Sentința civilă nr. 1820/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a12

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1820/2013

Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în anulare formulată de către reclamanta F.

I. S., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. P. S. în contradictoriu cu pârâtelor SC E. & A. S. și SC A. P. S. prin administrator special Moisa B. E. în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC A. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC A. P. S., d-na practician în insolvență Deacu Cristina Florentina, cu delegație depusă la dosar la fila 30 și reprezentantul pârâtei SC A. P. S. prin administrator special, d-l av. Vidineac Eugen Constantin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind pârâta SC E.

& A. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, atât potrivit Codului de procedură civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prezenta cauză a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 10 mai 2013.

Judecătorul sindic pune în vedere lichidatorului judiciar prin reprezentant să precizeze valoarea bunului ce face obiectul prezentului dosar, având în vedere că prin petitul acțiunii se solicită ca în cazul în care autovehiculul nu poate fi identificat sau nu se mai află în averea pârâtului, acesta să fie obligat la plata contravalorii acestuia de la data transferului.

Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că a avut în vedere valoarea autovehiculului înscrisă în factura, deci valoarea de înstrăinare, respectiv 24.606,82 lei.

Judecătorul sindic ia act de precizarea de către lichidatorul judiciar a cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită, în cazul în care autovehiculul nu poate fi identificat sau nu se mai află în averea pârâtului, obligarea pârâților la plata sumei de 24.606,82 lei, reprezentând contravaloarea autovehiculului.

Reprezentanta lichidatorului judiciar și reprezentantul pârâtei de rândul II învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Judecătorul sindic, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă faza probatorie și acordă părților cuvântul pe fond.

Reprezentanta lichidatorului judiciar învederează instanței că susține cererea așa cum a fost formulată și precizată oral la acest termen de judecată și solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul pârâtei de rândul II solicită instanței admiterea acțiunii formulate de către lichidatorul judiciar, pentru motivele invocate în întâmpinare.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, sub numărul de dosar de mai sus, lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâtele S.C. E. & A. S.R.L. și S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E., solicitând judecătorului sindic ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea vanzarii-cumpararii autovehiculului marca BMW 118D, serie sașiu WBAUD 71040P268812, serie motor 87546B45, încheiata intre SC A. P. S. in calitate de vânzător si SC E. & A. S. in calitate de cumpărător, la data de_, conform facturii nr. 0000018 in valoare de 24.606,82 lei, iar, pe cale de consecință, să dispună restituirea bunului in patrimoniul debitoarei si repunerea părților în situația anterioară, iar în cazul in care autovehiculul nu poate fi identificat sau nu se mai afla in averea paratului, să dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii acestuia la valoarea reala de la data transferului.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința civila nr. 223/_ pronunțata in prezenta cauza s-a dispus deschiderea procedurii insolventei împotriva societății debitoare si numirea F. I. S. in calitate de administrator judiciar. Prin sentința nr. 4639/_ s-a dispus intrarea in procedura falimentului si numirea subscrisei in calitate de lichidator judiciar. In îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin in calitate de administrator/lichidator judiciar, s-au efectuat demersuri in vederea stabilirii situației patrimoniului debitoarei. Din informațiile puse la dispoziție de către Primăria com. Baciu, jud. C., rezulta faptul ca debitorul a înstrăinat în perioada cuprinsa în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii autovehiculul marca BMW 118D, serie sașiu WBAUD 71040P268812, serie motor 87546B45, la data de_, conform facturii nr. 0000018 in valoare de 24.606,82 lei. Conform evidentelor contabile ale debitorului, contravaloarea acestuia nu a fost încasata in averea sa.

Art. 79 din Legea nr. 85/2006 prevede ca lichidatorul judiciar poate introduce la judecatorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Art.

80 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (art. 80 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006) si operațiuni comerciale in care prestația debitorului depășește vădit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006). De asemenea, art. 80 alin. 1 lit. c) prevede ca lichidatorul judiciar poate solicita anularea actelor încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrase bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.

La data de_, conform facturii nr. 0000018 înstrăinează acest autoturism către SC E. & A. S., la prețul de 26.606,82 lei. Prin factura nr. 0000054/_ întreaga valoare a fost stornata, însă bunul nu a fost restituit in patrimoniul societății, administratorul judiciar neavând cunoștință despre motivele acestei operațiuni. In situația autoturismelor pusa la dispoziție de către reprezentanții debitorului, aceasta tranzacție nu este menționata, iar autoturismul nu a fost identificat in averea debitoarei. Deși a fost notificată pârâta SC E. & A. S. la conciliere directa, prin adresa nr. 179/_, solicitând predarea autoturismului, fata de factura storno

emisa, aceasta nu a putut fi contactată, notificarea fiind restituita cu mențiunea

"destinatar necunoscut la adresa".

Fata de faptul ca deși a fost stipulat un preț al vânzării, SC A. P. S. nu a încasat acest preț urmare a stornarii facturii de vânzare si nici nu a făcut demersuri ulterioare pentru recuperarea bunului, se constata faptul ca părțile au intenționat, de fapt, înstrăinarea bunului cu titlu gratuit. În literatura de specialitate, s-a reținut faptul că "un echilibru vădit între contraprestații, în defavoarea debitorului, contravine ordinii legale de preferință la plata a creditorilor si indică un folos necuvenit pentru cocontractant. Dezechilibrul dintre contraprestații este evident, cată vreme prețul nu a fost încasat de către vânzător, si nici autoturismul nu a fost recuperat însă averea sa a fost diminuata. Este evident ca ambii contractanți aveau cunoștință de iminenta deschidere a procedurii insolvenței împotriva societății debitoare, de existenta activelor din patrimoniul sau și a valorii acestora. Împotriva SC A. P. S. fusese depusa cererea de deschidere a procedurii insolvenței încă din data de_, și orice cumpărător diligent putea face demersuri pentru verificarea acestei situații de fapt prin consultarea portalului instanțelor de judecata.

Societatea cumpărătoare a beneficiat de activul achiziționat de la SC A. P.

S. și a urmărit o mărire a propriului patrimoniu, intrând în posesia unui bun de o valoare considerabila, dar fără a achita vreun preț vânzătoarei. Societatea vânzătoare si-a diminuat patrimoniul sustrăgând bunul de la urmărirea creditorilor sai si nu a mai efectuat ulterior demersuri de recuperare a autoturismului. Ca urmare, este vădita intenția părților implicate în tranzacție de a sustrage bunul de la urmărirea lui de către creditorii societății vânzătoare. Astfel, se apreciază ca sunt aplicabile in speță dispozițiile art. 79. 80 lit. a), b) si c) din Legea nr. 85/2006.

Fata de cele arătate, înstrăinarea s-a făcut în frauda creditorilor SC A. P. S. . Frauda consta in acțiunea concertata a celor doi cocontractanți. Prin încheierea acestui act debitorul a urmărit fraudarea creditorilor sai prin scoaterea din patrimoniu a bunului. Cumpărătorul a urmărit achiziționarea bunului fără a achita vreun preț si s-a îmbogățit fără justa cauza.

S-au subliniat acțiunile concertate ale reprezentanților societății debitoare care au transferat cu titlu gratuit sau in baza unor compensări si alte active ale societății in același scop al sustragerii de la urmărirea creditorilor SC A. P. S. . In acest sens sunt relevante celelalte transferuri patrimoniale din aceeași perioada către alte persoane, printre care si societăți cu asociați comuni cu cei ai debitoarei: autoturismul marca BMW 335i COUPE, serie sașiu WBAKG71000E713718, a fost înstrăinat către SC E. & A. S. conform facturii nr. 0000207/_ a fost înstrăinat si conform facturii nr. 0000208/_ către o alta persoana juridica, la aceeași data, respectiv către SC Eco Central S. pentru suma de 126.875,56 lei, aceasta societate figurând si in calitate de debitor conform listei debitorilor din_ pusa la dispoziția administratorului judiciar de către reprezentanții debitoarei; auto marca BMW M3, serie sașiu WBSWD91010P303032, instrainat către SC P. a Box S. conform facturii nr. 0000160/_ pentru contravaloarea de 178.636,88 lei. Prin factura nr. 0000210/_ a fost stornata valoarea de 48.636,90 lei din totalul de 178.636,88 lei. De asemenea, diferența de valoare nu a fost identificata in evidentele contabile. Auto marca BMW Ml 335i COUPE, serie sașiu WBAWB71060P026408 înstrăinat către SC

P. a Box S. la data de_, conform facturii nr. 0000140/_ pentru suma de 47.492 lei. Conform informațiilor de la Registrul Comerțului, debitoarea are aceiași asociați si administratori ca si cumpărătorul SC P. a Box S. . In contabilitatea societății nu s-au găsit dovezi privind încasarea acestei facturi.

Art. 85 alin. 3 din lege instituie o prezumție relativa de frauda in dauna creditorilor. Pentru a fi fraudulos, actul trebuie sa afecteze drepturile creditorilor, respectiv sa producă prejudicii materiale acestora. Prin înstrăinarea bunului menționat, neincasarea prețului si prin faptul ca bunul nu a fost readus in averea debitoarei, s-a creat un prejudiciu material creditorilor, debitoarea SC A. P. S. diminuandu-si patrimoniul prin sustragerea activului de la urmărirea lor. In urma demersurilor efectuate, lichidatorul judiciar a constatat ca nu exista alte bunuri de valoare in averea SC A. P. S. din care sa poate fi îndestulați creditorii. De asemenea, reprezentanții SC A. P. S. nu au făcut dovada efectuării unor demersuri de recuperare a prețului vânzării de la SC E. & A. S. sau pentru a reintra in posesia autoturismului. Astfel, creditorii nu-si mai pot satisface creanțele pe care le au împotriva debitoarei, in lipsa altor active de valoare în patrimoniul acesteia. Prin neachitarea prețului si societatea cumpărătoare a contribuit la fraudarea intereselor creditorilor SC A. P. S. . Prezenta acțiune in anulare constituie o măsura de reîntregire a patrimoniului societății debitoare, bunul urmând sa fie valorificat in cadrul procedurii de faliment pentru îndestularea creanțelor creditorilor.

În drept, actiunea a fost întemeiată pe dispozitiile art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. a, b si c din Legea nr. 85/2006.

Pârâta S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând că motivele pe care se bazează cererea de chemare în judecată se referă, în principal, la faptul că societatea cumpărătoare nu a achitat prețul autoturismului înstrăinat și ulterior stornării facturii nu a predat nici autoturismul către subscrisa. Ce nu poate fi reținut din considerentele cererii de chemare în judecată ar fi faptul că a existat o înțelegere intre ea și cumpărătoare cu privire la dobândirea cu titlu gratuit a unui bun mobil proprietatea noastră.

Pentru a lămuri asupra acestor aspecte, pârâta a arătat că la data de_ a dorit să înstrăineze autoturismul proprietatea sa către S.C. E. & A. S.R.L. având în vedere faptul că i s-a oferit un preț foarte avantajos la cumpărare. La momentul emiterii facturii (data transferului dreptului de proprietate) a predat către societatea cumpărătoare și autoturismul în discuție. Ulterior, văzând că nu se achită plata prețului, a convenit cu reprezentanții acestei societăți să efecteze un storno la factura de vânzare pentru ca bunul să revină în proprietatea sa și să-i fie predată.

Pârâta a mai arătat că deși a efectuat storno la factura de înstrăinare autoturismul nu a fost predat nici până în prezent, deși a făcut nenumărate demersuri în acest sens. Pe parcursul demersurilor a aflat despre faptul că societatea pârâtă s-a desființat și că bunul proprietatea sa nu poate fi recuperat. Tocmai de aceea concluziile sale sunt de admitere a acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată, însă nu pentru motivul prezentat în considerentele acesteia, ci pentru faptul că un bun proprietatea sa nu a mai putut fi recuperat de la pârâtă, deși a efectuat toate demersurile contabile pentru întoarcerea acestuia în patrimoniul pârâtei.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 Cod proc.civ.

Deși a fost legal citată, pârâta S.C. E. & A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a invoca apărări față de actiune.

Analizând materialul probator administrat în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:

După cum rezultă din factura nr. 18/_ emisă de către pârâta S.C. A. P. S.R.L., între acesta în calitate de vânzătoare, si pârâta S.C. E. & A. S.R.L., în calitate

de cumpărătoare, a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare, în baza căruia pârâta de rândul 2 a transmis pârâtei de rândul 1 dreptul de proprietate asupra autoturismului marca BMW 118 D, seria WBAUD 71040P268812, fabricat la_, în schimbul plătii de către pârâta de rândul 2 a pretului de 24.606,82 lei (fila 12). Ulterior însă, această operatiune juridică a fost revocată de către părtile cocontractante, potrivit posibilitătii conferite de art. 969 alin. 2 Cod civ., fiind emisă factura storno nr. 54/_ (fila 13). Cu toate acestea, după cum invocă lichidatorul judiciar, această împrejurare fiind recunoscută de către pârâta S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E., pârâta cumpărătoare S.C. E. & A.

S.R.L. nu a restituit în patrimoniul celei dintăi autovehiculul mentionat.

În conformitate cu art. 79 din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvență poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În speță, judecătorul sindic reține că încheierea contractului de vânzare- cumpărare din_ încheiat între pârâta S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E., în calitate de vânzătoare, și pârâta S.C. E. & A. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, conform facturii nr. 18/_, a avut loc la_, în interiorul perioadei de trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtei, ce a avut loc la_ .

Potrivit dispozitiilor art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ";daca sunt indeplinite conditiile art. 79 si 80, se instituie o prezumtie relativa de frauda in dauna creditorilor. Prezumtia poate fi rasturnata de catre debitor. Ea nu se extinde la tertul dobanditor sau subdobanditor";. Este necesar prin urmare, pentru a putea fi retinut caracterul fraudulos al operatiunii a cărei anulare se cere în cauza de fată, să se verifice mai întâi dacă aceasta întruneste conditiile prevederilor art. 80 alin. 1 lit. a, b sau c din Legea nr. 85/2006, pe care este întemeiată actiunea de fată.

Judecătorul sindic constată că în cauză nu sunt întrunite conditiile prevederilor art. 80 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora ";actele de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii";, fiind exceptate sponsorizarile in scop umanitar, dacă sunt "incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate in raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, sa fie anulate si prestatiile recuperate, daca sunt in dauna creditorilor";. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare în cauză este un act juridic cu titlu oneros, înstrăinarea autovehiculului de către pârâta vânzătoare făcându-se în schimbul plătii pretului de către pârâta cumpărătoare.

Împrejurarea că în fapt, aceasta din urmă nu a plătit pretul convenit către pârâta vânzătoare nu poate schimba natura juridică a contractului încheiat între părti. În acest sens, trebuie făcută distinctie între stipularea unei obligatii prin contract si executarea acesteia, executarea efectivă a obligatiei fiind ulterioară încheierii contractului, astfel că nu priveste valabila încheiere a acestuia. Această împrejurare rezultă din dispozitiile art. 1295 alin. 1 Cod civ., potrivit cărora ";vinderea este perfectă între părti si proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinta vânzătorului, îndată ce părtile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul încă nu se va fi predat si pretul încă nu se va fi numărat";.

Fată de acestea, judecătorul sindic retine că faptul că pretul nu a fost plătit de către pârâta cumpărătoare priveste executarea contractului, iar nu valabila încheiere si natura juridică a acestuia, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părti fiind un contract oneros, iar nu un act de transfer cu titlu gratuit.

În ce priveste incidenta prevederilor art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, conform cărora "administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin (…) operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii";, lichidatorul judiciar a invocat faptul că pretul nu a fost încasat de către vânzător si nici autoturismul nu a fost recuperat.

Cu privire la această din urmă împrejurare, judecătorul sindic retine că neplata pretului de către cumpărătoare nu înlătură dreptul vânzătoarei la pretul stabilit prin contract, drept pentru realizarea căruia aceasta poate actiona în justitie pe pârâta cumpărătoare în termenul legal de prescriptie a dreptului material la actiune. Pe de altă parte, fată de revocarea de către părti a contractului de vânzare- cumpărare încheiat între ele, acestea sunt îndreptătite la punerea în situatia anterioară, pârâta vânzătoare având dreptul să reintre în posesia bunului ce a făcut obiectul contractului, drept pe care de asemenea îl poate realiza pe calea unei actiuni în justitie. În acest sens, judecătorul sindic retine că la stabilirea existentei unei disproportii între contraprestatiile părtilor, pentru a putea fi retinută incidenta dispozitiilor art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, trebuie să fie avute în vedere prestatiile părtilor astfel cum si le-au asumat prin contractul încheiat între ele, indiferent de împrejurarea dacă acestea le-au executat sau nu în mod efectiv, pentru că orice obligatie care nu a fost executată de bună-voie, poate fi adusă la îndeplinire în mod silit, cu respectarea termenelor de prescriptie.

Or, de vreme ce nu s-a invocat si nu s-a probat existenta unei disproportii între pretul stabilit prin contract si valoarea bunului înstrăinat, în cauză nu sunt întrunite conditiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

În cauză nu sunt întrunite nici conditiile dispozitiilor art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin (…) acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile";.

Astfel, nu a fost probată în cauză intentia pârâtelor de a sustrage bunul obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între ele de la urmărirea creditorilor pârâtei vânzătoare, sau de a leza în vreun alt fel drepturile acestora, faptul că pretul nu a fost efectiv încasat si nici bunul efectiv restituit în urma stornării facturii neînlăturând în primă instantă dreptul la încasarea pretului si respectiv apoi dreptul la restituirea autoturismului. Intentia părtilor de sustragere a bunului de la urmarirea de catre creditorii pârâtei vânzătoare sau de lezare in orice alt fel a drepturilor acestora rezultă trebuie să fi existat chiar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar nu ulterior, faptul încasării pretului stabilit prin contract netrebuind să fie în mod necesar o împrejurare concomitentă încheierii contractului. Tot astfel, revocarea contractului odată convenită de părti, repunerea acestora în situatia anterioară, în spetă prin restituirea bunului, nu trebuie să fie concomitentă cu acordul de vointă al părtilor, astfel că împrejurarea că aceasta nu s-a mai realizat efectiv nu este de natură să pună în evidentă o intentie frauduloasă a pârâtelor.

Pentru considerentele arătate, nefiind întrunite în cauză cerintele prevederilor art. 80 alin. 1 lit. a, b sau c din Legea nr. 85/2006 pe care a fost întemeiată actiunea de

fată potrivit principiului disponibilitătii, judecătorul sindic va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. & A. S.R.L. și

S.C. A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar F. I. S. al debitoarei S.C. A. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele

S.C. E. & A. S.R.L., cu sediul în mun. B., str. P. S. nr. 4, ap. 7, jud. B., și S.C.

A. P. S.R.L. prin administrator special MOISĂ B. E., cu sediul procesual ales la SCA Vidineac, Roncu & Partners, în mun. B., str. A. nr. 15, ap. 3, jud. B. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. LAURA OROS A. Z.

În concediu de odihnă semnează grefier sef

Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 5ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1820/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței