Decizia civilă nr. 9391/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a3
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9391/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B. Judecător A. -I. A. Grefier A. B.
Componența completului de judecată a fost modificată în acord cu prevederile art. 98 alin 6 și 7 din R.O.I., conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de recurent SC I. I. SA împotriva Sentinței civile nr.681/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C., în contradictoriu cu creditor SC D. DS, intimat SC B. DS PRIN LICHIDATOR J. M. R. L. I. ,
creditor SC G. H. DS LA C. A. G. M., creditor SC V. R. SA CU SA LA A. O., creditor SC S. I. T. CO S. ,
creditor D. C., creditor I., creditor B. G. SA, creditor SC SS, având ca obiect contestație_ /a3 contest.la rap.si pl.distrib.dep.de I. I. SA.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 20 septembrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 681/2013 pronunțată de Tribunalul Specializat C., s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de creditoarea SC I. I. SA în temeiul art. 121 - art. 122 din Legea nr. 85/2006 împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor debitoarei SC B. DS și împotriva planului de distribuire a sumelor între creditori afișate de lichidatorul judiciar M. R. L. I. SPRL la data de 17 decembrie 2012.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, în urma valorificării la data de 27 septembrie 2012, prin licitație publică, a activului debitoarei SC B.
DS: teren intravilan, livadă, cu suprafața de 1.234,00 mp, situat în mun. C.
-N., str. Fagului nr. 63-69, jud. C., pentru prețul de 396.160,00 lei + TVA = 491.238,40 lei, lichidatorul judiciar al debitoarei SC B. DS, M. R.
L. SPRL I. a întocmit raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și planul de distribuire a sumelor obținute din lichidare întocmite de către
lichidatorul judiciar al debitoarei SC B. DS, afișate la sediul Tribunalului Specializat C. la 17 decembrie 2012.
În conformitate cu planul de distribuire, lichidatorul judiciar a propus următoarele distribuiri de fonduri: cheltuieli prevăzute de art. 121, alin. 1, pct. 1 din Legea nr. 85/2006: UNPIR C., conf. prev. OUG 173/2008 (2% din valorificări active) - 7.923.20 lei; cheltuieli de procedură și remunerația lichidatorului judiciar: cheltuielile de procedură efectuate cu aplicarea procedurii de insolvență avansate de lichidatorul judiciar, aferente perioadei 2 decembrie 2009 - 30 noiembrie 2012 - 6.392.53 lei; onorariul lichidatorului judiciar aferent perioadei 2 decembrie 2009 - 30 noiembrie 2012 - 66.899,00 lei (TVA inclusă); D. a jud. C.
: TVA de plată aferentă vânzării bunului imobil și caietelor de sarcini - 95.511,95 lei; cheltuieli cu evaluarea bunurilor - 1.676,00 lei (TVA inclusă). SC I. I. SA
- 310.989,32 lei; provizion 4.000,00 lei.
În ceea ce privește critica contestatoarei referitoare la remunerația lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că prin hotărârea adunării creditorilor din 15 februarie 2010, creditorii au aprobat o remunerație a lichidatorului judiciar de 1500 lei/lună, la care se adaugă TVA. Pentru perioada 2 decembrie 2009 - 30 noiembrie 2012 (36 luni fără o zi), lichidatorul judiciar este îndreptățit, conform hotărârii adunării creditorilor, la o remunerație de 66.899,00 lei (TVA inclusă).
Această hotărâre a adunării creditorilor a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 13-15, raportate la cele ale art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. Art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 stabilește fără echivoc faptul că onorariul lichidatorului judiciar este negociat de acesta cu creditorii sau cu creditorul majoritar, iar rezultatul negocierilor trebuie să îmbrace fie forma unei decizii a creditorului care deține peste 50% din valoarea creanțelor, care trebuie să fie publicată în BPI, fie forma unei hotărâri a adunării creditorilor, cu respectarea condițiilor de formă referitoare la convocare, cvorum și majoritate a voturilor prevăzute de art. 13-15 din Legea nr. 85/2006.
Reducerea onorariului lichidatorului judiciar cu suma de 5000 lei de care se prevalează creditoarea majoritară contestatoare a făcut obiectul corespondenței private a lichidatorului judiciar cu creditoarea majoritară contestatoare (f.9, f.21) și nu îmbracă nici forma unei decizii a creditorului care deține peste 50% din valoarea creanțelor, nici forma unei hotărâri a adunării creditorilor debitoarei SC B. DS, fapt care atrage nulitatea ei absolută, pentru nerespectarea formei actului juridic. Chiar dacă s-ar trece peste chestiunea nerespectării formei actului juridic, pe fond, judecătorul sindic reține că acordul lichidatorului judiciar pentru reducerea onorariului său a fost dat în considerarea "relațiilor de colaborare"; dintre contestatoare și lichidator. Or, o atare cauză a actului juridic de "renegociere a onorariului"; apare incompatibilă cu rolul lichidatorului judiciar în procedura insolvenței, cu consecința nulității absolute a acestui act juridic în temeiul art. 5 C.civ. din 1864, convenția fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri. În conformitate cu prevederile Lichidatorul judiciar este un auxiliar al justiției care trebuie să acționeze în interesul tuturor creditorilor, cu respectarea drepturilor debitorului aflat în insolvență, fără a favoriza vreunul dintre creditori, astfel cum rezultă și din Codul privind conduita etică a UNPIR. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 3 din acest cod, se prezumă a fi încălcată independența în exercitarea profesiei în situația în care membrul uniunii acceptă un onorariu care să fie condiționat de îndeplinirea unei cerințe individuale a unui anumit creditor, condiționarea conducând la încălcarea caracterului unitar concursual și egalitar al procedurii. Prin renegocierea individuală a onorariului său cu creditoarea contestatoare și condiționarea reducerii onorariului de identificarea de către creditoarea
contestatoare a unui cumpărător al activului principal din averea debitoarei, lichidatorul judiciar pare să fi încălcat acest principiu, fapt care constituie o încălcare a bunelor moravuri în sensul art. 5 C.civ. din 1864, cu consecința nulității absolute a acestei convenții.
Conduita creditoarei majoritare SC IMOFINANCE I. SA de a conveni o astfel de reducere a onorariului cu lichidatorul judiciar apare cu atât mai nejustificată cu cât prin sentința comercială nr. 7995/17 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr._, judecătorul sindic a dispus ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la creanța garantată a creditoarei SC I. I. SA, în cuantum de 780.724,06 lei și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116-118 din Legea nr. 85/2006 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, a bunurilor asupra cărora purta garanția acestei creditoare (activul valorificat la 27 septembrie 2012). Creditoarea SC IMOFINANCE I. SA avea posibilitatea legală de a valorifica ea însăși activul respectiv, maximizând suma pe care o încasa prin eliminarea activităților remunerate în cadrul procedurii falimentului referitoare la acest activ: cheltuieli legate de evaluare, de elaborarea și tipărirea caietului de sarcini, de organizarea licitațiilor etc. Cu toate acestea, creditoarea SC IMOFINANCE I. SA a adoptat o poziție pasivă în contextul mai sus arătat, lăsând întreaga activitate de valorificare a acestui bun în sarcina lichidatorului judiciar, pe care a încercat ulterior să îl convingă să accepte o reducere a onorariului, contrar legii.
În ceea ce privește constituirea provizionului de 4.000 lei pentru cheltuielile viitoare ale averii debitoarei pe durata desfășurării procedurii falimentului debitoarei SC B. DS, judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar a acționat cu respectarea prevederilor art. 127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că, cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate:
… 4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Contrar susținerilor creditoarei contestatoare, distribuirea efectuată în temeiul planului atacat este una parțială, deoarece prin vânzarea efectuată la 27 septembrie 2012 nu s-au valorificat toate bunurile aflate în patrimoniul debitoarei, ci doar cele imobile și aflate în garanția contestatoarei SC IMOFINANCE I. SA, astfel încât procedura falimentului debitoarei SC B. DS urmează să continue până la finalizarea demersurilor de valorificare a bunurilor rămase în averea debitoarei.
Cât privește susținerea creditoarei SC IMOFINANCE I. SA în sensul că nu este ținută să suporte din valoarea bunului ipotecat și valorificat cheltuielile impuse de continuarea procedurii falimentului debitoarei SC B. DS, judecătorul sindic a reținut faptul că creditoarea contestatoare dă o interpretare eronată dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 85/2006. Scopul acestor dispoziții legale este acela de a stabili o ordine de prioritate, distinctă de cea instituită de art. 123 din Legea nr. 85/2006, însă dispozițiile art. 121 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi aplicate prin scoaterea lor din contextul paragrafului al treilea
"Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării"; al secțiunii a 7-a a Legii insolvenței. În cadrul acestui paragraf, dispozițiile art. 127 se aplică în egală măsură distribuirilor efectuate în condițiile art. 123 și celor efectuate în condițiile art. 121, scopul provizionării sumelor necesare continuării procedurii falimentului fiind în deplină concordanță cu principiul fundamental al insolvenței instituit prin dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului";.
De altfel, pentru porțiunea de creanță garantată nerecuperată din vânzarea bunului ipotecat, creditoarea contestatoare deține, la ora actuală, o creanță chirografară cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, fiind îndreptățită să își realizeze această creanță în concurs cu ceilalți creditori chirografari cu creanțe similare din vânzarea bunurilor rămase nevalorificate în averea debitoarei, provizionarea sumei de 4000 lei de către lichidatorul judiciar profitându-i creditoarei contestatoare în egală măsură în care profită și creditorilor chirografari.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., raportate la dispozițiile legale mai sus analizate, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de creditoarea SC
I. I. SA în temeiul art. 121 - art. 122 din Legea nr. 85/2006 împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor debitoarei SC B.
DS și împotriva planului de distribuire a sumelor între creditori afișate de lichidatorul judiciar M. R. L. I. SPRL la data de 17 decembrie 2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. I. SA, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării in intregime a sentinței atacate si, pe cale de consecința: in principal, reținerea cauzei spre soluționare, cu consecința admiterii contestației formulata de către I.
I. SA, iar in subsidiar, casarea sentinței recurate si trimiterea dosarului spre rejudecare
.
În motivele de recurs se arată că societatea are calitatea de creditor al societății falite B. DS, având o creanța garantata asupra patrimoniului acestei societăți, prin ipoteca de rang I asupra imobilului situat in C. -N., str. Fagului, nr.63-69, jud. C., reprezentat de teren in suprafața totala de 1234 mp, de altfel, singurul activ valorificabil al debitorului in faliment.
Creanța recurentei înscrisa in tabelul creditorilor este in suma de 787.138,87 lei, reprezentând un procent de 66,46% din totalul pasivului .
La data de_ s-a adjudecat bunul - garanția recurentei, la prețul de 396.160,00 lei +TVA. La data de_ lichidatorul judiciar a afișat planul de distribuire aferent încasării prețului imobilului adjudecat, prin care a inteles sa aloce creditoarei I. I. SA, suma de 310.989,32 lei din valoarea de lichidare bunului grevat .
Prin Raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea debitoarei B. D.
intocmit la data de_, lichidatorul a arătat modalitatea de plata a cheltuielilor prevăzute la art.121 al. 1 pct .1 din Legea 85/2006, respectiv:
UNPIR-7.923,20 lei, cheltuieli de procedura si remunerația administratorului judiciar/lichidatorului judiciar: 6.392,53 lei-cheltuieli de procedura si 66.899,00 lei- onorariu; TVA de plata-95.511,95 lei cheltuieli cu evaluarea - 1.676 lei
Prin planul de distribuire a sumelor obținute din lichidare, lichidatorul judiciar a repartizat suma de 314.989,32 lei in modul următor: - I. I. SA (in temeiul art.121 al.1 pct.2 din Legea 85/2006)- 310.989,32 lei Provizion- 4.000 lei
Recurenta contestă atat Raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea debitoarei B. DS intocmit la data de_, cat si planul de distribuire aferent sub aspectul: neaplicarii reducerii devizului de cheltuieli al lichidatorului judiciar in suma de 5.500 lei, astfel cum se desprinde din adresa nr.8505/_ a acestuia din urma și a constituirii provizionului in suma de 4.000 lei.
Soluția pronunțata de către instanța de fond de respingere a contestației este data cu aplicarea greșita a legii.
Recurenta a remis lichidatorului judiciar nenumărate adrese prin care a solicitat acestuia sa procedeze la inventarierea patrimoniului, identificarea si
valorificarea stocurilor de marfa, precum si la recuperarea creanțelor, demersurile sale fiind in rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar.
În considerarea acestui activism procesual, prin adresa nr.8505/_ lichidatorul judiciar a comunicat o reducere a devizului de cheltuieli (cheltuieli de procedura avansate de către lichidator si onorariu) cu suma de 5.500 lei, reducere pe care insa n-a mai operat-o in planul de distribuire.
Consideră că în mod greșit a retinut instanța de fond ca in cauza ar fi vorba de o reducere efectiva (lunara) a onorariului lichidatorului judiciar ce trebuia sa imbrace forma unei hotărâri a adunării creditorilor, nerespectarea acestei forme conducând la nulitatea absoluta.
Tot in mod greșit a retinut instanța de fond ca, in situația in care s-ar face abstracție de aspectul anterior menționat, cu siguranța ar opera nulitatea absoluta, făcând vorbire despre o "convenție" contrara ordinii publice si bunelor moravuri, in sensul art.5 cod civil din 1864 art.5 al.3 din Codul privind conduita etica a UNPIR .În ce privește comportamentul lichidatorului judiciar, acesta răspunde in fata organului sau colegial pentru faptele sale.
Gradul său de reprezentativitate în structura pasivului (66,46% ) îi permitea să hotărască o reducere lunara a onorariului lichidatorului.
În speță, s-ar fi putut pune problema unei nulități relative in situația in care s-ar fi creat vreun prejudiciu creditorilor aflați in procedura concursuala. Recurenta fiind insa singurul creditor garantat din procedura, iar distribuirea sumelor facandu-se in conformitate cu prevederile art.121 al.1 din Legea 85/2006, in cadrul acestei distribuiri fiind deci doar doi beneficiari ai sumelor ramase: lichidatorul judiciar si creditorul garantat, nu se putea crea
vreun prejudiciu pe seama celorlalți participanți la procedură.
In ce privește sumele provizionate, recurenta susține că art.127 pct 4 din Legea 85/2006, nu era incident în speța dedusă judecății, întrucat aceste cheltuieli nu se regăsesc in ordinea de distribuire speciala prevăzuta de art.121 al.1 din Legea 85/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, M. R. L. I. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. B. DSR.L.,a solicitat respingerea recursului
.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Recurenta contestă legalitatea constituirii de către lichidatorul judiciar a unor provizioane, cu ocazia distribuirii fondurilor obținute din lichidarea unui bun grevat de sarcini reale.
În esență, se susține că dispozițiile art.127 pct.4 din LI nu erau aplicabile și drept urmare, din sumele obținute urmare a valorificării bunului asupra căruia s-a constituit garanția reală, nu era posibilă constituirea unor rezerve destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Prima instanță a susținut că, fiind vorba de o distribuire parțială, prevederile art.127 pct.4 din legea insolvenței erau aplicabile.
Recurenta afirmă că dispozițiile art.121 din Legea 85/2006 sunt de strictă interpretare și atâta vreme cât destinația sumelor obținute din vânzarea bunurilor grevate trebuie să fie doar cea enunțată expres și limitativ la pct.1-2 din alin.1 al articolului anterior menționat, prevederile art.127 nu erau incidente în cauză.
Altfel supus, norma în discuție are un caracter special, în timp ce prevederile art.127 din LI sunt de aplicabilitate generală.
C. ea reține că prin norme de drept general se înțeleg acele norme care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispozițiie legală nu prevede altfel.
Prin norme speciale se înțeleg acele norme care își găsesc aplicarea numai în cazurile expres stabilite de lege.
Norma generală reprezintă situația de drept comun, iar norma specială constituie excepția.
Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de cîte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.
C. ea, cu opinie majoritară , apreciază că dispozițiile art.121 din LI instituie norme cu caracter special în materia distribuirii fondurilor obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului grevate de sarcini reale.
De observat că, potrivit art.121 alin.1 pct.1, din valoarea de lichidare a bunurilor grevate de sarcini reale, au prioritate la distribuire taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor asupra cărora poartă garanția reală, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, 19 alin.2, art.23 și 24 din LI
Cheltuielile evocate la pct.1 alin.1 al art.121 din LI sunt în relație exclusivă cu bunul afectat garanției iar sumele admise la distribuire conform alin 2,3 au în vedere strict acoperirea creanțelor deținute de creditorii garantați.
Această arhitectură a normei este în deplină concordanță cu natura și caracterele generale ale dreptului real accesoriu.
Bunul valorificat în procedură era un bun imobil asupra căruia recurenta creditoare avea constituit un drept real accesoriu, imobiliar, indivizibil și specializat.
Ipoteca este un drept real care conferă titularului său două atribute: atributul de urmărire și atributul de preferință.
Ipoteca este indivizibilă. Prin indivizibilitatea ipotecii se înțelege că imobilul este afectat în întregime pentru garantarea creanței în totalitatea sa.
Creditorul ipotecar are dreptul de a-și realiza creanța cu prioritate din prețul obținut prin vânzarea silită a imobilului.
A confirma teza conform căreia art.127 din LI reprezintă o normă cu caracter general, ar însemna să se valideze implicit și interpretarea potrivit căreia din fondurile obținute prin vânzarea bunurilor grevate este necesară nu numai provizionarea sumelor de natura celor indicate în pct.4 al art.127 ci și provizionarea sumelor datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse condiției suspensive nerealizate, a sumelor datorate proprietarilor titlurilor la ordin, sau la purtător, care n-au prezentat originalul acestora, precum și a sumelor datorate creanțelor admise provizoriu.
Prin validarea interpretării conform căreia prevederile art. 127 se impun a fi aplicate fracționat ( numai în ceea ce privește pct.4 al acestui articol, cu excluderea provizioanelor menționate la pct.1-3), ar însemna să i se introducă în normă o distincție pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere. Astfel, dacă se admite că art.127 instituie o normă cu caracter general, atunci înseamnă că în cazul oricărei distribuiri făcute din fondurile obținute prin valorificarea bunurilor grevate trebuie să se constituie provizioane care să urmărească provizionarea sumelor datorate și pentru creditorii cu creanțe sub condiție suspensivă sau creanțe admise provizoriu, chiar dacă acestea nu sunt garantate. Or, o atare dezlegare intră în
contradicție flagrantă cu caracterele generale ale ipotecii .
Nu este echitabil ca din valoarea bunului asupra căruia poartă garanția, să se constituie provizioane care să asigure și care să fie destinate plății unor creanțe negarantate. O atare destinație a valorilor obținute din
valorificarea bunului garantat poate conduce la diminuarea valorii garanției fiind incompatibilă cu funcția și natura acesteia.
În opinia majoritară, art.121 instituie norme cu caracter special în materie de distribuire a fondurilor obținute din lichidarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, derogatorii de la norma generală cuprinsă în art.127, regula exprimată de adagiul specialia generalibus derogant, fiind aplicabilă în speța dedusă judecății.
Scopul creditorului garantat care participă în procedură este acela de a-și valorifica creanța garantată și de a beneficia de valoarea adusă în garanție în acord cu regulile care guvernează materia garanțiilor reale. Or, atributul de preferință și urmărire reprezintă caractere esențiale ale ipotecii.
Validând o atare interpretare, curtea are în vedere și un argument de așezare topografică a textelor.
Astfel, secțiunea a III-a ,destinată distribuirii sumelor realizate în urma lichidării, începe cu art.121 care reglementează destinația valorilor obținute din vânzarea bunurilor grevate de sarcini.
Art.123 instituie norme privitoare la ordinea de prioritate a plăților, în timp ce dispozițiile art.127 reglementează cu privire la necesitatea constituirii provizioanelor în cazul distribuirilor parțiale.
Chiar dacă se poate admite că, în accepțiunea art.127, constituie o distribuire parțială orice distribuire care nu se face în contextul art.130 din L.I., C. ea nu poate primi apărarea referitoare la necesitatea provizionării sumelor destinate să acopere plata unor creanțe negarantate sau cheltuielile viitoare ale averii debitorului din fondurile obținute prin vânzarea bunurilor grevate de sarcini reale. Și asta, în primul rând, pentru că norma anterior cită nu poate fi aplicată fracționat, ci numai în întregul său, provizionarea cheltuielilor viitoare ale procedurii fiind de altfel incompatibilă cu caracterul și atributele unui dreptul real accesoriu.
Valoarea garantată nu se poate diminua/neantiza în scopul asigurării cheltuielilor viitoare ale procedurii.
O interpretare contrară nu poate fi susținută nici prin raportare la prevederile art. 149 din LI, în considerarea caracterului incompatibil a atributelor care caracterizează dreptul real accesoriu( din perspectiva Codului civil ) cu procedura insolvenței.
Poziția privilegiată a creditorului garantat în procedura insolvenței este confirmată și de prevederile art. 41 alin2 ultima teză din LI care, reglementând statutul creanței garantate din perspectiva valorii aduse în garanție, are în vedere acoperirea integrală a creanței principale și a accesoriilor acesteia din valoarea activelor asupra cărora poartă garanția.
Creditorul garantat are beneficul dobânzilor care pot curge și ulterior deschiderii procedurii ( art. 41 alin.2).
El este singurul care poate solicita ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii a bunului afectat garanției.
În contextul supus analizei, au o deosebită relevanță dispozițiile art.39 din LI.
Astfel, ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 și valorificarea imediată, în cadrul procedurii a bunului afectat se poate face doar cu aplicarea dispozițiilor art. 116-118 și numai cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute de art. 121 alin.1 pct. 1 ( art. 39 alin.1 ).
Dacă finalitatea urmărită de legiuitor în cazul distribuțiilor făcute urmare a valorificării bunurilor grevate de sarcini reale ar fi fost cea
evocată de art. 127, atunci dispozițiile art. 39 trebuiau și ele completate cu prevederile art. 127 .
Or, prevederile art.39 condiționează ridicarea suspendării/valorificarea bunului doar de achitarea cheltuielilor prevăzute de art. 121alin.1 pct.1, constituirea provizioanelor indicate la art. 127 pct.1-4 din LI nefiind prevăzută în categoria cheltuielilor care diminuează valoarea supusă distribuirii. Ca atare teza validată de instanță are drept suport atât o interpretarea sistematică cât și interpretarea istorico- teleologică.
Revenind la argumentul de așezare al textului, considerăm că nu întâmplător regulile privind distribuirea fondurilor obținute din vânzarea bunurilor grevate, se situează în topul secțiunii a III-a .
Aceste norme au caracter special și trebuie să li se asigure prevalență în cazul distribuirii fondurilor obținute prin valorificarea bunurilor grevate de sarcini.
Este adevărat că art.127 instituie o normă cu caracter general, dar domeniul de aplicare al acestor dispoziții vizează doar acele distribuiri făcute în afara "spațiului"; reglementat de art.121.
C. ea conchide că practicianul în insolvență putea să consimtă la diminuarea onorariului încuviințat de masa credală, pentru această remitere de datorie nefiind necesar acordul creditorilor participanți în procedură exprimat printr-o hotărâre adoptată în condițiile art. 15/19 din LI.
C. ea reține că prin înscrisul atașat la f.21 din dosarul de fond al cauzei, practicianul a comunicat creditoarei că este de acord cu reducerea cheltuielilor de procedură cu suma de 5.500 lei. Această reducere a onorariului a fost asumată de lichidatorul judiciar fără condiție.
Prima instanță a reținut
reducerea onorariului lichidatorului judiciar cu suma de 5000 lei de care se prevalează creditoarea majoritară contestatoare a făcut obiectul corespondenței private a lichidatorului judiciar cu creditoarea majoritară contestatoare (f.9, f.21) și nu îmbracă nici forma unei decizii a creditorului care deține peste 50% din valoarea creanțelor, nici forma unei hotărâri a adunării creditorilor debitoarei SC B. DS, fapt care atrage nulitatea ei absolută, pentru nerespectarea formei actului juridic.
Tribunalul a relevat că prin renegocierea individuală a onorariului său cu creditoarea contestatoare și condiționarea reducerii onorariului de identificarea de către creditoarea contestatoare a unui cumpărător al activului principal din averea debitoarei, lichidatorul judiciar pare să fi încălcat acest principiu, fapt care constituie o încălcare a bunelor moravuri în sensul art. 5 C.civ. din 1864, cu consecința nulității absolute a acestei convenții.
C. ea reține că remiterea de datorie la care a consimțit necondiționat lichidatorul a fost ofertată de un creditor al cărui grad de reprezentativitate în structura pasivului (66,46% ) îi permitea dispună asupra onorariului, pragurile valorice definite de art. 15, 19 din LI fiind atinse.
În acest context, nerespectarea unor cerințe de formă privitoare la adoptarea unei decizii de reducere a cheltuielilor de procedură, care au fost avizate în primul rând de creditorul obligației de plată, nu sunt în măsură să afecteze eficacitatea renunțării la dreptul de creanță, atâta vreme cât se subsumează scopului maximizării averii debitoarei.
Față de natura interesului ocrotit prin dispozițiile care reglementează instituția cheltuielilor de procedură (care este unul individual), renunțarea nu era incompatibilă nici cu statutul practicianului în procedura, nici cu principiul specialității capacității de folosință, acuzația privitoare la caracterul ilicit/imoral al cauzei care a fundamentat remiterea de datorie fiind nefondată .
Întrucât masa credală prin comitetul creditorilor are vocația de a stabili/ negocia condițiile numirii lichidatorului( art. 17 alin.1 pct. b rap. la art. 19 din LI, nu se poate susține că simpla renegociere ulterioară a onorariului contravine bunelor moravuri în sensul reglementat de art. 5 C.civ. din 1864.
Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi, în baza art .312 C.proc.civ curtea va admite recursul declarat de I. I. SA împotriva sentinței civile nr. 681 din_ pronunțată în dosar nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., pe care o va modifica în sensul că va admite contestația, va modifica în parte planul de distribuire afișat la_ în sensul reducerii cheltuielilor de procedură și a onoariului lichidatorului judiciar cu suma de 5500 lei și anulării provizionului constituit în sumă de 4000 lei. Totodată, va obliga lichidatorul judiciar la distribuirea către reclamanta creditoare I. I. SA a sumelor rezultate din modificarea planului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de voturi, admite recursul declarat de I. I. SA împotriva sentinței civile nr. 681 din_ pronunțată în dosar nr._ /a3 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite contestația, modifică în parte planul de distribuire afișat la_ în sensul reducerii cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar cu suma de 5500 lei și anulării provizionului constituit în sumă de 4000 lei.
Obligă lichidatorul judiciar la distribuirea către reclamanta creditoare I.
I. SA a sumelor rezultate din modificarea planului. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
AL H. M. B. A. B.
red.S.Al H./A.C.
2 ex._
jud.fond.Moțu F.
Cu opinie separată, în sensul că:
Admite recursul declarat de recurenta I. I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 681/2013 și în consecință modifică în parte sentința recurată, admite în parte contestația introdusă de contestatoarea I. I. S.A. și modifică în parte planul de distribuire afișat la_ în sensul reducerii cheltuielilor de procedură și onorariului lichidatorului judiciar cu suma de 5500 lei.
Menține dispozițiile din planul de distribuire afișat la_ care se referă la constituirea provizionului în cuantum de 4000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR
-I. A.
Trebuie precizat ,,ab initio,, faptul că opinia separată are ca obiect doar soluția pronunțată de către completul de recurs în opinie majoritară cu privire la constituirea provizionului de 4.000 lei pentru cheltuieli ulterioare necesare pe durata desfășurării procedurii falimentului. În ceea ce privește soluționarea contestației având ca obiect reducerea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului cu suma de 5500 lei, și semnatarul și redactorul opiniei separate achiesează fără rezerve la soluția și argumentele prezentate de către completul de recurs în opinie majoritară.
În ceea ce privește constituirea provizionului de 4.000 lei pentru cheltuielile viitoare ale averii debitoarei pe durata desfășurării procedurii falimentului debitoarei SC B. DS, în opinie separată sunt de acord cu soluția pronunțată în primă instanță de către judecătorul sindic și apreciez argumentele acestuia ca fiind pe deplin legale și temeinice.
Astfel, în opinie separată consider că lichidatorul judiciar a acționat cu respectarea prevederilor art. 127 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 care prevăd cu ocazia distribuirilor parțiale necesitatea constituirii unui provizion având ca obiect: … 4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Este lipsit de echivoc și acceptat inclusiv de către semnatarii opiniei majoritare faptul că distribuirea efectuată în temeiul planului de distribuire
atacat de către contestatoarea recurentă este una parțială
, deoarece prin vânzarea efectuată la 27 septembrie 2012 nu s-au valorificat toate bunurile aflate în patrimoniul debitoarei, ci doar cele imobile și aflate în garanția contestatoarei SC IMOFINANCE I. SA, astfel încât procedura falimentului debitoarei SC B. D.
urmează să continue până la finalizarea demersurilor de valorificare a bunurilor rămase în averea debitoarei și realizarea unei distribuiri finale.
Fiind vorba despre o distribuire parțială sunt incidente prevederile art. 127 punctul 1-4 din Legea 85/2006 care prevăd necesitatea constituirii unor provizioane cu diverse finalități. Analiza celor patru ipoteze relevă faptul că au scopuri și finalități radical diferite, primele trei având ca finalitate achitarea unor creanțe în funcție de diverse ipoteze a căror analiză nu este relevantă în context, iar a patra ipoteză având o finalitate diferită legată de posibilitatea continuării procedurii, continuare condiționată indispensabil de asigurarea în viitor a unor resurse financiare minimale.
Fiind în prezența unor ipoteze atât de diferite ca motivație și finalitate apreciez că în scopul bunului mers al procedurii ipotezele textului pot fi aplicate distinct și parțial în măsura compatibilității cu elementele concrete ale procedurii și cu maniera în care au fost obținute sumele care fac obiectul distribuirii. Este pe deplin posibilă găsirea unui echilibru între satisfacerea interesului creditorului ipotecat și alocarea unor resurse pentru continuarea procedurii fără a goli de conținut și efecte instituția ipotecii convenționale, iar prezenta procedură constituie un exemplu elocvent în acest sens.
Fiind în prezența unei distribuiri parțiale a unor sume de bani obținute prin valorificarea unui imobil ipotecat în favoarea recurentei, ipotezele art. 127 alin. 1 punctul 1-4 vor fi aplicate în măsura compatibilității lor cu instituția
garanției ipotecare, având în vedere și interesul major al tuturor creditorilor, inclusiv al creditorului recurent care a beneficiat de o garanție reală asupra imobilului, de a constitui cu prilejul distribuirii resursele minime necesare pentru continuarea procedurii și valorificarea celorlalte bunuri, acte indispensabile pentru a ajunge din punct de vedere procedural la o distribuire finală.
Dispozițiile art. 121 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi aplicate prin scoaterea lor din contextul paragrafului al treilea "Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării"; al secțiunii a 7-a a Legii insolvenței. În cadrul acestui paragraf, dispozițiile art. 127 se aplică în egală măsură distribuirilor parțiale efectuate în condițiile art. 123 și celor efectuate în condițiile art. 121, independent de natura bunurilor valorificate pentru obținerea sumelor necesare distribuirii: mobile, imobile, grevate sau neafectate de garanții, deoarece textul nu distinge.
Sunt de acord că o parte din ipotezele art. 127 din Legea 85/2006 sunt absolut incompatibile cu ideea de garanție ipotecare și constituirea unor provizioane cum sunt cele enumerate de art. 127 alin. 1 punctele 1-3 ar goli de conținut ideea de garanție reală și ar deturna sume consistente de la destinația lor firească de îndestulare a creanței creditorului diligent. Din acest motiv nici nu ar fi fost posibilă ipotetic aplicarea lor în cazul concret analizat. În ceea ce privește însă punctul 4 al articolului 127, cheltuielile viitoare de procedură trebuie suportate inclusiv din sumele obținute din valorificarea unui imobil ipotecat, deoarece chiar creditorul ipotecar poate avea un interes personal în continuarea procedurii, așa cum se întâmplă și în cazul concret analizat. Apreciez că este necesară aplicarea parțială a ipotezelor art. 127 în cazul concret analizat în ceea ce privește doar punctul 4 așa cum am precizat și anterior, tocmai pentru a face posibilă continuarea procedurii și în considerarea unui principiu esențial potrivit căruia dacă debitorul are bunuri în patrimoniu, cheltuielile de procedură scadente și viitoare vor fi suportate cu prioritate din valorificarea acelor bunuri, indiferent dacă sunt afectate sau nu de garanții.
Trebuie precizat în acest context și faptul că situația creditorului ipotecar nu poate fi identică dacă își valorifică garanția potrivit unei proceduri execuționale de drept comun sau în cadrul procedurii de insolvență. Dimpotrivă, în cadrul procedurii de insolvență creditorul își valorifică garanția în condițiile regulilor speciale și a rigorilor acestei proceduri. Și o astfel de regulă specială o constituie și constituirea din suma obținută a unui provizion pe deplin justificat și în cazul concret analizat pentru continuarea procedurii.
Altfel spus, scopul provizionării sumelor necesare continuării procedurii falimentului din orice sumă este în deplină concordanță cu principiul fundamental al insolvenței instituit prin dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006: "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar și/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului";.
Prin raportare la cazul concret analizat constituirea provizionului este deopotrivă legală și oportună și în nici un caz cuantumul nu afectează substanța dreptului, deoarece reprezintă sub 1% din suma totală de 493.481, 69 lei obținută din valorificarea imobilului. Mai mult, pentru porțiunea de creanță garantată nerecuperată din vânzarea bunului ipotecat, creditoarea contestatoare deține în continuare o creanță chirografară cu ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, fiind îndreptățită să își realizeze această creanță în concurs cu ceilalți creditori chirografari cu creanțe similare din vânzarea bunurilor rămase nevalorificate în averea debitoarei. Este astfel evident că provizionarea sumei de 4000 lei de către lichidatorul judiciar profită creditoarei contestatoare în egală măsură în care profită și celorlalți creditorilor
chirografari. Reluăm în final ideea că celelalte provizioane reglementate de art. 127 din Legea 85/2006 sunt într-adevăr incompatibile cu distribuirea sumelor obținute din valorificarea unui imobil ipotecat deoarece ar anula ideea de garanție și ar permite și altor creditori să primească sume în concurs cu creditorul diligent, însă în cazul concret analizat discuția este exclusiv teoretică deoarece în concret nu a existat vreo intenție de constituire a vreunui astfel de provizion reglementat de art. 127 alin. 1 punctele 1-3.
Pentru toate aceste argumente susțin în opinie separată că în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 Cpc era necesară admiterea recursului declarat de recurenta I. I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 681/2013 și în consecință modificarea doar în partea sentinței recurate, admiterea parțială a contestația introdusă de către contestatoarea I. I. S.A. și modificarea în parte a planul de distribuire afișat la_ doar în sensul reducerii cheltuielilor de procedură și onorariului lichidatorului judiciar cu suma de 5500 lei, cu menținerea soluției judecătorului sindic în ceea ce privește constituirea provizionului de 4000 lei.
Judecător
A. A.
| ← Decizia civilă nr. 6440/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 2212/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|
