Decizia civilă nr. 8398/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a3
DECIZIA CIVILĂ NR.8398/_
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: DP JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare-în vederea pronunțării, recursul promovat de recurentul N. P. împotriva sentinței civile nr.1207/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ /a3 privind și pe intimații SC U. P. C. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. CII D. L. D., L. F., F. A., N.
P., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006. La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1207/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ /a3, în baza art.138 alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea lichidatorului judiciar C. I.D. L. D. și au fost obligați pârâții L. F., F. A. și N. P., în solidar, să suporte pasivul social al debitoarei S. U. P. S. în sumă totală de 3.452.236 lei, care va fi plătită creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv. Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, pârâții au efectuat activități de administrare, conducere și reprezentare a societății. Au efectuat operațiuni bancare, achiziții bunuri, mai ales cereale, iar actele primare și evidențele contabile nu se mai găsesc. Unele acte de evidență a tranzacțiilor au fost preluate de administratorul societății L. F. . În această perioadă a efectuat livrări de bunuri și servicii în valoare totală de 7.392.781 lei la un număr de 20 societăți comerciale, iar banii au fost ridicați de pârâți și folosiți de către ei. L. F. și F. A. au fost administratori ai societății, iar pârâtul N.
P. a fost administrator de fapt, acceptând la propunerea directă a pârâtului N. P. cu acceptul pârâtului L. F. .
S-a efectuat un control încrucișat la o parte din clienții din județul Sălaj, administratorii acestora declarând că oferta din partea debitoarei S. U. P. C.
S. Z. a fost preluată de pe internet, iar mărfurile au fost aduse de furnizor și nu pot
preciza numele persoanei care a reprezentat societatea, nefiind găsite date de identificare a acestora sau a mijloacelor de transport.
Conform ,,Raportului de activitate cont,, în perioada_ -_ societatea a încasat sume substanțiale de la clienți, marea majoritate, respectiv suma de 1.236.860 lei a fost ridicată direct din cont sau prin ATM de către administratorul împuternicit N. P., o parte a fost transferată în conturile societății de la alte bănci, iar suma de 253.850 lei a fost plătită către SC_ Z. . În acest mod s-a procedat și cu sumele de 872.902 lei, conform ,,Raportului Tranzacții,, pentru perioada_ -_ .
Potrivit datelor furnizate de cele trei bănci rezultă că sumele încasate de la clienți - în total 7.594.199 lei -, au fost ridicate. Din suma totală, suma de 1.048.250 lei a fost achitată către SC_ Z., deși administratorul acesteia, C. S., a declarat că nu a avut relații comerciale SC U. P. CSD SRL. Astfel, pentru perioada ianuarie - aprilie 2012, nici una din cele două societăți nu a depus la DGFP Sălaj Declarația informativă 394. Suma de 799.000 lei a fost achitată către SC Med AMB SRL T., fără justificare. Dimpotrivă, debitoarea a efectuat livrări către SC Med AMB SRL, deci aceasta avea datorie față de debitoare.
Tot astfel, numitul N. P. a ridicat în numerar din conturile bancare ale societății suma de 4.195.832 lei, reprezentând 55,3% din livrările declarate în sem.II.2011 fără a putea justifica cu documente destinația acesteia.
Cele două societăți către care s-au efectuat plățile, SC_ Z. și SC Med AMB SRL T., nu au sediu, nu desfășoară activitate, nu au o evidență contabilă. Pentru a ascunde aceste operațiuni nelegale, debitoarea a înregistrat o achiziție în valoare de 7.613.371 lei de la SC New Amadeea SRL, care, de asemenea nu are sediu, evidența contabilă, nu funcționează, ceea ce relevă că această tranzacție este fictivă. De altfel, toate aceste societăți și-au cesionat părțile sociale la cetățeni străini neidentificabili, apoi au intrat în faliment.
Datele prezentate mai sus rezultă din Raportul de inspecție fiscală întocmit de DGFP Sălaj. Din acest raport mai rezultă că debitoarea nu a înregistrat și nu a declarat impozitul minim pentru anul 2010, iar pentru anul 2011 nu a calculat și nu a plătit impozitul pe profit, datorând bugetului de stat suma de 1.690.067 lei.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane. Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei. Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar. Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe. Pe de altă parte, a mai precizat instanța de fond, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate. Apoi, deși a fost somați în mod repetat administratorii nu au predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din Legea nr.85/ 2006 privind procedura insolvenței.
Administratorii statutari nu au depus situațiile financiare anuale și declarațiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe. Mai mult a înstrăinat bunuri fără ca aceste operațiuni să fie reflectate în contabilitate generându-
se pe această cale eludarea plății obligațiilor născute ulterior prin valorificarea acestor bunuri.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/ lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
De asemenea, a susținut judecătorul sindic, nu au fost respectate dispozițiile aret.7 din Legea contabilității nr.82/1991, în sensul că nu și-au îndeplinit obligația de inventariere a patrimoniului societății cel puțin o dată pe an, să îndeplinească, conform art.2o din lege, registrele contabile obligatorii. Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr.82/1991˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Instanța de fond a apreciat că starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare. În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății. Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății. Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
A statuat instanța de fond ca o parte din pasivul societății să fie suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență. Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor. Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicit, culpabilă a administratorului societății debitoare este dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art.138 alin.1 lit.a și d din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul recurent N. P. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii sale conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în fapt, nu a făcut altceva decât să-și duc la îndeplinire mandatul încredințat de către administratorul statutar al
societății SC U. P. CSD SRL Z. si anume să ridice din bancă din contul societății diferite sume de bani, iar pentru acest lucru nu trebuie să răspundă personal pentru eventuala intrare în faliment a societății și numai în cazul în care s-ar fi descoperit ca și-a depășit limitele mandatului se poate discuta despre anularea tuturor actelor făcute în urma mandatului depășit si eventuala tragere la răspundere a sa. În aceste condiții, cum nimeni nu a solicitat acest lucru, în mod neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de angajare a răspunderii sale conform art.138 din legea nr.85/2006. Pe de altă parte, recurentul a mai arătat faptul că deși avea mandat să efectuez mai multe operațiuni în cadrul societății, administratorul statutar se ocupa de administrarea acesteia.
În final, recurentul susține că motivarea instanței de fond este destul de generală si nu conține exact ce anume i se poate reproșa, în mod distinct, referitor la săvârșirea vreunei dintre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 în cadrul acelui mandat primit de la administratorul statutar al societății, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a societății prin această faptă.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Prin sentința recurată s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată introdusă de către lichidatorul judiciar D. L. D. și în consecință s-a dispus obligarea celor trei pârâți la suportarea pasivului social al debitoarei S. U. P. S. în cuantum de 3.452.236 lei.
Trebuie precizat ,,ab initio,, faptul că doar unul din cei trei pârâți a formulat recurs, în consecință instanța de recurs este investită doar cu analizarea argumentelor de fapt și de drept pentru care s-a dispus angajarea răspunderii materiale a pârâtului recurent N. P. . Iar analiza argumentelor reținute de către judecătorul sindic relevă faptul că soluția pronunțată este pe deplin legală și temeinică în ceea ce privește angajarea răspunderii acestui pârât.
Astfel, prin motivele de recurs recurentul susține că nu poate fi obligat să suporte pasivul debitoarei și că fapta sa nu se încadrează în ipotezele reglementate legal de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 deoarece nu a făcut decât să execute un mandat și să ridice niște sume de bani din contul societății debitoare în numele administratorului statutar. Starea de fapt invocată de către recurent este corectă, însă cu totul altele sunt motivele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii, motive pe care recurentul din omisiune nu le precizează.
În concret, în urma studierii actelor contabile relevante și a documentelor bancare lichidatorul judiciar reclamant a reținut și invocat nu numai faptul că recurentul N. P. a ridicat în numerar din conturile bancare ale societății suma de 4.195.832 lei, reprezentând 55, 3% din livrările declarate în sem. II 2011, ci și faptul că pârâtul recurent nu a putut justifica cu documente destinația acestora. Acesta este aspectul deosebit de relevant pe care recurentul îl trece sub tăcere din eroare sau cu intenție.
Altfel spus, simpla executare a unui mandat prin ridicarea unor sume de bani din contul bancar al debitoarei nu reprezintă o faptă culpabilă în sine, însă imposbilitatea de a dovedi destinația legală a acestor sume extrem de consistente, mai mari de cât întregul pasiv al debitoarei, atrage în mod lipsit de echivoc incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit a din Legea 85/2006. Aceste aspecte rezultă dintr-un proces verbal al Gărzii Financiare (f. 45). Nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs pârâtul recurent nu face dovada destinației sumelor de bani pe care le-a ridicat din conturile debitoarei, mai mult, nici măcar nu invocă o astfel de destinație. Singurul argument adus în sprijinul propriilor afirmații o reprezintă referirile la depășirea unor limite ale mandatului, aspect irelevant în analiza instanței deoarece
nu este relevant raportul juridic cu administratorul statutar ci maniera în care prin fapta sa recurentul a generat starea de insolvență a debitoarei.
În consecință, in conditiile in care recurentul nu a facut dovada destinatiei legale a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile, instanța de recurs în concordanță cu opinia judecătorului sindic prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinatia bunurilor debitoarei, inclusiv a sumelor de bani poate fi probată si urmărită exclusiv prin acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea că bunurile au fost deturnate de la destinația societară si utilizate de către persoana responsabilă în interes personal.
Raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu este evident deoarece suma de bani folosită de către recurent în interes personal depășește pasivul debitoarei, or este evident faptul că dacă suma de bani ridicată din conturile debitoarei ar fi fost folosită în interes societar tot pasivul ar fi fost acoperit, cu evitarea stării de insolvență.
În baza art. 312 alin. 1 C.p.c. instanța va respinge recursul declarat de pârâtul recurent N. P. împotriva sentinței civile nr. 1.207 din 04 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâtul recurent N. P. împotriva sentinței civile nr. 1.207 din 04 martie 2013 pronunțată în dosarul nr._ /a3 al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, DP | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, A. -I. A. |
GREFIER, D. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: DP .
| ← Sentința civilă nr. 2165/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 2988/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
