Sentința civilă nr. 520/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._ /a1 Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR. 520
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
Completul compus din:
Judecător-sindic: L. M. Grefier: C. A.
Pe rol pronunțarea asupra contestației formulată de contestatorii P. E. și
P. R., cu sediul procesual ales în Z., str. S. Bărnuțiu, nr. 3, bl. A 26, sc. B, et. I, ap. 26, jud. Sălaj, împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar I & O I.
S. desemnat la debitoarea SC A. T. S. Z. .
Procedura îndeplinită, soluționarea cauzei făcându-se fără citarea părților. Mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință din 23 ianuarie
2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ P. E. si P. R. înțeleg sa conteste in conf. cu preved. art.21 alin 2 din legea nr. 85/2006, solicitarea lichidatorului judiciar I&O I., cuprinsa in raportul acestuia comunicat subsemnaților prin avocat Nicorici, in data de_ si la dosarul de faliment al debitoarei falite SC A. T. S., de a mai achita si suma de 42.320,5 lei cu titlu de diferență de TVA de la 5% la 24% urmare a controlului fiscal, pentru a trece la executarea obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare perfectat între subsemnații, în calitate de promitenti cumpărători si debitoarea in insolventa SC A. T. S., în calitate de promitent-vânzător, autentificat în data de_ de către notar public Buda Daniel, conf. art. 93 indice 1 din Legea nr.85/2006.
Precizează că atât din cuprinsul raportului lichidatorului referitor la poziția
P. E. si P. R., cat si din notificarea transmisa urmare a acestui raport, rezulta ca toate condițiile prevăzute de art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite si ca doar aceasta suma de 42.320,5 lei, care este o diferența de TVA de la 5% cat s-a achitat la 24%, a determinat solicitarea realizata de către ca o condiție a validării si respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Se precizează de către lichidator ca solicitarea acestei diferențe este urmare a controlului fiscal realizat, dată la care nu era anexata declarația notarială referitor la faptul că nu au mai beneficiat de aceasta facilitate fiscala urmare a cumpărării
unui apartament, cu mențiunea ca aceasta declarație notariala a fost depusa după încheierea controlului fiscal.
Din declarația notariala rezulta cu prisosința, precum si la ceilalți cumpărători de apartamente de la debitoarea SC A. T. S., că erau in drept de a achita un TVA de 5% si nu de 24% pentru faptul ca nu au mai beneficiat de aceasta facilitate, neavând importanță depunerea declarației notariale înainte sau după data încheierii controlului fiscal, hotărâtor in aceasta problema fiind întrunirea condițiilor legale la data achitării prețului si nicidecum data depunerii declarației notariale, lipsa acesteia la data controlului fiind acoperita legal prin depunerea declarației.
Prin întimpinare I & O I. S. solicită judecătorului sindic admiterea contestației formulată si să se dispună întocmirea facturii de livrare a cotei de construcție si teren aferent apartamentului care face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare 800/_ cu cota de TVA de 5% si ca urmare să se dispună validarea antecontractului de vânzare cumpărare, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute in art. art. 93 alin. 1 din Legea 85/2006.
Precizează că în perioada 16 - 29 iunie 2011, Direcția Generala a Finanțelor Publice Sălaj a efectuat un control fiscal asupra debitoarei SA T. S.R.L si a constatat faptul ca aceasta a aplicat ilegal cota redusa de TVA de 5% la avansurile încasate in baza antecontractului de vânzare cumpărare 800 din_, pe motiv ca potențialii cumpărători nu au prezentat declarația pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care sa rezulte ca sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea cotei reduse de TVA. In aceste condiții, organul de control fiscal a calculat un TVA suplimentar aferent avansurilor încasate de debitoare de 21.297 lei.
Lichidatorul a analizat daca sunt îndeplinite condițiile pentru validarea antecontractului de vânzare cumpărare si a constatat ca nu sunt achitate datoriile suplimentare stabilite de organul fiscal. In aceste condiții, in notificarea comunicata potențialului comparator, lichidatorul a solicitat plata diferenței de preț de 37.161,50 lei si a sumei de 42.320,5 lei, reprezentând diferența de TVA rezultata din aplicarea cotei de TVA de 24% fata de 5%, asupra întregii valori a apartamentului care face obiectul antecontractului 800/_ .
Promitentul comparator a achitat in contul de insolventa diferența de preț de 37.161,50 lei si a contestat doar măsura lichidatorului prin care acesta a solicitat plata TVA ului de 42.320,5 lei, reprezentând diferența de TVA rezultata din aplicarea cotei de TVA de 24% fata de 5%, asupra întregii valori.
După finalizarea controlului fiscal, respectiv in data de_, promitenții cumpărători au prezentat la lichidator Declarația pe propria răspundere autentificata de Notarul Public Pusok C. Flavia M. cu numărul 5551, astfel încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de codul fiscal privind aplicarea cotei reduse de TVA sens în care solicită admiterea contestației formulate.
În probațiune s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză instanța reține următoarele:
Intre promitentul - vânzător, SA T. S. legal reprezentata de Morar Daniel, si promitenții cumpărători P. E. si P. R. s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare 800 din data de_, prin care promitentul - vânzător, S.
A. T. S. se obliga sa vândă promitenților - cumpărători, P. E. si P. R.
,
un apartament situat in corpul C suprafața utila de 52 mp.,
compus din 2 camere, o baie, o bucătărie + cote părți indivize comune aferente apartamentului si cote părți de teren aferent apartamentului, un loc de parcare supraterană in suprafața de 12,5 mp si terasa de deasupra apartamentului la prețul de 55.000 euro, cu TVA inclus.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat înainte de deschiderea procedurii insolventei si are data certa_, autentificat in data de_ cu numărul 800 de către Notarul Public Buda Daniel.
Lichidatorul a analizat daca sunt îndeplinite condițiile pentru validarea antecontractului de vânzare cumpărare si a constatat ca nu sunt achitate datoriile suplimentare stabilite de organul fiscal - pe considerentul ca potențialii cumpărători nu au prezentat declarația pe propria răspundere, autentificata de un notar, din care sa rezulte ca sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea cotei reduse de TVA
In aceste condiții, in notificarea comunicata potențialului cumpărător, lichidatorul a solicitat plata diferenței de preț de 37.161,50 lei si a sumei de 42.320,5 lei , reprezentând diferența de TVA rezultata din aplicarea cotei de TVA de 24% fata de 5%, asupra întregii valori a apartamentului care face obiectul antecontractului 800/_ .
Promitentul cumpărător a achitat in contul de insolvență diferența de preț de 37.161,50 lei si a contestat măsura lichidatorului prin care acesta a solicitat plata TVA ului de 42.320,5 lei, reprezentând diferența de TVA rezultata din aplicarea cotei de TVA de 24% fata de 5%, asupra întregii valori.
În data de_, promitenții cumpărători au prezenta la lichidator Declarația pe propria răspundere autentificata de Notarul Public Pusok C. Flavia
M. cu numărul 5551/_ prin care declară că nu au deținut și nu dețin nici o locuință în proprietate pe care să o fi achiziționat cu cota redusă de TVA (f.17-18). Alineatul (9) a punctului 23 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal prevăd ca pentru locuințele prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. c) din Codul fiscal, vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% daca cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificata de un notar, din care sa rezulte ca sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (2^1) lit. c) pct. 1 si 2 din Codul fiscal, care va fi păstrata de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de
TVA de 5%.
În consecință se va admite contestația formulată de creditorii P. E. și P.
R., și în consecință dispune ca lichidatorul judiciar al SC A. T. S. Z. să procedeze la executarea obligațiilor rezultate din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 800/_ - factura de livrare a cotei de construcție și teren aferent apartamentului care a făcut obiectul antecontractului susmenționat se va întocmi cu cota de TVA de 5% - achitată de contestatari.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite contestația formulată de creditorii P. E. și P. R., cu sediul procesual ales în Z., str. S. Bărnuțiu, nr. 3, bl. A 26, sc. B, et. I, ap. 26, jud. Sălaj, și în consecință dispune ca lichidatorul judiciar al SC A. T. S. Z. să procedeze la executarea obligațiilor rezultate din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 800/_ - factura de livrare a cotei de construcție și teren aferent apartamentului care a făcut obiectul antecontractului susmenționat se va întocmi cu cota de TVA de 5% achitată de contestatari.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013 la sediul instanței.
Judecător-sindic, | Grefier, | |
L. M. | C. | A. |
Red. L.M./_
Dact.C.A./_ / 8 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Sentința civilă nr. 389/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 3586/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|