Sentința civilă nr. 2561/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a6
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILA NR.2561/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Instanța constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - D. M. D. GREFIER - A. VLAIC
Pe rol fiind contestația formulată de către contestatorul M. C. -N. împotriva tabelului suplimentar al creanțelor întocmit de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC C.
SS, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar E. I., practician în insolvență Gîlcevescu Sorin Cristian, lipsă fiind contestatorul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de 4 octombrie 2013 s-a înregistrat la dosar, din partea lichidatorului judiciar, poziția procesuală cu privire la contestație.
Judecătorul sindic, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părții prezente. Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea contestației.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 27 mai 2013, contestatorul M. C. -N. a contestat tabelul suplimentar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC C. SS, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și înscrierea creanței sale în cuantum de 2.117.510 lei în mod definitiv în acest tabel.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că prin raportul de verificare a creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC C. SS, CUI 13672950, în vederea întocmirii tabelului suplimentar de creanțe, comunicat contestatorului la data de_, lichidatorul judiciar J. S. reține faptul că M. C. -N. a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creditorilor cu suma de 2.293.969 lei reprezentând obligații fiscale înregistrate în perioada de observație, respectiv_ -_, defalcată în impozit pe clădiri datorat la data de_ (176.459 lei), impozit pe clădiri datorat la data de_ (1.058.755 lei) și impozit pe clădiri datorat la data de_ (1.058.755 lei). Totodată se reține faptul că referitor la categoria de creanță reprezentată de impozitul pe clădire datorat pentru anul fiscal 2012, cu termene de plată la datele de_ și_ (2.117.510 lei), aceasta urmează a fi înscrisă cu titlu provizoriu pe tabelul suplimentar.
În argumentarea acestei poziții procesuale lichidatorul judiciar reține faptul că organul fiscal a aplicat o cotă de impozitare de 30 % din valoarea de inventar cu care au fost înregistrate imobilele clădire în contabilitatea firmei, însă urmează să efectueze evaluări ale acestor bunuri, care vor determina recalcularea impozitului pe clădire. Pe cale de consecință, până la momentul efectuării evaluării imobilelor și recalculării impozitului pe clădiri, se impune înscrierea M. ui C. -N. cu suma de 2.117.510 lei în categoria creanțelor bugetare, creanță provizorie.
Contrar acestor argumente invocate de lichidatorul judiciar, contestatorul a învederat faptul că principiul de bază prevăzut de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal instituie faptul că "în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal". Pornind de la această constatare, debitoarea SC C. SS, CUI 13672950, figurează înregistrată în evidențele fiscale cu 2 spații comerciale situate în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 131 -135, cu o valoare totală de inventar declarată de 7.058.365,28 lei. În perioada de observație, debitoarea nu a depus la organul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 254 Cod Fiscal, documente justificative care să ateste faptul că nu mai deține aceste imobile clădiri în patrimoniu și nici că aceste clădiri au fost reevaluate în ultimii 5 ani fiscali, conform prevederilor art. 253 alin. 5 Cod Fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 253 Cod fiscal (1) în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.(2) Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului B., această atribuție revine Consiliului General al M. ui B. . (3) Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. (5) în cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică. 6) în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al M. ui B. între: a) 10% și 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință; b) 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință. Cota impozitului pe clădiri prevăzută la alin. (6) se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat
1
prima reevaluare. Fac excepție clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2).
Ori, textul alin. 6 și 6 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal stabilește expres faptul că cota de impozitare de 30 % (stabilită pe raza M. C. -N. conform Hotărârii Consiliului Local al M. ui C. -N. nr. 413/2011 pentru anul fiscal 2012) se aplică la valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea firmei, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. în speță, lichidatorul judiciar nu face dovada faptul că în cursul anului 2012, debitoarea insolventă și-ar fi reevaluat imobilele clădiri, astfel încât organul fiscal să fie obligat să aplice o altă cotă de impozitare pentru anul fiscal 2012 decât cota de impozitare de 30 %, și implicit să recalculeze impozitul pe clădiri stabilit pentru perioada fiscală menționată mai sus.
Acest aspect rezultă indubitabil din textul art. 254 alin. 4 Cod Fiscal "în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea".
S-a arătat că din punct de vedere fiscal, întrucât Codul Fiscal nu face nicio derogare cu privire la aplicarea impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice aflate în procedura insolvenței pentru clădirile deținute în proprietate și nereevaluate, potrivit prevederilor art. 253 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru clădirile care nu au fost reevaluate, cota impozitului pe clădire se stabilește între 10 % și 20 %, respectiv 30 % și 40
% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani, respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referință. De asemenea, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei nu cuprinde prevederi care să împiedice aplicarea întocmai a legislației fiscale.
Având în vedere aceste aspecte, contestatorul consideră că nu subzistă niciun temei legal pentru înscrierea sumei de 2.117.510 lei, reprezentând impozit clădire calculat pentru anul fiscal 2012, ca și creanță bugetară provizorie, ci aceasta prezintă toate elementele unei creanțe bugetare certe, lichide și exigibile.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar SP J. S. a solicitat respingerea contestației formulate ca fiind neîntemeiata si pe cale de consecința, menținerea inscrierii creanței contestatorului ca fiind temeinica si legala.
În susținerea poziției procesuale lichidatorul judiciar a arătat că în conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 2 al legii 85/2006, privind insolventa comerciala "scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa";.
Potrivit prevederilor cuprinse in art. 149 al legii "dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codul Civil, Codul Comerciala si ale Regulamentului (CE)_ referitor la procedurile de insolventa, publicat in Jurnalul Oficial al Comunităților E. pene nr. L 160 din 30 iunie 2000.
Raportat la aceste dispoziții legale, reiese in opinia lichidatorului judiciar, fara nici un echivoc prevederile cu care dispozițiile legii insolventei se completează, iar Codul Fiscal, respectiv Codul de Procedura Fiscala nu se regăsește printre acestea.
Tinând cont de prevederile enunțate, pe de o parte, iar pe de alta parte având in vedere ca legea insolventei este o lege speciala care se aplica cu prioritate, iar dispozițiile ei se completează in măsura compatibilității ei cu dispozițiilor legilor limitativ enumerate in art. 149, lichidatorul judiciar considera ca legea insolventei se aplica cu prioritate si nu se completează cu dispozițiile Codului Fiscal si Codului de procedură fiscala.
Este real ca potrivit dispozițiilor cuprinse in art. 253 Cod Fiscal se prevede modalitatea in care se calculează si se aplica cota de impozitare, inclusiv in ceea ce privește clădirile care nu au fost reevaluate in ultimii 5 ani, caz in care cota de impozitare este de 30% si 40% din valoarea de inventar a clădirii. Ceea ce nu au in vedere insa reprezentanții instituției bugetare este faptul ca lichidatorul judiciar potrivit dispozițiilor cuprinse in art. 5 al legii 85/2006, privind insolventa comerciala este organ care aplica procedura si care îndeplinește atribuțiile prevăzute in art. 25 alin. 1 al legii in vederea asigurării efectuării cu celeritate a actelor si operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum si a realizării in condițiile legii a drepturilor si obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte si operațiuni.
Mai mult, in ceea ce privește evaluarea bunurilor debitoarei, lichidatorul judiciar are obligația de a proceda la evaluarea bunurilor cu ocazia efectuării lichidării, în acest sens art. 116 alin. 3 prevazând că "in vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, lichidatorul poate fie sa angajeze in numele debitorului un evaluator, fie, cu acordul comitetului creditorilor, sa utilizeze un evaluator propriu. Evaluatorii trebuie sa fie membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor din R., iar evaluarea trebuie efectuata in conformitate cu standardele internaționale de evaluare";.
Pe de alta parte, modalitatea in care se stabilește impozitul pe clădiri in cazul in care acestea nu au fost evaluate, are caracterul unei sancțiuni stabilit in sarcina societății debitoare.
Mai mult, se poate considera ca prin prisma prevederilor cuprinse in art. 253 al Codului Fiscal, practic se instituie in sarcina societății ajunsa in încetare de plați, respectiv in sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua evaluarea bunurilor debitoare, obligație impusa printr-un alt act normativ decât cel care reglementează procedura insolventei ,precum si activitatea practicianului in insolventa, prevederi care nici măcar nu se completează cu dispozițiile legii insolventei.
Este real ca prin dispoziția legala citata, legiuitorul nu a inteles sa facă distincție intre persoanele juridice care desfășoară o activitate comerciala normala si persoanele juridice aflate in insolventa, insa trebuie avut in vedere faptul ca acestea din urma au o situație juridica speciala, si au capacitatea de exercițiu limitata, puțind efectua doar acele acte si operațiuni care sunt necesare lichidării, iar reevaluarea efectuata in aplicarea dispozițiilor cuprinse in art. 253 al Codului Fiscal nu se regăsește printre acestea.
2
Tinând cont de aceste aspecte, lichidatorul judiciar considera ca in ce privește cuantumul creanței datorate de către debitoare, cu titlu de creanța certa, lichida si exigibila, acesta urmează sa fie stabilit după evaluarea bunurilor debitoarei, precum si ulterior impunerii acestora raportat la valoarea rezultata in urma evaluării.
Analizând contestația formulată de contestatorul M. C. -N., judecătorul sindic reține următoarele:
M. C. -N. a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar al creditorilor cu suma de 2.293.969 lei reprezentând obligații fiscale înregistrate în perioada de observație, respectiv_ -_, respectiv impozitul pe clădire datorat pentru anul fiscal 2012, cu termene de plată la datele de_ și_ (2.117.510 lei, fiind înscrisă cu titlu provizoriu pe tabelul suplimentar.
Lichidatorul judiciar a motivat masura prin aceea ca organul fiscal a aplicat o cotă de impozitare de 30 % din valoarea de inventar cu care au fost înregistrate imobilele clădire în contabilitatea firmei, însă urmează să efectueze evaluări ale acestor bunuri, care vor determina recalcularea impozitului pe clădire.
Potrivit prevederilor cuprinse in art. 149 al legii "dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civila, Codul Civil, Codul Comerciala si ale Regulamentului (CE)_ referitor la procedurile de insolventa, publicat in Jurnalul Oficial al Comunităților E. pene nr. L 160 din 30 iunie 2000.
Judecatorul sindic retine insa ca, deorarece legea insolventei nu contine norme care sa reglementeze modul de calcul al unor creante fiscale de felul celei declarate de contestator, acestea se se supun reglementarii speciale in materie care este Codul Fiscal, respectiv Codul de Procedura Fiscala .
Astfel, se retine ca nu este intemeiata apararea lichidatorului judiciar referitoare la aceea ca art. 149 din legea insolventei ar prevedea limitativ actele normative cu care se completeaza, deoarece normele fiscale au caracter de norma speciala referitor la modul de calcul al creantelor fiscale si se aplica cu prioritate in aceasta materie.
Tot in acest sens, se apreciaza ca intemeiata apararea contestatoarei referitoare la aceea ca principiul de bază prevăzut de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal instituie faptul că "în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal".
Judecatorul sindic retine ca debitoarea SC C. SS, CUI 13672950, figurează înregistrată în evidențele fiscale cu 2 spații comerciale situate în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr. 131 -135, cu o valoare totală de inventar declarată de 7.058.365,28 lei. De asemenea se retine ca in perioada de observație, debitoarea nu a depus la organul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 254 Cod Fiscal, documente justificative care să ateste faptul că aceste clădiri au fost reevaluate în ultimii 5 ani fiscali, conform prevederilor art. 253 alin. 5 Cod Fiscal.
Conform art. 253 Cod Fiscal (1) în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, iar cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local, nefiind prevazuta nici o exceptie cu privire la persoanele juridice aflate în procedura insolvenței .
Potrivit prevederilor art. 253 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru clădirile care nu au fost reevaluate, cota impozitului pe clădire se stabilește între 10 % și 20 %, respectiv 30 % și 40 % pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani, respectiv 5 ani anteriori anului fiscal de referință.
In speta, cota de impozitare de 30 % a fost stabilită pe raza M. C. -N. conform Hotărârii Consiliului Local al M. ui C. -N. nr. 413/2011 pentru anul fiscal 2012 .
Judecatorul sindic apreciaza in acest context ca o viitoare evaluare nu poate influența cuantumul impozitului stabilit pentru o perioadă fiscală anterioară efectuării acestor evaluării, deoarece după cum prevede expres teza finală a alin. 6 indice 1 din art. 253 Cod Fiscal, cota de impozitare de 30 % se aplică până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
In baza considerentelor mentionate, judecatorul sindic va admite contestatia si in consecinta va dispune inscrierea creditorului M. C. -N. în tabelul suplimentar de creanțe cu o creanță în cuantum de 2.117.510 lei ca și creanță bugetară definitivă și nu provizorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite contestația formulată de contestatorul M. C. -N. și în consecință:
Dispune înscrierea creditorului în tabelul suplimentar de creanțe cu o creanță în cuantum de 2.117.510 lei ca și creanță bugetară definitivă și nu provizorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. VLAIC
Red.DMD/MM/3 ex./2014
3
| ← Sentința civilă nr. 1123/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 418/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
|---|
