Decizia civilă nr. 10072/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10072/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea plângerii formulată de petenta ASOCIEREA SC D. C.
-SC C. D. SRL împotriva deciziei nr. 2618/236C_ /2636 din data de_, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu autoritatea contractantă C. S. O., având ca obiect - litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă intimata-autoritate contractantă prin avocat Lazea Cosmin, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 38 din dosar, lipsind petenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă plângerii formulată.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-autoritate contractantă a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 96 NCPC, raportat la dispozițiile art. 131 NCPC și ale OUG nr. 34/2006, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze plângerea.
Față de lipsa dovezii care atestă plata taxei judiciare de timbru datorată pentru demersul promovat reprezentantul intimatei înțelege să invoce excepția netimbrării plângerii și solicită admiterea excepției cu consecința anulării ca netimbrată și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, așa cum rezultă din dovada pe care o depune la dosar.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin Decizia nr. 2618/236C_ /2636 din data de_, emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă excepția tardivității contestației formulată de SC D. C. SRL în calitate de lider al asocierii formate din SC D. C. SRL - SC C. D. SRL în contradictoriu cu C. S. O. (PRIMĂRIA COMUNEI S. O. ).
A fost admisă contestația formulată de ASOCIEREA SC GP SĂGEATA PROD SRL & SC PROEXCO SRL în contradictoriu cu C. S. O. .
A fost admisă contestația formulată de ASOCIEREA SC ROȘU COMPANY SRL - SC CENTRUL DE PROIECTARE JUDEȚEAN SATU-MARE SRL.
A fost respinsă ca nefondată contestația formulată de ASOCIEREA SC D.
C. SRL - SC C. D. SRL.
1
A fost anulat raportul procedurii de atribuire nr. 1881/_ împreună cu toate actele subsecvente acestuia și obligată autoritatea contractantă să procedeze la reluarea procedurii de achiziție publică de la etapa de evaluare a ofertelor.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta ASOCIEREA SC
D. C. - SC C. D. SRL.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013 s-a stabilit în sarcina petentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 1-2, art. 40 alin. 1 din același act normativ petenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 33 și urm. din OUG nr. 80/2013.
Prin art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că plângerea nu a fost timbrată anticipat, că petenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 40), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 33 și urm. din OUG nr. 80/2013, precum și celor ale art. 197 din NCPC și să dispună anularea plângerii ca netimbrată.
În baza art. 451 alin. 1, art. 452 și art. 453 NCPC Curtea va obliga petenta SC D. C. SRL la plata în favoarea autorității contractante a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial - fila 49.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrată plângerea declarată de petenta SC D. C. SRL cu sediul în P., nr. 60/F, jud. Sălaj, împotriva deciziei CNSC 2618/236C_
/2636 din_ .
Obligă petenta să achite intimatei C. S. O. cu sediul în str. P., nr. 234, jud. Sălaj, CIF 4291662, 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
Președinte, M. H. | Judecător, D. M. | Judecător, F. T. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.2 ex./_
2