Sentința civilă nr. 1385/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1385

Ședința publică din 05 Martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S.

- judecător sindic

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la contestațiile împotriva tabelului de creanțe formulate de: 1) contestatoarea SC N. C. S., având sediul în B. M.

, str. Victoriei, nr. 67/2, județul M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_

, CUI 12925434, în insolvență , având desemnat administrator judiciar pe CII BINDIU I. SEBASTIAN, cu sediul în Cavnic, str. Șoimului nr. 8, județul M.

, în contradictoriu cu debitoarea SC L. C. S. , în insolvență, cu sediul social în B. M., str. Fabricii, nr. 27, județul M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_ și având CUI 13786393, având desemnat administrator judiciar C. INDIVIDUAL DE I. B. L. , cu sediul în B. M., Bd. B.

, nr. 5/1, județul M., și 2) de contestatorul - creditor B. G. , cu domiciliul în comuna B. ești, nr. 312, județul M., în contradictoriu cu debitoarea SC L. C. S. , în insolvență, cu sediul social în B. M., str. Fabricii, nr. 27, județul M., înregistrată la ORC M. sub nr. J_ și având CUI 13786393, având desemnat administrator judiciar C. INDIVIDUAL DE I. B. L. , cu sediul în B. M., Bd. B., nr. 5/1,

județul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația cu privire la creanța înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei SC L. C. S., înregistrată sub nr._ /a1, creditoarea SC Nelson C. S. a solicitat în contradictoriu cu administratorul judiciar C.I.I. B. L. înscrierea în tabelul în totalitate a creanței în cuantum de 450.963,4 lei.

În motivarea cererii creditoarea SC Nelson C. S. a arătat următoarele:

Administratorul judiciar nu a acceptat creanța societății SC N. C. S., în sumă de 432.280 lei, formată din 216.140 lei, reprezentând avans achitat debitoarei pentru executarea lucrărilor prevăzute în art. 2 din contractul de prestări servicii încheiat la_ și 216.140 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,28% pe zi, calculate asupra avansului, pe motiv că "în susținerea declarației de creanță nu s-au depus documente justificative, respectiv facturile fiscale emise în temeiul contractului atașat în probațiune, reprezentând debitul și penalitățile de întârziere solicitate";.

Motivele neacceptării creanței sunt eronate.

Creditoarea nu a emis nicio factură fiscală debitoarei întrucât nu a fost prestatorul ci beneficiarul acesteia.

Debitoarea a emis 3 facturi fiscale în baza contractului de prestări servicii încheiat la_, achitate de societatea creditoare, ca apoi, aceasta să nu execute în întregime contractul.

Plățile celor 3 facturi fiscale emise de debitoare au fost făcute integral.

În fapt, s-a formulat cererea de admitere a declarației de creanță pentru suma de 450.963,4 lei formată din:

  • 216.140 lei reprezentând avans achitat debitoarei pentru executarea lucrărilor prevăzute în art. 2 din contractul de prestări servicii încheiat la _

    ,

  • 216.140 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,28% pe zi, calculate asupra avansului,

  • 18.683,40 lei, reprezentând preț marfă - cherestea stejar și rășinoase, neachitată.

S-a solicitat și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată cu cererea de admitere a creanței - 120 lei.

Administratorul judiciar a acceptat doar o creanță formată din suma de 18.683,40 lei, reprezentând preț marfă - cherestea stejar și rășinoase, neachitată.

Creanța în sumă de 216.140 lei, reprezentând avans achtiat debitoarei pentru executarea lucrărilor prevăzute în art. 2 din contractul de prestări servicii încheiat la_ și cea de 216.140 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,28% pe zi, calculate asupra avansului în baza aceluiași contract, nu a fost acceptată la masa credală.

S-a arătat, în cererea de admitere a creanței, de unde provine creanța societății creditoare.

La data de_ între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care debitoarea se obliga să execute societății creditoare "tâmplărie termopan din lemn stratificat de molid, pentru ansamblul rezidențial de pe str. Victoriei nr. 75, B. M., pe nuanțele alese de beneficiar"; (art. 2 din contract).

Potrivit graficului de execuție al lucrărilor contractate, convenit cu societatea creditoare în mod expres, debitoarea trebuia să monteze toate

geamurile și ușile de intrare la imobil până la_ și toate ușile interioare până la_ .

Prin art. 5 din contract, debitoarea s-a obligat să execute lucrările contractate la termenele stabilite și în condiții de bună calitate, garantându-l pe beneficiar de aceasta și să predea lucrările pe bază de proces - verbal de predare - primire.

În baza convenției părților și a facturilor emise de debitoare cu nr. 20/_

, nr. 38/_ și nr. 39A/_, creditoarea a achitat acesteia, în avans, suma totală de 429.702 lei cu ordinele de plată anexate cererii de admitere a creanței cât și a prezentei cereri.

Cu toate că s-a solicitat de nenumărate ori livrarea și montarea de urgență a tuturor geamurilor și ușilor de intrare până la_ și montarea tuturor ușilor interioare până la_, acțiunea a rămas fără niciun rezultat.

Debitoarea nu a executat lucrările contractate la termenele stabilite și în condiții de bună calitate și nu a predat lucrările executate pe bază de proces verbal de predare - primire, așa cum s-a obligat prin art. 5 din contract.

Contractul de prestări servicii a expirat la_ .

Văzând că debitoarea nu-și execută, în totalitate obligațiile asumate prin contract, la_ s-a încheiat procesul verbal de recepție parțială, recepție inițiată de antreprenorul general SC Marco & Condor S., la care au participat beneficiarul lucrării, doi subantreprenori și dirigintele de șantier.

Debitoarea, deși convocată telefonic de către reprezentantul antreprenorului general, nu s-a prezentat la recepție.

Urmare recepției parțiale a lucrărilor executate de către debitoare s-a constatat că "lucrările conform tabloului de tâmplărie sunt executate în proporție de 49,7% în continuare, comisia de recepție constatând că mai trebuie executate lucrările enumerate la pct. 1 pentru scara A și la pct. 2 pentru scara B din procesul verbal de recepție parțială nr. 1/_ .

Din valoarea contractului de 100.000 Euro, echivalent a 429.702 lei, debitoarea a executat lucrările doar în proporție de 49,7% din valoarea acestuia, în sumă de 213.562 lei, valoarea lucrărilor plătite în avans și neexecutate fiind de 216.140 lei.

În baza art. 5 alin. ultim din contract, pârâta se obliga față de reclamantă a datora penalități și dobânzi de 0,28 % pe zi de întârziere, față de termenul stabilit.

Scadența obligației de montare a tuturor produselor de tâmplărie s-a împlinit la data de_ 9.

Scadența determină exigibilitatea.

Astfel, debitoarea datorează și penalități de întârziere de 0,29% pe zi, calculate de la data de_ .

Penalitățile de întârziere s-au calculat până la nivelul cuantumului lucrărilor neexecutate, contractul derulându-se sub aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002.

Administratorul judiciar al debitoarei CII B. L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a creditoarei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T.

ui M. la data de _

sub dosar nr._ /a4, creditorul B.

G.

a solicitat repunerea în

term enul de adm itere a creanței și înscrierea creanței sale în cuantum de

    1. euro în tabelul de creanțe al debitoarei SC L. C. S. .

      În motivarea cererii creditorul a arătat în esență următoarele:

      Creditorul a avut relații comerciale cu debitoarea, în sensul că a comandat debitoarei efectuarea unor bunuri ce nu au fost executate și pentru care a achitat suma de 2.400 euro cum rezultă din contractul încheiat între părți pe care creditorul l-a depus în copie anexată.

      Având în vedere că, creditorul a fost plecat din țară, lucrând în Republica Cehă nu a avut cunoștință despre faptul că debitoarea se află în insolvență, pe de altă parte nici practicianul în insolvență nu l-a notificat pe creditor, astfel încât creditorul a fost în imposibilitate de a depune declarație de creanță în termenul stabilit.

      Prin încheierea civilă nr. 1252 din 26 februarie 2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ /a4 s-a dispus conexarea la dosarul cu nr._ /a1.

      Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

      1. Cu privire la contestația SC N. C. S.

Conform contractului de prestări servicii din_ încheiat între SC N.

C. S. și debitoarea SC L. C. S., s-a convenit executarea tâmplăriei termopan din lemn stratificat de molid pentru ansamblul rezidențial de pe str. Victoriei nr. 75 pentru suma de 100.000 euro (f. 6 dosar nr._ /a1) în condițiile și termenele prevăzute la art. 3.

În contract s-a mai stipulat că, pentru întârzierea lucrărilor, indiferent de motive, SC L. C. S. datorează penalități și dobânzi de 0,28% pe zi de întârziere față de termenele stabilite.

În contract s-a stipulat un termen final de montare a tuturor ușilor interioare până la data de_ .

În procesul - verbal de recepție parțială nr. 1 din_ s-a menționat că lucrările de tâmplărie au fost executate în proporție de 49,7% (f. 10 dosar _

/a1).

Debitoarea SC L. C. S. a emis facturile fiscale nr. 20/_ ,

nr. 38 din_ și nr. 39 A din_ (f. 7-9 dosar nr._ /a1) în valoare totală de 407.241,8 lei.

Creditoarea SC N. C. S. a achitat debitoarei prețul total stipulat în contract ─ echivalent în lei a 100.000 de euro ─, așa cum rezultă din

ordinele de plată depuse la dosarul de insolvență, în sumă totală de 429.702 lei (f.216-222 dosar nr._ vol. II).

Executarea parțială a lucrărilor de către debitoare rezultă din procesul-verbal de recepție parțială nr.1 din_ (s-a constatat că

lucrările de tâmplărie sunt executate în proporție de 49,7 %) confirmat de fostul diriginte de șantier ─ martorul C. T. (f. 76 dosar_ /a1) ─ care se coroborează cu declarațiile martorilor A. C. I. (din depoziție rezultă că debitoarea nu și-a executat toate obligațiile în sensul

că au rămas de montat ușile de la 38 de apartamente și ușile de la intrările din față și din spate a blocului său(f.97 dosar nr._ /a1) și Ș. V. ─ reprezentantul antreprenorului general Marco & Condor S. ─

(

din declarația căruia rezultă că SC L. C. S. era în întârziere cu predarea

tâmplăriei, creditoarea SC N. C. S. fiind nevoită să apeleze pentru montarea restului de tâmplărie la o firmă din localitatea Tăuții Măgherăuș - f.116 dosar_ /a1-).

Apărările făcute prin întâmpinare de către administratorul judiciar

  1. DE I. B. L. nu pot fi primite:

    1. Contrar susținerii administratorului judiciar, contractul a fost semnat de către reprezentantul creditoarei; chiar dacă semnătura este mai puțin lizibilă, fiind aplicată pe ștampilă, totuși există o semnătură olografă (f.6 verso dosar nr._ /a1).

    2. Obiectul contractului constă în rezultatul acestuia, ceea ce

înseamnă operațiunea juridică prin care părțile dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice de obligații.

În schimb, obiectul obligației privită ca raport juridic desemnează

prestația sau conduita pe care o poate pretinde creditorul și pe care debitorul este ținut să o îndeplinească.

Prin urmare, practic administratorul judiciar invocă faptul că obiectul obligației nu este determinat.

Însă, conform art. 964 cod civil de la 1865 - aplicabil speței -" obligația trebuie să aibă ca obiect un lucru determinat, cel puțin în specia

sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă de este posibilă determinarea sa";.

Or, la art. 2 din contract s-a precizat clar în ce constă obiectul contractului, adică în executarea tâmplăriei termopan din lemn stratificat de molid pentru ansamblu rezidențial de pe strada Victoriei, nr. 75 din B.

M., respectiv montarea tuturor geamurilor și ușilor de intrare și

montarea tuturor ușilor interioare.

Așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție parțială, care se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și cu interogatoriul administratorului special al debitoarei (fostul administrator special - f.103 dosar nr.

_ /a1), ansamblul rezidențial era format din două blocuri (unul vechi reamenajat cu 27 de apartamente și unul nou de 40 de apartamente).

Având în vedere că trebuiau montate toate geamurile și ușile de la intrare și toate ușile interioare, prestația debitoarei era determinabilă (fiind evident posibilă determinarea sa).

Așa fiind, apărarea intimatului este neîntemeiată câtă vreme se

putea determina dacă debitoarea și-a executat obligația prin raportare la numărul total de geamuri și uși ce trebuiau montate la ansamblul rezidențial compus în total dintr-un număr de 67 de apartamente.

Rezultă că era posibilă determinarea proporției și măsurii executării

prestației de către debitoare, împrejurare ce a fost constatată prin procesul-verbal de recepție parțială.

Pe de altă parte, faptul că nu s-a indicat valoarea TVA-ului aferent prețului de 100.000 euro nu afectează valabilitatea sa.

În plus, prin raportare la art. 1484 Cod civil de la 1865 este posibilă stabilirea unui preț forfetar.

Întrucât lucrarea a fost contractată pe un preț forfetar, global, debitoarea în calitate de antreprenor, în schimbul unei sume de bani

dinainte determinată, era obligată să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract afară numai dacă dovedea acordul scris al clientului (beneficiarului) pentru modificările de plan și acordul lui expres pentru majorarea prețului.

Administratorul special al debitoarei a precizat în cadrul interogatoriului că a avut loc o majorare a prețului (f.103 prezentul dosar) fără însă să dovedească în vreun fel acordul expres al beneficiarului.

Părțile au inserat în contract un pact comisoriu de gradul III în favoarea beneficiarului lucrării potrivit căruia se poate rezilia contractul de plin drept cu daune interese printr-o simplă notificare dacă constată că cealaltă parte nu și-a îndeplinit obligațiile (de precizat că este

suficientă constatarea în considerente a incidenței pactului comisoriu de gradul III, fără să fie necesară statuarea expresă în dispozitiv).

Punerea în întârziere a debitoarei de către creditoare rezultă din acțiunile judiciare introduse în fața instanțelor de judecată(dosar _

, respectiv_, f.223-224, dosar_ vol.II).

Prin urmare, intimatul C. DE I. B. L. se află în eroare când pretinde că pentru sumele solicitate de către creditoare nu au fost emise facturi fiscale, dreptul acesteia la despăgubiri născându-se din

pactul comisoriu prevăzut în contract, care în mod corect a fost invocat

de creditoare.

În fine, în mod corect creditoarea a calculat penalitățile de întârziere prin raportare la Legea nr. 469/2002 (aplicabilă contractului încheiat în anul 2008, chiar dacă este în prezent abrogată ─ tempus regit actum ─), câtă vreme nu s-a inserat în contract o clauză potrivit căreia penalitățile de întârziere pot depăși capitalul.

Rezultă că excepțiile lipsei calității procesuale active și de interes a creditoarei invocate de intimatul C. DE I. B. L. prin întâmpinare sunt vădit nefondate, raportul juridic comercial dintre SC N.

C. S. și SC L. C. S. fiind pe deplin conturat.

În raport de toate aceste considerente, judecătorul sindic va admite contestația și va înscrie în tot în tabelul definitiv al debitoarei creanța chirografară în cuantum de 432.280 lei.

II. Cu privire la contestația formulată de creditorul B. G.

Prin încheierea civilă nr. 2093 din_ pronunțată de către judecătorul sindic din cadrul T. ui M. în dosarul nr._ s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC RODATERA S., fiind numit administrator judiciar C. Individual de I. B. L. (f. 35 - 36 dosar de insolvență vol. I).

Prin sentința de mai sus s-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la data de _ .

Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei a fost publicată în B.P.I. nr. 5.660 din data de_ (f. 43 dosar nr. _

/a1).

Tabelul preliminar a fost publicat în B.P.I. nr. 7.527 la data de _ (f.

14 - 16 dosar_ /a2).

Cererea creditorului de înscriere a creanței a fost depusă la dosar la data de _ (f. 1 dosar nr._ /a4).

Conform art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedură se efectuează prin Buletinul

procedurilor de insolvență, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol "Prin excepție de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură

excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați în actele contabile,

predate de către administratorii statutari ai debitoarei, ipoteză în care, potrivit

alin. 3 art. 7 din Legea nr. 85/2006, procedura notificării va fi considerată

îndeplinită dacă a fost publicată în Buletinul p rocedurilor de insolvență.

În acest sens, administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a publicat notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență astfel încât, se constatată că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.

Nu are relevanță juridică că cel care a formulat contestația nu a fost notificat potrivit dispozițiile 61 din Legea nr. 85/2006; astfel, de vreme ce nu s- a putut identifica creditorul în documentele societății este evident că nu putea fi citat sau notificat. Acesta, de vrem e ce a contractat cu o societate com ercială

avea obligația de a -și urm ări creanțele cu atât m ai m ult cu cât contractul a fost încheiat în anul 2010 (f.4-5 dosar nr._ /a4 ).

Cu alte cuvinte, această prezumție împotriva creditorilor care nu au putut fi identificați nu este arbitrară ci se bazează și pe culpa creditorilor nediligenți care au rămas în pasivitate.

În condițiile în care, în cazul concret dedus judecății, reprezentantul legal al debitoarei nu a predat actele contabile și nici lista creditorilor, administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvență în vederea depunerii declarațiilor de creanță, în conformitate cu textul legal anterior enunțat.

În această situație, repunerea în termenul de declarare a creanțelor pentru înlăturarea sancțiunii decăderii poate fi dispusă doar în condițiile art.

103 Cod procedură civilă, prin dovedirea incidenței unei situații care mai presus de voința creditorului l-a împiedicat să respecte termenul comunicat prin notificare în BPI.

În speță, creditorul nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința părții, care să o fi pus în imposibilitatea obiectivă de a-și declara creanța.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 73 alin.2 respectiv,

76 din Legea nr. 85/2006. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile.

Într-o astfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor trei texte de lege (art. 73, art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 Cod procedură civilă), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și aceasta împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

În plus, Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr.149/2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin.3 și art.76 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvențe că: "

Accesul liber la justiție și exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anum ite condiționări în vederea unei

bune adm inistrări a justiției, condiționări ce pot îm brăca și form a unor

obligații de ordin financiar. În mod evident, aceste condiționări trebuie să își

găsească o justificare rezonabilă și proporțională cu obiectivul propus și să nu

ducă la imposibilitatea efectivă de exercitare a drepturilor fundamentale mai

sus menționate.

Citarea și com unicarea actelor prin intermediul Buletinului

procedurilor de insolvență își găsesc justificarea în însuși specificul acestei

proceduri, care presupune un num ăr foarte m are de părți și o m are diversitate

de acte procedurale de natură să îngreuneze m ult desfășu rarea procedurii.

Acestea constituie o m ăsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor ";

.

În raport de aceste considerente, judecătorul sindic va respinge cererea de repunere în termenul de contestația și va respinge în consecință cererea de admitere a creanței asupra averii debitoarei formulată de către creditor.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de contestatoarea SC N. C. S., cu

sediul în B. M., str. Victoriei nr. 67/2, jud. M., prin administrator special Săsăran V. Marius, în contradictoriu cu intimatul C. DE I.

B. L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC L. C.

S., cu sediul în B. M., str. Fabricii, nr. 27, jud. M. .

Înscrie în tot în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei SC L. C.

S. creanța chirografară a contestatoarei SC N. C. S. în cuantum de

432.280 lei.

Respinge cererea de repunere în termen formulată de contestatorul B.

G. .

Respinge contestația la tabelul de creanțe formulată de contestatorul B.

  1. , domiciliat în comuna B. ești, nr.312, jud. M., în contradictoriu cu intimatul C. DE I. B. L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC L. C. S. .

    Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi,_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. SA Ana C.

în concediu de odihnă semnează prim grefier

Red. A.S./ _

Tred. O.M.O. /_ - 5 ex

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

HOT:

Admite contestația formulată de contestatoarea SC N. C. S., cu

sediul în B. M., str. Victoriei nr. 67/2, jud. M., prin administrator special Săsăran V. Marius, în contradictoriu cu intimatul C. DE I.

B. L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC L. C.

S., cu sediul în B. M., str. Fabricii, nr. 27, jud. M. .

Înscrie în tot în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei SC L. C.

S. creanța chirografară a contestatoarei SC N. C. S. în cuantum de

432.280 lei.

Respinge cererea de repunere în termen formulată de contestatorul B.

G. .

Respinge contestația la tabelul de creanțe formulată de contestatorul B.

  1. , domiciliat în comuna B. ești, nr.312, jud. M., în contradictoriu cu intimatul C. DE I. B. L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC L. C. S. .

    Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică,azi,_ .

    PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1385/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței