Sentința civilă nr. 2906/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a33
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.2906/2013
Ședința publică din data de 29 octombrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.
GREFIER - DP
S-a luat spre examinare contestația formulată de contestatoarea SC F. EXPERT D. SA împotriva planului de distribuire nr.IV întocmit de lichidatorul judiciar R. LS al debitoarei SC E. I. S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, d-na Pușcaș R., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au înregistrat următoarele înscrisuri: la data de_ din partea contestatoarei dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei, la data de_ întâmpinare din partea lichidatorului judiciar.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune, judecătorul sindic acordă cuvântul asupra contestației. Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că-și însușește parțial cele susținute de contestatoare, respectiv renunță la orice mențiune care face trimitere la suma de 301.904 lei propusă a se distribui creditoarei SC M. E. S. prin planul II, precum și că renunță inclusiv la mențiunile imputate existenta la raportul asupra fondurilor privind valoarea
creanței acestei creditoare.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
La închiderea dezbaterilor, se prezintă d-l avocat Tod Cristian M., reprezentant sal contestatoarei și depune împuternicire avocațială.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin contestația înregistrată la data de 10 octombrie 2013, creditoarea S. F. EXPERT
D. SA a contestat planul de distribuire nr. IV depus de către lichidatorul R. LS, solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință modificarea câtimii de creanță ce are rang chirografar de la 3.615.493,79 lei, cât a fost prevăzut în tabel, la 4.722.493,79 lei, precum și eliminarea din cuprinsul acestuia a mențiunii privitoare la încasarea de către creditorul SC
M. E. S. a sumei de 301.904 lei, în baza panului II de distribuire.
În motivarea contestației creditoarea a arătat că planul a fost depus după ce judecătorul sindic a admis contestațiile împotriva planului 3 de distribuire, plan ce cuprindea și distribuirea sumei de 301.904 lei.
Prin raportare la dispozițiile art. 12 din Legea 85/20006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare această sumă nu mai trebuia înscrisă în planul de distribuire nr. IV.
S-a precizat faptul că cea de-a doua critică pe care contestatoarea o aduce planului este aceea că a fost menționată suma de 3.615.493,79 lei ca și creanță chirografară, ceea ce ar duce la concluzia că diferența dintre totalul creanțe înscrise și aceasta, din care s-a achitat în mod corect contravaloarea autorizațiilor de funcționare obținut in urma valorificării acestora, ar trebui sa fie și ea garantată.
În realitate, creditorul SC M. E. S. ar trebui înscris cu suma de 246.700 lei creanță garantată, reprezentând contravaloare autorizații de funcționare obținută în urma valorificării acestora și suma de 4.722,493,79 lei creanță chirografară.
Astfel, s-a învederat faptul că s-a depus contestație împotriva tabelului definitiv prin care s-a solicitat exact aceasta modificare cu privire la contestația SC M. E. S., cuantumul garantat al creanței acestui creditor trebuind a fi limitată la contravaloarea prețului obținut în urma valorificării garanției sale.
Contestatoarea a arătat faptul că, creditoarea SC M. E. S. deține o creanță garantată cu autorizațiile de funcționare deținute de către debitor la data deschiderii procedurii. Astfel, la data de_ valoarea garanției era de 1.107.000 lei.
În considerarea dispozițiilor art. 41 alin 2 din Legea nr. 85/2006 contestatoarea a arătat că, ca urmare a valorificării bunului ce a constituit obiectul garanției, creditoarea SC M.
E. S. ar fi trebuit să aibă înscrisă în tabel o creanță garantată în cuantum de 246.700 lei, reprezentând valoarea efectiv obținută în urma valorificării garanției, în caz contrar urmând a fi încălcate disp. art. 121 și art. 125 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale care arată că, fiecare creditor garantat va fi înscris cu valoarea bunului adus ca și garanție și, mai mult va primi în cadrul distribuirii suma obținută în urma valorificării acestui bun, contestatoarea a arătat că se află în situația în care bunul adus ca și garanție a fost valorificat, însemnând că SC M. E. S. trebuia sa fie înscris cu o creanța garantată în cuantum de 246.700 lei.
În susținerea tuturor celor învederate, contestatoarea a invocat practica judiciară, respectiv decizia nr. 142/R-COM/2011 a Curții de Apel Pitești.
Față de cele arătate, contestatoarea a solicitat să se dispună modificarea câtimii de creanță ce are rang chirografar de la 3.615.493,79 lei cât este prevăzut în tabel la 4.722.493,79 lei, precum și să fie eliminată din cuprinsul planului de distribuire mențiunea privitoare la încasarea de către creditoarea SC M. E. S. a sumei de 301.904 lei în baza planului II de distribuire.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 octombrie 2013, lichidatorul judiciar
R. LS a solicitat respingerea contestației ca fiind nelegală și netemeinică.
În susținerea poziției procesuale, lichidatorul judiciar a arătat că și-a însușit parțial cele susținute de către contestatoare, în sensul că a renunțat la orice mențiune care face trimitere la suma de 301.904 lei propusă a se distribui creditoarei SC M. E. S. prin planul II, care de altfel a fost anulat de către instanță, prin sentința civilă nr. 2481/_ în dosarul nr._ /a27.
De asemenea lichidatorul judiciar a înțeles să renunțe inclusiv la mențiunile imputate existente în raportul asupra fondurilor obținute din valorificarea fondului de comerț, din aceleași considerente, privind valoarea creanței de acoperire a creditoarei SC M. E. S. .
Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat instanței a se lua în considerare doar cele menționate în ceea ce privește distribuirea propusă pentru suma de 329.056,32 lei inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea valorificare fond de comerț aflat sub garanția creditoarei SC
M. E. S. .
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de a modifica tabelul definitiv consolidat în momentul valorificării totale sau parțiale a garanțiilor, atât în ceea ce privește creditorul SC M.
S., lichidatorul a apreciat că nu este legal și temeinic motivată, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006.
În acest sens, lichidatorul judiciar a apreciat că o modificare a valorii creanțelor garantate înscrise in tabelul definitiv consolidat se poate face doar în momentul în care se sting creanțele total sau parțial urmare a distribuirilor efectiv realizate, la această dată, creanța garantată a creditorului SC M. E. S. nefiind achitată nici parțial și nici total, planul IV fiind contestat, prin contestația prezentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6532/CC/2011 pronunțată în dosarul nr._ s-a admis cererea debitoarei SC E. I. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar C.I.I. CREMENE SIMION.
Prin sentința civilă nr. 1992/_ a fost definitivat tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei SC E. I. S. . Prin sentința civilă nr. 3687/2012 pronunțată la data de 9 octombrie 2012 s-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC E. MPEX S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe R. LS . Executarea hotărârii de intrare în faliment a fost suspendată de instanța de control judiciar până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri, recurs care a fost respins. Ca urmare a respingerii recursului, la termenul de judecată din data de_, judecătorul sindic a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 termenele în vederea notificării creditorilor pentru formularea cererilor de admitere a declarațiilor suplimentare de creanțe și pentru întocmirea tabelului suplimentar de creanțe, iar la termenul de judecată din data de 4 iunie 2013 judecătorul sindic a definitivat tabelul consolidat de creanțe.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC E. I. S. a fost înregistrată la data de_, dată la care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 85/2006. La momentul soluționării contestației formulate de creditoarea SC F. EXPERT D. SA erau în vigoare prevederile OUG nr. 91/2013, iar sub aspectul aplicării legii civile în timp, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile art. 348 alin. 2 din OUG nr. 91/2013 care stabilesc că ordonanța de urgență se aplică și procedurilor de insolvență aflate în derulare la data intrării
sale în vigoare. Conform art. 65 din același act normativ, procedura insolvenței începe pa baza unei cereri introduse la tribunal, în cazul de față de către debitoare. Față de aceste prevederi legale, judecătorul sindic reține că procedura insolvenței a început la data formulării cererii, respectiv_, iar aplicarea OUG nr. 91/2013 vizează și prezenta contestație, motiv pentru care verificarea condițiilor de procedură se va face prin raportare la acest act normativ.
Din raportul asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea de creanțe ca urmare a valorificării fondului de comerț rezultă că în urma încheierii contractului de vânzare- cumpărare nr. 1/_ în contul debitoarei a fost depusă suma de 265.368 lei, respectiv echivalentul a 60.000 euro, reprezentând contravaloarea fondului de comerț. Această sumă a fost virată în mod efectiv în contul debitoarei la data de_, fiind adăugată și suma de 63.688,32 lei cu titlu de TVA, ca urmare a semnării de către Ministerul Sănătății a autorizațiilor de funcționare nr. 2934/EM6768/_, nr. 9216/EM6768/_ și nr. 7241/EM6768/_ (f. 5-6). Lichidatorul judiciar a întocmit planul IV de distribuire a sumei de 329.056,32 lei, din această sumă distribuindu-se creditorului garantat SC M. E. S., în temeiul disp. art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006, suma de 246.700 lei. În cuprinsul planului de distribuire s-a făcut și mențiunea că în favoarea acestui creditor s-a distribuit anterior, prin planul II, suma de 301.904 lei.
Cu privire la această din urmă mențiune, judecătorul sindic reține că nu este corectă deoarece planul II de distribuire în cadrul căruia creditoarei SC M. E. S. i s-a distribuit suma de 301.904 lei a fost anulat prin sentința civilă nr. 2481/_ pronunțată în dosarul nr._ /a27, dispunându-se efectuarea unei noi distribuiri a sumei de 2.573.042,78 lei cu respectarea disp. art. 121 alin. 1 și alin. 3, precum și a art. 125 din Legea nr. 85/2006. După cum a precizat și lichidatorul judiciar în cuprinsul întâmpinării, menționarea distribuirii sumei de 301.904 lei s-a făcut dintr-o eroare, practicianul în insolvență arătând că nu susține această înscriere în raportul asupra fondurilor și în planul de distribuire. Față de aceste considerente și având în vedere disp. art. 160 alin. 5 din OUG nr. 91/2013, în vigoare la momentul soluționării contestației, se va admite în parte contestația formulată de creditoarea SC F. EXPERT D. SA împotriva planului de distribuire nr. IV întocmit de lichidatorul judiciar SP R. LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. I. S. și se va dispune înlăturarea din planul de distribuire contestat a mențiunii privind distribuirea prin planul II a sumei de 301.904 lei în favoarea creditoarei SC M. E. S. .
Creditoarea SC M. E. S. a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanțe cu o creanță garantată în cuantum de 1.107.000 lei, obiectul garanției fiind reprezentat de fondul de comerț al debitoarei. În cadrul procedurii de lichidare, fondul de comerț a fost valorificat pentru prețul de 246.700 lei, în planul de distribuire contestat propunându-se distribuirea acestei sume în favoarea creditoarei. Judecătorul sindic apreciază că Legea nr. 85/2006 nu instituia o procedură de modificare a cuantumului creanței garantate în funcție de prețul la care bunul supus garanției este valorificat în mod efectiv, ci pentru această situație era prevăzut prin art. 121 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 că, pentru diferență, creditorii vor avea creanțe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, și vor fi supuse dispozițiilor art. 41, în ceea ce privește accesoriile creanței principale. Astfel, pentru partea din creanță care nu a putut fi acoperită prin valorificarea garanției, creditoarea SC M. E. S. beneficiază de un caracter chirografar al creanței și va putea participa la distribuiri numai în conformitate cu dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2006(art. 161 din OUG nr. 91/2013). Lichidatorul judiciar nu a procedat la realizarea de distribuiri în favoarea acestui creditor peste valoarea obținută din vânzarea fondului de comerț, urmând ca partea din creanță care nu a putut fi stinsă prin efectul valorificării garanției să intre în categoria creanțelor chirografare și să beneficieze de distribuiri cu respectarea disp. art. 161 din OUG nr. 91/2013, act normativ în vigoare la momentul soluționării contestației.
Față de cele reținute, judecătorul sindic apreciază că motivele invocate de către contestatoare cu privire la întinderea creanței garantate a creditoarei SC M. E. S. sunt neîntemeiate deoarece menținerea întinderii creanței garantate în limita evaluării realizate în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 este legală, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată contestația formulată sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
ite în parte contestația formulată de creditoarea SC F. EXPERT D. SA împotriva planului de distribuire nr. IV întocmit de lichidatorul judiciar SP R. LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC E. I. S. .
Dispune înlăturarea din planul de distribuire contestat a mențiunii privind distribuirea prin planul II a sumei de 301.904 lei în favoarea creditoarei SC M. E. S. .
Respinge contestația având ca obiect modificarea cuantumului și rangului creanței creditoarei SC M. E. S. .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR SINDIC, | GREFIER, | |
S. I. | D. | P. |
Red.SI/Dact. AA 3 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 41/2013. Contestație. Faliment, procedura... | Sentința civilă nr. 1241/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|








