Decizia civilă nr. 10469/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 10469/2013

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER M. N.

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petenta - ofertantă SC D. COM SRL, împotriva deciziei nr. 3168/C5/3349 din_ emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata- autoritate contractantă C. M., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ petenta-ofertantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin decizia nr. 3168/C5/3349/_ a Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

s-a respins ca nefondată excepția invocată de autoritatea contractantă referitoare la faptul introducerii premature a contestației formulată de S.C. D. COM S.R.L.

S-a admis în parte contestația formulată de S.C. D. COM S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă C. M. și s-a dispus anularea raportului procedurii înregistrat sub nr. 2841/_, a actelor subsecvente acestuia, refacerea raportului procedurii, în termen de 10 zile, cu reevaluarea ofertei depusă de SC FRASINUL SRL, cu luarea în considerare a celor reținute

în motivare, după care se va continua procedura de atribuire.

S-a respins ca nefondată cererea contestatoarei de reevaluare a ofertei

sale.

Referitor la aspectul dedus judecății în prezenta cauză, C.N.S.C. a reținut

următoarele:

Astfel, prin fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă a solicitat la pct. III.2.3.a) din fișa de date a achiziției, dovedirea de către ofertanți a dispunerii de utilaje, instalații și echipamente care acoperă necesarul conform extraselor de resurse și corelate cu graficul de execuție propus. Ofertantul dispune pentru îndeplinirea prezentului contract, corelate cu extrasele de resurse, de stație de mixturi asfaltice, stație de betoane și de stație de sortare a agregatelor de balastieră sau carieră, indicând ca modalitate de îndeplinire a acesteia Formularul 13 însoțit de documente privind proprietatea, închirierea sau alte forme de deținere.

Pentru îndeplinirea acestei cerințe, arată Consiliul, contestatoarea a prezentat contractul de furnizare betoane nr. 1854/_ încheiat cu S.C. AICI BISTRIȚA S.A.BISTRIȚA, având ca obiect vânzare-cumpărare de betoane pe bază de comandă fermă pentru proiectul menționat, dar și autorizația de mediu nr. 211/_, aferentă bazei de producție aparținând S.C. AICI BISTRIȚA S.A.

Ca urmare a adresei nr. 2545/_, prin care autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei clarificarea lipsei documentelor privind proprietatea, închiriere sau alte forme de deținere, în conformitate cu cerințele fișei de date a achiziției pentru stația de betoane, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 745/_ că documentul prezentat în cadrul documentelor de calificare face dovada îndeplinirii cerinței de calificare.

Analizând documentele depuse de contestatoare, Consiliul a constatat că acestea nu îndeplinesc cerința autorității contractante, deoarece actul de furnizare depus de contestatoare face dovada unei viitoare dețineri a cantității de betoane ce urmează a fi utilizată de ofertant pentru realizarea lucrării și nu a deținerii, sub orice formă, a stației de betonae, așa cum avea obligația să demonstreze potrivit cerinței de calificare precizată în fița de date a achiziției, motiv pentru C.N.S.C. a apreciat că sub acest aspect contestația este neîntemeiată.

Prin plângerea înregistrată la data de_, petenta S.C. D. COM

S.R.L. C. -N., în contradictoriu cu autoritatea contractanta C. M., a solicitat instanței admiterea acesteia, modificarea Decizia nr. 3168/C5/3349 pronunțată de C.N.S.C. la data de_, în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate de petentă împotriva adresei autorității contractante de comunicare privind rezultatul procedurii nr.2905/_ si obligarea autorității contractante la continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei S.C.

D. COM S.R.L. C. -N. . Totodată, a solicitat menținerea măsurilor CNSC din cuprinsul deciziei contestate cu privire la anularea raportului procedurii înregistrat sub nr. 2841/_, a actelor subsecvente acestuia, refacerea raportului procedurii, în termen de 10 zile, cu reevaluarea ofertei depusă de SC FRASINUL SRL, cu luarea în considerare a celor reținute în motivare, după care se va continua procedura de atribuire, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că autoritate contractantă, C.

M., a organizat procedura de "cerere de oferte" pentru atribuirea contractului de lucrări, având ca obiect lucrări de "Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna M., județul Bistrița Nasaud CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2)", iar în acest sens a elaborat documentația de atribuire aferenta si a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 347189/_, criteriul de atribuire stabilit fiind " oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic".

A mai arătat petenta că în procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. 2190/_ s-a consemnat depunerea a zece oferte, documentele de calificare si propunerile tehnice si financiare aferente acestora, iar în Raportul procedurii nr. 2841/_ s-a consemnat respingerea ca neconforme si inacceptabile a opt oferte, printre care si oferta petentei, precum si admisibilitatea a doua oferte si declararea ca si câștigătoare a ofertei depusa de FRASINUL S.R.L. ANIES.

Referitor la oferta depusă de petentă, aceasta arată că decizia de respinge i-a fost comunicată prin Adresa nr. 2905/_, iar motivele pentru care oferta sa a fost apreciată ca neconformă si inacceptabilă se referă la faptul că nu a depus documentele solicitate prin fisa de date referitoare la deținerea unei statui de betoane, că în lista furnizorilor de materiale depusă în cadrul

propunerii financiare nu este înscris prețul pentru materialul piatra spartă si care să confirme asigurarea necesarului de materiale și faptul că personalul propus de petentă pentru îndeplinirea contractului nu acoperă necesarul de ore conform extrasului de resurse si a graficului propus. În plus, Autoritatea contractanta a precizat că răspunsurile la solicitările de clarificări nu au fost concludente si că, astfel, sunt incidente dispozițiile art.79 alin. 1 din HG nr. 925/2006.

Petenta a formulat contestație împotriva acestei adrese la C.N.S.C. prin care a solicitat anularea raportului procedurii si a documentelor subsecvente acestuia în ceea ce privește oferta sa si oferta declarată câștigătoare si, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor petentei si a societății câștigătoare.

Referitor la decizia nr. 3168/C5/3349 emisă de C.N.S.C., petenta susține că aceasta este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea cererii de reevaluare a ofertei sale, deoarece CNSC, deși admite că o parte din criticile pe care le-a formulat în cuprinsul contestației sunt întemeiate, înlăturând astfel caracterul de neconforma a ofertei, totuși conchide că, având în vedere faptul că una dintre ele este neîntemeiată, oferta petentei rămâne inacceptabilă.

În privința criticilor C.N.S.C. referitoare la neîndeplinirea cerinței de calificare cu privire la deținerea stației de betoane, petenta apreciază că aceste rețineri sunt incorecte având în vedere cerința nr.2 din cadrul capitolului III.2.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, respectiv la cerința privind utilajele care nu prevede obligativitatea deținerii ci doar a dispunerii de o asemenea stație de betoane. În acest sens, petenta mai susține că înaite de data depunerii ofertei a încheiat contractul de furnizare nr. 1854/_ cu operatorul economic ACI BISTRIA S.R.L. deținător al unei stații de betoane autorizată conform legii, aceasta obligându-se ferm să pună la dispoziție petentei exact produsele solicitate pentru îndeplinirea contractului supus procedurii de atribuire.

Or, cum în condițiile în care prin fisa de date nu se solicita ca ofertantul să fie autorizat să producă beton, reținerile CNSC potrivit cărora petenta nu deține stația de betoane la momentul depunerii ofertelor sunt eronate.

În opinia petentei, Consiliul nu a luat în considerare cererile și apărările pe care le-a formulat, încălcând astfel principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, așa cum sunt prevăzute la art. 269 din O.U.G. nr. 34/2006.

Intimata C. M. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea plângerea formulată de S.C. D. COM S.R.L. ca tardiv formulată și, în subsidiar, ca neîntemeiată și menținerea Decizia nr. 3168/C5/ 3349/_ pronunțată de C.N.S.C. ca fiind legală (f.68).

În susținerea excepției tardivității, intimata a arătat că decizia atacată i-a fost comunicată petentei la data de_, iar petenta a depus prezenta plângere în data de_ . Având în vedere că în cauză sunt incidente prev. art. 281 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate cu plângere la instanța judecătorească în termen de 10 zile de la comunicare, se apreciază că plângerea este tardiv introdusă.

În subsidiar, referitor la admisibilitatea ofertei depuse de petentă, intimata a precizat că aceasta nu a depus documente privind proprietatea, închirierea sau alte forme de deținere pentru stația de betoane, iar comisia de evaluare, prin raportare la "Condițiile de participare" din Fișa de date a achiziției, pct. IU.2.3.a) - Capacitatea tehnica si/sau profesionala, în mod justificat a apreciat că contractul de furnizare nr. 1854/_ nu reprezintă

un document doveditor al deținerii unei stații de betoane. Astfel, contractul de furnizare depus de contestatoare face dovada unei viitoare dețineri a cantității de betoane ce urmează a fi utilizată de ofertant pentru realizarea lucrării și nu a deținerii, sub orice formă, a stației de betoane, așa cum avea obligația să demonstreze potrivit cerinței de calificare precizată în fișa de date a achiziției

Referitor la condițiile de participare, intimata susține că acestea sunt clare și lipsite de echivoc și aplicabile tuturor participanților la procedura de achiziție publică. Prin urmare, aprecierile petentei în cadrul contestației analizate de către CNSC, conform cărora deținerea cu orice titlu a unei stații de betoane este echivalentă cu furnizarea de produse, sunt lipsite de fundament, petenta aflându-se într-o deplină eroare, deoarece în lipsa documentelor privind proprietatea, închirierea sau alte forme de deținere pentru stația de betoane, conform Fișei de date, au fost în mod întemeiat sancționate atât de comisia de evaluare din cadrul autorității contractante cât și de C.N.S.C. prin Decizia nr. 3168/C_, a cărei legalitate o contestă petenta prezenta plângere.

Petenta S.C. D. COM S.R.L. prin răspunsul formulat la întâmpinarea intimatei C. M., jud. Bistrița-Năsăud a solicitat respingerea excepției de tardivitate deoarece recursul a fost depus la instanță în termenul prev. de art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv la data de_ .(f.77).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele

:

Referitor la excepția tardivității, Curtea reține că hotărârea C.N.S.C. a fost comunicată petentei la data de_ (f.202 dosar C.N.S.C.), iar plângerea a fost înregistrată la instanță în data de_, deci în interiorul termenului de 10 zile prev. de art. 281 din O.U.G. nr. 34/2006, calculat potrivit art. 3 lit. z din același act normativ.

Referitor la fondul cauzei se rețin următoarele

:

Contestatoarea a criticat soluția C.N.S.C. din perspectiva respingerii cererii de reevaluare a propriei sale oferte. În privința temeiniciei soluției de respingere a cererii de reevaluare, se rețin următoarele:

Autoritatea contractantă a respins ca inacceptabilă oferta petentei în considerarea faptului că aceasta nu a făcut dovada deținerii unei stații de betoane.

Susține petenta că prin contractul nr. 1.854/_ a făcut dovada îndeplinirii cerinței cuprinsă în caietul de sarcini (f.44).

Curtea constată că în fișa de date s-a solicitat participantului să facă dovada deținerii unei stații de betoane

ca modalitate de asigurare a produselor din beton necesare realizării lucrării contractante și nu s-au admis soluții

alternativ

e de asigurare a necesarului de beton.

Cerința autorității contractante era clar exprimată în documentație și deținerea stației de betoane a fost unica modalitate agreată de autoritatea achizitoare de obținere de către ofertanți a produselor din beton necesare.

Depunerea contractului de furnizare a produselor din beton este o altă modalitate de obținere a acestora și nu este identică cu cerința cuprinsă în caietul de sarcini.

În consecință, față de cele menționate, se va respinge plângerea formulată de petenta S.C. D. COM S.R.L împotriva Deciziei nr. 3168/C5/3349/_ a Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca neîntemeiata excepția tardivității formulării plângerii invocată de autoritatea contractantă C. M. .

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. D. COM S.R.L. cu sediul în C. -N., str. M., nr. 15 l/A, bloc 15 l/A, et. 5, în contradictoriu cu autoritatea contractantă C. M., cu sediul în localitatea M., C. M.

, str. P., nr.150, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva Deciziei nr. 3168/C5/3349/_ a Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

F. T.

JUDECĂTOR,

M. H.

GREFIER,

M. N.

Red.M.D./_ .

Dact.H.C./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10469/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice