Decizia civilă nr. 1158/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1158/R

Ședința publică din 21 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE N. B.

J. ecător V. F.

J. ecător V. P.

G. ier T. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurenta- petentă SC I. C. L. I. SA (F. SA L. I. S. ) cu sediul în B., str. Tipografilor nr. 11-15, Clădirile A1 și LA, etaj 5, sector 1, număr de ordine în Registrul Comerțului J40/10306/2000 împotriva sentinței civile nr. 4471 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimatul M.

B. M. - DP L., cu sediul în B. M., str. V. nr. 35, județul M.

, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 01 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 08 noiembrie 2013 și la data de 15 noiembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4471 din_ pronunțată în dosarul nr. _

, Judecătoria Baia Mare a respins plângerea contravențională formulată de SC

I. C. L. I. SA (F. A. L. I. SA împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 10108/_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului M. B. M. -DP L., și a menținut procesul-verbal contestat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție 10108 din_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului M. ui B. M. - DP L., petenta SA L. I. S. (actual SC I. C. L. I. SA) a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. II lit.a din HCL nr.14/2007 modificată și completată prin HCL nr. 473/2009.

Pentru a se aplica această sancțiune s-a reținut că la data de_, ora 12.07, conducătorul auto cu numărul_ a parcat fără tichet de parcare, în parcarea cu plată pe bld. Unirii din B. M. .

Instanța de fond a arătat că nu a avut în vedere susținerea petentei potrivit cu care procesul-verbal nu este legal întocmit, întrucât vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a făcut obiectul unui contract de leasing financiar încheiat între reclamantă, în calitate de finanțator și S. INTERBRANDS MARKETING & DISTRIBUTION S.R.L, în calitate de utilizitor.

Dispozițiile art.15 pct.1/1 din OUG 195/2002 stabilesc: "la cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menționarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și a datelor de identificare ale deținătorului mandatat".

Potrivit adresei emise de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto, în evidența acestuia figurează înscrisă A. L.

I. SA.

Deci, reclamanta nu își poate invoca propria culpă pentru exonerarea de plata amenzii, atâta timp cât nu a înscris în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului.

La dosarul cauzei a fost depusă în probațiune de către intimată fotografia efectuată autoturismului cu nr._ în care se observă că autoturismul nu avea tichet de parcare.

Se reține că: la data de_, ora 12.07, conducătorul auto cu numărul_ a parcat fără tichet de parcare, în parcarea cu plată pe bld. Unirii din B.

M. .

La dosarul cauzei a fost depusă, în probațiune, de către intimată fotografia efectuată autoturismului cu numărul_, în care se observă că autoturismul nu avea tichet de parcare.

Având în vedere cele reținute mai sus, prima instanță a considerat că în sarcina petentei a fost, în mod corect, reținută fapta, iar încadrarea juridică dată acesteia este una corectă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 301 Cod procedură civilă petenta SC I. C. L. I. SA B., susținând în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 10 lit.f și art. 18 din

O.G. nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că răspunderea pentru parcarea ilegală a vehiculului incumbă persoanei care utiliza efectiv vehiculul, respectiv SC INTERBRANDS MARKETING&DISTRIBUTION SRL după cum rezultă din dispozițiile art. 10 din OG nr. 51/1997 și art. 18 din OG nr.51/1997.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că este fondat din următoarele considerente:

Vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a făcut obiectul unui contract de leasing financiar încheiat între reclamantă în calitate de finanțator și SC INTERBRANDS MARKETING&DISTRIBUTION SRL în calitate de

utilizator.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din OG 51/1997 "din momentul încheierii contractului de leasing și până la expirarea acestuia și reintrarea în posesia bunului, finanțatorul/locatorul este exonerat de orice răspundere față de terți pentru prejudiciile provocate prin folosința bunului, faptă sau omisiunea locatarului/utilizatorului";.

În acest context, entitatea juridică răspunzătoare de săvârșirea contravenției este utilizatorul, respectiv SC INTERBRANDS MARKETING & DISTRIBUTION SRL și nu societatea de leasing.

Constatând că petenta nu a săvârșit contravenția reținută prin procesul verbal de contravenție, recursul petentei va fi fi admis cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și al anulării procesului- verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă,

ADMITE recursul declarat de petenta SC "I. C. L. I. "; SA cu sediul în B., str. Tipografilor nr. 11-15, Clădirile A1 și LA, etaj 5, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4471/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta SC "I. C. L.

I. "; SA cu sediul în B., str. Tipografilor nr. 11-15, Clădirile A1 și LA, etaj 5, sector 1, în contradictoriu cu M. B. M. - DP L., cu sediul în

B. M., str. V. nr. 35 și în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție nr. 10108/_ întocmit de intimatul M. B. M. - DP L. .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 noiembrie 2013.

Președinte,

N. B.

J. ecător,

V. F.

J. ecător,

V. P.

G. ier,

T. H.

În concediu medical semnează grefier șef

Red.B.N. / _

Tred. V.E. /_ - 2 ex

J. ecător la fond: M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1158/2013. Anulare proces verbal de contravenție