Sentința civilă nr. 1092/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1092/2013

Ședința publică din 08 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul - creditor S. "P. ȘI A. ", în contradictoriu cu debitoarea A. C. F. G. 1. B. și administratorul judiciar C. M. UV I. , având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

Cauza s-a judecat în fond la data de 24 aprilie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de_, iar mai apoi pentru data de_, când în urma deliberării s-a dat prezenta hotărâre.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul - creditor S. "P. ȘI A. ", în contradictoriu cu debitoarea A. C. F. G. 1. B. și administratorul judiciar C.

  1. UV I.

    , a solicitat înscrierea sa în tabelul preliminar al creditorilor și sumele reprezentate de contracte de asistență judiciră seria B nr. 35l845/29.03.20l2 și contractul de asistență juridică seria B nr. 35l846/20l2.

    In motivarea contestației s-a arătat că, arătă că a depus la data de_ cerere de înscriere a creanței în tabelul preliminar privind constituirea ca si creditor în dosarul nr._ având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitorul nostru ACF G. 1992 B. .

    La data de_ am primit adresa cu nr. 180/_ prin care C. M. UV I. - Societete Civilă Profesională de Insolvență ne informează că sumele rezultate din contractul de asistență juridică seria B nr. 351845/_ și contractul de asistență juridică seria B nr. 351846/2012 nu au fost considerate ca reprezentând creanțe pe care le deținem împotriva debitorului ACF G. 1992 B. deoarece: sumele nu au fost determinate și solicitate în valoare absolută; sumele nu pot fi determinate fiind stabilit un mod de calcul ce depinde de îndeplinirea unor condiții viitoare; sumele respective nu sunt corelate cu activitățile efectuate anterior deschiderii procedurii insolvenței; valoare creanțelor născute după data deschiderii procedurii nu se înscriu în tabelul creanțelor conform prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006.

    Sumele desemnate în contract sunt determinate după cum urmează:

    1. În ceea ce privește Contractul de asistență juridică seria B nr. 351845/_, onorariul fixat este precizat după cum urmează: "5.000 euro + TVA și onorariu de succes de 3% + TVA din suma de 264.000 euro".

      Din punct de vedere al calculului aritmetic, atât suma de 5.000 euro + TVA, cât și procentul de 3% + TVA din suma de 264.000 euro sunt valori calculabile și determinate, fiind îndeobște cunoscut că onorariu de succes reprezintă un procent negociat între părți, care se aplică la o sumă determinată.

      Sub acest aspect, 3% din suma de 264.000 euro reprezintă 7.920 euro, la care se adaugă

      TVA.

      Astfel, onorariul fixat pentru contractul de asistență juridică seria B nr. 351845/_

      este în cuantum de 12.920 euro + TVA.

      Obligația este asumată de către debitorul ACF G. 1992 B. înainte de deschiderea procedurii, conorm legii 85/2006 și, drept urmare, în mod legal, ca urmare a recunoașterii ei de

      către debitor, ea trebuie recunoscută și înscrisă ca și creanță pe care subscrisa o deține împotriva debitorului.

    2. .Cu privire la Contractul de asistență juridică seria B nr. 351846/2012, încheiat în aceeași zi, respectiv_, onorariul avocațial fixat este precizat după cum urmează: "Onorariu fix 1% + TVA din valoare litigiu și onorariu de succes 5% + TVA din valoarea litigiului".

Din punct de vedere al calculului aritmetic, atât procentul de 1% + TVA din valoare litigiu, cât și procentul de 5% + TVA din valoarea litigiului sunt valori calculabile și determinate, fiind îndeobște cunoscut că onorariu de succes reprezintă un procent negociat între părți, care se aplică ia o sumă determinată.

Valoarea litigiului dedus judecății este conform actelor existente în arhiva debitorului -

1.250.000 euro. Ambele procente sunt determinate și reprezintă următoarele valori. 1% din suma de 1.250.000 euro + TVA reprezintă 12.500 euro + TVA - 5% din suma de 1.250.000 euro + TVA reprezintă 62.500 euro + TVA; Astfel, onorariul fixat pentru contractul de asistență juridică seria B nr. 351846/2012 încheiat în data de_ este în cuantum de 75.000 euro + TVA.

Și în acest caz obligația este asumată de către debitor înainte de data deschiderii procedurii, este determinată prin metodă aritmetică de calcul, baza de calcul indicată regăsindu-se în documentele debitorului (cererea de chemare în judecată a debitorului în fața tribunalului sportiv, cât și recursul formulat de către debitor, aflat pe rolul Tribunalului de arbitraj sportiv de la Lausanne).

Drept urmare, atâta vreme cât în actele debitorului se regăsește valoare de calcul și obligația asumată expres pentru plata acestei valori, ne găsim în situația în care creanța recunoscută de debitor trebuie recunoscută ca atare și înscrisă în dreptul subscrisei în Tabelul preliminar al creditorilor.

Pentru cele două contracte mai sus menționate, activitatea depusă este dovedită cu actele aflate, de asemenea, în arhiva debitorului (redactări cereri reconvenționale, răspunsuri procedurale conform procedurii specifice Tribunalului de arbitraj sportiv, formulare motive de recurs, corespondență cu avocatul Zen Ruffinen, care de asemenea, asigură apărarea, în aceste cazuri).

In cazul specific al celui de a-l doilea contract de asistența - seria B nr. 351846/2012 - în urma activității depuse la judecata în fond a cauzei s-a obținut o decizie favorabilă debitorului, în sensul că clubul de fotbal Metalurg Donetsk a fost obligat să achite către ACF G. 1992 B. suma de 700.000 de euro.

Urmează a se constata că prin raportare la data deschiderii procedurii sumele menționate în Contractul de asistență juridică seria B nr. 351845/_ și Contractul de asistență juridică seria B nr. 351846/2012 - respectiv suma de 12.920 euro + TVA și suma de 75.000 euro + TVA reprezintă obligații de plată certe, exigibile și lichide pe care debitorul și le-a asumat înainte de data deschiderii procedurii insolvenței în baza legii 85/2006 și, pe cale de consecință, acestea întrunesc condițiile legale pentru a fi admise și înscrise în dreptul subsemnatei în tabelul preliminar al creditorilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 73 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin scriptul depus la fila 7 dosar, lichidatorul judiciar C. M. UV I. B. a formulat întâmpinare cu privire la contestația formulată de către S. P. și A. "; împotriva măsuri luate de administratorul judiciar de înscriere parțială a creanței solicitate în tabelul preliminar al creanțelor.

In motivarea s-a arătat că, așa cum rezulta din notificarea expediata de noi creditorului si cum acesta a prezentat chiar în contestația formulata, neînscrierea creanței solicitate decât parțial, s- a făcut datorita unor motive multiple.

Prin cererea de creanța formulata si înregistrata la dosarul cauzei, creditorul a solicitat înscrierea unor creanțe care au fost solicitate doar parțial in valoare absoluta, respectiv suma de 22.596,99 lei si care a fost acceptata si înscrisă in tabel. A mai solicitat doua sume in baza a doua contracte de asistenta juridica, care nu au fost determinate in valoare absoluta. Deși in contestație se susține ca sumele sunt determinabile si in fapt acestea chiar au fost exprimate in valoare absoluta, in cererea de creanța nu s-a procedat la fel, înlăturarea acestei deficiente prin contestația formulata nu este insa suficienta pentru acceptarea creanțelor solicitate.

Motivele principale pentru care creanța nu poate fi acceptata sunt insa următoarele:

Creanța neînscrisa in tabel nu este "certa si exigibila". Creanțele vor deveni certe după finalizarea, respectiv după soluționarea irevocabila a dosarelor in care se asigura asistenta juridica. Rezulta in mod evident din conținutul prevederilor art. 2 din contractele de asistenta juridica ca creanța va fi determinata după încheierea proceselor, funcție de rezultatele obținute, fiind deci o creanța sub condiție. De altfel creditorul nu a emis facturi pentru creanța solicitata tocmai pe motivul ca creanțele respective nu au fost si nici nu sunt certe nici Ia aceasta data. Deci nici condiția exigibilității creanțelor nu este îndeplinita. Creditorul nu a depus nici un document justificativ al creanțelor solicitate care sa dea caracterul cert si exigibil al creanțelor așa cum se prevede la art. 65 al. (2) din Legea nr. 85/2006.

In concluzie, creanțele solicitate vor fi determinate si vor fi certe si exigibile în după momentul soluționării cauzelor respective. In aceste cazuri, sunt aplicabile prevederile art. 64 al. (6) din Legea nr. 85/2006,fiind creanțe care se vor naște după deschiderea procedurii si pentru care nu este necesara înscrierea la masa credală. O eventuala înscriere in tabelul definitiv si apoi in planul de reorganizare, ar da acestor creanțe caracterul de "definitive" conform prevederile art. 74 al. (2) si art. 102 al. (1) din Legea nr. 85/2006, anulând condițiile prevăzute în însăși contractele încheiate, sumele ar deveni certe, indiferent de rezultatul finalizării proceselor.

In drept au fost invocate prev. art. 64 al (6), art. 65 al. (2), art 66 si 67, art. 74 al. (2) si art.

102 al. (1) din Legea nr. 85/2006 si art. 115 Cod pr. Civila vechi.

Prin sccriptul depus la fila 32, contestatoarea S. "P. ȘI A. " a arătat că în ce privește contractul de asistență juridică seria B nr. 35l845/29.03.20l2 care are ca obiect reprezentare dosar FIFA nrll-00ll70( cazul Diogo), plângerea formulată de Diogo E.A.Ramos împotriva AFC G. l922 B. și transmisă către FIFA la data de 6 mai 20ll - în lima engleză și traducerea în limba română - l8 pagini;Întâmpinarea formulată de AFC G. l922 B. la plângerea formulată de Diogo E.A.Ramos - în limba engleză și traducerea în limba română - 8 pagini;Corespondența purtată de S. P. și A. conform contractului de asistență juridică mai sus menționat cu ACF

G. l922 B. și dl.Zoran Rasic, avocatul dl. Diogo E.A.Ramos, în peripada 25.04.20l3 - 3l.07.20l2 - 32 pag.

In ceea ce privește contractul de asistență juridică seria B nr. 35l846/20l2 care are ca obiect

" reprezentare dosar nr.ll-00908/rov"; - cazul Moraes/Metalurg Donetsk, transmite prin prezenta că, cererea formulată de A. F. C. G. B. în contradictoriu cu Metallurg Donetsk Football

C. prin care solicită obligarea Metallurg Dponetsk la plata sumei de l.250.000 euro reprezentând indemnizația de transfer neachitată pentru transferul judecătorului Aluisio Chaves Rlbeiro Moraes Juninor de la C. ul G. la C. ul Metallurg - în engleză și traducerea în limba română - l2 pag.

;Răspuns la întâmpinare formulat de A. F. C. G. B. în dosarul nr. Ll-00908/rov - în engleză și traducerea în limba română - 9 pag.: Corespondența purtată de S. P. și A. conform contractului de asistență juridică mai sus menționată cu ACF G. l922 B. și d-l Alexandre Zen-Ruffinen, avocatul care reprezintă ACF G. l922B. în Elveția în fața forurilor sportive (FIFA și TAS/CAS) înperioada 20.04.20l2 - l februarie 20l3 - l46 pagini.

Menționează faptul că în corespondența mai sus menționată se află și corespondența c u FIFA și TAS/CAS - informări, hotărâri, recursul formulat împotriva deciziei pronunțate de FIFA și traducerile acestei corespondențe, documente în funcție de care au fost emise opinii juridice și în redactarea cărora au fost implicați.

Analizând actele și lucrările dosarului

, instanța reține următoarele:

Urmare deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ACF G. l922 B., creditorul SCP Avocați "P. și A. ";, au formulat cerere de admitere a creanței în termen, cerere ce a fost analizată de către administratorul judiciar, care a dispus admiterea în parte a acesteia și înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor și cu o creanță de 22.596,99 lei.

Împotriva tabelului preliminar al creanțelor, creditorul S. P. și A. a formulat prezenta contestație, solicitând admiterea acesteia și înscrierea în tabelul creanțelor a sumelor ce reprezintă onorariu fix și onorariu de succes din contractele de asistență juridică seria B nr. 35l845/29.03.20l2 și respectiv contractul de asistență juridică seria B nr.35l846 din 29.03.20l2 .

Potrivit primului contract de asistență juridică încheiat de către creditor cu debitoarea aflată în procedura insolvenței, se reține că a avut obiect reprezentarea debitorului în dosar FIFA 0l-0ll70 (cazul Diego), părțile stabilind în favoarea creditorului reclamant un onorariu fix de 5.000 euro

+TVA și un onorariu de succes de 3% plus TVA din 264.000 euro, pentru închiderea cazului, stabilindu-se totodată că toate cheltuielile aferente se suportă de către client, iar plata se va face eșalonat conform facturilor emise.

In cel de al doilea contract de asistență juridică încheiat între creditorul reclamant și debitoarea, având obiect reprezentare în dosar FIFA ll-00908, s-a stabilit un onorariu fix de l % plus TVA din valoarea litigiului și un onorariu de succes de 5 % plus TVA din valoarea litigiului, de

l.250.000 euro, părțile stabilind că plata se va face eșalonat conf.facturilor emise în urma desfășurării litigiilor avute de către debitoare la Tribunalul specializat .

Creditorul reclamant a făcut dovada demersurilor judiciare în vederea soluționării celor două cauze aflate pe rolul Tribunalului specializat în soluționarea litigiilor privind activitatea fotbalistică, dar nu s-a făcut dovada faptului că aceste cauze au primit o soluționare definitivă și irevocabilă cu privire la probleme ce au făcut obiectul judecății.

Așa fiind, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea creditorului în ceea ce privește onorariul fix stabilit în contractele de asistență juridică, urmând a admite în parte contestația creditorului și a dispune înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei a creanței de 5.000 euro plus TVA în echivalent lei din contractul de asistență juridică seria B nr. 35l845/29.03.20l2 și a sumei de l2.500 euro + TVA în echivalent lei, ce reprezintă onorariu fix din contractul de asistență juridică seria B nr.35l846 din 29.03.20l2, creditorul făcând dovada demersurilor judiciare, la care s-a obligat prin obligarea celor două contracte de asistență juridică.

In ce privește însă sumele stabilite prin contractele de asistență juridică ca fiind onorarii de succes, așa cum însăși denumirea acestui onorariu o cere, trebuiesc stabilite criteriile ce reprezintă soluționarea cauzelor pentru care au fost contractate prestațiile de asistență juridică și mai ales finalizarea lor ca fiind o realizare de succes pentru debitor.

Neproducându-se o asemenea dovadă, în sensul finalizării cauzelor pentru care s-au încheiat cele două contracte de asistență juridică, instanța nu poate aprecia dacă activitatea creditorului reclamant a fost una de succes care să justifice obligarea debitorului la plata unor sume mari, care pot fi justificate doar prin finalizarea cauzelor pentru care creditorul reclamant a fost angajat.

Prin prisma acestor considerente, instanța în temeiul art.73 din L.85/2006, va admite în parte contestația formulată de către creditor și va dispune administratorului judiciar înscrierea acestuia în tabelul creanțelor cu sumele arătate în considerentele mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte contestația formulată de contestatorul - creditor S. "P. ȘI A. ", cu sediul în B., str.V. C. nr. 4, et. 3-5, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea A. C. F.

G. 1. B.,

cu sediul în B., str.P. nr. 3, jud.B. -Năsăud și administratorul judiciar C.

M. UV I.

, cu sediul în B., B-dul Decebal nr.9, sc B,ap.27, jud.B. -Năsăud și în consecință:

Dispune înscrierea creditorului S. "P. ȘI A. " în tabelul creanțelor debitoarei A.

C. F. G. 1. B.

cu o creanță de 5000 euro plus TVA,, în echivalent în lei, reprezentând onorariu fix în contractul de asistență juridică seria B nr. 35l845/29.03.20l2 și cu o creanță de l2.500 euro + TVA, în echivalent în lei, din contractul de asistență juridică seria B nr. 35l846/20l2.

Respinge celelalte creanțe.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 08 mai 20l3.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

I. P.

A.

G.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. 24.07.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1092/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței