Sentința civilă nr. 200/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 200/C/2013
Ședința camerei de consiliu din data de:_ Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - C. G. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind examinarea contestației formulate de contestatul B. F. împotriva măsurilor lichidatorului judiciar SS în cadrul procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea S.C. D. & CO
în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar SS, d-nul practician în insolvență Marius Grecu, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:
la data de_, de către contestator o adresă la care este anexată în original dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și raportul de activitate nr. 8/_, în copie.
la data de_, de către lichidatorul judiciar un script intitulat "note scrise"; față de contestația formulată.
Judecătorul sindic constată că contestația este legal timbrată.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea excepției tardivității contestației potrivit dispozițiilor art. 21 aliniatul 2 și 3 din Legea nr. 85/2006 debitorul persoană fizică, administratorul special al debitoarei persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar în termen de 3 zile de la depunerea raportului. Raportul privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor efectuate în condițiile art. 21 aliniatul 1 din Legea nr. 85/2006 a fost depus la instanță de către lichidatorul judiciar la data de_ . Prin urmare, orice contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar și expuse în raportul de activitate putea fi depusă în termen de 3 zile, ori contestația formulată de B. F. a fost transmisă prin fax la data de_ . Față de cele arătate apreciază că contestația este tardiv formulată.
Cât privește fondul contestației arată că în data de_ a primit un răspuns din partea creditorului BCR SA prin care i s-a comunicat faptul că la nivelul Regiunii Nord Vest s-a decis promovarea unei acțiuni în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței față de debitoarea SC D. & CO S. formulată de BCR SA în ședința publică din data de_ . Având în vedere acest fapt a suspendat demersurile privind închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 133 litera a din Legea nr. 85/2006, până la soluționarea acțiunii în anulare.
Precizează că renunțarea creditorului BCR SA la dreptul de urmărire a diferenței de creanță față de debitoare, făcut în fața instanței de judecată din_ s-a produs având în vedere că la acea dată BCR SA avea cunoștință de faptul că în patrimoniul debitoarei existau doar cele patru parcele de teren, evaluate în cuprinsul raportului de evaluare întocmit în cadrul procedurii de faliment la valoarea de 157.700 lei. În al doilea rând, arată că ulterior renunțării creditorului BCR SA la dreptul de urmărire a diferenței de creanță, în patrimoniul debitoarei au mai fost descoperit un număr considerabil de active imobiliare, care conform Legii nr. 85/2006 sunt supuse valorificării în vederea acoperii pasivului societății debitoare.
Întrebat fiind, dacă această contestație este admisibilă, reprezentantul lichidatorului judiciar apreciază că sensul contestației ar fi de a contesta măsura lichidatorului judiciar de a întocmi raportul final.
În timpul dezbaterilor se prezintă reprezentanta contestatorului d-na avocat BULGARU LAURA
în substituirea avocatului titular C. M. na, cu delegație de substituire depus la acest termen de judecată.
Se comunică un exemplar din scriptul intitulat "note scrise";depus de către lichidatorul judiciar, reprezentantei contestatorului și i se comunică aspectele discutate în ședință.
Reprezentanta contestatorului arată că lasă la aprecierea judecătorului sindic excepția tardivității contestației invocată de către lichidatorul judiciar. Arată că susține contestația astfel cum a fost formulată. Susține că măsura lichidatorului judiciar este nelegală raportat la stadiul actual al procedurii, respectiv în cauză sunt incidente dispozițiile art. 133 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu mai sunt creanțe de acoperit în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei. Suspendarea demersurilor privind închiderea procedurii de insolvență în temeiul prevederilor art. 133 litera a din Legea nr. 85/2006, nu este justificată și impietetează interesele asociaților acestei societăți.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității contestației invocată de către lichidatorul judiciar și asupra contestației formulate.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 20 decembrie 2012, contestatorul B.
, în calitate de administrator special al debitoarei SC D. & CO S., a contestat raportul de activitate nr.8/_ întocmit de lichidatorul judiciar SS, solicitând judecătorului sindic admiterea contestației, suspendarea demersurilor privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei în temeiul prev. art.133 lit.a din Legea nr.85/2006 și, pe cale de consecință, obligarea lichidatorului să procedeze la întocmirea raportului final privind închiderea procedurii conform prevederilor invocate anterior.
În motivarea contestației contestatorul a arătat că prin raportul de activitate contestat lichidatorul judiciar a propus ca și măsură suspendarea demersurilor privind închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC D. & CO S. până la soluționarea acțiunii în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței față de societatea debitoare formulată de B.C.R. SA în ședința publică din data de _
, acțiune ce urmează a fi aprobată în vederea promovării.
Contestatorul consideră că măsura lichidatorului judiciar este nelegală raportat la stadiul actual al procedurii, respectiv în cauză sunt incidente disp. art.133 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 în sensul că nu mai sunt creanțe de acoperit în cadrul procedurii, singurul creditor existent fiind BCR SA care a acceptat să încaseze o parte din creanța sa față de garantul SC D. & CO S., debitor principal fiind SC DBD PLAST
S. și să renunțe irevocabil la dreptul de urmărire față de debitoare. Judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditoarei la dreptul de urmărire a creanței față de debitoare prin sentința nr.1743/_, publicată în BPI nr.9175/_, definitivă și executorie, rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Se consideră că actul de renunțare la drept este unul irevocabil asupra căruia poate să revină doar până la data la care judecătorul sindic a luat act de renunțarea la drept, ori în speță judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditoarei la dreptul de urmărire a creanței față de debitoare.
În drept, au fost invocate prevederile art.21 alin.3 coroborate cu art.133 lit.a din Legea nr.85/2006, art.247 C.pr.civ.
Prin notele scrise depuse la dosar lichidatorul judiciar SS a solicitat, în principal, respingerea contestației ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar, respingerea contestației ca fiind nefondată.
În susținerea excepției tardivității contestației lichidatorul judiciar a arătat că potrivit art. 21 alin. 2 și 3 din Legea nr. 85/2006, "debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar în termen de 3 zile de la depunerea raportului";. Raportul privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor efectuate în condițiile art. 21 alin. 1 din Legea 85/2006 a fost depus la instanță de către lichidatorul judiciar la data de_ . Prin urmare, orice contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar și expuse în raportul de activitate putea fi depusă în termen de 3 zile, ori contestația formulată de B. F. a fost transmisă prin fax la data de _
.
Pe fondul contestației, lichidatorul judiciar a arătat că, în fapt, în data de_ a primit un răspuns din partea creditorul BCR SA prin care i s-a comunicat faptul că la nivelul Regiunii Nord Vest s-a decis promovarea unei acțiuni în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței față de debitoarea SC D. & Co S. formulată de BCR SA în ședința publică din data de_ . Având în vedere acest fapt, lichidatorul judiciar a suspendat demersurile privind închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 133 lit. a din Legea nr. 85/2006, până la soluționarea acțiunii sus amintite.
În cuprinsul contestației se susține că măsura lichidatorului judiciar referitoare la suspendarea demersurilor privind închiderea procedurii de faliment a debitoarei, până la soluționarea acțiunii în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței față de debitoarea SC D. & Co S. formulată de BCR SA, este nelegală raportat la stadiul actual al procedurii, invocând dispozițiile art. 133 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu mai sunt creanțe de acoperit în cadrul procedurii, singurul creditor existent fiind BCR SA, care a acceptat să încaseze o parte din creanța sa față de debitoare, și a renunțat irevocabil la dreptul de urmărire a diferenței de creanță deținută împotriva debitoarei. Totodată, se susține că actul de renunțare la drept este unul irevocabil asupra căruia se poate reveni doar până la data la care instanța a luat act de renunțarea la drept, or, în speță, judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditorului BCR SA la dreptul de urmărire a creanței față de debitoare.
În primul rând, față de cele arătate mai sus, lichidatorul judiciar a precizat că renunțarea creditorului BCR SA la dreptul de urmărire a diferenței de creanță față de debitoare, făcută în fața instanței de judecată la termenul din_, s-a produs având în vedere că la acea dată BCR SA avea cunoștință de faptul că în patrimoniul debitoarei existau doar cele patru parcele de teren situate în comuna Jucu (3 x 400mp + 555,5mp), înscrise în CF nr. 414/Jucu, nr. cad. 82/12, CF nr. 374/Jucu, nr. cad. 82/13, CF nr.
375/Jucu, nr. cad. 82/14, respectiv CF nr, 388/Jucu, nr. cad. 82/2, evaluate în cuprinsul raportului de evaluare întocmit în cadrul procedurii de faliment la valoarea de 157.700 lei.
În al doilea rând, s-a arătat că ulterior renunțării creditorului BCR SA la dreptul de urmărire a diferenței de creanță în cuantum de 1.247.990,49 lei, în patrimoniul debitoarei au mai fost descoperite un număr considerabil de active imobiliare, care conform Legii nr. 85/2006 sunt supuse valorificării în vederea acoperirii pasivului societății debitoare.
De asemenea, se consideră că actului de renunțare făcut de către creditorul BCR SA îi sunt aplicabile prevederile dreptului comun referitoare la contracte, conform art. 1325 N.C.civ, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
În ceea ce privește valabilitatea actului de renunțare a creditorului, lichidatorul judiciar a apreciat că aceasta poate fi pusă la îndoială cât privește condiția consimțământului creditorului, raportat la prevederile art. 1206 N.C.civ. potrivit cărora "consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență";. Așadar, actul de renunțare este într-adevăr irevocabil, însă acesta poate fi atacat în condițiile dreptului comun, atât timp cât condițiile generale de valabilitate nu au fost îndeplinite la momentul la care actul juridic a luat naștere.
Așadar, având în vedere cele arătate mai sus și adăugând faptul că BCR SA intenționează să formuleze o acțiune în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a diferenței de creanță față de debitoare, lichidatorul judiciar a apreciat oportună solicitarea de acordare a unui termen în procedură până la momentul formulării, respectiv a soluționării acțiunii în anularea actului de renunțare la dreptul de urmărire a diferenței de creanță deținută de creditorul BCR SA împotriva debitoarei. În măsura în care o astfel de acțiune nu va fi formulată până la următorul termen de judecată, respectiv_, lichidatorul judiciar va întocmit un raport final privind închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Deliberând, din actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin raportul de activitate nr.8/_ întocmit de lichidatorul judiciar SS, desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC D. & CO S., a solicitat judecătorului sindic acordarea unui termen în vederea soluționării acțiunii în anulare a actului de renunțare la dreptul de urmărire a creanței formulată de creditoarea SC BCR SA.
Potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului, ori raportul contestat a fost depus la dosarul cauzei la data de 14 decembrie 2012, dată de la care începe să curgă termenul procedural de 3 zile menționat anterior și care s-a împlinit la data de 18 decembrie 2012, dată la care a fost înregistrată cși prezenta contestație.
Față de cele de mai sus, având în vedere că această contestație a fost depusă în ultima zi a termenului, raportat la art. 103 Cod procedură civilă coroborat cu art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/20069, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației, excepție invocată de lichidatorul judiciar S.P. "S. "; S. .
Analizând raportul de activitate nr. 8 depus de către lichidatorul judiciar pentru termenul din 19 decembrie 2012, judecătorul sindic reține că prin acesta nu s-a luat de către practicianul în insolvență nici o măsură cară să poată fi contestată pe calea procedurală prevăzută de art. 21 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, solicitarea formulată de lichidatorul judiciar pentru acordarea unui termen în vederea clarificării poziției unicului creditor cu privire la formularea unei acțiuni pentru anularea actului de renunțare la drept a fost considerată întemeiată prin încheierea de ședință din data de 19 decembrie 2012, avându-se în vedere schimbarea datelor cu privire la bunurile aflate în patrimoniul debitoarei.
Față de cele de mai sus, judecătorul sindic va respinge ca neîntemeiată contestația împotriva măsurilor lichidatorului judiciar formulată de contestatorul B. F. în contradictoriu cu lichidatorul judiciar S.P. "S. "; S., desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC D. & CO S. .
Având în vedere faptul că prin raportul contestat nu a fost luată nici o măsură, raportat și la cele reținute mai sus, reținând că prezenta contestație a fost formulată cu rea credință, în temeiul art. 1081pct.1 lit. a) Cod procedură civilă, judecătorul sindic va aplica contestatorului B. F., CNP: 7., cu domiciliul în Jucu de Mijloc, comuna Jucu, nr. 244A, jud. C., o amendă judiciară în cuantum de 700 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
judiciar.
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației, excepție invocată de lichidatorul
Respinge ca neîntemeiată contestația împotriva măsurilor lichidatorului judiciar formulată de contestatorul B. F. în contradictoriu cu lichidatorul judiciar S.P. "S. "; S., desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC D. & CO S. .
Aplică, în temeiul art. 1081pct.1 lit. a) Cod procedură civilă, contestatorului B. F., CNP: 7.
, cu domiciliul în Jucu de Mijloc, comuna Jucu, nr. 244A, jud. C., o amendă judiciară în cuantum de 700 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare în ceea ce privește contestația și cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește amenda judiciară.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. G. T. G.
Red.CG/MM 4 ex./_
← Decizia civilă nr. 2864/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 1924/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|