Sentința civilă nr. 810/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a6
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 810/2013
Ședința publică din 10 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul F. J. , în contradictoriu cu lichidatorul judiciar U. SPRL în cauza privind pe debitoarea S. G. C. S. , având ca obiect contestație împotriva raportului nr. 660/_ .
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:
Instanța reține că la data de 30 ianuarie 2013 contestatorul F. J. a depus la dosar, prin e- mail și înregistrată la registratura instanței, o nouă cerere de recuzare a judecătorului sindic P. I.
.
De asemenea, constată că această nouă cerere de recuzare formulată de petentul F. J., pentru aceleași motive, este inadmisibilă, conform disp. art. 28 alin. 3 rap.la art.30 alin.4 Cod procedură civilă.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației formulată de contestatorul F. J. și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul F. J., în calitate de administrator statuar al SC G. C. S., în contradictoriu cu lichidatorul judiciar U. SPRL, a contestat măsurile propuse de administratorul judiciar, conform raportului nr. 660 din 27.02.20l2 și publicat în BPI nr. 3282 din 07.03.20l2.
In motivarea contestația s-a arătat că instanța a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată, în baza unei sentințe judecătorești care ulterior a fost casată .Arată că s-au respectat disp.art.28 din L.85/2006, deci a fost îndeplinită această obligație, însă este necesar recuperarea creanțelor de la debitorii acesteia.
Prin scriptul depus la fila 6 dosar, DGFP B. -N. a solicitat respingerea contestației formulate de debitoarea SC G. C. S., împotriva tabelului definitiv consolidat al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar U. SPRL, menținerea în întregime a întregii creanțe de l4.4l3 lei astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor. Mai arată că debitoarea are ca scop vădit tergiversarea derulării firești a procedurii insolvenței.
Lichidatorul judiciar U. SPRL a formulat întâmpinare (f.8), prin care solicită respingerea contestație ca netimbrată și ca tardiv formulată.
In motivare s-a arătat că, contestatorul trebuia să achite suma de l20 lei cu titlu de taxă de timbru, potrivit prev.art.6 alin.l lit.c din L.l46/l997, lucru ce nu s-a întâmplat.
Prin întâmpinare, creditorul DGFP BN solicită respingerea ca nefondată a contestației și menținerea creanței cu care figurează înscris în tabelul preliminar a creanțelor, scopul vădit al prezentei contestații fiind acela de a tergiversa derularea firească a procedurii insolvenței.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și cele cuprinse în dosar nr. 283/ll2/2009, în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, instanța reține că, în ceea ce privește susținerea contestatorului, în sensul că hotărârea pronunțată la deschiderea procedurii insolvenței ar fi fost casată, din verificarea actelor dosarului se reține:
2
Prin sentința comercială nr. l23 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP BN și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului.
Recursul declarat de către debitorul SC G. C. S., a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia civilă nr.l948 din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, astfel că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a devenit irevocabilă.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 20l3 contestatorul F. J. a depus la dosar
, prin e-mail și înregistrată la registratura instanței o nouă cerere de recuzare a judecătorul-sindic care judecă prezenta cauză.
Astfel, se reține că în dosarul nr._ în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, SC G. C. S., petentul F. J. a formulat cerere de recuzare a judecătorului sindic desemnat la termenul de judecată din 20.ll.20l2 (f.l3l), care a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din 8.0l.20l3 (f.l42-l43), în sensul respingerii cererii de recuzare.
Noua cerere de recuzare formulată de către petent apare ca fiind inadmisibilă prin prisma disp.ar.28 alin.3 C.pr.civ, potrivit cărora, pentru aceleași motive de recuzare, nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător.
In aceste circumstanțe petentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente contestației promovate. La termenul de judecată din l0.04.20l3, se constată că petentul nu a dat curs dispozițiilor instanței, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, devenind incidente disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, privind taxa judiciară de timbru, text în baza căruia instanța a anula ca netimbrată contestația formulată de către contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
In baza art.28 alin.3 C.pr.civ,
Respinge cererea de recuzare formulată de contestatorul F. J., domiciliat în B., P.
P. R. bl 7, sc.A, ap.l2, jud.B. -N. .
Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorul F. J., împotriva raportului nr. 660 din 27.02.20l2 în cauza dosar nr._, întocmit de administratorul judiciar U. SPRL, cu sediul în B., str.S. nr.9, jud.BN.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din l0 aprilie 20l3.
PREȘEDINTE, Judecător - sindic I. P. | A. | G. |
Red/dact PI/CR/4 ex. _ |
GREFIER, G.
← Sentința civilă nr. 309/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 8098/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
---|