruia: "La încheierea raportului de închiriere, locatarul se obligă să aducă zona închiriată la starea inițiala din momentul predării";.

A învederat că, având în vedere că raporturile contractuale de închiriere izvorâte în baza contractului nr. 40000666 au încetat, în sarcina pârâtei s-a născut obligația de predare a terenului Închiriat. Ca atare, pârâta este obligată să demoleze ruta de spălare, să îndepărteze structurile și instalațiile supra și subterane și să restituie acest teren liber de construcții, la nivel și fixat. În urma încetării contractului de închiriere, părțile au semnat la data de 15 noiembrie 2011 procesul-verbal de restituire a suprafețelor, prin care pârâta s-a angajat expres că în termen de 30 de zile după obținerea autorizației de demolare, dar nu mai târziu de luna martie 2012, să aducă terenul la faza preluării acestuia.

Având în vedere că debitoarea nu și-a îndeplinit această obligație, la data de 27 iulie 2012 creditoarea a notificat-o atât la sediul social, cât și la sediul administratorului judiciar, aducându-i la cunoștință din nou faptul neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale și convocând-o la conciliere directă, în acord cu dispozițiile art. 7201 din C.proc.civ. Debitoarea nu a dat curs nici acestei notificări și invitații la conciliere, astfel încât singura sa soluție a fost de a solicita instanței judecătorești obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor contractuale, Iar în caz contrar de a obține autorizarea instanței de a efectua creditoarea toate demersurile necesare aducerii terenului închiriat în starea în care a fost predat, pe cheltuiala pârâtei. A arătat că prin hotărârea pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. a admis cererea sa privind obligarea debitoarei la ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor supra și subterane și la restituirea acestui teren liber de construcții, la nivel și fixat, Iar în caz de neconformare, autorizarea creditoarei de a îndeplini aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

În drept, a invocat art. 20, alin. 1, lit. e și f; art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Contestația a fost legal timbrată cu 120 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la 21 ianuarie 2013, administratorul judiciar al debitoarei SC Z. S. G. S. ,

C.I.I. BORȘA D. CRISTINA a solicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea contestației ca tardiv formulată și ca lipsită de obiect și de interes, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca netemeinică.

În motivarea apărărilor sale, a arătat că la data de 13 iunie 2012 s-a deschis procedura insolvenței împotriva societății SC Z. S. G. S., iar administratorul judiciar inițial desemnat în procedură a menționat în raportul de activitate publicat în BPI nr. 17433/3 decembrie 2012 faptul că prin întâmpinarea pe care a depus-o în dosarul nr. _

, aflat pe rolul Judecătoriei C. -N., a menționat că, "prin ridicarea construcției și a instalațiilor, acestea se vor degrada și nu se vor mai putea valorifica la un preț de piață";. A mai arătat că niciun alt raport întocmit de administratorul judiciar nu menționează vreun demers sau vreo măsură luată cu privire la spălătoria auto "Speed Wash"; din Centrul Comercial K. Mănăștur. Raportat la aceste aspecte, a arătat că înțelege să invoce tardivitatea, ca și excepție, pe care urma să o susțină sau nu în fața instanței raportat la data depunerii raportului de activitate nr. 1453/28 noiembrie 2012, publicat in BPI nr. 17433/3 decembrie 2012 și la data formulării contestației de către creditor.

Cu privire la excepția lipsei de obiect, a arătat că atribuțiile administratorului judiciar sunt expres menționate la art. 20 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu dispozițiile art. 21, art. 22 și art. 23 din același act normativ. Ca urmare, una din atribuțiile administratorului este de a "depune un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile";. Față de textele de lege mai sus invocate, a susținut faptul că modalitatea de întocmire a unui raport de activitate este atributul exclusiv al administratorului/lichidatorului judiciar, care va insera în cuprinsul raportului descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și măsurile pe care le apreciază a fi necesare pentru bunul mers al activității debitoarei. În raportul menționat, publicat în BPI în data de 3 decembrie 2012, administratorul judiciar nu a luat nicio măsura care să se impună a fi contestată de vreun creditor. În fapt, administratorul a menționat poziția procesuală pe care a adoptat-o și exprimat-o în cadrul litigiului judecat în dosarul_ . Raportat la aceste aspecte, a apreciat că contestația formulată de creditoarea K. R. S. apare a fi lipsită de obiect.

Cu privire la excepția lipsei de interes, a arătat că dosarul nr._ a fost soluționat în data de 3 decembrie 2012, admițându-se acțiunea reclamantei K. R. S., așa cum a fost ea formulată, în sensul obligării debitoarei în insolvență la ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor supra și subterane și la restituirea acestui teren, liber de construcții, la nivel și fixat, iar în caz de neconformare, K. R. S. a fost autorizată să îndeplinească aceste lucrări pe cheltuiala SC Z. S. G. S. . A apreciat că, chiar dacă această sentință nu este definitivă, iar căile de atac sunt în termen de a fi formulate, existența unei hotărâri judecătorești favorabile creditoarei nu poate fi contestată. În consecința, a apreciat că dacă prin formularea acestei contestații s-a încercat de către creditoarea K.

  1. S., așa cum reiese de fapt din contestația formulată, obținerea a încă o hotărâre judecătorească, demersul apare a fi lipsit de interes.

    Pe fondul cauzei, a apreciat contestația neîntemeiată, atât timp cât administratorul judiciar nu a menționat faptul că nu pune în aplicare un titlu executoriu. A apreciat de observat și faptul că administratorul judiciar nici nu a intenționat să discute punerea în aplicare a titlului executoriu, atât timp cât raportul de activitate publicat în BPI nr. 17433/3 decembrie 2012 a fost redactat în data de 28 noiembrie 2012, în timp ce hotărârea judecătorească din dosarul nr._ a fost publicată în data de 3 decembrie 2012.

    Întâmpinarea nu a fost motivată separat în drept.

    Ceilalți creditori, deși legal citați prin BPI, nu și-au exprimat punctele de vedere.

    Pentru dovedirea pretențiilor, respectiv a apărărilor lor, părțile au înțeles să se servească de probe scrise.

    La termenul din 3 aprilie 2013, judecătorul sindic a pus în discuție excepțiile tardivității introducerii contestației, lipsei de interes și lipsei de obiect, invocate de administratorul judiciar prin întâmpinare.

    În ceea ce privește incidența excepției tardivității depunerii contestației, ridicată din oficiu, judecătorul sindic reține că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență. Debitorul persoană fizica, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesata pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. 1.

    Astfel cum rezultă din prima pagină a raportului care cuprinde măsura atacată, acest raport a fost depus la dosarul nr._ la data de 29 noiembrie 2012, iar contestația a fost înregistrată de către contestatoarea K. R.

  2. prin depunere la registratura instanței la data de 5 decembrie 2012, cu depășirea termenului de 3 zile prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, fapt care atrage incidența excepției tardivității depunerii contestației și sancțiunea decăderii contestatoarei din dreptul de a formula contestația.

Termenul de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut de art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este un termen de decădere în sensul art. 103 alin. 1 C.proc.civ., iar momentul de la care începe să curgă este definit fără echivoc de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006: data depunerii de către administratorul judiciar / lichidator a raportului la dosar. Alin. 1 al art. 21 distinge între acțiunile de depunere la dosar a raportului și de publicare a unui extras a acestui raport în BPI, iar alin. 3 al aceluiași articol folosește sintagma 3 zile de la depunerea raportului și nu "3 zile de la publicarea raportului";. Durata extrem de scurtă a acestui termen nu reprezintă, per se, o limitare a drepturilor persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor lor care, prin ipoteză, ar fi afectate de măsurile administratorului judiciar / lichidatorului descrise în raport. Pe de o parte, raportul reprezintă un act juridic cu caracter descriptiv și nu dispozitiv, măsurile practicianului în insolvență fiind, de regulă, anterioare descrierii lor în cuprinsul raportului, astfel încât persoanele vătămate de aceste măsuri au, de regulă, cunoștință despre măsurile respective înainte de depunerea la dosar a raportului și nimic nu le împiedică să formuleze contestația înainte de depunerea acestui raport, termenul prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nefiind un termen prohibitiv, dilatoriu, ci unul peremptoriu, imperativ. Pe de altă parte, în condițiile informatizării accelerate a activității instanțelor de judecată și a interesului persoanelor vătămate de măsurile practicianului în insolvență, se poate prezuma în mod rezonabil că persoanele vătămate de măsurile practicianului în insolvență vor urmări în condiții relativ facile momentul depunerii de către practicianul în insolvență la a raportului care descrie măsurile ce urmează a fi atacate. Mai mult, persoanele interesate au la dispoziție calea procedurală generală prevăzută de art. 103 alin. 2 C.proc.civ. pentru înlăturarea efectului decăderii, în situația în care pot justifica o împiedicare obiectivă a exercitării dreptului de a formula contestația: repunerea în termen.

Analizând în concret existența vreunei împrejurări care să o fi împiedicat pe contestatoarea K. R. S. să formuleze contestația până la data de 3 decembrie 2012, judecătorul sindic reține că contestatoarea nu a indicat nicio astfel de situație. Ca atare, durata scurtă a termenului de 3 zile prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nu a vătămat în niciun fel drepturile sale procesuale.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, judecătorul sindic reține că prin pronunțarea de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a sentinței de admitere a cererii contestatoarei de obligare a debitoarei în insolvență la ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor supra și subterane și la restituirea terenului, liber de construcții, la nivel și fixat, iar în caz de neconformare, autorizarea K. R. S. să îndeplinească aceste lucrări pe cheltuiala SC Z. S. G. S., contestatoarea a obținut un titlu executoriu (în condițiile art. 7208 C.proc.civ.), opozabil debitoarei, reprezentată de lichidatorul său judiciar, care poate sta la baza realizării dreptului său pe calea executării silite, sens în care pronunțarea unei a doua hotărâri în acest sens apare lipsită de orice finalitate.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite excepțiile tardivității introducerii contestației și lipsei de interes a creditoarei SC K. R. S. în promovarea contestației și, în consecință, va respinge, ca tardiv introdusă și de către o persoană fără interes, contestația

formulată de creditoarea SC K. R. S., în contradictoriu cu debitoarea SC Z. S. G. S., împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu întreprinde niciun demers cu privire la desființarea și ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor care compun spălătoria auto SPEED WASH din cadrul centrului comercial K. din C. -N., str. Câmpului, nr. 9-19, jud. C., măsură descrisă în raportul de activitate nr. 1453 din 29 noiembrie 2012.

Subsecvent, va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Admite excepțiile tardivității introducerii contestației și lipsei de interes a creditoarei SC K. R. S. în promovarea contestației și, în consecință:

Respinge, ca tardiv introdusă și de către o persoană fără interes, contestația formulată de creditoarea SC K.

R. S., în contradictoriu cu debitoarea SC Z. S. G. S., împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu întreprinde niciun demers cu privire la desființarea și ridicarea tuturor structurilor și instalațiilor care compun spălătoria auto SPEED WASH din cadrul centrului comercial K. din C. -N., str. Câmpului, nr. 9-19, jud. C., măsură descrisă în raportul de activitate nr. 1453 din 29 noiembrie 2012.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect a contestației.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

F. -I. M.

F.

B.

GREFIER,

Thred./FIM/4 ex./19.07.13

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1012/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței