Decizia civilă nr. 11405/2013. Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 11405/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător DP

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul I. DE P. AL J.

C. împotriva sentinței civile 12069 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimatul P. V. V. având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în cauză părțile litigante sunt lipsă. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, procedând din oficiu, în raport de dispozițiile art.131 din NCPC, la verificarea competenței constată că în raport de dispozițiile art.96 din NCPC și art.10 din Legea nr.554/2004 este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza.

În cauză s-a derulat procedura prevăzută de art.200 și art.201 din NCPC referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată și fixarea unui termen de judecată, raportat la obiectul cauzei și actele existente la dosar declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 12069 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis excepția lipsei de obiect ; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V. V., în contradictoriu cu pârâtul

I. DE P. AL J. C. și a fost obligat paratul la 1000 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.

Analizând excepția invocată instanța a admis-o pe considerentul că prin Dispoziția nr. 2. /_ emisă de Șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ C. s- a dispus revocarea Dispoziției Șefului Serviciului Rutier C. nr. 3. din_, contestată în prezenta cauză. Pe cale de consecință a fost radiată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice a reclamantului.

Așa fiind, în temeiul art. 248 NCPC instanța a admis excepția lipsei de obiect și va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect .

În temeiul art. 451 NCPC, instanța a obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului constând în onorariu avocațial în condițiile în care actul administrativ contestat a fost revocat abia după promovarea cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I. de P. al J.

C., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 12069/_, în sensul respingerii cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei

.

În motivele de recurs se arată că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului P. V. V. și a obligat I. de P. Județean C. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.

Apreciază că obligarea I. ui de P. Județean C. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei este netemeinică și dată cu greșita aplicare a legii deoarece: conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. Pr. Civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. în acest caz instanța de fond a respins acțiunea reclamantului P. V. V., prin urmare acesta este partea care a pierdut procesul, iar I. de P. Județean C. este partea care a câștigat. Prin urmare s-au acordat cheltuieli de judecată în favoarea părții care a pierdut procesul.

Cu privire la motivarea instanței că a obligat I. de P. Județean C. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei "în condițiile în care actul administrativ contestat a fost revocat abia după promovarea cererii de chemare în judecată", arătăm următoarele:

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, reclamantul trebuia să solicite I. ui de P. Județean C., în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, Dispoziției Șeful Serviciului Rutier C. nr. 3. din_, iar potrivit alin. (4) I. de P. Județean C. avea obligația de soluționa plângerea prealabilă în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul, dacă era nemulțumit de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu primea niciun răspuns în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei, putea sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Solicită a se observa că reclamantul P. V. V. a înregistrat plângerea prelabilă la I. de P. Județean C. în data de_, iar la data de_ i s-a comunicat, prin intermediul S.C. RAPID PAY S.R.L., adresa Serviciului Rutier C. nr. 2. /MA din data de_, care conține răspunsul la plângerea prealabilă și Dispoziția nr. 2. din data" de_ prin care s-a dispus revocarea Dispoziției Șeful Serviciului Rutier C. nr. 3. din_ . Prin urmare I. de P. Județean C. a revocat actul a cărui anulare o solicita domnul P. V. V. și i s-a comunicat acest fapt, împreună cu înscrisurile, înainte de expirarea termenului legal, dar petentul, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de_ (la o zi după înregistrarea plângerii prelabile) a înregistrat cererea de suspendare la Tribunalul Cluj.

Consideră că reclamantul, prin reprezentantul său, a solicitat cu rea- credință acordarea cheltuielilor de judecată, motivând că nu știa că a fost revocat actul administrativ atacat, asta în condițiile în care, la data de_ i s-a comunicat, prin intermediul S.C. RAPID PAY S.R.L., la adresa pe care a precizat-o în plângerea prealabilă, respectiv la "Cabinet de Avocat - SA Petrică",

adresa Serviciului Rutier C. nr. 2. /MA din data de_, care conține răspunsul la plângerea prealabilă și Dispoziția nr. 2. din data de_ prin care s-a dispus revocarea Dispoziției Șeful Serviciului Rutier C. nr. 3. din _

. Prin urmare consideră că sunt aplicabile prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit.

a) din C. Pr. Civ.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispoz.art.488 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Recurenta intimată critică soluția primei instanțe sub aspectul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 de lei, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Curtea reține că prin acțiunea formulată de reclamantul P. V. V. împotriva pârâtei I.P.J.C., s-a solicitat suspendarea executării dispoziției nr.3. din_ a șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ C., prin care începând cu data de_ i-a fost suspendat reclamantului-intimat dreptul de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile, suspendare care urmează să-și producă efectele până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile disp.art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.

În motivarea acestei cereri, reclamantul-intimat a arătat că în ceea ce privește actula dministrativ sus arătat au existat elementele de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privință a legalității actului administrativ, fiind astfel îndeplinită condiția d efond a cazului bine justificat, iar în ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta a fost motivată din perspectiva imposibilității de a-și exercita un drept dobândit în condițiile legii.

Împotriva actului administrativ, reclamantul-intimat a formulat plângere prealabilă înregistrată la data de_ care a fost admisă ulterior. Prin urmare, deși textul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 îi oferea reclamantului-intimat dreptul de a formula o cerere de suspendare a actului administrativ atacat, chiar dacă a înregistrat doar plângere prealabilă împotriva acestui act, în cazul de față,

instituția imitentă a procedat la revocarea actului administrativ, motiv pentru care cererea de suspendare a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect, de către prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art.454 din C.pr.civ., arată că pârâtul poate fi obligat la cheltuieli de judecată, chiar dacă recunoaște ca fiind adevărate susținerile reclamantului, dacă a fost pus în întârziere.

Prin urmare, interpretând dispozițiile textului legal sus citat, Curtea constată că recurenta-pârâtă a fost pusă în întârziere prin faptul procedurii prealabile împotriva actului administrativ, și prin urmare, în beneficiul ei nu poate opera exonerarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, instanța reține că în speță nu sunt incidente dispoz.art.453 alin.1 C.pr.civ., așa cum în mod eronat a invocat recurentul, ci dimpotrivă, obligarea la plata cheltuielilor de judecată, s-a realizat în temeiul disp.art.451 raportat la art.454 C.pr.civ. atunci când s-a dispus plata onorarului de avocat în sumă de 1000 lei.

Față de considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în speță nu este prezent niciunul din motivele de recurs prev.de art.488 C.pr.civ., motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.496 alin.1 C.pr.civ., urmează să îl respingă ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I. de P. al J. C. cu sediul în

C. -N., str.T. nr.27, cod poștal 4., CUI 4547109, împotriva sentinței civile nr. 12069 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului

C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

I. A. D.

P.

C.

I.

M. N.

ȚÂR

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11405/2013. Suspendare executare act administrativ