Sentința civilă nr. 979/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a3

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 979/2013

Ședința publică din 24 aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatorul F. J. , în calitate de asociat al debitoarei S. K. S. în contradictoriu cu administratorul judiciar M. R. L. I. S.

, având ca obiect contestație împotriva raportului administratorului judiciar. La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța reține că la data de 30 ianuarie 2013 contestatorul F. J. a depus la dosar, prin e- mail și înregistrată la registratura instanței, cerere de recuzare a judecătorului sindic P. I. .

De asemenea, constată că această cerere de recuzare formulată de petentul F. J., a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din_ .

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației formulată de contestatorul F. J. și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorul F. J., în calitate de administrator statuar al S. K. S. , în contradictoriu cu lichidatorul judiciar M. R. L.

I. S.

, a contestat măsurile propuse de administratorul judiciar, conform raportului nr.l668 din data de l7.07.20l2 publicat în BPI nr.l0l75 din l7.07.20l2.

In motivarea contestația s-a arătat că instanța a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală, în baza unei sentințe judecătorești care ulterior a fost recurată. Arată că s-au respectat disp.art.28 din L.85/2006, deci a fost îndeplinită această obligație, apreciind că raportul întocmit este nelegal.

Lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare (f.8), prin care solicită respingerea contestație ca netimbrată și ca tardiv formulată și ca inadmisibilă.

In motivare s-a arătat că, contestatorul trebuia să achite suma de l20 lei cu titlu de taxă de timbru, potrivit prev.art.6 alin.l lit.c din L.l46/l997, lucru ce nu s-a întâmplat.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și cele cuprinse în dosar nr.l80l/ll2/20l2, în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, instanța reține că, în ceea ce privește susținerea contestatorului, în sensul că hotărârea pronunțată la deschiderea procedurii insolvenței ar fi fost casată, din verificarea actelor dosarului se reține împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței petentul a formulat recurs, ce a fost anulat ca netimbrat de instanța de control judiciar.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 20l3 contestatorul F. J. a depus la dosar, prin e-mail și înregistrată la registratura instanței o nouă cerere de recuzare a judecătorul-sindic care judecă prezenta cauză.

Astfel, se reține că în dosarul nr.l80l/112/2012 în care se administrează procedura insolvenței debitoarei, S. K. S. , petentul F. J. a formulat cerere de recuzare a judecătorului sindic desemnat la termenul de judecată din 20.ll.20l2, care a fost soluționată prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din ll.04.20l3, în sensul anulării acesteia ca netimbrate .

2

Noua cerere de recuzare formulată de către petent apare ca fiind inadmisibilă prin prisma disp.ar.28 alin.3 C.pr.civ, potrivit cărora, pentru aceleași motive de recuzare, nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător.

In aceste circumstanțe petentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente contestației promovate. La termenul de judecată din 24.04.20l3, se constată că petentul nu a dat curs dispozițiilor instanței, în sensul achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, devenind incidente disp.art.20 alin.3 din L.l46/l997, privind taxa judiciară de timbru, text în baza căruia instanța a anula ca netimbrată contestația formulată de către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art.28 alin.3 C.pr.civ,

Respinge cererea de recuzare formulată de contestatorul F. J., domiciliat în Bistriăța, P.

P. R. bl 7, sc.A, ap.l2, jud.B. -N. .

Anulează ca netimbrată contestația formulată de contestatorul F. J., împotriva raportului nr.l668 din l7.07.20l2 publicat în BPI nr.l0l75 din l7.07.20l2, întocmit de administratorul judiciar

M. R. L. I. S.

, cu sediul în I., A. N., nr.82, jud.I. . Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

I. P.

A.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex. _

GREFIER, G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 979/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței