Decizia civilă nr. 1209/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 1209/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Judecător R. M. Judecător L. -A. C. Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N. ,
DP L. împotriva Sentinței civile nr. 18744/2012 a Judecătoriei C. N. în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal, care se legitimează în fața instanței, lipsă fiind recurentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat .
Intimatul declară că nu are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul solicită respingerea recursului.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 18744/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. V., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP L., și în consecință s-a dispus reducerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. nr. 43884 încheiat la data de_ de la suma de 400 lei la suma de 200 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul verbal nr. 43884/485 încheiat la data de_, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 1 lit. f și art. 2 lit. a din H.CL. nr. 149/2009, reținându-se în sarcina acestuia că la data de_, ora 11:55, a parcat neregulamentar autovehiculul cu nr. de_, pe domeniul public din C. -N., str. I. M. Klein nr. 5, cu nerespectarea dispozițiilor administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța de fond a arătat că, în speță, contrar celor susținute de petent, acestuia nu i s-au aplicat două sancțiuni pentru aceeași faptă, ci agentul constatator a aplicat o sancțiune principală a amenzii în cuantum de 400 lei, iar pe lângă sancțiunea principală a aplicat o sancțiune complementară a ridicării autovehiculului, în urma căreia petentul a fost obligat la achitarea contravalorii serviciului de ridicare, transportare și depozitare.
Instanța de fond a subliniat faptul că, nu a fost încălcat principiul non bis in idem, acestuia fiindu-i aplicată o sancțiune principală și o sancțiune complementară în temeiul art. 5 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare și cu respectarea art. 2 lit. a H.C.L. nr. 149/2009 și a art. 4 din H.C.L. nr. 149/2009 care stipulează expres că, pe lângă sancțiunea amenzii se poate aplica o sancțiune complementară, cum ar fi cea a ridicării autovehiculului.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia. Dimpotrivă, din motivele invocate în plângerea formulată, reiese faptul că petentul își recunoaște fapta.
În temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate și la gradul de pericol social al faptei săvârșite. Articolul 34 alin. 1 din actul normativ indicat anterior, prevede expres posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile ci și la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social.
De aceea, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit căruia sancțiunea se aplică ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii prin reducerea cuantumului amenzii de la suma de 400 lei la suma de 200 lei, având în vedere că petentul a recunoscut fapta și a achitat contravaloarea ridicării autovehiculului aferente sancțiunii complementare aplicate de agentul constatator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și a dispus reducerea cuantumului amenzii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 43884 încheiat la data de_ de la suma de 400 lei la suma de 200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs M. C. -N. ,
declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ .
În motivarea recursului a fost criticată soluția instanței de fond ca netemeinică, apreciindu-se că prin procesul verbal de contravenție, agentul constatator a individualizat corect sancțiunea.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum si raportat la motivele de ordine publica incidente, tribunalul retine că recursul este nefondat. Astfel,
apreciem că ținând seama de datele ce caracterizează persoana petentului, care nu este cunoscut cu alte fapte contravenționale, și care este o persoană în vârstă de 70 de ani, precum și raportându-ne la împrejurările comiterii faptei contravenționale, la gravitatea redusă a acesteia, instanța de fond a făcut o justă reindividualizare a sancțiunii, în raport de criteriile prev. de art. 21 al. 3 din OG 2/2001, în contextul în care petentul a și recunoscut fapta contravențională și a manifestat regret.
De altfel din nici o dată de la dosar nu rezultă de ce anume se impunea ca petentului să-i fie aplicată sancțiunea maximă prevăzută pentru contravenția săvârșită, în condițiile în care limitele sancțiunii prevăzute de HCL 149/2009 sunt de la 200 lei la 400 lei.
Față de cele de mai sus, tribunalul va respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr.18744/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în C.
-N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva sentinței civile nr.18744/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, R. M. | Judecător, L. -A. C. |
Grefier, I. -M. P. |
Red. 2 ex./L.A.C./D.M.
_
Jud. fond: Ș. -B. T. an