Sentința civilă nr. 1751/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

DOSAR NR._ /a1

ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1751/2013

Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea B.

I. R. S. - Agenția C. împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei S.C. E. 98 S.R.L., întocmit de către lichidatorul judiciar JUDICIAR S.

, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura debitoarei S.C. E. 98 S.R.L., JUDICIAR S.

, d-na practician în insolvență Todea V. a, lipsind reprezentanta contestatoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de 12 iunie 2013, din partea lichidatorului judiciar, întâmpinare, în două exemplare.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul asupra contestației.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, pentru motivele exprimare în cuprinsul întâmpinării.

Instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin contestația formulată la data de 4 iunie 2013 contestatoarea B. I. R. SpA a solicitat judecătorului sindic modificarea tabelului suplimentar de Creanțe al Debitoarei S.C. E. 98 S.R.L., prin înscrierea în tabelul suplimentar al creanțelor a creanței sale în sumă de 21.758,34 lei, astfel cum această solicitare a fost formulată în scris și motivată în cadrul cererii de înscriere în tabelul suplimentar al creanțelor, înregistrată la data de_ .

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că lichidatorul judiciar, a respins solicitarea sa de inscriere in tabelul suplimentar de creanțe, cu suma de 21.758,34 lei, reprezentând, creanțe născute după data deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei, motivând acest lucru prin dispozițiile art. 41 alin. (1) si alin. (2) din legea nr. 85 / 2006, cu raportare la dispozițiile art. 121 pct. 2 din același act normativ.

In interpretarea data de lichidatorul judiciar normelor legale cuprinse in articolele indicate mai sus, contestatoarea ca și creditor garantat nu are dreptul la înscrierea creanțelor sale, născute după data deschiderii procedurii în tabelul suplimentar al creanțelor, întrucât aceste creanțe pot fi valorificate ulterior, cu ocazia distribuirii prețului obținut din valorificarea activelor asupra cărora poarta garanția băncii, desigur cu condiția ca valorificarea să fie făcută la un preț superior valorii înscrise în tabelul definitiv sau definitiv consolidat.

Nu in ultimul rând, spune lichidatorul judiciar, inscrierea in tabelul suplimentar, cu suma solicitata, ar crea un tratament preferențial si injust fata de ceilalți creditori inscrisi la masa credala.

Contestatoarea arată că nu poate impartasi opinia lichidatorului judiciar si nu poate fi de acord cu argumentarea acestuia si cu modul in care acesta face interpretarea prevederilor legale cuprinse in art. 41 si art. 121 din Legea nr. 85 / 2006.

Astfel considera ca interpretarea data normelor de drept citate este una greșita ce contravine intenției legiuitorului.

Astfel analiza intregii problematici trebuie sa inceapa cu definiția si intelesul expresiilor si termenilor, făcuta prin art. 3 din Legea nr. 85 / 2006. Astfel pct. 18 din acest art. 3, stabilește: că tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale si pana la data inceperii procedurii falimentului, acceptate de lichidator in urma verificării acestora. In tabel vor fi menționate atât suma solicitata de către creditor, cat si suma acceptata si rangul de preferința.

Art. 41 pct. (2) stabilește că prin excepție de la prevederile alin. (1), creanțele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator. în cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanția se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula.

Contestatoarea mai susține că, creanța sa reprezentând dobânda restantă și penalizatoare la credit depreciat în sumă de 4.758,86 euro, precum și 11,31 euro și 125 lei reprezentând sold debitor la conturile 25110 si 37800, precum și taxele de timbru achitate după data deschiderii procedurii, sunt creanțe născute după data deschiderii procedurii, în înțelesul art. 3 pct. 18 din Legea nr. 85/2006.

Legea prin urmare nu face distincție intre diferitele tipuri de creanțe născute ulterior deschiderii procedurii, nevorbind separat de creanțe născute ca accesorii la creanțele principale născute înainte de data deschiderii procedurii.

Chiar daca o dobânda restanta sau penalizatoare este un accesoriu fata de o creanța principala, nu se poate accepta argumentația lichidatorului judiciar conform căreia aceasta nu poate fi înscrisa in tabel, urmând ca creditoarea sa-si valorifice creanța asupra acestora cu ocazia distribuirii prețului obținut in urma valorificării activului ce constituie obiectul garanției, cu condiția ca valorificarea sa fie făcuta la un preț superior valorii înscrise în tabelul definitiv sau definitiv consolidat.

Înscrierea creanțelor născute, in tabelul suplimentar, are rolul de a se stabili existența și cuantumul acestei creanțe, iar această informație să fie cunoscută atât de către creditorul in cauza cat si de către ceilalți creditori si participanți la procedura, cu toate implicațiile legale ce decurg din aceasta informație, inclusiv nașterea dreptului părtilor interesate de a contesta existenta sau cuantumul acestei creanțe.

Daca ar fi corecta interpretarea lichidatorului judiciar, ar insemna ca dobânzile si accesoriile născute inainte de data deschiderii procedurii de asemenea nu trebuiau inscrise in tabelul preliminar, fiind valabila teoria conform căreia contestatoarea urmează sa-si valorifice dreptul asupra acestora cu ocazia distribuirii prețului obținut in urma valorificării activului ce constituie obiectul

garanției, cu condiția ca valorificarea sa fie făcuta la un preț superior valorii inscrise in tabelul definitiv sau definitiv consolidat.

Având in vedere aspectele tratate mai sus, ar fi acceptabila eventual o interpretare a textelor legale citate, in sensul inscrierii creanței sale, născuta după data deschiderii procedurii, in tabelul suplimentar, sub condiție sau cu caracter provizoriu, dar nu o interpretare in sensul ca se impune respingerea cererii de înscriere in tabelul suplimentar al acestei creanțe.

Lichidatorul judiciar SP JUDICIAR S. a formulat întâmpinare la data de 12 iunie 2013 prin care a solicitat respingerea contestației formulate împotriva tabelului suplimentar de creanțe ca fiind neîntemeiată, arătând că, contestatoarea a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar de creanțe al debitoarei cu suma de 21.758,34 lei, reprezentând dobânda restantă și penalizatoare la credit depreciat, sold debitor-alte sume decât dobânzi și penalități, taxe timbru, timbru judiciar și onorarii aferente recuperării creanței.

În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a arătat că creanța derivă din convenția de credit încheiata cu debitoarea SC EM_, respectiv Convenția de Credit nr. 3/_, garantată prin contractul de garanție reala mobiliara autentificata de către Societatea Civila Notaria N. Lex, ce se afla la dosarul de insolventa.

Lichidatorul judiciar arată ca la dezlegarea pricinii sa aibă in vedere ca regula instituita de dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 este cat se poate de clara in sensul ca nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugata creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Aliniatul 2 al aceluiași articol de lege instituie o excepție in cazul creanțelor garantate in sensul ca acestea se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea garanției stabilita prin evaluare, iar daca valorificarea activelor obiect al garanției se face la un preț mai mare decât suma inscrisa in tabel definitiv sau definitiv consolidat, diferența favorabila revine tot creditorului garantat pana la acoperirea creanței principale si a accesoriilor ce se vor calcula.

Excepția reglementează insa modul efectiv de înscriere al creanțelor garantate la masa credala si nu da dreptul creditorilor garantați la a fi inscrisi in tabelul suplimentar de creanțe cu accesorii aferente creanțelor născute anterior deschiderii procedurii.

Neînscrierea accesoriilor in tabelul suplimentar de creanțe nu prejudiciază insa in nici un fel creditorul garantat, având in vedere ca teza finala a alin. 2 din art. 41 coroborata cu dispozițiile art. 121 pct. 2 din Legea insolventei, da dreptul acestuia ca la distribuirea prețului garanției sa solicite accesoriile creanțelor născute inainte de deschiderea procedurii.

In alta ordine de idei, lichidatorul judiciar arată ca sumele solicitate de creditorul bancar sunt aferente unor creanțe născute anterior deschiderii procedurii de insolventa a debitoarei si daca are in vedere ca acestea urmează debitului principal restant înscris deja la masa credală, atunci trebuie să admită că acestea urmează soarta juridică a creanței principale, conform principiului

"accesorium sequitur principale", iar Legea nr. 85/2006 nu le recunoaște prin nici o reglementare caracterul de creanță născuta după data deschiderii procedurii de insolventa.

Analizând contestația formulată, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4329/26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost admisă cererea creditoarei B. I.

R. S. împotriva debitoarei SC EM_ și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC EM_, stabilindu-se termenul limită

pentru depunerea declarațiilor de creanță la data de 12 ianuarie 2013, termenul pentru afișarea și publicarea tabelului preliminar de creanțe la data de 01 februarie 2013, iar termenul pentru soluționarea eventualelor contestații 11 februarie 2013.

Nefiind înregistrate contestații, la data de 19 februarie 2013 a fost afișat la ușa instanței tabelul definitiv de creanțe, creditoarea B. I. R. SpA fiind

înscrisă în acest tabel cu suma de 2.945.334,28 de lei creanță garantată și provizorie până la evaluarea garanției.

Prin sentința civilă nr. 1124/2012 pronunțată de judecătorul sindic în cadrul aceluiași dosar_ s-a dispus trecerea debitoarei SC EM_ în faliment în procedură generală, fiind fixat termenul pentru depunerea declarațiilor suplimentare de creanțe pentru data de 15 mai 2013, termenul pentru afișarea și publicarea tabelului suplimentar de creanțe pentru data de 25 mai 2013, precum și termenul pentru soluționarea contestațiilor pentru data de 17 iunie 2013.

La data de 22 aprilie 2013 creditoarea B. I. R. a formulat cerere de înscriere în tabelul suplimentar al creanțelor asupra averii debitoarei EM_ cu suma de 21.758,34 de lei, reprezentând dobândă restantă și penalizatoare, sold debitor la conturile 25110/37800 și taxe judiciare de timbru și onorarii aferente recuperării creanței.

Potrivit art. 3 pct. 18 din Legea nr. 85/2006 tabelul suplimentar cuprinde totalitatea creanțelor născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora.

În ceea ce privește dobânzile penalizatoare și accesoriile derivate din contractul de credit nr. 03 din_, judecătorul sindic apreciază că acestea nu reprezintă o creanță nouă în înțelesul dispozițiilor art. 108 alin. 3, ci accesorii ale creanței înscrisă în tabelul definitiv de creanțe, în cuantum de 2.945.334,28 de lei.

Astfel, în mod corect lichidatorul judiciar a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. 1 conform căruia nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială numită generic accesorii nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

Din modalitatea de redactare a textului legal redat mai sus rezultă intenția legiuitorului de a exclude accesoriile creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe din noțiunea de ˝creanță suplimentară˝, în privința acestora regula este neinterpretabilă: după data deschiderii procedurii insolvenței nu mai pot fi pretinse de către creditori accesorii - dobânzi, penalități, majorări - la debitul existent la momentul deschiderii procedurii insolvenței.

De la această regulă, legiuitorul a înțeles a deroga în cazul creanțelor garantate, însă exclusiv în modalitatea reglementată de dispozițiile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, respectiv: creanțele garantate se înscriu în tabel până la valoarea garanției stabilită prin evaluare dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator, iar în cazul în care valorificarea bunului garantat se face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferența va reveni tot creditorului garantat până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula.

Așadar, potrivit art. 41 alin. 2 accesoriile creanței garantate, altele decât cele înscrise în tabelul definitiv vor fi acoperite din diferența favorabilă rezultată din prețul de vânzare al bunului garantat și prețul stabilit prin evaluare și aceste accesorii vor fi calculate la momentul vânzării bunului garantat și realizării distribuirii prețului. Însă, pentru ipoteza prevăzută la art. 41 alin. 2 al

subevaluării bunului garantat față de prețul la care se va fi vândut, creditoarea nu își justifică interesul pentru promovarea contestației, momentul al ar se vor calcula accesoriile fiind ulterior vânzării bunului garantat.

Pe de altă parte, în afara ipotezei art. 41 alin. 2 declarația de creanță nu privește o creanță suplimentară, născută ulterior deschiderii procedurii, astfel încât nu se justifică înscrierea acestora în tabelul suplimentar de creanțe.

Pe de altă parte, suma de 740 de lei reprezentând taxe și onorarii sunt creanțe care ar fi putut și ar fi trebuit solicitate cu prilejul formulării declarației de creanță de creditoare, nereprezentând creanțe suplimentare născute ulterior deschiderii procedurii insolvenței în înțelesul art. 108 alin. 3.

Față de aceste argumente, în temeiul art. 108 raportat la art. 11 alin. 1 lit. i din Legea nr. 85/2006, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea B. I. R. SpA împotriva tabelului suplimentar de creanțe al debitoarei S.C. E. 98 S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar SP JUDICIAR S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de creditoarea B. I. R. SpA împotriva tabelului suplimentar de creanțe al debitoarei S.C. E. 98 S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar SP JUDICIAR S. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

pt GREFIER,

D. H.

N.

N.

în C.O.

Prim-grefier, L. U. u

Red. DH/tehnored LU 3 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1751/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței