Decizia civilă nr. 10926/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10926/2013
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - C. J. B. -N. și pârâtele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI ÎN NUME P. ȘI PENTRU CAMERA DE CONTURI BISTRIȚA NĂSĂUD, C. DE C. A J. B. -N. PRIN CURTEA DE
CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtele recurente, consilier juriodic I. M. C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
C., din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul reclamantei APIA nu este timbrat, iar recursul pârâtelor este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru. La dosar s-a depus întâmpinare de către pârâta recurentă de rangul I.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtelor recurente solicită admiterea recursului propriu, privind suspendarea executării actelor administrative atacate, așa cum a fost formulat. Arată că pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Solicită totodată respingerea recursului APIA ca nefondat.
C. reține cauza în pronunțare.
C.
Prin încheierea din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. de P. și I. în A. - C. J. B. -N. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a J. B. -N. și Curtea de Conturi a României și în consecință:
- s-a suspendat executarea Deciziei nr. 14/2011 emisă de C. de C. a
J. B. -N. și Încheierii nr. 39/2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Auditorii publici externi din cadrul Curții de C. a R., C. de C. a
J. B. N. au efectuat la reclamantă, în perioada_ -_, acțiunea "auditul performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării
bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2009 - cod acțiune 4032".
Cu privire la verificarea, cu ocazia supracontrolului, a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către solicitanții PNDC, organul de control a constatat că reprezentanții reclamantei" nu au procedat la verificarea existenței/inexistenței datoriilor restante bugetului local la data solicitării primei pe cap de animal de către solicitanții de prime", astfel că, numitul B. Grigore, la data depunerii cererii avea datorii restante la bugetul local al comunei Budacu de Jos, în sumă de 238 lei, datorii achitate ulterior depunerii cererii, în consecință, încasând în mod nelegal suma de 7788 lei.
S-a constatat de către organul de control, că reprezentanții reclamantei au încălcat prevederile Cap.II.5 din Manualul de procedură privind autorizarea PNDC - sector zootehnic, versiunea 1.0, aprobat prin Decizia nr. 1279/_ emisă de Directorul General al A.P.I.A.
Instanța a reținut că actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, conform art. 2 alin.1 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă, a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.
La soluționarea cauzei este necesar să se aibă în vedere și Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de către Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la_ prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanelor în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei invocată de reclamantă pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor.
Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării și la recomandările Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăși luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
Or, în speță, reclamanta a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, precizând că O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd în sarcina A.P.I.A.
"verificarea veridicității declarațiilor beneficiarilor - fermieri, date pe proprie
răspundere, referitoare la datoriile restante față de bugetul de stat și/sau bugetul local la data depunerii cererilor", sau solicitarea autorităților locale sau Direcției Generale a Finanțelor P. e de date cu privire la existența datoriilor restante ale fermierilor la bugetul local și/sau la bugetul de stat, la data depunerii cererii.
Astfel, aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 este reglementată de Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 125/2006.
Art. 2 lit. c) prevede plățile naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, reglementarea acestei scheme fiind făcută prin art. 9. Potrivit alin. 3 al art.9, plățile se acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție, identificare și înregistrare în sistemul național.
Instituția responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură este, potrivit art. 4 alin. 2, A. de P. și I. în A. . Potrivit art. 13, modul de implementare, condițiile specifice și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare se stabilesc, in acord cu reglementările comunitare în domeniu, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
În temeiul art. I și 13 din Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 125/2006, M. Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 2952007 (publicat în Monitorul Oficial al R. nr. 283 din 27 aprilie 2007) în vigoare până la data de_ când a fost publicat în Monitorul Oficial al R. Ordinul nr. 98/2010.
Între condițiile impuse pentru acordarea primelor producătorilor agricoli. art. 2 prevede, la lit. d) lipsa datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local, iar documentele care trebuie să însoțească cererea, alin. 2 al aceluiași articol, prevede "declarație pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și la bugetul local".
Potrivit art. 5, 51(introdus prin Ordinul nr. 381/2007) și 6 din Ordinul nr. 295/2007, prin personal desemnat, A.P.I.A. este ținută să efectueze atât verificări scriptice in ceea ce privește corectitudinea înscrisurilor din documentele anexate la cererea de solicitare a primei - prin confruntarea cu registrele de evidență a efectivelor de animale - Registrul agricol, Registrul național al exploatațiilor și prin accesul la baza de date pusă la dispoziție de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (cu privire la lista exploatațiilor, pentru fiecare județ, cu efectivele înregistrare în Registrul Național al Exploatațiilor) în vederea verificării înregistrării exploatațiilor de bovine/ovine/caprine în Registrul Național al Exploatațiilor - cât și verificări în teren pentru a stabili existența reală a efectivului pentru care se solicită prima, corespondența între efectivul înscris în cerere și cel înregistrat în Registrul Național al Exploatațiilor, astfel încât să rezulte efectivul eligibil la primă și corespondența Între efectivul înscris în cerere și cel înregistrat în Registrul exploatației.
Personalul A.P.I.A. este ținut a face un control scriptic și faptic pentru a verifica existența exploatațiilor de bovine/ovine/caprine înregistrare în Registrul național al exploatațiilor și înscrierea acestora în Registrul național al exploatațiilor, adică pentru verificarea îndeplinirii primelor trei condiții de eligibilitate prevăzute de art. 2 alin. I din Ordinul nr. 295/2007.
Pentru verificarea veridicității celei de-a patra condiții, aceea ca solicitanții să nu aibă datorii la bugetul de stat și/sau local, ordinul prevede expres doar declarația pe propria răspundere a solicitantului, fără ca în articolele următoare să fie reglementate alte verificări în sarcina personalului A.P.I.A.
Analizarea în concret a existenței sau inexistenței obligației reclamantei de verifica declarația pe proprie răspundere a solicitanților și modalitatea de verificare se va face de instanța investită cu judecarea acțiunii de fond, deoarece procedura suspendării executării actului administrativ este caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparența dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.
Cu privire la cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, tribunalul a reținut că este îndeplinită în raport de teza a II-a a art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 - perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități - întrucât verificarea de către reclamantă a tuturor cererilor considerate eligibile este de natură a bloca activitatea curentă a reclamantei.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a proceda la suspendarea actului, astfel că a admis ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 457/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
s-a admis excepția tardivității introducerii acțiunii formulată de reclamantă.
S-a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta A. de P. și I. în A. - C. J. B. -N. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a
J. B. -N. și Curtea de Conturi a României.
S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de A.P.I.A. B. . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă,
excepțiile invocate
, tribunalul a constatat că excepția tardivității introducerii acțiunii
este întemeiată, astfel că a admis-o, deoarece prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, cu depășirea termenului de 15 zile de la data confirmării de primire a Încheierii nr. 39/2011 emisă de Curtea de Conturi a României prin care a fost respinsă contestația C. lui J. APIA B. -N. formulată împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 14/2011 emisă de C. de C. a județului B. -N., termen imperativ prevăzut de pct. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de
C. a R. .
Reclamanta a formulat, în termen legal, contestație împotriva aceleiași încheieri la C. de Apel C., înregistrată la data de 19 august 2011 sub nr. _
, contestația fiind anulată ca netimbrată prin Sentința nr. 561/_ .
Împotriva hotărârii Curții de Apel C., reclamanta a formulat recurs, care însă a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3936/ 04 octombrie 2012.
În consecință, prezenta acțiune a fost formulată doar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva hotărârii de anulare a cererii.
În situația în care reclamanta ar fi timbrat acțiunea introdusă inițial la C. de Apel C., dosarul s-ar fi declinat la această instanță, iar contestația ar fi fost soluționată pe fond, fiind introdusă în termenul legal.
Pentru considerentele mai sus relevate, tribunalul a admis excepția tardivității și în consecință a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta A. de P. și I. în A. - C. J. B. -N. .
Având în vedere soluția dată acțiunii principale, instanța a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de A.P.I.A. B. .
Împotriva sentinței civile nr. 457 din_ pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._ a declarat recurs reclamanta A. DE P.
ȘI I. PENTRU A.
solicitând sa se caseze sentința atacata ca nelegala si netemeinica, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
Tribunalul a reținut ca excepția tardivității introducerii acțiunii este întemeiata, deoarece acțiunea formulata a fost inregistrata pe rolul Tribunalului
-N. la data de_, cu depășirea termenului de 15 zile de la data confirmării de primire a încheierii nr. 39/2011 emisa de Curtea de Conturi a României prin care a fost respinsa contestația C. lui J. APIA B. -N. formulata impotriva masurilor dispuse prin Decizia nr. 14/2011 emisa de C. de C. a județului B. -N., termen imperativ prevăzut de pct. 227 din Regulamentul privind organizarea si desfășurarea activităților specifice Curții de
, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/_ a Plenului Curții de C. a R. . Totodată Tribunalul constata ca APIA CJ BN a formulat, in termen legal, contestație împotriva aceleiași incheieri la C. de Apel C., inregistrata la data de_ sub nr _
, contestație anulata ca netimbrata prin Sentința 561/_, precum si faptul ca impotriva hotărârii Curții de Apel, reclamanta a formulat recurs, care insa a fost respins ca nefondat de înalta Curte de C. si Justiție prin Decizia nr. 3936/_
.
In realitate, la data efectuării controalelor in toata tara, acțiunile au fost promovate pe rolul Curților de Apel, clarificarea venind din partea instanței supreme abia la inceputul anului 2012, cand competenta a fost stabilita in favoarea Tribunalelor ca prima instanța. Urmare a intocmirii actului, reclamanta a formulat acțiunea in contencios administrativ in fata Curții de Apel C., acțiune anulata ca netimbrata. Aceasta soluție a fost menținută si in recurs, in ciuda aspectului ca reclamanta a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru la fond in termen legal. Ulterior pronunțării acestei soluții, înalta Curte de
C. si Justiție a admis recursurile formulate si a stabilit competenta de soluționare a acestor acțiuni in favoarea Tribunalului ca instanța de fond. Astfel reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței achitând anticipat taxa de timbru si timbru judiciar pe care le-a expediat prin posta cu scrisoare recomandata, aspect dovedit cu actele depuse la dosarul cauzei prezente.
Astfel, având in vedere faptul ca reclamanta si-a îndeplinit obligațiile impuse de textele legale in materie de timbraj,taxa de timbru fiind achitata anticipat, se impune admiterea recursului formulat si trimiterea prezentei cauze spre rejudecare la instanța de fond in vederea soluționării pe fond a acțiunii formulate de reclamantă.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 C. pr. civ.
Împotriva încheierii pronunțate în ședința publică de la data de 21 februarie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. a formulat recurs pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, atât în nume propriu, cât și pentru C. de C. B. -N.
solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul respingerii petitului prin care a fost solicitată atât suspendarea executării Deciziei nr. 14/23 mai 2011 a Curții de C. - C. de C. B. -N., cât si a încheierii nr. 39/22 iulie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R.
, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actelor administrative contestate.
În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele:
În motivarea încheierii atacate, instanța de fond a reținut faptul că în prezentul litigiu ar fi întrunite ambele condiții cumulative de admisibilitate a cererii reclamantului, atât condiția ce vizează cazul bine justificat, cât și cea referitoare la prevenirea unei pagube iminente.
Hotărârea judecătorească recurată este neclar motivată în fapt și în drept.
Consideră că prima instanță nu a circumstanțiat prevederile legale invocate la situația concretă dedusă judecății. Nu a argumentat în niciun fel cum sunt întrunite cele două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: nici în ceea ce privește cazul bine justificat și nici în ceea ce privește paguba iminentă, ci doar a prezentat unele considerații juridice de ordin general.
Nu a fost motivată suficient nici constatarea existenței argumentului juridic aparent valabil, referitor la pretinsa nelegalitate a actului administrativ atacat.
3). în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C., cu modificările și completările ulterioare: "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".
2). Or, speța de față se circumscrie exact acestei dispoziții legale întrucât, în urma auditului efectuat la AP.I.A. - C. l județean B. -N., s-a constatat existența unor abateri de la legalitate și regularitate, a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată, conducerii entității verificate revenindu-i obligația de a stabili întinderea prejudiciului, precum și luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia. Solicită a se avea în vedere faptul că auditorii publici externi au analizat doar un eșantion al documentelor care evidențiază efectuarea unor astfel de plăți. Din acest motiv, prin decizie, s-a instituit, în sarcina conducerii entității auditate, obligația de a lua măsuri pentru îndreptarea deficiențelor, așa cum aceasta a fost înscrisă în decizia contestată.
3). în mod indubitabil, apreciază pârâta, în prezentul litigiu nu sunt întrunite condițiile pentru o eventuală suspendare a actului administrativ atacat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
4). Este adevărat că art. 14 din Legea contenciosului administrativ prevede la alin. 1: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
În doctrină se apreciază că instanța care este chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și
intereselor prezentate. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil, referitor la nelegalitatea actului administrativ atacat.
5). Privitor la noțiunea de "pagubă iminentă", se reține că în art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sistemul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, sau după caz, a unui serviciu public.
Se înțelege că, într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca, iar instanța de judecată poate reține ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba.
În speța de față nu putem vorbi de o pagubă și, cu atât mai puțin de una iminentă, care ar putea să îl afecteze pe reclamant, întrucât Decizia nr. 14/23
mai 2011 a Curții de C. - C. de C. B. -N. se referă la luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fară suport legal, nu este de natură a
crea un prejudiciu bugetului de stat care să justifice cererea de suspendare a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin această recomandare s-a urmărit recuperarea prejudiciului cauzat acestei instituții. In aceste condiții, nu putem vorbi de o sărăcire a patrimoniului reclamantei, ci dimpotrivă, prin recuperarea sumelor de la fermieri rezultă o reîntregire a patrimoniului entității controlate.
6). Reiese astfel că, nu recuperarea prejudiciului înregistrat prin acordarea nelegală a drepturilor de natură salarială poate fi considerată o pagubă iminentă pentru reclamantă, ci chiar nerecuperarea acestui prejudiciu, care după recuperare ar putea să capete o destinație legală.
7). Textul de lege le cere reclamanților ca, pe lângă "iminența pagubei", să înfățișeze instanței, iar aceasta să constate existența și a altor împrejurări legate de starea de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, împrejurări care să fie apte a argumenta faptul că este vorba despre "un caz bine justificat".
Legea prevede că suspendarea se poate cere "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente". Acestea sunt, așa după cum s-a conturat în doctrină și în practică și după cum corect a reținut instanța de fond, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
8). Instanța de fond a eludat faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție, care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate {actul emană de la cine se spune că emană) și pe prezumția de veridicitate {actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent). De aici, rezultă principiul executării din oficiu a actelor administrative {executio ex officio), întrucât actul administrativ unilateral este el însuși executoriu. Altfel spus, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
9). Tocmai de aceea, suspendarea actelor administrative este considerată o situație de excepție care poate fi dispusă de instanță numai în situații de excepție, poziție care este majoritară și în doctrină, unde se vorbește despre principiul revocabilității actului administrativ, nu și despre principiul suspendării acestuia, suspendarea fiind o excepție de la regula executării din oficiu.
Admițând cerere de suspendare a executării deciziei emise de C. de C.
-C. de C. B. -N., prin care s-a constatat, conform competențelor actuale, faptul că s-au produs încălcări ale legislației și s-a dispus măsuri pentru stabilirea și recuperarea unor prejudicii produse prin abateri de la legalitate și regularitate, practic s-a dat gir abuzului în administrație pentru încălcarea legilor care reglementează cheltuirea banului public și a denaturării ideii de legalitate a acestui foarte important segment al unui stat de drept, care este legalitatea în general și legalitatea cheltuirii banului public, în particular. In acest fel a fost golită de conținut activitatea unei instituții fundamentale a statului de drept, care este C. de C., autoritate supremă de control asupra legalității cheltuirii banului public.
Aceasta este cu atât mai grav cu cât, conform Legii nr. 92/1994, republicata în octombrie 2008, C. de C. nu mai poate ea însăși să stabilească prejudicii și să procedeze la recuperarea lor. Ea poate doar să constate neregulile, în urma cărora evident că s-a produs un prejudiciu și să dispună entității controlate să stabilească întinderea prejudiciului și să acționeze în sensul recuperării acestuia, ceea ce a și făcut în speța prezentă.
10). Totodată, procedându-se la suspendarea deciziei noastre, aceasta a însemnat, practic, întreruperea luării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României și de executare efectivă a acestor măsuri pentru o perioadă de timp nedeterminată, deci, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o
perioadă nedeterminată, dar îndelungată în timp. In acest fel, reiterăm faptul că starea de legalitate în general, și legalitatea cheltuiri banului public, în particular, este grav afectată, consecință pe care nici Curtea de Conturi a României, și speră că nici puterea judecătorească nu și-o pot asuma irevocabil.
11). Nu în ultimul rând, solicită ca, la corecta și temeinica soluționare a recursului pârâtei a se avea în vedere și triplul rol al controlului exercitat de C. de C., conform competențelor și atribuțiilor ce-i revin prin lege, anume: rol sancționator, rol preventiv și rol educativ. Accentuează asupra ultimelor două roluri sau perspective ale misiunilor de control financiar, ținând seama și de actuala conjunctură economică nefastă pe care o traversează țara noastră, iar admiterea suspendării executării deciziei pârâtei, a constituit un prilej nejustificat de satisfacție și de încurajare la nerespectarea legii pentru toate entitățile publice ce le acordă angajaților lor, funcționari publici sau personal contractual, drepturi salariale nelegale, prevalându-se de încheierea, evident nelegală, a unor contracte/acorduri colective de muncă.
13). Totodată, subliniază faptul că la data de 04 aprilie 2013, Tribunalul B.
-N., Secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a soluționat și capătul de cerere privind anularea actelor administrative contestate, ce au fost emise de C. de C., și a admis excepția tardivității introducerii acțiunii în contencios administrativ, ridicată de pârâtă, respingând, astfel, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată, precum și respingând și cererea de intervenție voluntară accesorie, formulată de A.P.I.A. - structura centrală.
Prin urmare, pe fondul litigiului, instanța de judecată și spus definitiv cuvântul, astfel că la acest moment nu mai subzistă prezumția de pretinsă nelegalitate a actelor administrative contestate, așa după cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prezumție ce a fost avută în vedere de prima instanță, când a dezlegat la data de 21 februarie 2013, capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. și pe art. 304 alin. 1 pct. 9 din vechiul Codul de procedură civilă, pe dispozițiile art. 140 din Constituția R.
, revizuită în anul 2003, pe art. 1,810, 11, 12, 14, 15, 17, și 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe art. 1, 2, 3, 21, 22, 23, 24, de la art. 26 la art. 45, de la 62 la 65 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de C., cu modificările și completările ulterioare, pe prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de
a R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 832/13 decembrie 2010.
Asupra recursului declarat de Curtea de Conturi a României, C. constată că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executări unui act administrativ unilateral poate fi dispusă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art.14 din Legea nr.554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art.15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul
administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege.
Cazul bine justificat, definit în art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; paguba iminentă, definită de art.2 alin.1 și ș din Legea nr.554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Î. Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării ordinului contestat, reclamanta a formulat critici detaliate cu privire la nelegalitatea actului, iar instanța de fond a concluzionat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, fără a arăta care sunt împrejurările vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă la o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal.
C. constată că susținerile reclamantei, prin care se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate în fond atât cu privire la actul contestat, cât și cu privire la actele în temeiul și în aplicarea cărora acesta a fost emis.
Or, atât analiza de legalitate a actului contestat, cât și verificarea legalității actelor care au stat la baza emiterii acestuia presupun o cercetare în fond a cauzei, care este competența instanței învestite cu acțiunea în anulare, iar nu de către instanța învestită în procedura cererii de suspendare a executării reglementată de art.14 și art.15 din Legea nr.554/2004.
Astfel fiind, C. constată că soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate și al îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat prev.de art.14 alin.1 rap.la art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004.
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art.2 alin.1 lit.d din Legea nr.554/2004, face de prisos analiza susținerilor referitoare la condiția prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prev.de art.14 alin.1 din aceeași lege.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, C. constată întemeiat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
Examinând recursul declarat de A. de P. și I. pentru A.
, C. va reține că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Prin sentința recurată, a fost respinsă, ca tardivă, cererea formulată de A. de P. și I. în A. -C. l J. B. -N. .
Singura critică adusă de recurentă constă în faptul că, inițial a investit C. de Apel C. cu o cerere identică, ce a fost anulată ca netimbrată, iar ulterior, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a unor astfel de cereri în favoarea tribunalelor, a investit Tribunalul B. -N. cu o altă cerere, timbrată corespunzător.
Contrar susținerilor recurentei, C. constată că cele relevate de aceasta nu au nici o relevanță sub aspectul excepției de tardivitate reținute de instanța de fond. Aceasta nici nu aduce vreo critică concretă în privința manierei în care instanța de fond a soluționat excepția de tardivitate, nici cu privire la termenul în care o astfel de acțiune putea fi formulată și nici cu privire la momentul de la care acest termen a început să curgă, ci apreciază că, practic, prin schimbarea jurisprudenței Înaltei Curți de C. și Justiție, în sensul atribuirii competenței de soluționare a unor astfel de cereri în favoarea tribunalelor, ar fi îndrituită la promovarea unei noi cereri.
Or, o astfel de interpretare în mod evident nu poate fi primită, neavând nici un suport legal.
În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, C. constată nefondat recursul declarat de A. de P. și I. în A. -C. l J. B.
-N., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în nume propriu și pentru C. DE C. B. -N., împotriva încheierii din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului BN, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 14/_ și a Încheierii nr. 39/_ .
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. - C. L J. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 457/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului BN.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. D. | Judecător, R. -R. D. | Judecător, L. U. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: B. L. T.
