Sentința civilă nr. 1174/2012. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /a5*
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1174 /2012
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea N. L. I. SA împotriva tabelului suplimentar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar S.P. S. SPRL în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei S.C V. T. T. S.R.L, în dosarul nr._, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri de către creditoare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 17 septembrie 2012, contestatoarea SC N.
L. I. SA a contestat tabelul suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC V. T.
T. S., solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și înscrierea sa în tabelul definitiv consolidat al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei cu creanța în cuantum de 28.571,32 lei reprezentând factura nr.EL 1789271/_ în valoare de 1.650,25 lei și daunele interese în valoare de 26.921,07 lei nescadente la data deschiderii procedurii falimentului, precum și plata cheltuielilor de judecată în sumă e 120,3 lei și onorariul avocațial.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că este neîntemeiată soluția adoptată de lichidatorul judiciar în sensul înregistrării cu titlu provizoriu a sumei de 14.462,90 lei și a neînscrierii sumelor reprezentând factura nr.EL 1789271/_ și daunele interese în valoare de 26.921,07 lei. Aceasta deoarece reaua credință sau culpa debitorului nu pot constitui motive pentru sancționarea creditorului în sensul înregistrării creanței acestuia cu titlu provizoriu, cu atât mai mult cu cât potrivit prevederilor legii insolvenței lichidatorul judiciar reprezintă interesele creditorilor. totodată, în cazul în care debitorul deține probe prin care poate demonstra lipsa veridicității creanței unui creditor, legea conferă acestuia dreptul de a formula contestație la tabel.
Referitor la aprecierea lichidatorului judiciar potrivit căreia creanța contestatoarei s-a născut ulterior deschiderii procedurii falimentului, s-a arătat că obligația de plată a principalului și a dobânzilor de leasing s-a născut în sarcina debitoarei la data încheierii contractului de leasing nr.23739, respectiv la data de_, doar plata urmând a se face în tranșe lunare. Așadar, contestatoarea consideră că în raport cu disp. art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, creanțele invocate sunt născute anterior deschiderii procedurii falimentului, doar scadența acestora fiind ulterioară deschiderii procedurii. Totodată, potrivit art.64 alin.4 din Legea nr.85/2006, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de lege. luând în considerare faptul că izvorul acestor obligații de plată îl constituie contractul de leasing nr.23739/_, semnat la o dată anterioară deschiderii procedurii falimentului, aceste creanțe sunt născute anterior deschiderii procedurii, doar exigibilitatea lor fiind la o dată ulterioară acestui moment, nefiind incident în speță art.64 pct.6 din legea insolvenței.
Referitor la afirmația lichidatorului judiciar potrivit căreia sumele declarate vor fi achitate potrivit art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, având în vedere că debitorul se află în procedura falimentului, cât și faptul că acesta își desfășoară exclusiv activitățile necesare lichidării patrimoniului în vederea acoperirii masei credale, respingerea înscrierii contestatoarei la masa credală cu suma solicitată sub pretextul plății acestor creanțe conform documentelor din care rezultă are ca rezultat comiterea unui abuz de drept, întrucât creditorul nu are nici o garanție că aceste sume vor fi acoperite, astfel că va fi lipsit de orice mijloc legal de a-și realiza și/sau proteja creanțele neînregistrate. Astfel, neînscrierea contestatoarei în tabelul suplimentar al creanțelor îi minimalizează/anihilează acesteia șansele de a vota în adunările creditorilor, în vederea protejării creanței sale, lăsând cale liberă abuzurilor debitoarei.
1
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 25 septembrie 2012, lichidatorul judiciar S.P. S. SPRL a solicitat, în principal, respingerea contestației ca fiind tardivă, iar în subsidiar respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
În susținerea poziției procesuale lichidatorul judiciar a arătat că, potrivit datei de înregistrare a contestației, aceasta a fost depusă la registratura Tribunalului Specializat C. la data de_, iar prin raportare la termenul de 5 zile de la publicarea tabelului suplimentar de creanțe acordat prin sentința de intrare în procedura de faliment de către judecătorul sindic, contestația ar fi trebuit depusă cel mai târziu la data de_ .
Referitor la netemeinica contestației, lichidatorul judiciar a arătat că prin raportul de activitate nr.5 a arătat faptul că în urma verificării documentelor puse la dispoziție de către debitoare rezultă faptul că în perioada de observație au fost efectuate două plăți de către aceasta, în sumă de 4.000 lei, respectiv 2.000 lei, plăți care nu au fost avute în vedere de contestatoare prin cererea de admitere a creanței. Cele două plăți sunt înregistrate și în fișa de cont transmisă de contestatoare la solicitarea lichidatorului judiciar, acesta solicitând înscrierea contestatoarei în tabelul definitiv consolidat cu suma de 8.462,9 lei reprezentând creanță născută în perioada de observație.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de înscriere a sumei de 28.571,32 lei din care 1.650,25 lei contravaloarea facturii nr.1789271/_ și 26.921,07 lei daune interese, lichidatorul judiciar a arătat că factura în discuție a fost emisă după data deschiderii procedurii falimentului față de debitoare, astfel că creanța atestată de această factură nu poate fi înscrisă în tabelul suplimentar de creanțe raportat la art.3 pct.18 din Legea nr.85/2006, urmând a fi plătită în conformitate cu documentele din care rezultă. Suma de 26.921,07 lei reprezentând indemnizația de reziliere formată din daunele interese reprezentând 25% din valoarea de intrare a bunului care formează obiectul contractului de leasing se susține că este datorată de către debitoare ca urmare a rezilierii contractului de leasing nr.23739/_ la data de_ . Potrivit art.8.1 din condițiile generale ale contractului de leasing financiar, în cazul în care, ca urmare a încălcării de către debitoare a uneia dintre obligațiile acesteia, creditoarea înțelege să considere respectivul contract desființat de drept, debitoarea are obligația să plătească creditoarei o indemnizație de reziliere care devine exigibilă imediat prin efectul rezilierii, compusă din costurile reposesiei, costurile aducerii bunului în stare normală de funcționare conform prescripțiilor producătorului și daune interese reprezentând 25% din valoarea de intrare a bunului. Având în vedere faptul că rezilierea de către creditoare a contractului de leasing financiar nr.23739/_ a intervenit la data de_, rezultă că creanța constând în indemnizația de reziliere s-a născut la data de_, respectiv după data deschiderii procedurii de faliment, neputând fi înscrisă, așadar, în tabelul suplimentar de creanțe prin raportare la art.3 pct.18 din Legea nr.85/2006, urmând a fi plătită în conformitate cu documentele din care rezultă.
Prin sentința civilă nr.3501/2012 pronunțată la data de 26 septembrie 2012 în dosarul nr._
/a5 al tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția tardivității contestației la tabelul suplimentar, excepție invocată de lichidatorul judiciar, și în consecință a fost respinsă ca tardiv formulată contestația la tabelul suplimentar de creanțe formulată de contestatoarea SC N. L. I. SA în contradictoriu cu debitoarea SC V. T. T. S. prin lichidator judiciar S.P. S. SPRL.
Prin decizia civilă nr.1060/2013 pronunțată la data de 31 ianuarie 2013 în dosarul nr._ /a5
C. ea de Apel C. a admis recursul declarat de SC N. L. I. SA împotriva sentinței civile nr.3501/_ și a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Analizând contestația la tabelul suplimentar preliminar de creanțe, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006, "Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestații cu privire la creanțele si drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator in tabelul preliminar de creanțe. (2) Contestațiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.
Prin declarația de creanță depusă în termen la dosarul cauzei, creditoarea SC N. L. I. SA a solicitat înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei SC V. T. T. S. cu o creanță chirografară în cuantum de48.309,26 lei formată din valoarea facturilor emise în temeiul contractului de leasing (respectiv 16.113,15 lei reprezentând rate leasing conform contract, 5.154,74 lei reprezentând penalități de întârziere și 26.921,07 lei reprezentând daune interese aferente rezilierii contractului).
Cu ocazia operațiunii de verificare a creanței, lichidatorul judiciar a dispus înregistrarea cu titlu provizoriu a sumei de 14.462,90 lei până la furnizarea de către administratorul special sau de societatea de contabilitate a informațiilor necesare pentru verificarea completă a creanței debitoarei, analiză detaliată în raportul de activitate nr. 5, având în vedere că potrivit documentelor aflate la dispoziția sa de la societatea debitoare reiese că în perioada de observație au fost efectuate două plăți de către debitoare care nu au fost avute în vedere de către creditoarea contestatoare, respectiv o plată de 4.000 lei la 9 martie 2013 (fila 15) și o plată de 2.000 lei la 26 martie 2012 (fila 16), ori în acest context, raportat la faptul că obligația de a face
2
dovada existenței și întinderii creanței alegate revine creditoarei contestatoare conform regulii instituite de art. 1169 Cod civil, faptul că lichidatorul judiciar a înscris în această creanță în mod provizoriu cu siguranță nu constituie o sancționare a creditorului, căci în lipsa unor dovezi clare cu privire la întinderea creanței alegate ar fi trebuit să nu fie înscris n tabel.
De asemenea, în ceea ce privește suma de 1.650,25 lei consemnată în factura fiscală nr EL 1789271/_ aceasta a fost emisă după data de 27 iunie 2012 dată la care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, astfel că raportat la dispozițiile art. 3 pct. 18 din legea nr. 85/2006, în mod corect lichidatorul judiciar nu a înscris această creanță în tabel, aceasta fiind o creanță curentă care urmează a fi achitată în condițiile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006. Nu se poate reține faptul că această creanță s-a născut la data semnării contractului de leasing și doar a devenit exigibilă anterior, căci în această interpretare, întreaga creanță născută în temeiul acestui contract de leasing trebuia declarată la începutul procedurii insolvenței și înscrisă în tabelul preliminar de creanțe, fiind inadmisibilă înscrierea ei în tabelul suplimentar de creanțe, interpretare care este defavorabilă chiar creditoarei contestatoare, fiind de natură a-i îngreuna situația în propria sa contestație.
De asemenea, în mod legal a reținut lichidatorul judiciar faptul că rezilierea contractului de leasing financiar nr. 23739/_ încheiat de către contestatoare cu debitoarea a fost reziliat la data de 6 august 2012, de la această dată s-a născut obligația debitoarei de a achita daunele interese calculate potrivit art. 8.1 din Condițiile generale de contract, ori cum această dată este ulterioară deschiderii procedurii falimentului în formă generală, având în vedere și dispozițiile art. 3 pct. 18 din legea nr. 85/2006, creanța în cuantum de 26.921,07 lei reprezentând indemnizația de reziliere este o creanță născută ulterior deschiderii procedurii având statutul de creanță curentă și intrând sub incidența dispozițiilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment.";, astfel că în cadrul procedurii susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, aceasta neputând dobândi un alt tratament sau alte drepturi decât cele reglementate în mod expres de dispozițiile legale.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 73 alin. 2 din legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația împotriva tabelului suplimentar preliminar de creanțe formulată de creditoarea SC N. L. I. SA în contradictoriu cu debitoarea SC V. T. T.
S. prin lichidator judiciar S.P. S. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată contestația împotriva tabelului suplimentar preliminar de creanțe formulată de creditoarea SC N. L. I. SA în contradictoriu cu debitoarea SC V. T. T. S. prin lichidator judiciar S.P. S. I. .
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 3 ex./_
3
← Sentința civilă nr. 1089/2013. Contestație. Faliment,... | Încheierea civilă nr. 855/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|