Decizia civilă nr. 11482/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11482/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare

recursul formulat de pârâtul S. P.

"M.

S.

M. " - D. V.

, împotriva sentinței civile nr. 6222/_

,

pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta G. I., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, constată că prin precizarea depusă la dosar, la data de_, recurentul solicită instanței să ia act de faptul că numărul corect de dosar este_ și nu_, cum din eroare s-a redactat.

Curtea constată că prezentul recurs vizează sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr._, în contradictoriuu cu reclamanta G. I. și nu dosarul nr._, privind pe reclamanta S. Ana

M., față de care tot această instanță a pronunțat o hotărâre irevocabilă în recurs.

În acest sens, Curtea, după deliberare, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 302, 303 și 306 C. Pr. Civ. invocă excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6222/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș s-a admis contestația formulată de către contestatoarea

G. I. în contradictoriu cu intimatul M. S. M. -D. de V. și, în consecință:

S-a anulat actul intitulat "notă de constatare"; nr.4895/_ emis de D. de V. a municipiului S. M. .

S-a suspendat executarea actului intitulat "notă de constatare"; nr.4895/_ emis de D. de V. a municipiului S. M., până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de_ pârâtul M.

S. -M. .

Recursul nu a fost motivat.

1

Examinând recursul declarat de reclamant, Curtea de Apel urmează să constate nulitatea lui.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă ";recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.";

În speță, deși pârâtul a declarat recurs în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1 Cod procedură civilă de a-și motiva recursul ";prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs";.

În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va constata nulitatea recursului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția nulității recursului.

Constată nul recursul declarat de M. S. M., împotriva sentinței civile nr. 6222/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

L. U.

Judecător,

M. D.

Judecător,

R. -R. D.

Grefier,

M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: Virginia Pop

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11482/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici