Decizia civilă nr. 1005/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici statutari
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1005/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
A. M. C.
G.: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant C. R., împotriva sentinței civile nr. 5709 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu intimata- pârâtă DS M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari -anulare sancțiune disciplinară.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Recurentul- reclamant C. R. a depus la dosar un înscris prin care învederează instanței faptul că are calitatea de salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Intimata- pârâtă DS M. a depus la dosar întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5709/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, s-a admis excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.
A fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul C. R., în contradictoriu cu pârâta DS M. .
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin acțiunea sa, reclamantul C. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta DS M. anularea Deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 227N din_ emisă
de DS M. de diminuare a retribuției cu 30% pe 3 luni pentru încălcarea HG 1076 art. 3.
La termenul de judecată din_, T. din oficiu a invocat excepția nelegalei timbrări și a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Având în vedere că reclamantului i s-a pus în vedere să facă dovada timbrării acțiunii cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, iar acesta nu s-a conformat, tribunalul a dat eficiență normelor imperative enunțate anterior, dispunând anularea ca netimbrată a acțiunii, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. R., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041C.pr.civ.
În motivarea recursului se arată că recurentul consideră în fapt, prin contestația depusa la Tribunalul Maramureș in dosarul nr._ reclamantul a cerut anularea Deciziei de aplicarea a sancțiunii disciplinare nr. 227 N din_ emisa de DS M. de diminuare a retribuției de 30% pe 3 luni pentru încălcarea H.G 1076 art.3.
In motivele contestației reclamantul a arătat ca angajatorul nu are un capitol distinct prin care au fost înlăturate apărările formulate in timpul cercetării disciplinare prealabile conform art.258 alin.2 din Codul Muncii. De asemenea reclamantul menționează că a depus acte la dosar pentru a-i demonstra nevinovăția.
In contestație s-a arătat expres faptul ca contestația este scutita de taxa de timbru conform art. 258 din Codul Muncii. Paradoxal instanța de fond prin sentința civila nr. 5709/_ a anulat cererea pe motivul ca aceasta nu a fost timbrata interpretând greșit art.137 din Codul de procedura civila care se refera la cu totul altceva nu are legătura cu litigiile de munca. Art.137 se refera la înscrisuri care nu au nimic in comun cu contestațiile in legătura cu litigiile de munca, acte specifice de dreptul muncii.
Mai mult decât atât in dispozitivul hotărârii nici nu face referire la art. 285 din codul muncii deși instanței de fond i-a fost învederat aceasta prin contestația depusa. Art.285 cuprinde dispoziții cu caracter imperativ in soluționarea litigiilor de munca.
Astfel, în temeiul art.312 C.pr.civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond.
Pentru interpretarea corecta a legii pe tot teritoriul țării si pentru bunul mers al raporturilor juridice de munca recurentul solicită admiterea recursului formulat, în sensul anulării Deciziei 227 N a Direcției Silvice M. având in vedere probele administrare la dosar.
In drept, au fost invocate prevederile art.299-316 Cod de procedura civila.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta DS M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat, și pe cale de consecință, constatarea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, dispunând menținerea acesteia în tot.
In fapt, așa cum rezultă din recursul formulat, recurentul reclamantul critică hotărârea instanței de fond prin prisma motivelor de casare, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu anularea Deciziei nr. 227 N/_ emisa de DS M. prin care acesta a fost sancționat disciplinar cu diminuarea retribuției de 30% pe 3 luni.
În primul rând, în opinia pârâtei, recursul nu este motivat în fapt, așa cum se dispune prin art. 302 alin. 1) lit. c C.pr.civ., dispoziții care obligă la precizarea
motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestor motive.
Deși prin cererea de recurs, recurent-reclamantul face trimitere la motivele de casare a hotărârii atacate, acesta nu le indică. Insă, chiar dacă le-ar fi indicat în concret și dezvoltat, pârâta apreciază că nici unul din motivele de casare reglementate de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5 C.pr.civ., nu pot fi admise in cauza dedusă judecății, așa cum sugerează reclamantul.
Simpla nemulțumire a recurent-reclamantului față de hotărârea instanței de fond, nu echivalează și nu poate conduce la casarea sentinței atacate. În condițiile nerespectării obligației de motivare și dezvoltarea motivelor de recurs, pe care își sprijină recurentul cererea de recurs, recursul este anulabil, așa cum a statuat practica judiciară.
Prin recursul formulat împotriva hotărârii instanței de fond atacate, recurentul nu aduce noi probe in dovedirea cererii și susținerea motivelor de recurs, față de cele invocate in fața instanței de fond.
Ori, față cererea de chemare în judecată și motivele invocate in fața instanței de fond, în conformitate cu prevederile art. 137 C.pr.civ., instanța de fond a examinat cu prioritate excepția nelegalei timbrări a acțiunii, reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1997 modificată, neîndeplinirea obligației de plata taxei judiciare de timbru anticipat sau pună la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii.
În cazul dedus judecății, deși i s-a pus în vedere să achite taxa judiciara de timbru și timbru judiciar recurent-reclamantul nu s-a conformat dispoziției, prin urmare instanța a fost obligată să dispună anularea acțiunii, conform prevederilor legale în materie.
Pe fondul cauzei, pârâta își menține motivele invocate în fața instanței de fond, prin care a arătat că reclamantul, în calitate de șef district, se face vinovat de a nu fi luat măsurile necesare și suficiente în vederea prevenirii și limitării pagube or aduse fondului forestier, prin tăieri ilegale de arbori în Cantonului silvic nr. 4 Presânc din cadrul O.S. Borșa, gestionat de către pădurarul Hojda G.
, care se afla în directa coordonare a recurent-reclamantului, încălcând prin aceasta normele legale in vigoare care reglementează regimul silvic.
Așa cum s-a arăta și în fata instanței de fond, potrivit art. 3 din Regulamentul de pază aprobat prin H.G. nr. 1076/_, personalul silvic cu atribuții de pază a fondului forestier are obligația să ia măsuri de prevenire a săvârșirii de fapte care, potrivit prevederilor legale, constituie contravenții sau infracțiuni silvice, să identifice persoanele care le-au săvârșit și să ia măsuri in vederea sancționării acestora și recuperării pagubelor, potrivit legii, or, reclamantul din prezenta cauză are calitatea de personal silvic, îndeplinind funcția de șef de district silvic.
Date fiind cele constatate prin Raportul nr. 1376/_, în ceea ce îl privește recurent, pârâta intimată apreciază că au fost încălcate prevederile 17, 69, 70, 117 și 118 din Legea nr. 46/2008, art. 35 - 37 din O.U.G. nr. 59/200, pe lângă cele indicate mai sus din Regulamentul de pază, aprobat prin H.G. nr. 1076/2009, ce privesc asigurarea integrității fondului forestier, prevenirea tăierilor ilegale de arbori, constatarea faptelor contravenționale și infracționale săvârșite în fondul forestier, identificarea făptuitorilor și încheierea actelor de constatare a faptelor de natură contravențională sau infracțională in numele făptuitorilor.
Având în vedere cauzele care au determinat prejudiciul, circumstanțele în care s-a produs, calitatea și funcția ocupată de recurent-reclamant, se constată că există un raport de cauzalitate cert, între prejudiciu produs unității pârâte, faptele imputate și persoanele în cauză, există temei legal pentru atragerea
răspunderii disciplinare. Faptele reținute în sarcina acestuia, concretizate în nerespectarea normelor ce reglementează apărarea fondului forestier și normele privind regimul silvic, sunt apreciate ca fiind fapte foarte grave, în raport cu cuantumul prejudiciului creat fondului forestier, or, reclamantul nu a putut face dovada contrară.
Față de considerentele enunțate mai sus, prin hotărârea pronunțată, pârâta solicită instanței respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat și neîntemeiat, pe cale de consecința, constatarea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, dispunând menținerea acesteia în tot.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. În speță, obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost instituită în sarcina reclamantului prin citația trimisă acestuia pentru primul termen de judecată.
Art. 18 alin. 2 din același act normativ prevede că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Textul de lege se referă - ca ipoteza cea mai frecventă - la situația în care taxa de timbru este datorată și există nemulțumiri legate de cuantumul acesteia, însă nu exclude cazurile, cum este cel de față, în care se contestă însuși caracterul datorat sau nedatorat al taxei. Din această perspectivă, reclamantul putea să uzeze de calea cererii de reexaminare, însă nu a făcut-o.
Curtea mai reține că în calea de atac a recursului prevăzut de art. 3041C. pr. civ., care nu cuprinde vreo limitare cu privire la motivele de nelegalitate sau neteminicie a hotărârii de primă instanță susceptibile de a fi invocate ca și critici de recurs, nu există o interdicție de a judeca nemulțumiri ale recurentului cu privire la caracterul nedatorat al taxei judiciare de timbru, astfel încât astfel de critici pot fi formulate de recurent și antamate de instanța de recurs.
Din această perspectivă, Curtea constată că potrivit art. 270 și 266 din codul muncii, luând în considerare și calitatea de salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată pe care recurentul o afirmă în recurs și intimatul nu o contestă, precum si existenta unei scutiri chiar si pentru functionarii publici ale caror raporturi de serviciu se inscriu in sfera raporturilor de munca, acțiunea reclamantului era scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Această scutire este prevăzută și de art. 15 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 146/1997, iar tribunalul trebuia să țină seama de inexistența obligației de achitare a taxei de timbru, chiar și în condițiile în care la înregistrarea dosarului s-a stabilit pe cale administrativă, în sarcina reclamantului, obligația de plată a taxei judiciare.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze în întregime sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. R. împotriva sentinței civile nr.5709 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. A. C.
Cu opinie separată
G.
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: A.S.
Cu opinia separată a doamnei judecător A. C., în sensul respingerii recursului formulat.
