Decizia civilă nr. 4228/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr.4228/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M. B.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI ÎN NUME P. ȘI PENTRU CAMERA DE CONTURI
MARAMUREȘ, împotriva sentinței civile nr. 4548/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., privind și pe intimat M. S.
M., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic O. M. în epezentarea intereselor recurentelor, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și împrejurarea că la data de 9 aprilie 2013 s-a înregistrat întâmpinare.
C., efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu repezentanta recurentelor, care învederează isntanței că nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C., după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentelor solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și menținerea actelor adminsitrative emise de recurentă, fără cheltuieli de judecată.
C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.4548 din_ pronunțată în dosasrul nr._ al T. ui M. s-a admis cererea formulată de către reclamantul
M. S. M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
S-a anulat încheierea nr. VI.10/_ a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. .
S-a anulat în parte decizia nr. 43/_ a Camerei de C. M. din cadrul Curții de C. a R. cu privire la măsura dispusă la punctul 1 privind plata îndemnizației de dispozitiv.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 43/2011 pronunțată în dosarul nr. 47/2011 de pârâta Curtea de Conturi a României
- C. de C. M. s-a stabilit că în urma deficiențelor constatate prin raportul de audit financiar nr. 774/_ încheiat în urma misiunii de audit financiar a conturilor de execuție bugetară pe anul 2010 efectuată la unitatea administrativ teritorială (UAT)M. S. M., reclamantul din prezenta cauză, s-au efectuat plăți nelegale în cuantum de 465.182 lei reprezentând îndemnizația de dispozitiv acordată necuvenit salariaților
U.A.T. la care se adaugă obligațiile aferente angajatorului la bugetele publice în sumă de 127.925 lei. Totodată s-a dispus obligarea luării unor măsuri, respectiv stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local și luarea măsurilor operative de urmărire și recuperarea a prejudiciului.
Prin Încheierea nr.10/_ Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul pârâtei Curtea de Conturi a României a respins contestația reclamantei cu următoarele argumente:
Îndemnizația de dispozitiv nu este menționată printre drepturile salariale care încetează în conformitate cu art.50 din Legea nr.330/2009, deoarece este un drept salarial care se acordă numai personalului militar și civil din M. ui Apărării Naționale, M. ui de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și M. ui Justiției și este reglementat de Legea nr.138/1999.
În conformitate cu dispozițiile art.10 din OUG nr.1/2010, aceste drepturi nu mai pot fi acordate începând cu data intrării în vigoare a Legii- cadru nr.330/2009.
Referitor la aplicabilitatea în continuare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, având ca obiect acordarea personalului bugetar a unor drepturi salariale suplimentare, necuprinse în Legea-cadru nr.330/2009, se subliniază faptul că legea instituie un nou sistem de salarizare cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise în baza legislației anterioare, care nu își mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică. Potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr.330/2009 începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a acesteia, drepturile salariale ale personalului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.
Pârâta mai invocă și Decizia nr.37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii cu privire la dispozițiile art.13
raportat la art. 47
din Legea nr. 138/1999.
Instanța a reținut că sumele de bani a căror plată s-a constatat prin actele atacate în prezenta cauză că s-a realizat în mod nelegal din fonduri publice în anul 2010 și 2011, cu titlu de drepturi de natură salarială de care au beneficiat persoanele aflate în raporturi de serviciu/muncă cu reclamantul, au fost acordate cu titlu de "îndemnizație de di spozitiv";
într-un procent de 25% din salariul de bază.
Temeiul acordării acestor drepturi salariale l-a constituit, în accepțiunea reclamantului, sentința civilă nr.22/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr_ prin care s-a admis acțiunea salariaților enumerați în sentință în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului S. M., Consiliul local al municipiului S. M., M.
S. M. reprezentat prin primar, Serviciul P. -Direcția Venituri S.
M. și Serviciul P. -Spațiul locativ S. M., și în consecință au fost obligați pârâții la alocarea, calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând "îndemnizația de dispozitiv"; lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv începând cu luna noiembrie a anului 2004 inclusiv și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a contractului de muncă, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății, au fost obligați pârâții de rândul 1 de a dispune serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual a "indemnizației de dispozitiv"; retroactiv, începând cu luna noiembrie a anului 2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a contractului de muncă.
Hotărârea a rămas irevocabilă.
După intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 reclamantul s-a prevalat pentru a acorda în continuare această sumă, de dispozițiile art.30 alin.1 și 5 din Legea nr.330/2009, temei pe care pârâta l-a considerat ca nelegal pentru argumentele expuse anterior și care urmează a fi analizate punctual.
Un prim argument a fost acela că plata acestor sume nu putea fi făcută având în vedere Decizia nr.37/2009 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că"; dispozițiile art. 13 rap. la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne";.
Nu s-a contestat de către reclamant că salariații care au beneficiat de aceste sume nu se încadrează în categoriile enumerate în mod expres și limitativ în decizia pronunțată în recursul în interesul legii.
Instanța a achiesat însă la punctul de vedere exprimat de către reclamant în sensul că efectele aceste decizii nu pot fi analizate în legătură cu sentința civilă nr.22/2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr_ prin care s-a dispus plata îndemnizației de dispozitiv. Decizia nr.37/2009 este ulterioară pronunțării sentinței nr.22/2008 ale cărei efecte, odată dobândită autoritatea de lucru judecat, nu mai pot fi cenzurate în temeiul caracterului obligatoriu pentru părți al hotărârilor judecătorești care au intrat în puterea lucrului judecat, prezumție legală absolută instituită prin art.1200 pct.4 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în mod corect a invocat reclamantul și art.330/7 alin.2 și 3 Cod procedură civilă în conformitate cu care decizia pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor și este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficialfără a afecta hotărârea judecătorească anterior pronunțată.
De aceea, sunt lipsite de consecințe juridice în prezenta cauză toate aserțiunile pe care pârâta le face cu privire la categoriile de personal din
sectorul public care puteau beneficia de îndemnizație de dispozitiv (ID) și dispozițiile legale care le reglementează.
Cu atât mai puțin nu are valoare juridică, fără a constitui izvor de drept, interpretarea pe care o autoritate publică centrală M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o dă legislației în materia salarizării.
Ceea ce interesează în cauză este dacă ulterior datelor de_ când a intrat în vigoare Legea nr.330/2009, respectiv_ când a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 care a abrogat Legea nr.330/2009, aceste două acte normative împreună cu OUG nr.1/2010 care era în vigoare în perioada_ -_ permiteau plata în continuare a îndemnizației de dispozitiv în temeiul sentinței civile nr.22/2008 a T. ui.
Art.1 alin.2 din Legea-cadru nr. 330/2009 prevede că începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege, dispoziții legale în temeiul cărora s-a instituit un sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar, sector din care fac parte și salariații reclamantului. Dispoziții similare se regăsesc și în art.1 alin.1,2 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,act normativ care se aplică începând cu data de_ și care abrogat de la aceeași dată Legea-cadru nr. 330/2009.
În temeiul acestor texte de lege personalul plătit din fonduri publice nu putea beneficia de alte sume de bani decât cele recunoscute prin Legea- cadru nr. 330/2009 și Legea nr.284/2010 .
Reguli de bază pentru determinarea drepturilor salariale sunt cele cuprinse în art.30 alin.1,2 și 5 și art.22 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Regula generală care se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că pentru categoriile de personal plătit din fondurile publice nu pot fi acordate decât sporurile prevăzute în anexele din Legea-cadru nr. 330/2009
,cu condiția expres prevăzută în art.30 alin.5 că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 iar sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Această regulă este consacrată și în art.3 din Legea-cadru nr. 330/2009 prin cinci principii de bază ale sistemului public de salarizare, dintre care cu incidență directă în cauză sunt cele prevăzute în alin.1 lit.b și c și anume:1)supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii;2)luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a îndemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare.
Concluzia instanței, fundamentată pe aceste texte de lege cu un conținut clar și precis, este aceea că Legea-cadru nr. 330/2009 a reglementat drept criteriu expres de salarizare a personalului plătit din fondurile publice recunoașterea acelor drepturi de natură salarială,
recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a acestei legi, prin hotărâri judecătorești. Acest criteriu se aplică și reclamantului întrucât suma cu titlu de îndemnizație de dispozitiv a fost stabilită în favoarea salariaților, așa cum instanța a reținut anterior, printr-o hotărâre judecătorească obligatorie ale cărei efecte se impune a fi recunoscute în continuare în temeiul acestui text de lege.
Acesta constituie un prim argument care justifică admiterea cererii și anularea deciziei nr. 43/_ cu privire nelegal plată a îndemnizației de dispozitiv.
Pe de altă parte îndemnizația de dispozitiv nu se regăsește printre drepturile salariale suplimentare a căror acordare s-a înlăturat prin art.50 din Legea-cadru nr. 330/2009, odată cu intrarea în vigoare a cestui act normativ.
Instanța a mai constatat că o altă regulă de bază care se desprinde din întreaga reglementare a Legii-cadru nr. 330/2009 este aceea că personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Totodată în conformitate cu art.22 din Legea-cadru nr. 330/2009 Sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege.
Sporul de dispozitiv a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, criteriu expres de salarizare a personalului plătit din fondurile publice prevăzut în art.3 alin.1 lit.c) din Legea-cadru nr. 330/2009.
Acest spor este prevăzut în mod expres însă numai pentru funcționarii publici, nu și pentru personalul contractual din instituțiile publice, în ANEXA III din această lege, cu denumirea marginală Reglementări specifice funcționarilor publici, mai exact în Nota la Anexa
III/3 a acestui act normativ care stabilește Salariile de bază pentru funcții publice locale, stabilite și avizate potrivit legii în cadrul aparatului de specialitate al primarilor municipiilor, orașelor și comunelor și al instituțiilor înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale.
Una dintre apărările invocate de către pârâtă, de care aceasta s-a prevalat în strânsă legătură cu art.30 alin.1,2 și 5 din Legea-cadru nr. 330/2009, se întemeiază pe dispozițiile cuprinse în art.10 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar în conformitate cu care "având în vedere art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data
încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează Legii-cadru nr. 330/2009.";
Invocarea acestui text de lege excede însă temeiului juridic al cererii deduse judecății întrucât reclamantul s-a prevalat de o hotărâre pronunțată irevocabil de o instanță de judecată. Hotărârile judecătorești nu pot fi asimilate actelor administrative întrucât sunt emise de către instanțele de judecată prin care se exercită puterea judecătorească, ca putere separată în stat de cea legislativă sau executivă care asigură administrația, fiind de
esență acte în care se materializează judecata și nici nu poate fi pusă în discuția legalitatea sau temeinicia lor, odată intrate în puterea lucrului judecat.
Pârâta a mai invocat că Legea-cadru nr.330/2009 instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise în baza legislației anterioare, care nu își mai regăsesc temei în noua
legislație, nu s-ar mai aplica, inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate anterior.
Din acest punct de vedere instanța a reținut că efectele hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a stabilit dreptul la plata îndemnizației de dispozitiv în favoarea salariaților reclamantului nu pot fi înlăturate decât dacă starea de fapt și temeiul juridic avute în vedere la pronunțarea ei s-au schimbat. Adoptarea unui nou act normativ care reglementează un nou sistem de salarizare, este de natură să pună în discuție efectele sentinței civile nr.22/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr_ numai în situația în care prin art.50 din Legea-cadru nr. 330/2009 s-ar fi exclus sporul de dispozitiv.
Este de asemenea neavenită apărarea pe care pârâta o invocă la punctul 8 din întâmpinare întrucât reclamantul a făcut plata îndemnizației de dispozitiv în continuare, ulterior intrării în vigoare a legii salarizării, nu cu titlu de izvor de drept, ci respectând autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile, ca efect al acestei hotărâri, conduită obligatorie și în dreptul intern din perspectiva jurisprudenței constante a Curții europene drepturilor omului care a statuat că executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile trebuie considerată ca făcând parte dintr- un proces în sensul art.6 din CEDO și că statele au obligația de a pune în executare o hotărâre irevocabilă.
Părțile nu au invocat iar din probele care s-au administrat nu a rezultat că îndemnizația de dispozitiv s-ar fi prevăzut în contractul colectiv de muncă pe care reclamantul l-a încheiat cu salariații săi ulterior intrării în vigoare a noilor reglementări privind salarizarea unitară.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că prin acordarea sporului de dispozitiv suma sporurilor acordate de către reclamant salariaților, cumulat pe total, depășește procentul de 30% din suma salariilor de bază, impus prin art.23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art.3 din Nota la Anexa III/3.
Instanța a mai constatat, pe de altă parte, ca lipsită de relevanță apărarea reclamantului întemeiată pe aceea că forul administrativ competent de verificare a încadrării personalului anume Agenția Județeană pentru Prestații Sociale M. din cadrul M. ui Muncii, Familiei și Prestații Sociale a comunicat prin adresa nr. 2829/_ că s-au respectat dispozițiile Legii 330/2009 urmare verificării situației privind modul de reîncadrare a personalului pe baza statului de personal pe luna ianuarie 2010 nu s-au constatat nereguli. Această atribuție,exercitată în temeiul art.10 din Legea-cadru nr. 330/2009 și art.8 din Legea nr.284/2010, se restrânge la monitorizarea și controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar, fără a exclude exercitarea atribuțiilor conferite Curții de C. care potrivit Legii nr.94/1992 realizează controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public iar neregularitățile constatate se regăsesc în Decizia emisă potrivit art.26-29 din Legea nr. 94/1992 și art.173-239 din Hotărârea Nr. 130 /2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice
Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Aceeași este concluzia și cu privire la emis sub nr. 491787/_ de către Agenția Națională a Funcționarilor P. i (filele 10-11 din dosarul Curții de Apel C. nr._ ).
Reclamantul s-a mai prevalat în mod neîntemeiat de aceea că pentru anii 2007-2009 pârâta Curtea de Conturi a României a acordat descărcarea de gestiune unității administrativ teritoriale fără să observe dispozițiile cuprinse în art.34 din Legea nr. 94/1992 în conformitate cu care
"certificarea contului verificat nu constituie temei pentru exonerarea de răspundere juridică";.
Pentru toate aceste considerente instanța a admis cererea și în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 a anulat încheierea nr. VI.10/_ a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. și în parte decizia nr. 43/_ a Camerei de C. M. din cadrul Curții de C. a R. cu privire la măsura dispusă la punctul 1 privind plata îndemnizației de dispozitiv. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Curtea de Conturi a României solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive promovate de reclamantă și pe cale de consecință, mentinerea ca temeinice și legale a actelor administrative emise de pârâta-recurentă, Încheierea nr. VI.10/_ și Decizia nr. 43/10._ .
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că
soluția primei instanțe reflectă o aplicare și interpretare eronată a legii la starea de fapt reieșită din probele dosarului, așa încât fiind incident cazul de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 punct 9 Cod procedură civilă, în conformitate cu art.312 alin.3 Cod procedură civilă, solicită admiterea ca fondat a recursului formulat și pe cale de consecință modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii actiunii formulate.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art.3041 și art 312 alin 3 Cod procedură civilă, cât și pe celelalte acte normative la care am făcut referire în cuprinsul prezentului recurs.
M. S. -M., prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită în temeiul art. 312 cod proc. civ. respingerea recursului ca nefondat .
â
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele :
În perioada 29 august 2011 - 21 octombrie 2011 la U.A.T.M. S. -M. din județul M. s-a desfășurat misiunea de audit financiar asupra conturilor de executie bugetară pentru anul 201 () de către reprezentanții Curții de C. - C. de C. M., cu prilejul căreia s-au constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, în administrarea patrimoniului acestei unități administrativ - teritoriale, constând în acordarea sporului de dispozitiv angajaților acesteia atât funcționari publici, cât și personal contractual, ce au fost consemnate detaliat în procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. 15.159/21 octombrie 2011 la entitatea verificată.
Pentru valorificarea procesului verbal, C. de C. M. a emis Decizia nr.43/10 noiembrie 2011, prin care a stabilit un număr de șase măsuri de remediere a deficiențelor, dintre care reclamanta a atacat numai măsura dispusă la punctul 1 din această decizie.
Entitatea auditată s-a adresat cu o contestație Curții de C. - C. de C. M. . Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de C. a
R. a respins contestația formulată de reclamantă, prin Încheierea nr.
0/30 ianuarie 2012. Ulterior, entitatea auditată s-a adresat instanței cu acțiune introductivă, care formează obiectul prezentului dosar, prin care solicită anularea parțială a Deciziei nr. 43/1O noiembrie 2011, respectiv măsura dispusă la punctul nr. 1 din decizie.
Indemnizația de dispozitiv nu ar mai fi trebuit fi acordată angajaților proprii ai reclamantei, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și a O.U.O. nr. 1., astfel că este netemeinică și nelegală anularea punctului 1 al Deciziei nr. 43/10.11.211 a Curții de C. - C. de C. M.
.
În mod nelegal instanța de fond a reținut că plățile privind îndemnizația de dispozitiv au fost efectuate legal, în baza unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă, respectiv Sentința civilă nr.22/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .
Totodată, instanța de fond în mod greșit a înlăurat din cauză efectele Deciziei nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual, care își desfășoară activitatea în cadrul M. ui Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer dau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.
Prima instanță a apreciat că nu ar avea relevanță în soluționarea prezentei cauze Decizia nr. 37/2009, "fiind cunoscut că deciziile de recurs în interesul legii sunt obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă, doar pentru viitor, nefiind de natură să afecteze legalitate a unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior. "
Personalul entității verificate a beneficiat de indemnizatia de dispozitiv în cotă de 25%, inclus în salariul de bază, ce a condus la efectuarea în mod nelegal de plăți din fondurile publice, începând cu anul 2010.
Instanța de fond a reținut că în temeiul unei hotărâri judecătorești, rămase definitive și executarii, "sentința civilă nr. 22/0_ pronunțată de Tribunalul Maramureș in dosar nr._, au fost obligați la alocarea, calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv, lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, retroactiv începând cu luna noiembrie anului 2004 inclusiv și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiva contractului de muncă, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuări plății, au fost obligați pârâții să ordone serviciului competent consemnarea în carnetele de muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual a "indemnizației de dispozitiv" retroactiv, începând cu luna noiembrie a anului 2004 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiva contractului
de muncă" reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25% din salariul de bază, potrivit Ordinului M. ui Administrației și Internelor nr. 436/_, începând cu_, actualizate cu rata inflației la data plății".
Efectele hotărârii judecătorești declarative de drepturi sunt limitate în timp până la o eventuală modificare a dispozițiilor legale în temeiul și în aplicarea cărora a fost pronunțată.
Efectele sentintei civile prin care pârâtula fost obligat să achite îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază pentru proprii angajați, se produc doar pentru perioada în care legislatia aferentă salarizării personalului bugetar nu se modifică.
A admite că o hotărâre judecătorească poate produce efecte și după abrogarea actelor normative în temeiul și în aplicarea cărora a fost dată, ar echivala cu stabilirea de către instanță prin hotărâri judecătorești a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, ceea ce reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Începând cu anul 2010, salarizarea personalului din instituțiile publice s-a efectuat în baza Legii-cadru nr. 330/2009, lege ce instituie un nou sistem de salarizare, cu norme juridice noi, astfel încât toate actele juridice emise anterior, care nu-și mai regăsesc temei în noua legislație, nu se mai aplică, și în consecință nici acordarea sporului de dispozitiv începând cu anul 2010 nu mai are temei legal.
Or, chiar și în ipoteza în care hotărârea judecătorească, de care se prevalează partea a stabilit obligația angajatorului de a acorda indemnizația de dispozitiv, și pentru viitor, efectele acesteia sunt limitate în timp până la o eventuală modificare legală ori convențională a raporturilor de muncă/de serviciu. O atare modificare legală a avut loc prin intrarea în vigoare a Legii- cadru nr. 330/2009, care oferă criterii diferite de calcul al salariilor față de momentul pronunțării respectivei hotărâri judecătorești.
Astfel, legiuitorul a uzat de facultatea ce i-a fost recunoscută prin art.
157 alin. (2) din Codul Muncii, potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetele locale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, hotărârea judecătorească prin care s-a acordat indemnizația de dispozitiv nu poate produce efecte pentru viitor, și după anul 2010. Pentru viitor, în contextul în care a operat o modificare legală a raporturilor de muncă/de serviciu, pe care instanța judecătorească nu a avut-o în vedere la data pronunțării, hotărârea nu poate fi invocată cu succes .
Ca urmare, dispozițiile art.3 lit. c din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabilesc că sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiul luării în considerare a sporuri lor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, trebuie coroborate cu dispozițiile art.lalin (2) din Legea nr. 330/2009, care prevăd că începând cu data intrării în vigoare, (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
În acest sens Legea nr.330/2009, în capitolul distinct referitor la modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare legii, anul 2010, respectiv cap.lV, art.30 alin. (1), precizează că, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de
bază, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Ca atare, în salariile de bază stabilite în temeiul Legii nr.330/2009, se introduc doar sporurile care până la publicarea acestei legi, au fost stabilite și acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului sau sunt prevăzute în notele din anexele la prezenta lege.
Din aceste reglementări legale reiese expres voința legiuitorului de a avea în vedere la reîncadrarea pe temeiul noii legi unice a salarizării doar a sporurilor acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului (alin.1) precum și sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate expres prevăzute în cap.III și în anexele la lege, însă printre acestea pentru personalul din administrația public locală nu sunt prevăzute sporurile solicitate prin actiunea de față.
În considerarea dispozițiilor legale invocate anterior, rezultă cu puterea evidenței că indemnizația de dispozitiv a fost acordată, în speță, până la data de_ doar în baza sentinței civile nr, 22/_, ulterior neregăsindu-se printre sporurile prevăzute în actele normative aplicabile salarizării personalului din autoritățile publice locale începând cu anul 2010.
Prin actele de control emise de C. de C., atacate de reclamantă, nu s-a făcut altceva decât să se aplice întocmai prevederile Legii cadru m.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale cu referire la sporurile ce se cuvin personalului contractual/funcționari publici, începând cu data de_ .
Indemnizația de dispozitiv este un drept salarial reglementat prin lege, numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru personalul din primării și servicii publice din subordinea acestora, reglementat prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională.
Prin adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009, în ianuarie 2010, nu s-a prevăzut acordarea indemnizației de dispozitiv pentru angajații din administrația publică locală, personal contractual sau funcționari publici.
Dispozitiile acestei legi sunt clare în sensul că vor beneficia de act spor doar funcționarii publici carea au beneficiat anterior, în temeiul legii de acest spor, respectiv personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, or nu este cazul reclamanților din moment ce anterior nu aveau acest drept legal.
Potrivit art. 30 din Legea 330/2009 - forma în vigoare la data emiterii dispozițiilor atacate: "alin (2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute in cap. III și in anexele la prezenta lege.
În anul 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de incadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase in afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației
lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, in indemnizatiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. "
De asemenea, deși art. 30 alin.6 al legii prevede că nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări, aceste dispoziții se interpretează în coroborare cu principiile generale enuntate în cuprinsul art.3 printre care și suprematia legii în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forta legii.
În ceea ce priveste functionarii publici, prima instanță reține, conform notei de la anexa III/3 din Legea nr. 330/2009, la care fac trimitere dispozițiile art. 22 din legea menționată, ca aceștia sunt îndreptățiți să primească indemnizația de dispozitiv" în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate. sporul de dispozitiv";.Aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul în care sporul de dispozitiv va fi acordat în continuare doar categoriilor de personal pentru care anterior adoptării Legii nr. 330/2009, legea veche prevedea acest spor
.aceeași concluzie se impune și în cazul personalului contractual pentru care noua lege de salarizare nu mai prevedea indemnizația de dispozitiv .Prin Decizia nr. 37/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul nr. 23/2009 Î. Curte interpretând dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, a reținut că, "în afară de militarii și salariații civili din M. Internelor și Reformei Administrative și din
instituțiile publice aflate în subordinea ministerului, indemnizația de " dispozitiv prevăzută de art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și următoarelor categorii de personal: - personalului civil al serviciilor comunitare de evidentă a persoanelor care sunt organizate și funcționează în subordinea consiliilor locale, în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art. 241 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 84/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că este încadrat la M. Administratiei și Internelor și este detașat la aceste servicii comunitare, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite;
- personalului civil al serviciilor comunitare pentru eliberarea și evidenta pașapoartelor simple și al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor organizate în cadrul prefecturilor județene și al Prefecturii M. ui B. în temeiul dispozițiilor cu caracter special ale art. 151 și 152 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea faptului că își păstrează toate drepturile dobândite anterior transferului din structura M. ui Administrației și Internelor la aceste servicii comunitare ".
ÎCCJ a statuat că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv toți funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților administrației publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate. Dacă legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală, ar fi prevăzut în mod expres o atare posibilitate".
Cum ÎCCJ face aprecieri cu privire la caracterul corect, ori dimpotrivă, incorect, al interpretării legii de către instanțele care au pronunțat hotărâri în materia sporului de dispozitiv, fără a afecta soluțiile deja pronunțate, apreciem că în litigiile aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față, dezlegarea problemei de drept de către ÎCCJ este obligatorie, concluzia contrară ducând la perpetuarea unei soluții în privința căreia ÎCCJ a reținut deja că se bazează pe o interpretare greșită.
Interpretarea dată de ÎCCJ este așadar obligatorie cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei vizează drepturi pretinse pe o perioadă ulterioară pronunțării deciziei ÎCCJ, fără ca în acest mod să fie încălcat principiul autorității de lucru judecat de care beneficiază sentința civilă nr.22/0_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, întrucât hotărârea menționată și-a produs efectele doar până la apariția legii unice de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009, care a prevăzut, așa cum s-a analizat deja, menținerea sporului de dispozitiv doar la personalul care a beneficiat în baza legii de el (iar nu în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate înainte de interpretarea legii de către ÎCCJ).
Așa fiind, în baza prevederilor art.312 C.proc.civ instanța va admite recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr. 4548/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M.
, pe care o va modifica în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței civile nr. 4548/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul respingerii acțiunii.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||
G. | A. N. S. | AL H. M. | B. A. B. |
red.S.al H./A.C.
2 ex. -_ . jud.fond.H. M.
