Sentința civilă nr. 2136/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2136/2013
Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul F. J. în contradictoriu cu creditoarea D. G. A F. P. B. -N. , lichidatorul judiciar V. C. I. și debitoarea SA I. S. , având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar V. C. I. prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
La data de_ contestatorul F. J. a depus la dosar prin poșta electronică fișa sintetică totală, iar la data de_ a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, într-un exemplar, la care a atașat balanța de verificare pe luna septembrie 2013, prin care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Instanța, având în vedere întâmpinarea depusă la dosar de contestatorul F. J., pe care este indicat și termenul de judecată de azi_, apreciază că acesta are termen în cunoștință.
Lichidatorul judiciar arată că nu are alte cereri de formulat considerând cauza în stare de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Lichidatorul judiciar solicită respingerea contestației formulată de F. J., admiterea cererii de creanță formulată de creditoarea DGFP B. N. și înscrierea acesteia în tabelul creanțelor.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.l255 din_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP B. -N. privind pe debitoarea SA I.
S.
și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță ; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar ; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor .
La data de l5.l0.20l2, numitul F. J., în calitate de fost salariat și creditor al societății a depus la dosarul de insolvență o contestație la tabelul definitiv de creanțe, prin care contestă valoarea creanței înscrisă în tabelul definitiv de creanțe a creditoarei DGFP B. -N., invocând în drept disp.art.73/l și art.l08 alin.2 lit.c din Legea privind procedura insolvenței . Totodată, s-a arătat că această creanță nu este conformă ci datoria debitoarei care apare în balanța lunară de verificare, apărând sume care au fost adăugate ilegal și a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească cuantumul exact al creanței.
In cauză reclamantul a formulat cerere de recuzare a judecătorului sindic, soluționată prin încheierea ședinței camerei de consiliul din 8.0l.20l3, în sensul respingerii acesteia precum și cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, soluționată prin încheierea din 24.04.20l3.
aplicat.
2
Contestația a fost legal timbrată conform chitanței (f.l6) anulată la dosar și timbru judiciar
Legal citat creditorul DGFP BN, a cărei creanță a fost contestată, nu s-a prezentat în instanță
și nu a formulat apărări în scris.
Analizând actele și lucrările dosarului
, instanța reține următoarele:
Prin sentința l255 din 20.056.20l2 pronunțată de Tribunalul BN în dosar nr. 2539/ll2/20l2 a fost admisă cererea formulată de creditorul DGFP B. -N. și prin urmare s-a deschis procedura generală a insolvenței debitoarei SA I. S. .
La dosarul cauzei a depus declarație de creanță creditorul DGFP BN pentru suma de 95.26l lei creanță ce a fost analizată de către administratorul judiciar prin prisma actelor ce însoțesc declarația de creanță, dispunându-se înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor (f.ll3).
Analizând creanța creditorului DGFP BN contestată, instanța reține că această creanță provine dintr-un titlu executoriu emis de către creditor, ce nu a fost contestat în termenele prevăzute de dispozițiile Codului de procedură fiscală, motiv pentru care apreciază ca fiind incidente prevart.66 alin.2 din L.85/2006, potrivit cărora, nu sunt supuse procedurii de verificare a creanțelor, creanțele bugetare ce rezultă dintr-un titlu executoriu necontestat.
Prin contestația formulată reclamantul nu indică temeiurile contestației sale, faptul că această creanță nu apare în balanța lunară de verificare a debitorului, nefiind suficientă pentru a conduce la concluzia lipsei de certitudine a creanței. Deși creditorul a solicitat efectuarea unei expertize contabile privind creanța contestată, nu s-a prezentat la niciunul din termenele stabilite de instanță, pentru a se pune în discuție necesitatea administrării acestui probatoriu, precum și avansarea unor sume cu titlu de avans onorariu expert pentru efectuarea lucrării.
Concluzionând, în temeiul disp.art.73 din L.85/2006, analizând contestația formulată de către reclamant, actele și lucrările dosarului 2539/ll2/20l2 în care se administrează procedura insolvenței debitoarei SA I. S., reținând din probatoriul administrat că, administratorul judiciar în mod legal și temeinic a înscris în tabelul preliminar al creanțelor, creanța DGFP BN însoțită de acte justificative, se va respinge ca neîntemeiată contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge contestația la tabelul preliminar de creanțe formulată de petentul F. J., domiciliat în B. ,P. P. R. bl 7, sc A,ap. l2, jud.B. -N., în dosarul de insolvență nr. _
/a2 privind pe debitoarea SA I. S. ,- în insolvență, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar
C. I., cu sediul în B., str.V. G. nr. 44, jud.B. -N. și creditoarea D. G. A F. P. B. -N., cu sediul în B., str.l D. nr.6-8, jud.B. -N. .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 20l3.
PREȘEDINTE,
Judecător - sindic GREFIER,
P. G. A. G.
Red/dact PI/CR 14.0l.2014
← Decizia civilă nr. 5632/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 2114/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|