Sentința civilă nr. 2969/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a2
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2969/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 1 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA G. GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea contestației formulate de către contestatorul CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. D. CRISTINA în calitate de
lichidator judiciar al debitoarei SC F. C. FLROIBUS S. împotriva hotărârii și a procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei din data de 15 octombrie 2013, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar al debitoarei, doamna practician în insolvență B. D. Cristina, lipsind creditorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită, creditorii debitoarei fiind citați pentru acest termen de judecată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a depus de către creditoarele SC R. SA B. și SC P. SA I., la data de 28 octombrie 2013, întâmpinare și de către O.N.R.C. B. dovada publicării citației emise de către instanță în Buletinul procedurilor de insolvență.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de către creditoarele SC
R. SA B. și SC P. SA I. lichidatorului judiciar.
Judecătorul sindic pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, excepție invocată de către creditoare prin întâmpinarea înregistrată la dosar.
Lichidatorul judiciar solicită instanței respingerea excepției invocate de către cele două creditoare, raportat la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost promovată prezenta contestație și la modalitatea în care creditorii au înțeles să discute aspectul vizând înlocuirea lichidatorului judiciar. Învederează instanței că, sub acest aspect, înțelege să facă referire la faptul că este vorba despre un proces verbal al adunării creditorilor din data de 15 octombrie 2013 și nu despre o decizie, iar pe cale consecință apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 13 și 14 din același act normativ. Afirmă că din înscrisurile aflate la dosar rezultă faptul că anumiți creditori ai debitoarei au înțeles să întocmească un proces verbal și să țină o adunare generală a creditorilor, deși nici unul din acești creditori nu putea să emită o decizie de înlocuire a sa, potrivit dispozițiilor art. 19, alin. 3 din legea insolvenței. Față de aceste aspecte, apreciază că în speță se impune respingerea excepției tardivității, termenul de contestare a procesului verbal fiind de 5 zile de la publicarea procesului verbal în Buletinul procedurilor de insolvență.
Judecătorul sindic, deliberând, în baza prevederilor art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, pe care le reține ca fiind aplicabile în cauză prin aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenția CEDO față de art. 348 alin. 2 din O.U.G. nr. 91/2013 și reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, întrucât contestația nu a fost îndreptată împotriva unei decizii luate de către creditorul majoritar de confirmare a lichidatorului judiciar, ci împotriva unei hotărâri a adunării creditorilor, reține că această contestație a fost formulată în cadrul
termenului legal prevăzute de art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, fiind înaintată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2013 și privind o hotărâre a adunării creditorilor debitoarei din data de 15 octombrie 2013, motiv pentru care respinge ca neîntemeiată excepția tardivității contestației invocată de către creditoarele SC R. SA B. și SC P. SA I. . Totodată judecătorul sindic pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a practicianului în insolvență invocată prin întâmpinarea înregistrată la dosar de către cele două creditoare.
Lichidatorul judiciar învederează instanței că atât convocarea adunării creditorilor, cât și ședința adunării creditorilor s-a făcut înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 91/2013, însă apreciază că calea de atac îi este acordată de către actul normativ menționat anterior întrucât, raportat la dispozițiile art. 348 din Codul insolvenței, O.U.G. nr. 91/2013 a intrat în vigoare imediat de la data publicării ei în Buletinul procedurilor de insolvență. Învederează instanței că, prin raportare la dispozițiile legale menționate anterior, înțelege să facă trimitere la prevederile art. 48, alin. 7 din Codul insolvenței care acordă dreptul administratorilor judiciari să atace, pentru motive de nelegalitate, procesele verbale ale adunării creditorilor unei debitoare. În consecință, pentru aceste considerente și temeiuri legale, apreciază că are calitate procesuală activă pentru a promova prezenta contestație dedusă judecății.
Judecătorul sindic, deliberând, unește excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar invocată de către creditoarele SC R. SA și SC P. SA cu fondul cauzei.
Lichidatorul judiciar învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă faza probatorie și acordă părții cuvântul în susținerea contestației.
Lichidatorul judiciar solicită instanței admiterea contestației așa cum a fost formulată. Învederează că creditorii debitoarei care au convocat adunarea creditorilor a cărui proces verbal îl contestată au dreptul de a solicita înlocuirea sa din funcția de lichidator judiciar, raportat și la procentul pe care aceștia îl dețin la masa credală a debitoarei, însă apreciază că această practică periculoasă prin care se dă posibilitatea ca unii creditori ai unei debitoare să convoace adunarea generală a creditorilor și să o țină fără prezența lichidatorului judiciar a fost creată și de către inclusiv de către Tribunalul Specializat C. . Afirmă că ținerea uneia dunări a creditorilor fără prezența practicianului în insolvență nu constituie o problemă, însă susține că acest aspect este la acest moment reglementat de către O.U.G. nr. 91/2013, în sensul că acest act normativ prevede că pentru ținerea unei adunări generale a creditorilor este necesară notificarea lichidatorului judiciară cu privire la acea ședință. Pe de altă parte, afirmă că nici un practician în insolvență nu poate verifica toate Buletinele procedurilor de insolvență pentru a se informa dacă un anumit creditor îl înlocuiește în cadrul unei proceduri sau nu. Pentru aceste considerente, apreciază că procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei din data de 15 octombrie 2013 este nelegal, respectiv pentru faptul că adunarea generală a creditorilor a avut loc fără prezența sa, fără ca ședința acestei adunări să fie prezidată de către ea și fără a fi întocmit secretariatul ședințe, raportat la actele normative invocate în susținerea contestației. Pe de altă parte apreciază instanței că un alt motiv de nelegalitate a procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei din data de 15 octombrie 2013 rezultă și din modalitatea în care a fost redactată sentința de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC F. C. F. S., respectiv faptul că cabinetul său de insolvență nu a fost desemnat în calitate de
lichidator judiciar provizoriu, motiv pentru care, raportat la acest aspect, apreciază că adunarea creditorilor debitoarei nu poate face demersuri pentru înlocuirea sa. În concluzie, solicită instanței admiterea contestația și în consecință să nu se ia act de cele învederate în procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei din data de 15 octombrie 2013.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 22 octombrie 2013, sub numărul de dosar de mai sus, contestatorul C. B. D. CRISTINA, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. F. C. F. S.R.L. a solicitat anularea hotărârii și procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei S.C. F. C. F.
S.R.L. din_ .
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că adunarea generala a creditorilor SC F. C. F. S.R.L a fost convocata pentru data de_, la inițiativa creditorilor P. S.A. si SC R. SA, care au menționat, în procesul verbal, ca dețin 67,17% din totalul masei credale, având ordinea de zi înlocuirea lichidatorului judiciar provizoriu C. B. D., desemnarea în calitatea de lichidator a societății BB
& A INSOLVENZPRAXIS IPURL si stabilirea onorariului fix de 2.000 lei lunar si un onorariu variabil de 7% din sumele distribuite creditorilor.
Invocând nelegalitatea procesului verbal si a hotărârii adoptate prin care a fost înlocuit lichidatorul inițial numit sa administreze procedura, dar si aprobarea onorariului, contestatorul a arătat că, raportat la dispozițiile art. 13 al. 1 coroborat cu dispozițiile art. 13 al. 3 convocarea adunării generale a creditorilor sau la cererea creditorului deținând creanțe în valoare de cel puțin 30 % din totalul masei credale este în sarcina lichidatorului. Interpretarea acestei dispoziții legale trebuie făcuta prin coroborare cu prevederea expresa menționata în art. 13 al. 1, teza ultima, în care se menționează ca "secretariatul ședințelor adunării creditorilor este în sarcina administratorilor judiciari sau/si după caz a lichidatorului". Fata de aceste dispoziții imperative ale legii, se poate concluziona ca singurul care poate sa convoace adunarea creditorilor este lichidatorul judiciar la cererea comitetului creditorilor sau a creditorului care deține peste 30 % din masa credala. Ca atare, legea nu permite convocarea adunării generale a fi făcuta de altcineva decât de către lichidator, cuvântul "cerere" inserat la al. 3 al art. 13 din Legea 85/2006 evidențiind foarte clar ca demersul creditorului este de a formula o cerere către lichidator pentru a face demersurile de convocare a adunării generale. De altfel, s-a arătat că, acest demers stabilit exclusiv în sarcina lichidatorului este prevăzut si de dispozițiile art. 40 din OUG nr. 86/2006.
Un alt aspect invocat de către contestator se referă la organizarea si efectuarea secretariatului ședinței. În acest sens, contestatorul a arătat că lichidatorul este cel care, conform dispozițiilor art. 13 al. 1 coroborat cu art. 40 al. 4 lit. b din OUG 86/2006, organizează secretariatul ședinței. Pe cale de consecința, nici o alta persoana nu poate sa se subroge în atribuțiile exprese date în sarcina lichidatorului de dispozițiile legale menționate si sa organizeze secretariatul ședințelor adunării creditorilor.
Un alt motiv de nelegalitate a procesului-verbal atacat, invocat de către contestator, s-a referit la faptul ca si dispozitivul încheierii civile nr. 2035/C/2013, prin care s-a deschis procedura insolventei pentru debitoare, iar lichidatorul judiciar a
fost numit ca si lichidator judiciar fara mențiune de provizorat. Astfel, s-a menționat faptul că caracterul definitiv al numirii vine si prin raportare la actele deja săvârșite de lichidatorului judiciar în procedura, cum sunt inventarierea, si demersuri pentru evaluare. De asemenea este de menționat ca lichidatorul a făcut deja demersuri pentru recuperarea creanțelor. S-a arătat că nelegalitatea poate fi constatata si din prisma cvorumului reținut de creditorii prezenți la adunarea generala, deoarece acest cvorum nu s-a raportat la tabelul preliminar de la termenul prorogat de instanța, tabel preliminar publicat în BPI nr. 16929/_ . Contestatorul a precizat faptul că lichidatorul, fie el si provizoriu derulează procedura în interesul tuturor creditorilor si pe acest considerent convocarea si secretariatul adunărilor generale ale creditorilor este dat în sarcina exclusiva a acestuia si nu a vreunui alt creditor, indiferent de procentul pe care îl deține în masa credala.
Referitor la motivele de nelegalitate invocate, contestatorul a arătat că acestea se impun oricum a fi constatate de instanța de judecata, fie ca aceasta este sau nu sesizata cu o contestație în sensul celor prezentate. Aspectele de nelegalitate trebuie sa fie constatate si analizate chiar si din oficiu de către judecătorul sindic, deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la derularea procedurii fără ca lichidatorii numiți sa poată sa controleze demersurile creditorilor, efectuate aleatoriu în procedura si după bunul plac al unuia dintre creditori. Astfel, s-a învederat că procedura insolvenței este si trebuie sa rămână o procedura concursuală, desfășurata în interesul tuturor creditorilor.
La data de 28 octombrie 2013, creditoarele SC R. SA B. și S.C. P. S.A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației.
În motivare, creditoarele-intimate au arătat că contestatorul C. B. D. CRISTINA a fost desemnat lichidator judiciar provizoriu de Tribunalul specializat
C. în prezentul dosar, prin încheierea nr.2035/C/2013. Potrivit tabelului preliminar întocmit în cauză și publicat de lichidatorul judiciar C.I.I. B. D. Cristina în BPI nr. 15839/_, creditoarele deținând o pondere de 67,17% au convocat ședința adunării creditorilor SC F. C. F. S. pentru data de_, la sediul creditorului SC R. SA. Convocarea a fost publicată în BPI nr._ . La data stabilită s-a prezentat creditorul SC R. SA, iar creditorul SC P. SA a remis votul său în scris. Astfel, cele două creditoare-intimate, deținând cvorumul necesar, au decis aprobarea ordinii de zi și înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat provizoriu cu un alt practician în insolvență.
În primul rând, creditoarele-intimate au invocat excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar C.I.I. B. D. Cristina, în susținerea căreia au arătat că deși contestatorul nu și-a întemeiat în drept contestația, dat fiind obiectul acțiunii civile, temeiul contestației nu poate fi constituit decât conform disp. art.19 alin.(3) din Legea nr.85/2006. Or, textul legal arătat permite exclusiv creditorilor să formuleze contestații împotriva deciziei creditorului majoritar (care deține singur peste 50% din totalul creanțelor înscrise în tabel) sau a creditorilor care dețin împreună peste 50% din totalul masei credale. Textul de lege nu oferă nici debitorului și nici administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dreptul de a formula această contestație. Este și firesc să fie așa întrucât desemnarea lichidatorului judiciar care să administreze procedura este apanajul exclusiv al creditorilor, întrucât aceștia sunt singurii îndreptățiți să aprecieze asupra capacității și calităților celui nominalizat să îndeplinească procedura astfel încât interesele lor să fie cât mai bine satisfăcute. S-a menționat faptul că dispozițiile art.19 alin.(3) LPI conțin o normă strictă și limitativă, astfel încât orice derogare constituie o adăugare nepermisă la lege, în acest sens,
creditoarele-intimate solicitând admiterea excepției și anularea contestației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.
În al doilea rând, creditoarele-intimate au invocat excepția tardivității formulării contestației, în susținerea căreia au arătat că, potrivit art.19 alin.(3) LPI, contestația împotriva deciziei prevăzute la alin.(2) și (21) se putea formula în termen de 3 zile de la data publicării în BPI a hotărârii adunării creditorilor. Hotărârea adunării creditorilor din data de_ a fost publicată în BPI nr. 16992/_, astfel încât contestația putea fi formulată până în data de_ . Având însă în vedere faptul că data de_ era zi de repaus săptămânal (duminică), termenul s-a prelungit până luni,_ . Or, contestatorul a înregistrat contestația sa peste termenul legal, ceea ce a atras nulitatea acțiunii ca fiind tardiv formulată, astfel creditoarele-intimate au solicitat admiterea excepției și anularea contestației ca fiind formulată peste termenul legal.
Referitor la motivele de netemeinicie ale contestației, creditoarele-intimate au arătat că, în fond, contestația este vădit neîntemeiată.
În acest sens, s-a învederat faptul că, lichidatorul judiciar a contestat procesul verbal din_ al adunării creditorilor SC F. C. F. S., în primul rând motivat de faptul că ședința a fost convocată de creditori și nu de lichidatorul judiciar. Față de acestea, creditoarele au arătat că aprecierea lichidatorului judiciar este neîntemeiată, raportat la art.13 alin.(3) LPI, care arată expres că adunarea creditorilor va putea fi convocată și de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor care dețin creanțe în valoare de cel puțin 30% din totalul creanțelor. Interpretarea dată de contestator textului legii nu poate fi primită. Expresia "la cererea creditorilor" nu se referă la posibilitatea pentru creditori de a adresa o cerere de convocare administratorului/lichidatorului judiciar, ci la posibilitatea acelor creditori care dețin minim 30% din totalul creanțelor de a cere tuturor creditorilor cunoscuți întrunirea adunării creditorilor. Limitarea dreptului creditorilor de a convoca în mod direct adunarea creditorilor ar deschide pentru administrator/lichidatorul judiciar calea către săvârșirea de abuzuri atunci când ar refuza să dea curs unei eventuale cereri de convocare formulată de creditorii care dețin cel puțin 30% din masa credală, mai ales fiind vorba de înlocuirea sa ca punct pe ordinea de zi a convocării.
În speța de față, lichidatorul judiciar nu a convocat adunarea creditorilor pentru constituirea unui comitet al creditorilor, deși procedura insolvenței era deschisă de mai bine de 80 de zile. Așadar, nu a existat un comitet al creditorilor care să poată convoca adunarea creditorilor. Refuzul de a da curs unei cereri de convocare venite din partea creditorilor care dețin mai mult de 30% din creanțe nu ar face decât să dea posibilitatea lichidatorului judiciar de a ignora voința creditorilor care doresc schimbarea sa cu un alt practician în insolvență. În acest sens, s-a învederat că, motivul de nelegalitate este neîntemeiat privit și prin prisma altui text din Legea nr.85/2006, respectiv art.19 alin.21, potrivit căruia, creditorul care deține singur peste 50% din creanțe poate decide, fără consultarea adunării creditorilor, confirmarea/înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar.
Cu privire la legalitatea convocării adunării creditorilor în mod direct de către creditori care dețin peste 30% din totalul creanțelor s-a pronunțat și jurisprudența națională, Trib. Bistrița-Năsăud prin Sentința nr. 1466/_, C. ea de Apel Galați prin Decizia nr.686/2009.
În privința nulității hotărârii adunării creditorilor, motivat de faptul că secretariatul ședinței nu a fost ținut de lichidatorul judiciar, creditoarele-intimate au învederat că și acest motiv este neîntemeiat pentru aceleași motive expuse anterior.
Atât timp cât este legal ca creditorii care dețin cvorumul necesar să poată convoca direct adunarea creditorilor, este legal să poată ține și secretariatul ședinței.
Cât privește susținerea lichidatorului judiciar conform căreia nu poate fi înlocuit întrucât hotărârea Tribunalului C. prin care a fost numit în funcție nu îl desemnează în mod provizoriu, ci cu caracter definitiv, s-a arătat că este aberantă și trădează lacune serioase în cunoașterea legii, ceea ce impune o dată în plus înlocuirea sa. Potrivit art.11 alin.(l) lit.c) din LPI, s-a precizat că judecătorul sindic desemnează motivat, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparține. În acest sens, s-a precizat că, legea nu permite desemnarea prin sentința de deschidere a procedurii decât cu caracter provizoriu a lichidatorului judiciar. Acesta va fi confirmat sau înlocuit de forul decizional cel mai important în cadrul procedurii, și anume, adunarea creditorilor.
Creditoarele-intimate au menționat că la fel de netemeinic este și motivul conform căruia adunarea creditorilor din data de_ nu a ținut cont de ponderea creanțelor înscrise în tabelul preliminar publicat în BPI în data de_ . Convocatorul adunării creditorilor a fost publicat în BPI la data de_ . La data întocmirii și publicării convocatorului, tabelul preliminar opozabil tuturor creditorilor, inclusiv celor care au convocat adunarea, era cel înregistrat sub nr. 1688/_ și publicat în BPI nr. 15839/_ . Conform tabelului preliminar, creditoarele-intimate SC R. SA și SC P. SA dețineau 67,17% din totalul creanțelor înscrise în tabel. Faptul că ulterior ținerii ședinței adunării creditorilor, la două zile distanță, este publicat un nou tabel preliminar în care ponderile sunt schimbate, nu putea influența decizia luată în mod legal cu ocazia adunării legal constituite.
Nu în ultimul rând, s-a reținut faptul că lichidatorul judiciar contestator nu a justificat un interes atât timp cât creditorii care dețineau peste 50% din totalul creanțelor au decis înlocuirea sa. Schimbarea sa a avea loc indiferent dacă ședința era convocată de lichidatorul judiciar și indiferent de cine ținea secretariatul ședinței.
Analizând contestația și actele dosarului, judecătorul sindic reține următoarele: Contestația ce face obiectul dosarului de față a fost înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, la data formulării acesteia fiind în vigoare dispozițiile Legii nr. 85/2006. Ulterior formulării contestației de către lichidatorul judiciar al debitoarei, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență care contine norme speciale privind aplicarea legii în timp la art. 348 alin. 2, potrivit căruia această din urmă ";ordonanță de urgență se aplică și procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia";.
În ce privește condițiile pentru formularea contestației ce face obiectul dosarului de față, judecătorul sindic reține că trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data formulării acesteia, pentru respectarea principiului dreptului la un proces echitabil ocrotit de art. 21 alin. 3 din Constituția României și de art. 6
par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, aceste norme aplicându-se cu prioritate față de prevederile art. 348 alin. 2 din O.U.G. nr. 91/2013.
În consecință, judecătorul sindic reține că la analizarea excepției lipsei calității procesuale active a contestatorului, invocată de creditoarele S.C. R. S.A. și S.C. P. S.A., trebuie să fie avute în vedere dispozițiile art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor";.
Față de aceste prevederi legale exprese, judecătorul sindic reține că doar creditorii care au votat impotriva luarii hotararii în cauză si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, și creditorii indreptatiti sa participe la procedura insolventei, dar care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor, pot formula contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor, iar nu și lichidatorul judiciar al debitoarei, Legea nr. 85/2006 nerecunoscându-i lichidatorului judiciar calitate procesuală activă în ce privește contestațiile împotriva hotărârii adunărilor creditorilor debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că dispozițiile art. 48 alin. 7 din
O.U.G. nr. 91/2013 conferă și lichidatorului judiciar posibilitate de a ataca, pentru motive de nelegalitate, hotărârile adunării creditorilor, cu excepția celei prin care a fost desemnat. Aceasta deoarece condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre care și calitatea procesuală activă, trebuie să fie întrunite la data introducerii acțiunii, în speță la data formulării contestației, sens în care întrunirea acestora trebuie să fie verificată raportat la normele legale în vigoare la acea dată, respectiv la normele legale în vigoare la data formulării contestației, în speță Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, în baza art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului C. B. D. CRISTINA, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei
S.C. F. C. F. S.R.L., invocată de creditoarele S.C. R. S.A. și S.C. P. S.A., și în consecință va respinge contestația formulată de contestatorul C. B. D. CRISTINA, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. F. C. F. S.R.L. împotriva hotărârii și procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei S.C. F. C. F. S.R.L. din_ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului C. B. D. CRISTINA, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. F. C. F. S.R.L., invocată de creditoarea S.C. R. S.A.
Respinge contestația formulată de contestatorul C. B. D. CRISTINA, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. F. C. F. S.R.L. împotriva hotărârii și procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei S.C. F. C. F.
S.R.L. din_ .
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la Tribunalul Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
V. LAURA G. A. Z.
Red./V.L.G./Dact./L.U.;V.L.G. 3ex./_
| ← Sentința civilă nr. 716/2013. Contestație. Faliment,... | Decizia civilă nr. 2720/2013. Contestație. Faliment, procedura... → |
|---|








