Decizia civilă nr. 8688/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a11

DECIZIA CIVILĂ NR. 8688

Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: A. A. I.

JUDECĂTOR: DP GREFIER: M. N.

S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta SC S. I. S., împotriva sentinței civile nr. 817 din_, pronunțate în dosarul nr. _

/a11 al Tribunalului Specializat C. privind și pe intimata SC A. S. PRIN LICHIDATOR J. M. L. G., având ca obiect contestație la tabel preliminar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care acesta învederează instanței că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, a fost declarat în termen, motivat, comunicat, fiind achitată taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente, precum și faptul că procedura de citare este legal îndeplinită. La data de_, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

C. ea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Față de actele existente la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, curtea apreciază cauza in stare de judecată și o reține in pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.817 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ /a11, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de către contestatoarea SC S. I. S. B., împotriva tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC A. S. C. -N. .

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că este indiscutabil că declarația de creanță a fost formulată tardiv, din moment ce în data de 20 februarie 2012, creditoarea a fost notificată cu privire la faptul deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare (fila 19). Prin urmare, creditoarea nu trebuia să ia cunoștință de faptul deschiderii procedurii din Buletinul procedurilor de insolvență (deși putea să facă și acest lucru). Faptul că

notificarea nu a ajuns, în mod efectiv, în mâinile reprezentanților contestatoarei sau că la sediul declarat mai funcționează și alte societăți, sunt chestiuni care o privesc doar pe aceasta, ea fiind cea care trebuie să-și organizeze modul cum va primi corespondența, la sediul declarat, în funcție de situația concretă în care se găsește.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC S. I. S. prin care a

solicitat admiterea recursului, admiterea contestației formulate și pe cale de consecință înscrierea în tabelul creditorilor S.C. A. S. aflată în procedura

generală de insolvență cu suma totală de 17.092,89 lei contravaloarea facturilor fiscale..

În motivare se arată că toate cele trei ipoteze prevăzute de art.304 pct. C.pr.civ. de fapt se subsumează unui singur motiv de recurs, ale de nemotivare a hotărârii ceea ce constituie o încălcare a imperativelor înscrise în art.261 pct.5 C.pr.civ. ce impun ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și în drept care au format convingerea instanței precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, textul de lege indicat, are în vedere stabilirea considerentelor hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante, iar nu în ultimul rând care au fost considerentele, raționamentul logico - juridic care au condus instanța la concluzia finală .

Respingerea nefondată și nemotivată a susținerilor părților, echivalează și cu respingerea dreptului la apărare al părților, drept consacrat de legislația internă dar și internațională.

În dreptul european, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești / constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Face acestă susținere, deoarece, se prevede în mod experes în art. 61 pct. 3 din L 85/2006 ca notificarea de deschidere a procedurii, în care sunt și termenele procedurale, se transmite de către administratorul judiciar, tuturor creditorilor conform codului de procedură civila. ( adică pentru a asigura în mod cert informarea creditorilor, iar nu pentru a eluda prezența acestora în lista de creditori înscriși la masa credală) .

Prin coroborarea celor două texte de lege, rezultă clar că au fost încălcate prevederile art. 91 Cpc (vechi), fiind prejudiciați de faptul că la sediul social sunt mai multe societăți, astfel, că din greșeală plicul a fost preluat fie de către portar, fie de către delegatul altei societăți.

În mod constant practica judiciară a statuat că procedura de citare trebuie să aibă rolul de informare efectivă a celui citat iar nu o simplă dovadă a

îndeplinirii procedurii, fără a avea în vedere drepturile creditorului .

Nu se poate reține apărarea ca procedura de citare s-a îndeplinit prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, deoarece este o citare cumulativă, prevăzuta de art. 61 pct. 3, iar nu alternativă.

Astfel, nu este destul că societatea a fost prejudiciată de neachitare sumelor de bani de către debitoarea în insolvență, dar, mai mult, nici nu se dorește înscrierea acesteia la masa credală, prin aceste tertipuri, cu scopul evident de a diminua participarea creditorilor la masa credala.

Se solicită a se avea în vedere și practica judiciară care în mod constant a admis cererile de înscriere la masa credală, chiar tardiv formulate, dacă au fost formulate cu bună credință și cu respectarea prevederilor legale, în condițiile în care creditorul deține un debit cert, lichid și exigibil, recunoscut chiar de către administratorul judiciar.

Administratorul judiciar prin întâmpinare (f.27) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. ea reține următoarele

:

Argumentele invocate de catre recurenta creditoare S.C. S. I. S. in sustinerea caii de atac deduse judecatii sunt neintemeiate, fiind contrare normelor de drept incidente si principiilor generale care guverneaza legea insolventei.

Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea partilor precum si comunicarea oricarui alt act de procedura se efectueaza prin Buletinul Procedurilor de Insolventa, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol ,,Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa,,.

În mod legal și temeinic judecătorul sindic și practicianul în insolvență susțin că termenul de declarare a creantelor stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de catre creditoarea recurentă. Astfel, potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Din textele legale mai sus citate, rezulta fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați in actele contabile predate de catre administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit alin. 3 al art. 7 din legea 85/2006 procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență. În acest sens, a arătat judecătorul sindic, lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare, astfel încât, s-a constatat că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006 recurenta a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii generale de insolvență la sediul social declarat în evidențele ORC respectiv B., str.Harmanului, nr.215, la data de_ . În dosar, există dovada notificării constatând în confirmarea de primire a corespondenței care a fost semnată la data de_ cu mențiunea delegat la calitatea destinatarului, îndeplinirea cerinței notificării conform art.61 alin.3 din Legea insolvenței.

De asemenea, notificarea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței a fost publicată în BPI nr.1659 din_ .

Susținerea recurentei potrivit căreia la același sediu social se află mai multe societăți și prin aceasta, dovada depusă care conține numele delegatului nu este suficientă, nu pot fi avute în vedere câtă vreme potrivit art.87 pct.2/1 din C.pr.civ.de la 1865 citarea persoanei juridice de drept privat se realizează prin reprezentanții lor la sediul principal sau al cel al sucursalei ori după caz, al reprezentanței.

Mai mult decât atât, înmânarea actului de procedură în speță notificarea s-a realizat în conformitate cu prev.art.91/2 din C.pr.civ. de la 1865 persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, în speță delegatului societății.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe

deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

Calitatea de comerciant a creditoarei recurente o obligă să urmareasca incasarea creantelor pe care le detine, iar in ipoteza in care un creditor intarzie plata mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligatiei de plata cu mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligatiei de plata, are sarcina de a incepe demersurile pentru recuperarea creantei, demers care implica in primul rand verificarea solvabilitatii debitoarei si a masurii in care aceasta intelege sa-si onoreze obligatiile de plata fata de toti partenerii comerciali. Acest rezultat se atinge cu usurinta prin accesarea Buletinului Procedurilor de Insolventa care are ca rol principal tinerea unei evidente complete a tuturor comerciantilor care au ajuns in incapacitate de plata si impotriva carora s-a deschis procedura insolventei,,.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat de catre recurenta S.C. S. I. S. va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC S. I. S., împotriva Sentinței civile nr. 817 din_, pronunțate în dosarul nr._ /a11 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

C.

I. A.

-I.

A.

D.

P.

GREFIER

M. N.

Red.C.I./A.C.

2 ex./_

Jud.fond.I. Păcurar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8688/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței