Sentința civilă nr. 1123/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a1
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1123/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea D. G. A F. P. A J. C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚEI P. A MUNICIPIULUI C. - N., împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei S.C.
SS S.R.L., întocmit de către administratorul judiciar P. O. I., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței S.C. SS S.R.L., P. O. I., d-na practician în insolvență M. Mălăescu, lipsind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de 10 aprilie 2013, din partea administratorului judiciar, întâmpinare, în două exemplare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentantei administratorului judiciar cuvântul asupra contestației.
Reprezentanta administratorului judiciar solicită respingerea contestației, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată de creditoarea D. G. A F. PUBLIC E A J.
C. la data de 11 februarie 2013 împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei SC SS S. s-a solicitat înscrierea creditoarei în tabelul creanțelor cu suma de 4.712.508 lei reprezentând creanță garantată în baza avizelor de ipotecă inițiale nr. 11155-11158/_ . În tabelul preliminar lichidatorul judiciar a dispus înscrierea creanței contestatoarei cu suma solicitată cu titlu de creanță bugetară, nu de creanță garantată pentru suma de 4712508 lei.
Art. 121 din Legea nr. 85/2006 prevede distribuirea sumelor obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului grevate în favoarea creditorului de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel și având în vedere avizele inițiale de ipotecă 11155-11158 din 03 mai 2012 înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În drept a invocat art. 73 din Legea nr. 85/2006 și art. 98 din Legea nr.
99/1999.
Lichidatorul judiciar P. O. I. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC SS S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că în ceea ce privește solicitarea creditorului cu privire la rangul creanței sale, o garanție nu se poate constitui doar în baza unei convenții sau în baza legii. Simpla autorizare ca un operator să înscrie creanțele fiscale la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare conferită de art. 230 din Codul de procedură fiscală, nu poate constitui temei pentru constituirea unei garanții asupra universalității bunurilor debitoarei. Acest text conferă calitatea de a efectua înscrierea creanțelor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, însă aceasta trebuie executată cu respectarea art. 59 din Legea nr. 99/1999, conform căruia
avizul de garanție trebuie să cuprindă printre altele și bunurile sau drepturile afectate garanției. Or, un aviz de garanție care nu cuprinde bunurile sau drepturile afectate garanției nu poate produce nici un efect. Pe de altă parte, legea a prevăzut deja în art. 123 din Legea nr. 85/2006 un rang de prioritate al creanțelor bugetare, distinct de cel al creanțelor garantate. Or, dacă ar fi primite susținerile creditorului în sensul că simpla înscriere a avizului de garanție ar conferi creanței bugetare caracterul de creanță garantată ar însemna să se lase la simpla dispoziție a creditorului bugetar transformarea creanței sale din bugetară în garantată.
Analizând contestația dedusă judecății, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4327/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. SS S.R.L. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei S.C. SS S.R.L., fixându-se termenul de depunere a declarațiilor de creanțe pentru 12 ianuarie 2013 și termenul pentru soluționarea contestațiilor și definitivarea tabelului preliminar pentru data de 11 februarie 2013.
Prin declarația de creanță formulată la data de 21 decembrie 2012, creditoarea
D.G.F.P. C. a solicitat înscrierea în tabelul de creanțe cu suma de 4.712.508 lei cu titlu de creanțe garantate în baza avizelor de garanție nr. 11155-11158 din 03 mai 2012.
Anexat cererii a depus copii ale somațiilor și a titlurilor executorii precum și avizele inițiale de ipotecă 11155-11158 emise în _
La data de_ a fost afișat la ușa instanței tabelul preliminar al creanțelor, iar la data de_ a fost publicat în BPI nr. 2247/_ acest tabel preliminar al creanțelor, creanța creditoarei DGFP C. fiind înscrisă cu titlu de creanță bugetară.
În privința caracterului garantat al creanței în cuantum de 4.712.508 lei invocat de creditoare, judecătorul sindic constată faptul că avizele de ipotecă nr. 11155-11158 emise în_ sunt ineficiente atât timp cât la rubrica ˝descrierea bunului ipotecat˝ sunt menționate propriile creanțe fiscale ale creditoarei.
Potrivit art.3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
Este adevărat că potrivit noului Cod civil( art. 2389) se poate institui ipotecă mobiliară asupra creanțelor bănești, însă, prin raportare la dispozițiile art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006 aceste creanțe - garanții - trebuie să fie reprezinte bunuri aflate în patrimoniul debitorului, iar nu propriile bunuri ale creditorului constând în dreptul de creanță asupra sumei de bani cu care s-a înscris la masa credală, întrucât scopul unei garanții este asigurarea realizării creanței bănești prin valorificarea bunului asupra căruia se constituie acea garanție.
În speță, creditoarea nu a individualizat nici un fel de bun aflat în patrimoniul debitoarei, astfel că avizele inițiale de ipotecă de care se prevalează sunt lipsite de eficiență juridică( forme fără fond) și, deci, nu le poate folosi în justificarea caracterului garantat al creanței sale.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic urmează a respinge ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea DGFP C. împotriva tabelului preliminar al creditorilor S.C. SS S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea D. G. A F. P. A J. C. în contradictoriu cu debitoarea S.C. SS S.R.L. reprezentată prin administrator judiciar P. O. I. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red., tehnored. D.H. 3 ex/_
← Sentința civilă nr. 1374/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2561/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|