Decizia civilă nr. 8902/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8902/2013

Ședința publică din data de 23 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. - A. M. JUDECĂTORI: S. - L. R.

V. G.

G.: M. V. -G.

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentul- reclamant M.

M. și recurentul-intervenient S. D. A. B. M. - M. împotriva sentinței civile nr.2584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., în contradictoriu cu intimata- pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant M. B. M., avocat N. Țâgârlaș C. din Baroul Maramureș, reprezentantul recurentului-intervenient S. din A. B.
M. - M., avocat A. ca Ș. din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar și reprezentantul Curții de C. a R., consilier juridic M. Carolina O. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul declarat de recurentul- reclamant M. B. M. este legal timbrat și recursul declarat de recurentul-intervenient S. din A. B.
M. - M. este scutit de la plata taxei de timbru.
Recurentul- reclamant M. B. M. a solicitat judecarea cauzei în
lipsă.
Intimata- pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare.
, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la

art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursurile care sunt formulat în termen, motivate și comunicate.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, C. în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

R. ul recurentului- reclamant M. B. M., avocat N. Țâgârlaș C. susține pe larg motivele expuse în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive și a cererii de

intervenție accesorie formulată de S. din A. B. M. . Fără cheltuieli de judecată.

Recurentului-intervenient S. din A. B. M. - M., avocat A. ca Ș. dezvoltă pe larg considerentele expuse în cererea de recurs și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive promovate de M.

B. M. și a cererii de intervenție în interesul acestuia. Fără cheltuieli de judecată.

R. ul Curții de C. a R., consilier juridic M. Carolina O. solicită respingerea ca nefondate a recursurilor și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, conform motivelor expuse în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2584 din 17 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a T. ui M., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. B. M., reprezentat legal prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României cu sediul în B. str. Lev T. nr. 22 - 24, sector 1.

S-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenientul S. din A. B. M. cu sediul pe str. G. Ș. nr. 37, în calitate de reprezentant al angajaților din cadrul Primăriei

municipiului B.	M.	și a serviciilor publice din subordinea C.
municipiului B.	M. .

Local al

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 257 din_, C. de Apel C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. B.

M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea T. ui M. .

În considerentele hotărârii s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la_, reclamantul M. B. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 21 din_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr. VI/41590/_

, precum și a măsurilor dispuse la pct. II.2, II.3 și II.4 din Decizia nr. 42/_ emisă de Camera de C. M. .

Instanța a reținut că raportat la dispozițiile art. 2 alin. 2 lit. c din Legea 554/2004, precum și la obiectul litigiului, actul administrativ care dă naștere raporturilor juridice dintre părți și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia nr. 42/_ emisă de Camera de C. a județului M., autoritate publică de nivel local, în urma misiunii de audit financiar a conturilor de execuție bugetară pe anul 2010 efectuată la M. B. M. .

Aceeași soluție se impune chiar dacă reclamantul a formulat contestație pe cale ierarhică la Curtea de Conturi a României, întrucât actul vătămător care a produs efecte juridice și care este supus obligației de executare este decizia emisă de camera de conturi județeană, iar nu rezolvarea dată contestației în procedura prealabilă și cum actul vătămător contestat în speță nu are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și/sau accesorii ale acestora și este o decizie a Camerei de C. a județului M., potrivit art. 10 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului și nu curții de apel, astfel că, în temeiul art. 158 alin. 1 Cod pr. civilă, excepția invocată a fost admisă și competența a fost declinată în favoarea

T. ui M. .

Pe rolul T. ui M. dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că decizia nr. 42 in 14.XI.2011 este netemeinică sub aspectul măsurii dispuse la punctul 11.2 din Decizia nr. 42/14.XI.2011, referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin achitarea unor taxe nedatorate către Inspectoratul de Stat în

Construcții M., înregistrarea în evidența contabilă a acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale, scutirea fiind aplicabilă numai în situația în care are loc dezvoltarea de drumuri de interes local în cadrul unor proiecte și investiții cuprinse în programul autorităților administrației publice locale.

Reclamantul a susținut că argumentele sale nu au fost avute în vedere de comisie care a făcut o gravă confuzie între noțiunile dezvoltare și modernizare, reabilitate, reparații.

Susținând că lucrările executate au vizat reabilitarea, repararea, modernizarea și întreținerea drumurilor finanțate din bugetul local cărora le sunt aplicabile prevederile art. 40 din Legea nr. 10/1995 coroborate cu art. 2 care stabilesc fără echivoc că prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor de orice categorie și instalațiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate sau destinație denumite în continuare construcții, precum și lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare și de reparații ale acestora, ca atare nu sunt incluse dispozițiile art. 3 pct. 10 din Legea nr. 198/2004 cum a reținut Comisia, suma de 96.857 lei fiind virată corect în conturile Inspectoratului de Stat în Construcții B. M. .

Totodată, Comisia invocă prevederile art. 14 alin. 3 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, care prevăd că, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Baza legală prin care s-a virat această sumă în contul Inspectoratului de Stat în Construcții o reprezintă Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat bugetul și dispozițiile din Legea 10/1995 și cele din Legea 50/1991 actualizate.

Cu privire la măsura dispusă la punctul II.3 din Decizia nr. 42/14.XI.2011, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât motivele invocate de către contestator au fost clar expuse și argumentate și pe baza celor invocate s-ar fi impus înlăturarea măsurii dispuse întrucât era netemeinică.

Cu privire la termenul de contestare și recuperare a sumelor acordate personalului primăriei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, în perioada noiembrie 2007 - august 2008, consideră că s-a prescris, termenul de prescripție aplicabil fiind de 3 ani.

Cu privire la acest aspect, comisia de soluționare a contestației a constatat că, prin emiterea Deciziei nr. 57/2010 a fost întrerupt termenul de prescripție recuperării sumelor invocate de contestator.

Se invocă lipsa de formalism a acestei prevederi din cuprinsul încheierii atacate, întrucât nu s-a indicat temeiul de drept, respectiv care este dispoziția legală care stă la baza acestei susțineri.

Apreciază că, Decizia 57/2010 invocată de intimată nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripției. Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă la art.16 menționează clar care sunt cazurile în care cursul prescripției este întrerupt. Apreciază că în speță nu este operabilă instituția întreruperii prescripției.

S-a apreciat că personalul din cadrul primăriei era îndreptățit să beneficieze de sporul pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, întrucât acesta a fost stabilit prin Hotărârea C. Local a municipiului B. M. nr. 441/2005, emisă în temeiul prevederilor art. 8 lit. a din H.G. nr. 281/1993.

Aceste drepturi s-au acordat în anul 2008 potrivit dispozițiilor înscrise în ACM nr. 7330/_, iar pentru anul 2009 prin Actul adițional nr. 3/_ și respectiv Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 9497/_ înregistrat la

D.M.P.S. M. sub nr. 45099/_ .

Reclamantul a susținut că persoanele care își desfășoară activitatea în condiții periculoase și vătămătoare și locurile de muncă în care aceștia își desfășoară activitatea au făcut obiectul expertizării specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate P. ă și Inspectoratul Teritorial de Muncă M., eliberându-se Buletinul de Determinare nr. 63/_ . Locurile de muncă, persoanele beneficiare precum și nivelul sporului, corespunzător timpului efectiv lucrat a fost stabilit prin dispoziția primarului, așa cum se stipulează la art. 1 din Hotărârea C. Local a M. B. M. nr. 441/2005. Precizează faptul că nu a fost anulat ACM nr. 7330/_, Actul Adițional nr. 3/_, ACM/CCM nr. 9497/2009.

Cu privire la măsura dispusă la punctul II.4, aceasta este netemeinică raportat la practica judiciară consacrată în materie, precum și principiul conform căruia actele administrative și hotărârile judecătorești produc efecte numai pe viitor.

Exprimându-și poziția procesuală, pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru Camera de C. M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant întrucât actele administrative atacate sunt temeinice și legale date fiind neregulile constatate cu prilejul efectuării auditului financiar, nereguli consemnate în procesul verbal de constatare înregistrat sub nr. 773 din 21.X.2011 la Camera de

C. M. iar la entitatea verificată sub nr. 25.119 din_, pentru valorificarea căreia s-a emis decizia nr. 42 din_ .

Pârâta a susținut că apărările reclamantului sunt nefondate având în vedere că dispozițiile pct.10 al art. 3 din Legea nr. 184/2008 se referă la proiectele din programele privind dezvoltarea de drumuri de interes local ale autorităților locale, și nu la lucrări de dezvoltare drumuri, perioada pentru care au fost estimate plățile nedatorate fiind noiembrie 2008 - decembrie 2010, perioadă pentru care sunt aplicabile normele Legii nr. 184/2008.

De asemenea, în acțiunea introductivă reclamanta a făcut referire la punctele de vedere exprimate de I.S.C. M., la solicitarea Direcției Servicii și Achiziții P. din cadrul Primăriei M. B. M., referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 3 punctul 10 din Legea nr. 198/2004 pentru lucrările de modernizare, reabilitare și reparații drumuri de interes local, care sunt finanțate din bugetul local al M. B. M. și de Inspectoratul de Stat în Construcții - Cabinet Secretar General la solicitarea I.S.C. M. .

Inspectoratul de Stat în Construcții M. prin răspunsul dat opinează că lucrările de modernizare, reabilitare și reparații capitale de drumuri (străzi) ale M.

B. M. nu sunt lucrări de dezvoltare, adică străzi sau drumuri pe trasee noi și în aceste condiții investitorul are obligația legală de plată a cotelor către I.S.C. prevăzute în Legea nr. 50/1995.

Valoarea estimativă a erorii/abatere constatate este de 96.857 lei, iar conform evidenței contabile, în această perioadă s-au plătit taxe aferente lucrărilor de modernizare a drumurilor de interes local în sumă de 96.857 lei (96.447 lei taxa 0,7% + 410 lei taxa de 0,1%).

Referitor la măsurile dispuse la punctele II.3 și II.4 din Decizia nr. 57/2010 privind sumele de bani acordate cu titlu de "spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției"; precum și "efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției";, acestea au fost acordate în afara cadrului legal și la nivelul anului 2009 și au fost în sumă de 96.160 lei, la care se adaugă contribuțiile sociale în valoare de 25.397 lei.

Acest spor pentru condiții vătămătoare a fost acordat în baza Acordului/Contractului colectiv de muncă nr. 733/2007, Actului adițional nr.

2/_, Acordului/Contractului colectiv de muncă nr. 9497/2009 și Hotărârea C. Local nr. 441/2005.

Se arată că, în exercițiul financiar 2010, în baza contractului colectiv de muncă nr. 7354 din_ și a actului adițional nr. 1 semnate de P. M.

B. M., Serviciul P. Ambient Urban, Serviciul P. Asistență Socială, Serviciul

P. Administrarea Patrimoniului Local și Utilități au fost acordate în lunile mai și iunie 2010 personalului contractual și funcționarilor publici, drepturi speciale pentru menținerea sănătății, securitatea muncii și asigurarea protecției în sume brute de 500 lei lunar pe persoană, iar începând cu luna iulie 2010, plățile reprezentând aceste drepturi au fost sistate de ordonatorul principal de credite, prin hotărâri judecătorești formulate pentru aceste drepturi, respingându-se cererile reclamanților.

M. B. M., ca autoritate a administrației publice locale, are atât competența aprobării bugetului, precum și "obligația de a gestiona resursele proprii, în acord cu atribuțiile ce îi revin, potrivit dispozițiilor Legii administrației publice locale, acestea fiind proporționale cu competențele și responsabilitățile prevăzute de lege";.

Potrivit principului obligativității respectării legilor prevăzut la art. 51 din Constituție, dispozițiile art. 119 din Legea fundamentală prevăd ca "autonomia locală se exercită conform legilor statului.";

De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată în România, "Principiul autonomiei locale trebuie să fie recunoscut în legislația internă și, pe cât posibil, în Constituție"; (art. 2), iar "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice"; (art. 3 pct. 1). În considerarea acestui drept, art. 4 pct. 2 prevede că "Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități";.

Or, în cazul de față, autoritățile publice locale, ca și celelalte autorități și instituții publice, nu au, potrivit legii, competența de a acorda alte sporuri decât cele prevăzute în legile speciale de salarizare ale personalului bugetar

La art. 41 al. 2 din Constituție, se menționează că dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii, iar al. 5 al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.

Sporul de 15% pentru condiții nocive sau periculoase a fost acordat începând cu luna octombrie 2005, în baza H.C.L. 441/2005 (anexa nr. 4.3.4) și a prevederilor art. 8 alin. 1 lit. a din HGR 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare. Persoanele care își desfășoară activitatea în condiții periculoase și vătămătoare și locurile de muncă în care acestea își desfășoară activitatea au făcut obiectul expertizării specialiștilor din D.S.P. și

I.T.M. M., fiind eliberat Buletinul de Determinare nr. 63/_ (anexa4.3.5). Categoriile de personal expertizate au fost personalul care își desfășoară activitatea conform programului de lucru la calculator, personalul care deservește centrala telefonică și respectiv personalul care își desfășoară activitatea la arhiva instituției.

Locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au făcut obiectul expertizării și pentru care s-a emis buletinul de expertiză cu numărul 63/2005 nu sunt prevăzute în anexele 1 - 5 din Regulamentul de acordare a sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 8, lit. a din H.G.

nr. 281/1993, elaborat de Ministerul Sănătății și de M. Muncii și Protecției Sociale și înregistrat sub nr._ .

Având în vedere faptul că acordarea nelegală a acestui spor a făcut obiectul Procesului Verbal de constatare înregistrat sub nr. 970/_ la Camera de C.

M., perioada luată în calcul în prezenta misiune de audit și pentru care s-a făcut estimarea sumelor acordate nelegal este noiembrie 2007 - decembrie 2009, din sumele totale estimate fiind scăzute cele constatate prin procesul verbal mai sus amintit (anexa nr. 4.3.7.)

În interesul reclamantului a formulat cerere de intervenție S. din A.

B. M. M. în calitate de reprezentant al angajaților din cadrul Primăriei municipiului B. M. arătând că înțelege să susțină demersul inițiat de reclamant vizând anularea încheierii nr. 21 din_ pronunțate cu privire la contestație.

Intervenientul a susținut că își justifică interesul conform art. 28 din Legea nr. 61/2011 prin aceea că urmare măsurilor dispuse de C. de C. s-au emis decizii de imputare nominale angajaților din cadrul Primăriei municipiului B. M.

Cu privire la măsura dispusă prin punctul II.3 din Decizia nr.42/201, s-a impus precizarea faptului că termenul de prescripție extinctivă vizând recuperarea sumelor acordate personalului primăriei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, în perioada noiembrie 2007 - 27 august 2008, este cel de 3 ani de zile prevăzut în Decretul 167/1958 și care era împlinit la data emiterii Deciziei nr. 42/_ .

Cu privire la acest aspect, comisia de soluționare a contestației a constatat că, prin emiterea Deciziei nr. 57/2010, a fost întrerupt termenul de prescripție în vederea recuperării sumelor invocate de contestator.

Se invocă lipsa de formalism a acestei prevederi din cuprinsul Încheierii atacate, întrucât nu s-a invocat temeiul de drept, respectiv care este dispoziția legală care stă la baza acestei susțineri.

S-a apreciat că decizia nr.57/2010 invocată de intimată nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripției, neîncadrându-se în situațiile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958 care menționează explicit care sunt cazurile în care cursul prescripției este întrerupt.

Referitor la măsura dispusă la punctul II.4 din aceeași decizie, drepturile salariale speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurării protecției acordate personalului contractual și funcționarilor publici au fost acordate în baza acordului și contractului colectiv de muncă.

În probațiune s-au depus actele administrativ - fiscale atacate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.

Examinând acțiunea prin prisma susținerilor reclamantului, a apărărilor formulate de pârâtă, din coroborarea probelor de la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 42 din 14.XI.2011 emisă de Camera de C. M., s-au dispus mai multe măsuri, reclamantul contestându-le pe cele cuprinse la punctele II.2, II.3 și II.4, respectiv stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin achitarea unor taxe nedatorate Inspectoratului de Stat în Construcții, efectuarea de plăți nelegale în perioada noiembrie 2007 - decembrie 2009, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare și sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției acordat necuvenit personalului instituției, înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale, cu termen de realizare_ .

Astfel, în perioada 2008 - 2010 reclamantul a achitat Inspectoratului de Stat în Construcții B. M. suma de 96.857 lei reprezentând taxe de 0,7 % și 0,1% din valoarea lucrărilor de investiții privind reabilitarea, amenajarea și modernizarea drumurilor de interes local.

Reclamantul a susținut că scutirea de taxele datorate Inspectoratului în Construcții nu privește reabilitarea, repararea, modernizarea și întreținerea drumurilor care au fost finanțate din bugetul local al M. B. M. care au

fost finanțate din bugetul local al M. B. M. făcând trimitere la prevederile art. 29 și 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcții, raportat la art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind autorizarea lucrărilor în construcții, raportat la art. 40 din Legea nr. 10/1995, cu trimitere la art. 2 din această lege, conform cărora prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor de orice categorie și instalațiilor aferente, precum și lucrărilor de modernizare, transformare, consolidare și de reparații ale acestora.

Norma juridică invocată de reclamant este exactă doar că potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 10 din Legea nr. 184/2008, pentru modificarea Legii 198/2004 în vigoare la data efectuării plății, proiectele cuprinse în programul autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes local sunt scutite de plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcții menționate de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții cu modificările ulterioare și în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare.

Conform art. 2 al. 2, în înțelesul prezentei legi, prin lucrările de construcție de drumuri se înțelege lucrări de construcție, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes național, județean și local, situație în care scutirea de plata cotelor de 0,1%, respectiv 0,7% către ISC include toate tipurile de lucrări presupuse pentru realizarea obiectivelor de investiții în domeniul lucrărilor de drumuri de interes local finanțate conform Legii nr. 273/2006.

Având în vedere că sporul pentru condiții vătămătoare și drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurării protecției în sumă de

96.160 lei au fost acordate nelegal unei părți din personalul primăriei, funcționarii publici și personal contractual, sunt justificate măsurile dispuse de pârâtă la punctele II.2 și II.4 din Decizia nr. 57/2010.

Nu au putut fi primite susținerile reclamantului referitoare la plata acestor drepturi în baza contractului colectiv de muncă nr. 733/2007, actului adițional nr. 3/_, respectiv hotărârea adoptată de Consiliul local sub nr. 441/2005, atâta vreme cât aceste acte încalcă dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare cuprinse în art. 41 al. 2 raportat la art. 137 al. 1 din Constituție, cele ale art. 157 al. 2 din Codul muncii, precum și pe cele ale art. 31, art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, modificată și art. 8 lit. a din HG nr. 21/1993.

Ținând seama de data efectuării plăților și cea la care s-a constatat nelegalitatea acestora, este nefondată excepția prescripției invocată de reclamant. Raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, în cauză este lipsită de relevanță împrejurarea că prin art. 2 al. 1 din Legea nr. 84/2012 sunt exonerate de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în baza hotărârilor consiliilor locale și județene pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către curtea de conturi a unor prejudicii, prin urmare vor fi înlăturate susținerile reclamantului din notele de ședință depuse la

_ .

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a constatat că nu sunt motive de anulare a actelor fiscale atacate și acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, situație în care va fi respinsă în baza

art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ modificată.

În considerarea acelorași circumstanțe și ținând cont de prevederile art. 49 și art. 51 Cod pr. civilă, a fost respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de sindicatul din A. B. M., care justifică un interes și ca atare are calitate procesuală activă cu privire la măsurile vizând drepturile salariale ale membrilor săi, angajați ai Primăriei B. M. și ai serviciilor publice din subordinea C. Local al M. B. M. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs subscrisul M. B. -M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 coroborat cu art. 304 pct. 8 și 9, 304¹cod proc. civ., admiterea acțiunii introductive de instanță și admiterii cererii de intervenție accesorie; în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 cod proc. civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsa acesteia de la dezbateri; cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 2584/_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant și a respins cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenientul S. din A.

M. .
Recurentul, consideră sentința atacată ca fiind nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece contrar celor reținute de instanța de fond, din probele administrate în cauză și raportat la temeiurile de drept invocate, în speță se impunea admiterea acțiunii introductive de instanță, întrucât motivele invocate de reclamant au fost întemeiate, clar expuse și argumentate pe parcursul judecății cauzei.
Instanța de fond a analizat haotic și necorespunzător elementele care impun aplicarea regulilor de drept incidente, iar din modul cum a redactat hotărârea rezultă clar că instanța de fond nu a aplicat corect legea. Mai mult, nu a făcut o analiză judicioasă a problemelor de drept incidente în cauză, pronunțând astfel o soluție nelegală și netemeinică.
Instanța de fond care analizează cererea de chemare în judecată, este datoare să stabilească în mod obiectiv împrejurările de fapt necesare, să concludente și apte să furnizeze informații relevante, complete și suficiente, urmând ca în raport de starea de fapt reținută, să se pronunțe în mod corespunzător și concordant cu rezultatul cercetării judiciare efectuate. In cauză, nu s-a realizat acest lucru. Instanța de fond, atât pentru soluționarea pe fond a cauzei cât și în analizarea cererii de intervenție, nu a fost preocupată în a verifica și stabili corect situația de fapt și de drept.
1. Sub un prim aspect se critică soluția instanței de fond cu privire la constatarea că măsura dispusă la punctul II.2 din Decizia nr. 42/_ a Curții de C., de stabilire a întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin achitarea unor taxe nedatorate către Inspectoratul de Stat în Construcții M. este legală.
  Astfel că, instanța a apreciat în mod netemeinic că, reclamantul era scutit de la plata cotelor de 0,1% și 0,7% către Inspectoratul de Stat în Construcții întrucât conform art. 2 alin. 2 din Legea 10/1995 prin lucrările de construcție de drumuri, se înțelege lucrări de construcție, de reabilitare, de dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes național, situație în care scutirea de la plata cotelor include toate tipurile de lucrări presupuse pentru realizarea obiectivelor de investiții în domeniul lucrărilor de drumuri de interes local finanțate conform Legii nr. 273/2006.
  Recurentul susține că, ceastă argumentație este total greșită, întrucât, conform prevederilor art. 40 din Legea 10/1995, "investitorii sau proprietarii vor
  vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcții o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor si a lucrărilor prev.. la art. 2 și pentru care se emit în condițiile legii autorizații de construire".
  Articolul 2 din Legea 10/1995, stabilește fără echivoc faptul că, "prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor de orice categorie și instalațiilor aferente acestora-indiferent de forma de proprietate sau destinație - denumite în continuare construcții, precum și lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare și de reparații ale acestora."
  Astfel că, scutirea de taxele datorate către Inspectoratul de Stat în Construcții este aplicabilă numai în situația în care are loc dezvoltarea de drumuri de interes local în cadrul unor proiecte de investiții cuprinse în programul autorităților administrației publice locale, așa cum rezultă din prevederile art. 3 pct. 10 din Legea 184/2008 pentru modificarea Legii 198/2004. Proiectele cuprinse în programele autorităților administrației publice locale
  B. M. priveau reabilitarea, reparațiile, modernizarea, întreținerea de drumuri, care au fost finanțate din bugetul local al municipiului B. M. .
  Se mai arată că, art. 30 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism prevede: " cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor în construcții, se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoare lucrărilor autorizate, cu excepția celor prev. la art. 3 lit. b și a lăcașurilor de cult."
  Conform acestor prevederi legale anterior citate, coroborate cu adresa Inspectoratului de Stat în Construcții - Cabinet Secretar General nr. 10.012/_
  , care certifică faptul că " lucrările de modernizare, reabilitare și reparații capitale de drumuri (străzi) ale municipiului B. M., nu sunt lucrări de dezvoltare, respectiv străzi sau drumuri pe trasee noi " deci este foarte clar faptul că, nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de către instanța de fond și anume art. 3 pct. 10 din Legea 198/2004 și prin urmare, suma de 96.857 lei a fost corect virată în conturile Inspectoratului de Stat în Construcții B. M. . Baza legală prin care s-a virat această sumă în contul Inspectoratului de Stat în Construcții o reprezintă Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat bugetul și dispozițiile din Legea 10/1995 și cele din Legea 50/1991 actualizate.
  Pe de altă parte, nicăieri legiuitorul nu specifică în cuprinsul pct. 4 din Legea 184/2008 că pentru lucrări de reparații " reabilitare, reamenajare, modernizare", nu se datorează taxele prev. de Legea 50/1991 și Legea 10/1995. Termenul folosit de legiuitor este " dezvoltare", ceea ce înseamnă așa cum am arătat anterior extindere de drumuri noi, efectuare de drumuri noi.
2. Instanța de fond a apreciat că, sunt justificate măsurile dispuse la punctele II.2 și II. 4 din Decizia 57/2010, iar susținerile reclamantului referitoare la acordarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurării protecției în sumă de 96.160 lei în baza contractului colectiv de muncă nr. 733/2007, actul adițional nr. 3/0_, respectiv HCL 441/2005 nu pot fi primite, întrucât aceste acte încalcă dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare, cuprinse în aer. 41 alin. 2 raportat la art. 137 alin. 1 din Constituție, cele ale art. 157 alin. 2 din Codul Muncii...., iar ținând seama de data efectuării plăților și cea la care s-a constatat nelegalitatea lor, este nefondată și excepția prescripției.
  Se apreciază că, în mod netemeinic s-a respins excepția prescripției vizând recuperarea sumelor acordate personalului primăriei, întrucât termenul de contestare și recuperare a sumelor acordate personalului primăriei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, în perioada noiembrie 2007-27 august 2008, este de 3 ani. Decizia 57/2010, care se invocă că ar fi întrerupt cursul prescripției, nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripției. Decretul
  167/1958 privind prescripția extinctivă la art. 16 menționează clar care sunt cazurile în care cursul prescripției este întrerupt. Apreciem că în speță nu este operabilă instituția întreruperii prescripției.
  Se mai apreciază de asemenea că, personalul din cadrul primăriei era îndreptățit să beneficieze de sporul pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, întrucât acesta a fost stabilit prin Hotărârea C. Local a municipiului B. M. nr. 441/2005, emisă în temeiul prevederilor art. 8 lit. a din H.G. 281/1993. Aceste drepturi s-au acordat în anul 2008 potrivit dispozițiilor înscrise în ACM nr. 7330/0_, iar pentru anul 2009 prin Actul adițional nr.3/0_ și respectiv Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 9497/_ înregistrat la DMPS MM sub nr. 45099/0_ .
  Persoanele care își desfășoară activitatea în condiții periculoase și vătămătoare și locurile de muncă în care aceștia își desfășoară activitatea au făcut obiectul expertizării specialiștilor din cadrul Direcției de Sănătate P. ă și Inspectoratul Teritorial de Muncă M., eliberându-se Buletinul de Determinare nr. 63/_ . Locurile de muncă, persoanele beneficiare precum și nivelul sporului, corespunzător timpului efectiv lucrat a fost stabilit prin dispoziția primarului, așa cum se stipulează la art.1 din Hotărârea C. Local a municipiului B. M. nr. 441/2005. Precizăm faptul că, nu a fost anulat ACM nr. 7330/0_, Actul
  Cu privire la măsura dispusă la punctul II.4 din Decizia nr. 42/_, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, acordate personalului contractual și funcționarilor publici în baza acordului și contractului colectiv de muncă, apreciem ca fiind și această măsură neîntemeiată raportat la practica judiciară consacrată în materie precum și principiul conform căruia actele administrative și hotărârile judecătorești produc efecte numai pentru viitor.
3. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză este lipsită de relevanță împrejurarea că prin art. 2 din Legea 84/2012 sunt exonerate de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în baza hotărârilor consiliilor locale și județene pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie.
  Se mai învederează instanței de recurs faptul că, anterior pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată Legea 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, ale cărei prevederi le considerăm pe deplin aplicabile în speță, astfel că, tocmai raportat la aceste prevederi legale, măsurile dispuse la pct. II.3 și II.4 din Decizia 42/2011 nu se mai impun, și mai mult ca o consecință chiar a recunoașterii acestui fapt de către pârâta C. de C. prin Procesul verbal de constatare din_, se impune anularea acestor măsuri.
4. Instanța de fond a respins cererea de intervenție accesorie formulată de

S. din A. B. M., în considerarea acelorași circumstanțe care vizau respingerea acțiunii. Apreciem că, cererea de intervenție ca și acțiunea introductivă de instanță în mod nelegal a fost respinsă de către instanța de fond,

întrucât susținerile intervenientei au fost întemeiate pe prevederi legale aplicabile speței și clar expuse în cuprinsul cererii de intervenție.

Subscrisul S. D. A. B. M. -M.

a declarat recurs în contradictoriu cu M. B. -M. - reprezentat prin Primar și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță promovate de

M. B. M. reprezentat prin Primar și a cererii de intervenție în interesul acestuia formulate de subscrisul; cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin sentința recurată Tribunalul Maramureș a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul său formulată de subscrisul. Instanța de fond nu a procedat la analiza motivelor invocate în cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție accesorie, pronunțând o hotărâre nelegală. Nu este motivată sentința pentru a putea cunoaște argumentele în baza cărora cererea a fost respinsă.

S-a arătat, cu privire la măsura dispusă prin punctul II.3 din Decizia nr.42/2011, că termenul de prescripție extinctivă vizând recuperarea sumelor acordate personalului primăriei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, în perioada noiembrie 2007-27 august 2008, este cel de 3 ani de zile prevăzut în Decretul 167/1958 și era împlinit la data emiterii Deciziei nr.42/_ . Cu privire la acest aspect, comisia de soluționare a contestației a constatat că, prin emiterea Deciziei nr. 57/2010, a fost întrerupt termenul de prescripție în vederea recuperării sumelor invocate de contestator. Invocăm lipsa de formalism a acestei prevederi din cuprinsul încheierii atacate, întrucât nu s-a invocat temeiul de drept, respectiv care este dispoziția legală care stă la baza acestei susțineri. Apreciem că Decizia 57/2010 invocată de intimată nu are caracterul unui act ce întrerupe cursul prescripție, neîncadrându-se în situațiile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958 care menționează explicit care sunt cazurile în care cursul prescripției este întrerupt. Instanța de fond, în vederea respingerii excepției prescripției extinctive, arată doar că raportat la data efectuării plăților și data la care s-a constatat nelegalitatea lor termenul de prescripție nu era împlinit, fără a indica prin ce anume a fost întrerupt termenul prescripției extinctive.

D. tr-o altă perspectivă, s-a arătat că apreciază ca fiind neîntemeiată măsura dispusă întrucât acordarea sporului pentru condiții vătămătoare angajaților din cadrul Primăriei M. B. M. și serviciilor din subordinea C. Local al M. B. M. s-a făcut cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv a dispozițiilor H.G. nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din cadrul unităților bugetare.

Se mai arată că, acest act normativ prevedea la momentul 2007-2008 (abrogat fiind începând cu 1 ianuarie 2010 prin Legea nr.330/2009) posibilitatea acordării sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, condiționat de existența unor noxe poluante.

Existența acestora a fost stabilită prin expertizarea și evaluarea riscurilor locurilor de muncă de către organele competente, respectiv Direcția de Sănătate

P. ă M., Inspectoratul Teritorial de Muncă M., medicul de medicina muncii și responsabilul cu protecția muncii, aceste aspecte fiind cuprinse în Buletinul de determinare nr. 63/_ și Raportul de evaluare a riscurilor privind securitatea și sănătatea angajaților. In consecință, prin HCL nr.441/2005 Consiliul Local al M. B. M. a aprobat ca personalul care lucrează în aceste condiții să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază.

Astfel, prin acea hotărâre de Consiliu local se prevede ca locurile de muncă, persoanele și nivelul sporului să se stabilească prin dispoziție a primarului. Inițial aceste aspecte au fost cuprinse în Dispoziția nr.4136/2005, iar ulterior, pentru noii angajați, prin însăși dispoziția de încadrare în muncă. în plus, acest spor a fost acordat pentru anul 2008 prin Acordul colectiv de muncă la nivelul Primăriei municipiului B. M. nr.7330/0_, care constituie legea părților și este obligatoriu de aplicat, cât și de Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Referitor la măsura dispusă la punctul II.4 din Decizia nr. 42/_, respectiv stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății,

securității muncii și asigurarea protecției, acordate personalului contractual și funcționarilor publici în baza acordului și contractului colectiv de muncă, instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în cauză este lipsită de relevanță împrejurarea că prin art. 2 din Legea 84/2012 sunt exonerate de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în baza hotărârilor consiliilor locale și județene pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie.

Se învederează instanței de recurs faptul că, anterior pronunțării hotărârii recurate, a fost adoptată Legea 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, ale cărei prevederi le considerăm pe deplin aplicabile în speță, astfel că, tocmai raportat la aceste prevederi legale, măsurile dispuse la pct. II.3 și II.4 din Decizia 42/2011 nu se mai impun, și mai mult ca o consecință chiar a recunoașterii acestui fapt de către pârâta C. de C. prin Procesul verbal de constatare din_, se impune anularea acestor măsuri.

Subscrisa CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI

a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea ca nefondat a recursului formulat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că în fapt, o echipă de auditori publici externi ai Camerei de C. a Județului M. a desfășurat, în perioada_ -_, auditul conturilor anuale de execuție și a bilanțului contabil pentru perioada_ -_, la U.A.T.M. B. M., cu sediul în M.

B. M., str. G. Ș., nr. 37, județul M. .

Cu prilejul efectuării auditului financiar s-au constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate detaliat în Procesul verbal de constatare înregistrat sub nr.773/_ la Camera de C. M., iar la entitatea verificată sub nr. 25119/_ . Pentru valorificarea procesului verbal, Camera de C. a Județului M. a emis Decizia nr.42/_, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor.

Entitatea auditată s-a adresat cu contestație Camerei de C. a Județului

M. . Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. a respins contestația formulată de reclamantă, prin încheierea nr. 21/0_ .

Unitatea Administrativ Teritorială M. B. M. s-a adresat instanței cu acțiune introductivă, care formează obiectul prezentului dosar, prin care solicită anularea parțială a Deciziei nr. 42/_ emisă de Camera de C. a Județului

M. și anularea încheierii nr. 21/0_ emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. .

Prin decizia contestată, s-au dispus în sarcina conducerii Unității Administrativ Teritoriale M. B. M. mai multe măsuri, dintre care entitatea verificată a contestat doar măsurile dispuse la punctele II.2, II.3 și II.4 din decizia emisă de Camera de C. M., si anume:

"2. Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin achitarea unor taxe nedatorate către Inspectoratul de Stat în Construcții M. ; înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale.Termen de realizare: _

Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale în perioada noiembrie 2007 - decembrie 2009 reprezentând spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției; înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale.Termen de realizare: _
Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, acordate personalului contractual și

funcționarilor publici în baza acordului și contractului colectiv de muncă; înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale.Termen de realizare:_ ".

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat:

"1. In temeiul art. 227 și art. 228 din Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, publicat în Monitorul Oficial al R. Partea nr. 832 din_, coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, admiterea acțiunii și pe cale de consecință anularea încheierii nr. 21/0_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată la Curtea de Conturi a României Departamentul VI sub nr.VI/41590/"_, precum și a măsurilor dispuse la pct. II. 2, II. 3 și II. 4 din Decizia nr. 42/_ emisă de Camera de C. M. ".

În cauză, S. din A. B. M. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

Instanța de fond prin Sentința civilă nr. 2584/17 aprilie 2013 a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, reclamata și intervenientul S. din A.

B. M. au formulat recursuri ce fac obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art 304 ind 1 coroborate cu art. 312 alin. Își 3 Cod procedură civilă, prin care a solicitat instanței " admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 2584/_ în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și admiterii cererii de intervenție accesorie; cu cheltuieli de judecată. "

Se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală si temeinică, drept pentru care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

D. analiza sentinței atacate prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în materie, solicită instanței de recurs să observe că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate și de netemeinicie de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe.

Prin recursurile promovate, recurenții nu aduc veritabile critici soluției atacate, învederând în esență, în mod nefondat, faptul că "Instanța de fond a analizat haotic și necorespunzător elementele care impun aplicarea regulilor de drept incidente, iar din modul cum a redactat hotărârea rezultă clar că instanța nu a aplicat corect legea " cum se susține în cererea de recurs formulată de reclamanta-recurentă sau "Nu este motivată sentința pentru a putea cunoaște argumentele în baza cărora cererea a fost respinsă. " cum se susține de către intervenient.

Contrar susținerilor recurenților, solicită instanței de recurs să constate faptul că stabilind situația de fapt cuprinsă în acțiunea introductivă și făcând aplicarea temeiurilor de drept incidente în cauză, cărora li s-a răspuns corect prin considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivată atât în drept cât și în fapt, astfel încât susține cu temeinicie că în cauză nu este incident niciunul din motivele de recurs invocate de recurenți.

Referitor la primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia", facem următoarele precizări prin care se susține că în cauză acesta nu este incident:

Acest motiv de recurs nu este aplicabil speței de față, dat fiind că instanța care a judecat fondul cauzei nu a schimbat natura juridică a actelor a căror anulare o ceruseră recurenții si nici nu a schimbat înțelesul acestora.

Instanța de fond analizând legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse în actele de control de către Curtea de Conturi a României a verificat concordanța acestora cu actele normative în temeiul și în executarea cărora au fost emise, ținând cont de principiul de drept conform căruia actele juridice se încheie cu respectarea legii.

Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrajului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

După cum se poate constata, recurenții nu invocă niciunul dintre motivele de natură a proba faptul că sentința recurată nu ar fi motivată, rezumându-se doar la a invoca pur formal acest motiv de recurs.

Mai mult, se solicită instanței de recurs să observe că hotărârea instanței de fond este motivată atât în drept, cât și în fapt, aceasta răspunzând diferitelor argumente aduse de părți pe care și-au sprijinit pozițiile procesuale, indicând clar și concis textile legale aplicabile în speță după cum se va arăta în continuare:

Acest motiv de recurs se referă la situația în care se aplică un text de lege străin situației de fapt, extinderea aplicării unei dispoziții legale dincolo de situațiile cărora li se aplică, sau, din contră, restrângerea aplicării unei prevederi la mai puține situații decât sunt legal prevăzute.

Instanța de fond a menționat expres dispozițiile legale aplicabile speței, explicând în mod detaliat de ce și în ce mod sunt aplicabile respectivele prevederi legale, cât și prevederile legale încălcate prin acordarea unor drepturi bănești personalului contractual și funcționarilor publici constând în sporul pentru condiții vătămătoare și a sporului pentru menținerea sănătății și securității în muncă, precum și plata în mod nelegal a taxei de 0,7% și 0,1% către Inspectoratul de Stat în Construcții M., așa cum rezultă din cele ce vom detalia în continuare pe fiecare punct din decizia contestată în cauză.

In ceea ce privește abaterea consemnată la punctul II.2 din Decizia nr. 42/2011 referitoare la "taxe achitate nedatorat în sumă de 96.857 lei către Inspectoratul de Stat în Construcții M. ", instanța de fond a reținut în considerente că " potrivit dispozițiilor art 3 pct. 10 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea Legii nr. 198/2004 în vigoare la data efectuării plății, proiectele cuprinse în programul autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes local sunt scutite de plata taxelor către Inspectoratul de Construcții menționate de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții cu modificările ulterioare și în Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art.2 al. 2 în înțelesul prezentei legi, prin lucrări de construcție de drumuri se înțeleg lucrări de construcție, reabilitare, dezvoltate, modernizare ori extindere a drumurilor de interes național,județean și local, situație în care scutirea de plata cotelor de 0,1% respective 0.7%o către ISC include toate tipurile de lucrări presupuse pentru realizarea obiectivelor de investiții în domeniul lucrărilor de drumuri de interes local finanțate conform Legii nr. 273/2006. "

Așadar, din cele anterior citate rezultă fără putință de tăgadă că instanța de fond nu numai că a motivat soluția dată în cauză cu privire la acest aspect, dar a făcut și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, înlăturând susținerile nefondate ale recurentei care omite dispozițiile Legii nr. 184/2008 aplicabile în

cauză dar în schimb face trimitere la definițiile date de Dicționarul explicativ al limbii române.

Astfel, conform dispozițiilor art. 3 alin 10 din Legea nr. 184/2008

"Proiectele cuprinse în programul M. ui Transporturilor sau în cele ale autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes național, respectiv de interes județean și local sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcții menționate în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, și în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare." coroborate cu dispozițiile art.2 alin.2 din același act normativ conform căruia " în înțelesul prezentei legi, prin lucrări de construcție de drumuri, denumite în continuare lucrări, se înțeleg

lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes național, județean și local. ", este evident că aferent lucrărilor de investiții privind reabilitarea, amenajarea și modernizarea drumurilor de interes local cuprinse în proiectele U.A.T.M. B. M., în perioada 2008 -2010 s-a achitat în mod nelegal Inspectoratului de Stat în Construcții B.

M. suma de 96.857 lei reprezentând taxe de 0,7% si 0,1% din valoarea proiectului, taxe prevăzute de Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, modificată și completată, și de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar susținerilor recurentei, în speță aplicabile sunt prevederile punctului 10 al art. 3 din Legea nr. 184/2008 care se referă la proiectele din programele privind dezvoltarea de drumuri de interes local ale autorităților locale. Lucrările de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a drumurilor de interes local reprezintă obiective de investiții în cadrul proiectelor, în consecință pentru aceste lucrări nu se datorează taxa I.S.C. în condițiile în care lucrările de această natură au fost scutite de la plata acestor taxe, prin efectul legii, Legea nr.184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, plata sumei de 96.857 lei sub formă de taxe către I.S.C. este o plată nedatorată efectuată cu încălcarea prevederilor legale.

In sprijinul punctului de vedere reținut în actele de control de Curtea de Conturi a României invocăm și răspunsul Inspectoratului Județean în Construcții Bistrița Năsăud privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. 10 din Legea nr. 184/2008.

Astfel, se arată că o constatare similară cu cea de la P. M. B. M. a fost instrumentată de auditorii publici externi din cadrul Camerei de C. Bistrița Năsăud.

Pentru clarificarea aspectelor P. M. Bistrița Năsăud a solicitat un punct de vederea Inspectoratului Județean în Construcții Bistrița Năsăud privind aplicarea prevederilor art. 3 alin (10) din Legea nr. 184/2008.

Cu adresa nr. 2608/_ (depusă la dosarul cauzei) Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița Năsăud a remis Primăriei M. Bistrița Năsăud răspunsul primit de la Secretariatul General al Inspectoratului de Stat în Construcții, în care se menționează în mod expres faptul că obiectivele de investiții în domeniul lucrărilor de drumuri de interes local finanțate conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale sunt scutite de plata cotelor de 0,1%, respectiv 0,7% către I.S.C, fără a distinge între natura și tipul lucrărilor, așa după cum în mod eronat o face recurenta, esențiale fiind cele două criterii stabilite de lege, respectiv lucrări de drumuri de interes local și care să fie finanțate conform Legii nr. 273/2006.

Ca urmare, scutirea de plata taxelor de 0,1%, respectiv 0,7% către I.S.C include toate tipurile de lucrări pe care le presupune realizarea obiectivelor de

investiții în domeniul lucrărilor de drumuri de interes local finanțate conform Legii nr. 273/2006.

In concluzie, se susține că, obiectivele de investiții reprezentând lucrări de construire, reabilitare, modernizare, dezvoltare, extindere a drumurilor de interes local care fac parte din domeniul public sunt scutite de plata taxelor către Inspectoratului de Stat în Construcții.

Referitor la măsurile dispuse la punctele II.3 și II.4 din Decizia nr. 57/2010 ce privesc sume de bani acordate cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției" precum și "efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că " Nu pot fi primite susținerile reclamantului referitoare la plata acestor drepturi în baza contractului colectiv de muncă nr. 733/2007, a actului adițional nr. 3/0_

, respectiv hotărârea adoptată de Consiliul local sub nr. 441/2005, atâta vreme cât aceste acte încalcă dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare cuprinse în art. 41 al.2 raportat la art. 137 aii. 1 din Constituție, cele ale art. 157 al. 2 din Codul muncii, precum și cele ale art. 31, art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, modificată și art. 8 Ut. a din HG nr. 21/1993. "

Contrar susținerilor recurenților, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, începând cu anul 2007, deci și în anul 2009, până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare a personalului bugetar, Legea nr. 330/2009, era reglementat pentru funcționarii publici și personalul contractual de O.U.G. nr 6/2007, respectiv O.G. nr. 10/2008, în cuantum de până Ia 10% din salariul de bază.

Ca urmare, argumentele invocate de recurenți, referitoare la aplicarea dispozițiilor HG nr.281/1993 în baza căreia prin Hotărârea C. Local nr. 441/2005 s-a acordat sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, arătăm că acestea sunt netemeinice și nelegale având în vedere că proprii angajații nu puteau beneficia de acest spor întrucât nu îndeplineau condițiile în care își desfășurau activitatea la locul de muncă, condiții prevăzute de acest act normativ.

Potrivit art. 8 alin 1 lit.a din acest act normativ, se prevede că: "In raport de condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15 % din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. "

Insă, în completare, alin 2 al art. 8 prevede că " locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor".

D. conținutul textelor legale sus arătate, rezultă ca acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare se realizează doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, legiuitorul nelăsând la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării acestui spor, și ca urmare C. Local nu putea prin hotărâre să acorde sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare.

Astfel, simpla constatare realizată prin Buletinul de determinare nr. 63/_ pentru expertizarea locurilor de muncă, emis de Direcția de Sănătate P. ă M.

, invocat de recurenți, nu probează îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare având în vedere că hotărârea de guvern prevede expres că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se

stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

Or, solicită instanța de recurs să constate că Regulamentul comun al M. ui Sănătății și M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. LV/_, prin care s-au acordat sporurile prevăzute de HG nr.281/1993 stabilește expres care sunt locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, în anexele la acest neregăsindu-se personalul din cadrul autorității publice locale.

De asemenea sunt netemeinice susținerile recurenților cu privire la faptul că "în anul 2008 sporul a fost acordat în baza ACM nr. 7330/0_, iar pentru anul 2009 prin Actul adițional nr. 3/0_ și respectiv Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 9497/_ ." atâta vreme cât actul normativ care prevedea acest spor stabilea imperativ procedura de urmat în acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, respectiv alin 2 al art. 8 prevede că " locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice

interesate, după consultarea sindicatelor".

Ca urmare, HG nr. 281/1993 nu dă posibilitatea recurentei UATM B. M. de a ajusta procedura de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, întrucât caracterul normativ și obligatoriu al acordării sporului de condiții periculoase sau vătămătoare decurge din hotărârea de guvern și regulamentul care l-au prevăzut, și recurenta nu putea dezvolta propriile criterii pentru a acorda acest spor.

De esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege. Este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia.

Astfel fiind autoritatea administrației publice locale, căreia i se recunoaște o anumită autonomie decizională, nu poate interfera cu atribuții ce sunt rezervate la nivel național legiuitorului organic sau, după caz, ordinar în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale.

Că este așa rezultă fără tăgadă din dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 conform cărora autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

De altfel aceste lucruri au fost tranșate și de Curtea Constituțională în mai multe rânduri ( Deciziile nr. 818, 819, 820 din 2008 și Decizia nr. 838 din 2009), în ceea ce privește atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale pentru personalul bugetar.

Ca urmare, solicită instanței de recurs să observe faptul că acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare s-a făcut în speța de față cu ignorarea de către recurentă a dispozițiilor HG nr. 281/1993.

Mai mult, în același sens, în cel al neaplicării în speța de față a dispozițiilor HG 281/1993, se arată că având în vedere principiul de drept conform căruia odată cu intrarea în vigoare a unei norme juridice noi, efectele vechii norme juridice încetează (posterior derogat priori), arătăm că pentru anii 2007- 2009 drepturile salariale cu toate primele și sporurile pe care le implică, ale personalului bugetar, erau stabilite în baza O.U.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, ce prevăd posibilitatea acordării unor drepturi salariale pentru condiții vătămătoare sau/ și periculoase al căror cuantum este de maxim 10%.

In baza principiului aplicabilității legilor în timp și văzând dispozițiile

O.U.G. nr. 6/2007 și O.G. nr. 10/2008, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare pentru perioada 2007- 2009 se realizează în baza acestor noi reglementări care vin și modifică salarizarea personalului.

Astfel, în mod corect auditorii publici externi au reținut că pentru perioadă 2007-2009 angajații recurentei beneficiau de acest spor pentru condiții vătămătoare în baza acestor două acte normative în cuantum de 10% și nu de 15% cum era reglementat de HG 281/1993.

Conform prevederilor art. 1 alin.(l) O.U.G. nr. 6/2007 "Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariate și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariate ale funcționarilor publici în anul 2007 iar alin.(2) prevede" S. ul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi".

Totodată, conform art.2 din aceeași ordonanță, prevede că prezentele reglementări "se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Prin art. 16 alin.(l) se prevede că " Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care iși desfășoară activitatea in cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj".

De asemenea, prevederile O.G. nr. 10 din 30 ianuarie 2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariate și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, care la art. 14, alin. (1), menționează: "Se acordă un spor pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, personalului contractual care desfășoară activitate în cadrul autorităților și instituțiilor publice, inclusiv personalului încadrat în centrala M. ui Afacerilor Externe, în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj".

In consecință, rezultă fără putință de tăgadă că angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice, pentru condiții vătămătoare se acordă un spor de până la 10% din salariul de bază numai dacă își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute de aceste acte normative.

Totodată, important de menționat, prin aceste acte normative ce reglementau salarizarea personalului bugetar în perioada 2007-2009, se prevedea sporul pentru condiții vătămătoare, cu referire la câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj, spor strict reglementat și care este determinat într-un mod specific - prin Buletinul de măsurători ai câmpului radioelectric emis de Societatea Națională de Radiocomunicații, și nu prin Buletinul de determinare nr. 63/_ pentru expertizarea locurilor de muncă, emis de Direcția de Sănătate P. ă M. .

Referitor la susținerile recurenților că în cauză a intervenit prescripția cu privire la sumele de bani aferente sporului pentru condiții vătămătoare acordate în perioada noiembrie 2007-2008, se arată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că "ținând seama de data efectuării plăților și cea la care s-a constat nelegalitatea acestora, este nefondată excepția prescripției invocată de reclamant."

Astfel, în cursul anului 2010, printr-o altă decizie decât cea contestată în cauză, respectiv Decizia nr. 57/2010 s-a stabilit în sarcina recurentei UATM B.

M. obligația recuperării prejudiciului constând în plata sporului pentru condiții vătămătoare acordate în perioada noiembrie 2007-2008, însă conducerea entității verificate nu a luat nicio măsură în acest sens și ca urmare termenul general de prescripție nu este împlinit, în cauză nefiind intervenită prescripția extinctivă.

In ceea ce privește drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției în sume brute de 500 de lei lunar pe persoană, arătăm că recurenta a acordat aceste drepturi cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează salarizarea începând cu anul 2010, respective Legea nr. 330/2009, și a unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a dispus anularea clauzelor contractului/acordului colectiv de muncă în baza cărora fuseseră acordate drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, respectiv Deciziile civile nr. 1194/R/2011 și nr. 1626/_ pronunțate de C. de Apel C. .

Inițial aceste drepturi salariale au fost acordate în lunile mai și iunie 2010, pentru ca începând cu luna iulie 2010 să fie sistate și ulterior reluată plata lor, încălcându-se astfel hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-au anulat clauzele contractului/acordului colectiv de muncă în baza cărora fuseseră acordate, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Maramureș în data de_, reclamantul S. din A. B. M., intervenient în prezenta cauză, în numele membrilor săi, personal contractual și funcționari publici din cadrul Primăriei B. M. și a serviciilor publice din subordinea C. Local al M. B. M., a solicitat obligarea pârâților la acordarea membrilor de sindicat reprezentați în cauză a drepturilor lunare speciale pentru menținerea sănătății, securitatea muncii și asigurarea protecției, în cuantum de 500 de lei lunar pentru fiecare angajat.

Prin Sentințele Civile nr.3816/_ si nr.1734/_ ale T. ui M.

- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. din A. B. M. .

Ulterior, prin Deciziile civile nr.1194/R/2011 și nr.1626/_, C. de Apel C. a admis recursurile declarate de Primarul M. B. M. împotriva sentințelor civile mai sus menționate ale T. ui M., în sensul că s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de S. din A. B. M., și constată nulitatea absolută a prevederilor art. 35 din Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la A.J.P.S. M. sub nr. 3129/_ și ale art. I din Actul Adițional nr.l înregistrat la A.J.P.S. M. sub nr. 3283/_ respectiv ale art. 34 din Acordul Colectiv de Muncă nr. 7355/0_ precum și a Actului Adițional nr.1/_, care prevedeau acordarea acestor drepturi salariale ce constau în drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securitatea muncii și asigurarea protecției.

Cu toate acestea, recurenta a acordat în continuare drepturi speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, ignorând cele dispuse prin deciziile Curții de Apel C. .

În anul 2010 actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor, sporurilor și altor drepturi pentru personalul din sistemul bugetar, pe categorii de personal, respectiv funcționari publici, personal contractual și funcții

de demnitate au fost: Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și actualizată, Legea cadru nr.330/_ privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.l 18/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

Solicită instanței de recurs să observe că niciunul din actele normative invocate mai sus nu stabilea acordarea acestor drepturi speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției pentru anul 2010 și ca urmare nici clauzele contractuale din acordul/contractual colectiv de muncă ce prevedeau aceste sporuri nu erau legale, având în vedere dispozițiile art. 1 alin.2 din Legea 330/2009 care prevăd că începând cu data intrării în vigoare, (ianuarie 2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(l) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

Ca urmare prin acorduri/contracte colective de muncă nu se puteau stabili drepturi salariale ce exced Legii nr. 330/2009, aspect reținut și de C. de Apel

C. prin Deciziile civile nr. 1194/R/2011 și nr. 1626/_

6). Cu privire la argumentele recurenților întemeiate pe promulgarea Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice arătăm că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin apariția Legii nr.84/2012, în conformitate cu prevederile art.2 s-a aprobat numai exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii, fără însă ca legea să vizeze legalitatea sau nelegalitatea măsurilor dispuse în urma controlului, aspecte care fac obiectul prezentei cauze.

Aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.84/2012 urmează să se producă în faza de executare a dispoziției de imputare.

Astfel, potrivit art.l din Legea nr.84/2012, obiectul de reglementare al acesteia vizează veniturile de natură salarială stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv până la data de_, care au fost acordate personalului plătit din fonduri publice, în baza:- contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;- hotărârilor consiliilor locale și județene,-contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care

M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.

Cu privire la capătul de cerere prin care recurenții solicită acordarea cheltuielilor de judecată, la soluționarea acestei pretenții, vă rugăm să aveți în vedere următoarele argumente:

Curtea de Conturi a României este o autoritate publică de rang constituțional, care este finanțată în integralitate de la bugetul de stat, în scopul exercitării misiunii constituționale, respectiv de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Consideră că este firesc ca resursele financiare alocate funcționării acestei autorități publice să fie utilizate în concordanță cu misiunea constituțională și legală pe care aceasta o are, iar obligarea la suportarea unor eventuale cheltuieli

de judecată, echivalează cu o utilizare nelegitimă, neeficientă și contrară interesului public al acestor resurse.

Se apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește o eventuală obligare a instituției noastre la suportarea cheltuielilor de judecată.

Potrivit acestui text "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

C. de C. nu poate fi considerată "o parte care cade în pretenții", pentru că litigiul de față s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice ei și misiunii pe care o îndeplinește, care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public, în egală măsură în care Curtea Constituțională, garantează supremația Constituției.

Orice stat de drept înseamnă constituționalitate, adică respectarea supremației constituționalității în stat și legalitate, respectarea legii ca act juridic adoptat de unica putere legiuitoare a țării, care este Parlamentul și a tuturor celorlalte acte obligatorii, inclusiv în ceea ce privește legalitatea cheltuirii banului public.

De aceea, a obliga C. de C. să plătească cheltuieli de judecată pentru activitatea pe care o desfășoară echivalează cu un soi de sancțiune implicită că își face datoria.

În orice activitate pot exista și aspecte pe care o instanță judecătorească să le cenzureze, în virtutea independenței ce guvernează puterea judecătorească, însă niciunul din aceste argumente nu justifică în opinia noastră obligarea instituției să plătească cheltuieli de judecată.

Aceasta este și rațiunea pentru care Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, scutește C. de C. de la plata taxei de timbru.

Mutatis - mutandis, aceleași raționamente obligă ca instituțiile publice să fie scutite și de la plata cheltuielilor de judecată. Are aplicație "principiul idem jus edem ratio" - "aceeași soluție juridică pentru aceeași situație de fapt.

Un ultim aspect vizează faptul că entitatea publică controlată are în structura ei și personal cu pregătire juridică acesta putând să asigure apărarea și reprezentarea entității controlate inclusiv în justiție iar toate activitățile de asistență juridică și reprezentare ce fac obiectul contractului încheiat de către recurenta UATM BAia M. și pentru care s-a plătit din bani publici onorariul de avocat sunt de fapt atribuțiile de serviciu cuprinse în fișele posturilor consilierilor juridici angajați.

Se consideră că aceste activități contractate cu un cabinet de avocatură reprezintă atribuții de serviciu principale ale compartimentului juridic din cadrul structurii organizatorice a recurentei.

In aceste condiții este nejustificată încheierea contractului de asistență juridică de către ordonatorul principal de credite în temeiul căruia au fost angajați și plătiți din banii publici servicii de natură juridică.

Se constată, astfel, o dată în plus încălcarea sistematică a obligației recurentei de a realiza o bună gestiune financiară și un management financiar sănătos prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului, responsabilități prevăzute de art. 14 alin.3 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare, art.5 din OG nr. 119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1792/2002 prin care s-au aprobat normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice.

Articolul 1 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, dispune că consilierul juridic asigură apărarea

drepturilor și intereselor legitime ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află și în conformitate cu Constituția și legile țării.

De asemenea, art.2 din același act normativ prevede că, consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă în condițiile legii.

In acest context este nelegală conduita recurentei de a limita activitatea consilierilor juridici din structura proprie, fără ca aceștia să îndeplinească toate atribuțiile ce le revin în baza legii.

Adăugând acestor aspecte și situația bugetară deficitară de criză economico-financiară pe care o traversează România și alte state europene, drept pentru care se apreciază că nu se justifică cheltuirea banului public cu plata cheltuielilor de judecată, întrucât, nu a făcut altceva C. de C., decât să-și facă datoria.

Având în vedere cele sus menționate, solicită ca instanța de recurs să cântărească cu maximă responsabilitate argumentele pe care le aduce în prezenta cauză, astfel încât să contribuie împreună la întărirea stării de legalitate și a stării de drept.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, C. de Apel ajunge la următoarele constatări:

O echipă de auditori publici externi ai Camerei de C. a Județului M. a desfășurat, în perioada_ -_, auditul conturilor anuale de execuție și a bilanțului contabil pentru perioada_ -_, la U.A.T.M. B. M., constatând nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate detaliat în Procesul verbal de constatare înregistrat sub nr.773/_ la Camera de C. M., iar la entitatea verificată sub nr. 25119/_ .

Pentru valorificarea procesului verbal, Camera de C. a Județului M. a emis Decizia nr.42/_, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor.

Nefiind mulțumită de aspectele constatate, UATM B. M. s-a adresat cu contestație Camerei de C. a Județului M. . Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R., care a respins contestația formulată de reclamantă, prin încheierea nr. 21/0_ .

Ulterior, reclamanta contestatoare s-a adresat instanței de judecată, prin care solicită anularea parțială a Deciziei nr. 42/_ emisă de Camera de C. a Județului M. și anularea încheierii nr.21/0_ emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a R. .

C. reține că, prin decizia contestată, s-au dispus în sarcina reclamantului mai multe măsuri, dintre care entitatea verificată a contestat doar măsurile dispuse la punctele II.2, II.3 și II.4 din decizia emisă de Camera de C.

M., respectiv.

Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin achitarea unor taxe nedatorate către Inspectoratul de Stat în Construcții M. ;
înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale. Termen de realizare: _
Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale în perioada noiembrie 2007 - decembrie 2009 reprezentând spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției; înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale. Termen de realizare: _
Stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății,

securității muncii și asigurarea protecției, acordate personalului contractual și funcționarilor publici în baza acordului și contractului colectiv de muncă; înregistrarea acestora în evidența contabilă, luarea măsurilor operative în vederea urmăririi și recuperării acestora și virarea sumelor recuperate potrivit destinațiilor legale. Termen de realizare:_ .

Tribunalul Maramureș prin Sentința civilă nr. 2584/17 aprilie 2013 a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, reclamatul și intervenientul S. din A.

, invocându-se ca temei de recurs, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art 304 ind 1 coroborate cu art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 2584/_ în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și admiterii cererii de intervenție accesorie; cu cheltuieli de judecată.
Recurenții au prezentat punctual aspectele din sentință considerate de aceștia a fi nelegale, aspecte enumerate mai sus.
Intimata, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală si temeinică, drept pentru care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate și de netemeinicie de natură a atrage modificarea hotărârii primei instanțe.
reține că, prin recursurile promovate, recurenții invocă faptul că instanța de fond nu a aplicat corect legea și că nu s-a motivată suficient sentința pentru a putea cunoaște argumentele în baza cărora cererea a fost respinsă.

C. reține că, instanța de fond a reținut corect starea de fapt că, a analizat litigiul intervenit, instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce este motivată atât în drept cât și în fapt.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.261 pct. 5 C. proc. civ. care prevede că, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrajului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", motiv de recurs ce se referă la situația în care se aplică un text de lege străin situației de fapt, extinderea aplicării unei dispoziții legale dincolo de situațiile cărora li se aplică, sau, din contră, restrângerea aplicării unei prevederi la mai puține situații decât sunt legal prevăzute.

C., apreciază că, instanța de fond a menționat expres dispozițiile legale aplicabile speței, explicând în mod detaliat de ce și în ce mod sunt aplicabile respectivele prevederi legale agreate de acesta în argumentarea soluției de respingere a acțiunii și a cererii de intervenție.

C. reține că, pe fondul litigiului, referitor la abaterea consemnată la punctul II.2 din Decizia nr. 42/2011, privind taxe achitate nedatorat în sumă de 96.857 lei către Inspectoratul de Stat în Construcții M. , instanța de fond a reținut eronat în considerente sentinței că, potrivit dispozițiilor art 3 pct. 10 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea Legii nr. 198/2004 în vigoare la data efectuării plății, proiectele cuprinse în programul autorităților administrației publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes local sunt scutite de plata taxelor către Inspectoratul de Construcții menționate de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții cu modificările ulterioare și în Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

C. apreciază că instanța de fond reținut greșit, că aferent lucrărilor de investiții privind reabilitarea, amenajarea și modernizarea drumurilor de interes local cuprinse în proiectele U.A.T.M. B. M., în perioada 2008 -2010 s-a achitat în mod nelegal Inspectoratului de Stat în Construcții B. M. suma de 96.857 lei reprezentând taxe de 0,7% si 0,1% din valoarea proiectului, taxe prevăzute de Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, modificată și completată, și de Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

C. consideră că argumentația instanței de fond este greșită, întrucât, conform prevederilor art. 40 din Legea 10/1995, "investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcții o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcțiilor si a lucrărilor prev. la art. 2 și pentru care se emit în condițiile legii autorizații de construire".

Totodată, art. 2 din Legea nr.10/1995, stabilește faptul că, "prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor de orice categorie și instalațiilor aferente acestora-indiferent de forma de proprietate sau destinație - denumite în continuare construcții, precum și lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare și de reparații ale acestora."

În consecință, scutirea de taxele datorate către Inspectoratul de Stat în Construcții este aplicabilă numai în situația în care are loc dezvoltarea de drumuri de interes local în cadrul unor proiecte de investiții cuprinse în programul autorităților administrației publice locale, așa cum rezultă din prevederile art. 3 pct. 10 din Legea 184/2008 pentru modificarea Legii 198/2004. Este de remarcat faptul că, proiectele cuprinse în programele autorităților administrației publice locale B. M. priveau reabilitarea, reparațiile, modernizarea, întreținerea de drumuri, care au fost finanțate din bugetul local

al municipiului B. M. .

Nu poate fin omisă nici dispoziția cuprinsă în art.30 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism care prevede că, " cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor în construcții, se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoare lucrărilor autorizate, cu excepția celor prev. la art. 3 lit. b și a lăcașurilor de cult."

Conform acestor prevederi legale anterior citate, coroborate cu adresa Inspectoratului de Stat în Construcții - Cabinet Secretar General nr. 10.012/_

, care certifică faptul că " lucrările de modernizare, reabilitare și reparații capitale de drumuri (străzi) ale municipiului B. M., nu sunt lucrări de dezvoltare, respectiv străzi sau drumuri pe trasee noi " rezultă faptul că, nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de către instanța de fond și anume art. 3 pct. 10 din Legea 198/2004, astfel că suma de 96.857 lei a fost corect virată în conturile Inspectoratului de Stat în Construcții B. M. . Baza legală prin care s-a virat această sumă în contul Inspectoratului de Stat în Construcții o reprezintă Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat bugetul și dispozițiile din Legea 10/1995 și cele din Legea 50/1991 actualizate.

În susținerea acestor argumente, C. mai reține că, nicăieri legiuitorul nu specifică în cuprinsul pct. 4 din Legea 184/2008 că pentru lucrări de reparații " reabilitare, reamenajare, modernizare", nu se datorează taxele prev. de Legea 50/1991 și Legea 10/1995., în condițiile în care termenul folosit de legiuitor este

" dezvoltare", ceea ce înseamnă așa cum s-a arătat anterior extindere de drumuri noi, efectuare de drumuri noi.

În aceste condiții, C. consideră că sub aspectul soluționării contestației privind măsurile stabilite la pct.II.2, prin respingerea contestației legat de aspectele analizate mai sus, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.

Referitor la măsurile dispuse la punctele II.3 și II.4 din Decizia nr. 57/2010 ce privesc sume de bani acordate cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției precum și efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, și contestate de cei doi recurenți, C. reține că, în mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit că, - Nu pot fi primite susținerile reclamantului referitoare la plata acestor drepturi în baza contractului colectiv de muncă nr. 733/2007, a actului adițional nr. 3/0_, respectiv hotărârea adoptată de Consiliul local sub nr. 441/2005, atâta vreme cât aceste acte încalcă dispozițiile referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare cuprinse în art. 41 al.2 raportat la art. 137 alin. 1 din Constituție, cele ale art. 157 al. 2 din Codul muncii, precum și cele ale art. 31, art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, modificată și art. 8 Ut. a din HG nr. 21/1993.

Analizând recursurile declarate, C. reține că, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, începând cu anul 2007 și până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare a personalului bugetar, Legea nr.330/2009, era reglementat pentru funcționarii publici și personalul contractual de O.U.G. nr 6/2007, respectiv O.G. nr.10/2008, în cuantum de până Ia 10% din salariul de bază.

C. nu poate primi argumentele invocate de recurenți, referitoare la aplicarea dispozițiilor HG nr.281/1993 în baza căreia prin Hotărârea C. Local nr.441/2005 s-a acordat sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în condițiile în care acei angajați nu puteau beneficia de acest spor întrucât nu îndeplineau condițiile în care își desfășurau activitatea la locul de muncă, condiții prevăzute de acest act normativ.

Astfel, potrivit art. 8 alin 1 lit.a din acest act normativ, se prevede că: "In raport de condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15 % din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. ", iar în completarea alin 2 al art. 8 se prevede că " locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de

M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor

În aceste condiții, C. reține că potrivit prevederilor legale, acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare se realizează doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, legiuitorul nelăsând la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării acestui spor, astfel în cazul de față C. Local nu putea prin hotărâre să acorde sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, doar pe baza constatării realizată prin Buletinul de determinare nr. 63/_ pentru expertizarea locurilor de muncă, emis de Direcția de Sănătate

P. ă M., invocat de recurenți, nu probează îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare având în vedere că hotărârea de guvern prevede expres că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de M. Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor.

În aceste condiții. Regulamentul comun al M. ui Sănătății și M. ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. LV/_, prin care s-au acordat sporurile prevăzute de HG nr.281/1993 stabilește expres care sunt locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, în anexele la acest neregăsindu-se personalul din cadrul autorității publice locale.

Recurenții susțin că, în anul 2008 sporul a fost acordat în baza ACM nr. 7330/0_, iar pentru anul 2009 prin Actul adițional nr. 3/0_ și respectiv Contractul/Acordul colectiv de muncă nr.9497/_ .

C., constată că aceste documente sunt în contradicție cu dispozițiile HG nr. 281/1993, act normativ care nu dă posibilitatea recurentei UATM B. M. de a ajusta procedura de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, acordarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare decurge din hotărârea de guvern și regulamentul care l-au prevăzut, astfel recurenta nu putea instituii propriile criterii pentru a acorda acest spor, chiar în condițiile în care autorității administrației publice locale, i se recunoaște o anumită autonomie decizională, aceasta nu poate exercita atribuții ce sunt rezervate la nivel național legiuitorului în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale.

Aceste aspecte au fost tranșate și de Curtea Constituțională în mai multe rânduri ( Deciziile nr. 818, 819, 820 din 2008 și Decizia nr. 838 din 2009), în ceea ce privește atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale pentru personalul bugetar.

În consecință, C. reține că, acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare s-a făcut în speța de față cu ignorarea de către recurentă a dispozițiilor HG nr. 281/1993.

Totodată este de reținut și faptul că, pentru anii 2007- 2009 drepturile salariale cu toate primele și sporurile pe care le implică, ale personalului bugetar, erau stabilite în baza O.U.G. nr.6/2007 și O.G. nr.10/2008, ce prevăd posibilitatea acordării unor drepturi salariale pentru condiții vătămătoare sau/ și periculoase al căror cuantum este de maxim 10%, astfel că în mod corect organul de control a reținut că pentru perioadă 2007-2009 angajații recurentei beneficiau de acest spor pentru condiții vătămătoare în baza acestor două acte normative în cuantum de 10% și nu de 15% cum era reglementat de HG 281/1993.

În acest sens se pot reține prevederile art. 1 alin.1 O.U.G. nr.6/2007, care stipulează că, - Prezenta ordonanță reglementează drepturile salariate și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și

modul de acordare a creșterilor salariate ale funcționarilor publici în anul 2007 iar alin.(2) prevede" S. ul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi -, iar conform art.2 din aceeași ordonanță, se prevede că prezentele reglementări - se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată este de reținut că, în art. 16 alin.1 se prevede că, - sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea in cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

Astfel, rezultă că, angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice, pentru condiții vătămătoare se acordă un spor de până la 10% din salariul de bază numai dacă își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute de aceste acte normative.

Sporul respectiv pentru instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj, este un spor strict reglementat și care este determinat într-un mod specific, respectiv prin Buletinul de măsurători ai câmpului radioelectric emis de Societatea Națională de Radiocomunicații, și nu prin Buletinul de determinare nr. 63/_ pentru expertizarea locurilor de muncă, emis de Direcția de Sănătate P. ă M. .

C. analizând susținerile recurenților că în cauză a intervenit prescripția cu privire la sumele de bani aferente sporului pentru condiții vătămătoare acordate în perioada noiembrie 2007-2008, constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că, raportat la data efectuării plăților și cea la care s-a constat nelegalitatea acestora, este nefondată excepția prescripției invocată de părți.

În acest sens este de reținut că, în anului 2010, printr-o altă decizie decât cea contestată în prezentul litigiu, respectiv prin Decizia nr.57/2010 s-a stabilit în sarcina recurentei UATM B. M. obligația recuperării prejudiciului constând în plata sporului pentru condiții vătămătoare acordate în perioada noiembrie 2007-2008, însă conducerea entității verificate nu a luat nicio măsură, astfel că termenul general de prescripție nu este împlinit, în cauză nefiind intervenită prescripția extinctivă.

Cu privire la măsura dispusă la punctul II.4 din Decizia nr. 42/_, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, acordate personalului contractual și funcționarilor publici în baza acordului și contractului colectiv de muncă, și contestată de recurenți, C. constată că în mod corect organul de control financiar și instanța de fond a considerat că drepturile respective au fost acordate cu încălcarea prevederilor legale.

Astfel, se reține că, drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției în sume brute de 500 de lei lunar pe persoană, au fost acordate cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează salarizarea începând cu anul 2010, respective Legea nr.330/2009, și a unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-a dispus anularea clauzelor contractului/acordului colectiv de muncă în baza cărora fuseseră acordate drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, respectiv Deciziile civile nr.1194/R/2011 și nr.1626/_ pronunțate de C. de Apel C. .

Astfel, prin deciziile civile menționate, s-a constatat nulitatea absolută a prevederilor art. 35 din Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la A.J.P.S. M. sub nr. 3129/_ și ale art. I din Actul Adițional nr.l înregistrat la A.J.P.S. M. sub nr. 3283/_ respectiv ale art. 34 din Acordul Colectiv de Muncă nr. 7355/0_ precum și a Actului Adițional nr.1/_, care prevedeau acordarea acestor drepturi salariale ce constau în drepturile speciale pentru menținerea sănătății, securitatea muncii și asigurarea protecției.

C. în soluționarea recursurilor mai reține că, în anul 2010 actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor, sporurilor și altor drepturi pentru personalul din sistemul bugetar, pe categorii de personal, respectiv funcționari publici, personal contractual și funcții de demnitate au fost Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată și actualizată, Legea cadru nr.330/_ privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, constatând că, nici unul din actele normative invocate mai sus nu stabilea acordarea acestor drepturi speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției pentru anul 2010 și ca urmare nici clauzele contractuale din acordul/contractual colectiv de muncă ce prevedeau aceste sporuri nu erau legale, în aceste acorduri/contracte colective de muncă nu se puteau stabili drepturi salariale ce exced Legii nr. 330/2009, aspect reținut și de

C. de Apel C. prin Deciziile civile nr. 1194/R/2011 și nr. 1626/_

Referitor la aspectul invocat de recurenți legat de efectul exonerator a Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, C. constată că, în conformitate cu prevederile art.2 s-a aprobat numai exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de

impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii, fără însă ca legea să vizeze legalitatea sau nelegalitatea măsurilor dispuse în urma controlului, aspecte care fac obiectul prezentei cauze.

În consecință, constată că, aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.84/2012 urmează să se producă în faza de executare a dispoziției de imputare, în măsura în care deciziile de imputare rămân legal stabilite, instanțele de contencios nefiind abilitate să procedeze la aplicarea prevederilor acestei legi, ea urmând să fie aplicată pe cale administrativă după ce imputațiile rămân executorii.

Referitor la respingerea de către instanța de judecată a cerii de intervenție accesoriu formulată de intervenienta, S. din A. B. M., C. consideră corectă soluția pronunțată, care a ținut cont de prevederile art. 49 și art. 51 Cod pr. civilă, în condițiile în care intervenienta accesorie justifică direct un interes și ca atare are calitate procesuală activă cu privire la măsurile vizând drepturile salariale ale membrilor săi, angajați ai Primăriei B. M. și ai serviciilor publice din subordinea C. Local al M. B. M. .

Cu privire la capătul de cerere prin care recurenții solicită acordarea cheltuielilor de judecată, C. consideră că acestea nu pot fi acordate în condiții în care în recurs acestea nu au fost solicitate.

Pentru considerentele arătate, C. va constata parțial nelegală și netemeinică sentința recurată, numai sub aspectul invocat de recurentul M.

M. în ceea ce privește măsurile dispuse în decizia sus menționată la punctul
II.2. legat de taxele pretins achitate nedatorat în sumă de 96.857 lei către Inspectoratul de Stat în Construcții M., C. constatând așa cum s-a arătat mai sus că aceste taxe au fost achitate legal.
În consecință se constată și parțiala nelegalitate a încheierii nr.21/0_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr. VI/41590/_, precum și decizia nr.42/_ în ceea ce privește măsurile dispuse în decizia sus menționată la punctul II.2, acte ce urmează a fi anulate parțial sub acel aspect.
cu argumentația prezentată, constată legalitatea și temeinicia actelor contestate de reclamant legat de prevederile și măsurile incluse la punctele II.3 și

II.4 din Decizia nr. 57/2010 ce privesc sume de bani acordate cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare acordat necuvenit personalului instituției precum și efectuarea de plăți nelegale sub forma drepturilor speciale pentru menținerea sănătății, securității muncii și asigurarea protecției, și contestate de cei doi recurenți, cu consecința constatării ca fiind legală și temeinică sub acest aspect a încheierii nr.21/0_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr. VI/41590/_ și a sentinței recurate.

În consecință C. va menține restul dispozițiilor sentinței recurate privind respingerea restului cererii de chemare în judecată și respingerea cererii de intervenție accesorie.

Pentru motivele arătate maia sus, C. în conformitate cu prevederile art.312 Cod pr.civilă va admite în parte recursul declarat de reclamantul M.

B. -M. împotriva sentinței civile nr.2584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. B. M. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință anulează în parte încheierea nr.21/0_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr. VI/41590/_, precum și decizia nr.42/_ în ceea ce privește măsurile dispuse în decizia sus menționată la punctul II.2.

Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate privind respingerea restului cererii de chemare în judecată și respingerea cererii de intervenție accesorie.

Cu argumentația prezentată, C. va respinge recursul formulat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantului S. din A. B. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de reclamantul M. B. -M. împotriva sentinței civile nr.2584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul că - admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. B. M. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință anulează în parte încheierea nr.21/0_ pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr. VI/41590/_, precum și decizia nr.42/_ în ceea ce privește măsurile dispuse în decizia sus menționată la punctul II.2.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate privind respingerea restului cererii de chemare în judecată și respingea cererea de intervenție accesorie.

Respinge recursul formulat de intervenientul accesoriu în interesul reclamantului S. din A. B. M. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. A. S. L. R. V. G. M.

fiind în concediu, semnează Președintele Curții de Apel

V. M.

M. V. -G.

Red.V.G./M.N.

2 ex.

Jud.fond.-V. I.

Decizia civilă nr. 8902/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8902/2013. Contencios. Litigiu Curtea de Conturi