Decizia civilă nr. 1250/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 1250/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Judecător I. -M. L.
Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C. -N.
DP L. împotriva Sentinței civile nr.21848/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privind și pe intimatul K. A., M. C. -N.
DP L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este formulat in termenul legal, a fost motivat și comunicat cu intimatul și reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar .
T R I B U N A L U L
Prin Sentința civilă nr. 21848/_ a Judecătoriei C. -N. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul K.
A.,
cu domiciliul în C. -N., A. D., nr.17, ap.38, jud. C., împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor nr.6624/489/_ încheiat la data de_ de către M. C. -N. - DP L., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP L.
, cu sediul în C. -N., str. M., nr.1-3, jud. C. .
S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 RON aplicată contestatorului K. A. prin procesul verbal de constatare a contravențiilor nr.6624/489/_ încheiat la data de_ de către M. C. -N. -DP L., cu sancțiunea avertismentului.
S-au menținut celelalte dispoziții ale actului de constatare și sancționare a contravenției atacat.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la sediul intimatului la data de_ și pe rolul acestei instanțe la data de_ sub numărul de mai sus, contestatorul K. A. a atacat în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP Comunitară, procesul verbal de constatare a contravenției nr.6624 încheiat la data de_ de către M. C. -N. - DP Comunitară.
În motivarea plângerii, contestatorul a susținut în esență că a staționat într-un loc care nu era semnalizat cu marcaje sau semne rutiere cu semnificația staționarea interzisă, că aștepta un client la comandă, că a fost
sancționat întrucât este taximetrist, fiind astfel discriminat față de alți șoferi aflați în situații similare, că așteptarea clientului la comandă este permisă dacă semnele rutiere nu sunt încălcate.
În drept, contestatorul nu și-a motivat plângerea.
Prezenta plângere este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor articolului 36 din O. G. nr.2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, susținând că motivele invocate sunt nefondate și nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravențională reținută în sarcina contestatorului, că simplele sale afirmații nu sunt în măsură să dovedească caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în procesul verbal contestat, că agentul constatator a perceput cu propriile sale simțuri faptele consemnate, fiind îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea contravenției, că sarcina probei revine potrivit art.1169 din Codul civil, contestatorului, dar acesta nu a adus nici o probă pentru a răsturna prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal anterior menționat, că legislația în vigoare și practica judiciară n domeniu, a statuat că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie (f 9-11, 15-17).
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și cu martorul S. Atila (f 19).
Instanța de fond a reținut că plângerea a fost înregistrată la sediul intimatului în interiorul termenului legal de 15 zile de la înmânare conform articolul 31 din OG nr. 2/2001.
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut că
prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr.6624 încheiat la data de_ de către M. C. -N. - DP Comunitară s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de articolul 46 pct.1 din HCL nr.109/2010, constând în faptul că la data de_, ora 13,05, pe domeniul public aparținând M. ui C. -N.
, pe str. E. Isac, nr.24, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de contestator care efectuează transport în regim taxi, staționa în afara standurilor special aprobate de Consiliul Local C. -N. . În temeiul art.49, pct.1, lit.a din același text legal, contestatorului i s-a aplicat pentru această faptă, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 RON.
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este obligată din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că starea de fapt este corect consemnată în procesul-verbal contestat.
Întrucât fapta a fost constatată de agentul constatator cu propriile sale simțuri, potrivit dispozițiilor articolului 1169 din Codul civil, contestatorului îi revenea sarcina de a face dovada existenței unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul procesului verbal atacat, dar nu a făcut această probă.
Instanța a reținut că CEDO nu exclude prezumțiile încadrate în limite rezonabile cu caracter relativ care nu anihilează posibilitatea efectivă a persoanei împotriva căreia se naște o asemenea prezumție de a o răsturna prin proba contrară, posibilitate ce asigură totodată acelei persoane garanțiile unui proces echitabil în sensul art.6 din CEDO (cauza Haiducu și alții contra României, cauza Nicolata G. contra României). Or constatarea contravenției de către agentul constatator cu propriile sale simțuri presupune în mod rezonabil veridicitatea stării de fapt consemnate de acesta. Prin urmare, prezumția care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție este atât rezonabilă cât și relativă astfel încât dreptul la apărare și la un proces echitabil al contravenientului este garantat întrucât nimic nu-l împiedică să răstoarne această prezumție prin dovada contrară în cadrul plângerii contravenționale.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat așa cum a statuat și Curtea Constituțională în deciziile 197/2003 și 259/2007 că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie până la proba contrară care se află în sarcina contestatorului în condițiile articolului 1169 din Codul civil.
Instanța a reținut că martorul audiat nu a infirmat fapta reținută în sarcina contestatorului, declarația contradictorie și confuză a acestuia nefiind în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție conferită prin constatarea faptei cu propriile simțuri ale agentului constatator. În plus, instanța de fond a apreciat ori că martorul a fost nesincer ori că acesta a relatat o stare de fapt distinctă de cea avută în vedere la întocmirea procesului verbal de contravenție din litigiu întrucât deși reclamantul nu a contestat nici data și nici ora constatării faptei, martorul s- a referit în declarația sa la o lună complet diferită și la o altă oră decât cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Instanța de fond a reținut astfel că sancțiunea a fost aplicată contestatorului pentru o faptă săvârșită în luna iulie 2011 în timp ce martorul s-a referit la o faptă din luna aprilie-mai 2011, iar ora comiterii faptei sancționate a fost 13,04 în timp ce martorul a făcut referire la ora 8-9 dimineața. De altfel martorul nici măcar nu și-a amintit dacă mașina contestatorului era sau nu parcată pe unul dintre locurile destinate taximetriștilor.
Apărările contestatorului sub aspectul netemeiniciei procesului verbal au rămas simple afirmații lipsite de orice suport probator.
Câtă vreme nu s-a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute prin procesul-verbal de contravenție, instanța de fond a considerat că la data și la ora constatării contravenției, contestatorul a comis fapta prevăzută de dispozițiile articolului 46, pct.1 din HCL nr.109/2010, motiv pentru care în mod corect s-a stabilit în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de acest text legal.
Dar în temeiul articolului 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu articolul
38 aliniatul 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.
În acest context legal, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată contravenientului în cuantumul stabilit prin procesul-verbal contestat este prea aspră în raport cu împrejurările reale și personale în care a fost săvârșită fapta, neîndeplinind condiția proporționalității prevăzută de articolul 21 aliniatul 3 din OG nr.2/2001 modificată și aprobată prin Legea
nr.180/2002 și a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a se realiza scopul preventiv al procesul-verbal de contravenție încheiat. Opinia instanței are la bază prevederile articolului 5 aliniatul 5 din
O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale articolului 21 aliniatul 3 din același act normativ conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și alte circumstanțe personale ale contravenientului.
Instanța de fond a reținut astfel, sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate, împrejurarea că este de notorietate dificultatea de a găsi un loc de parcare pe raza M. ui C. -N., mai ales în zona centrală cum este cazul în speță, împrejurarea că din consemnările agentului constatator nu rezultă ca prin fapta sa contestatorul să fi tulburat esențial traficul rutier, dar și faptul că intimatul nu a dovedit nici o antecedență contravențională în sarcina contestatorului. Instanța de fond a apreciat că gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului este diminuat în aceste circumstanțe.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța de fond a admis doar în parte plângerea contravențională formulată de către contestator în contradictoriu cu intimatul și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 RON aplicată contestatorului prin procesul verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale actului de constatare și sancționare a contravenției atacat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
In motivarea recursului s-a arătat ca prima instanță a procedat în mod greșit,atâta timp cât a reținut faptul că sancțiunea ce se impune a fi aplicabila în cauză este avertismentul și nu amenda.
La individualizarea sancțiunii din procesul verbal contestat în cauza s- a respectat principiul proporționalității, agentul constatator menționând împrejurările prevăzute la art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului numărul 2/2001. Raportat la gravitatea faptei și la urmările produse, recurentul apreciază deplin justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 200 RON pentru sancțiunea săvârșita.
În drept s-au indicat dispozițiile art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.
Nu s-a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul declarat, în raport cu dispozițiile art. 299 și următoarele Cod de procedură civilă, tribunalul reține ca acesta este nefondat.
Astfel, tribunalul reține că în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 46 pct. 1 din Hotărârea Consiliului Local C. -
N. numărul 109 / 2010 constând în faptul că la data de_, 13:05 pe domeniul public aparținând municipiului C. -N., pe strada E. Isac numărul 24 autoturismul petentului care efectuează transport în regim de taxi, staționa în afara standurilor special aprobate de Consiliul Local C. N.
. Petentului i-a fost aplicata o sancțiune constând in amenda contravențională în cuantum de 200 RON.
În temeiul art. 34 din Ordonanța Guvernului numărul 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, prima instanță a
considerat că poate aprecia și reindividualiza sancțiunea aplicată, în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În baza art. 5 alin. 5 din Ordonanța Guvernului numărul 2/2001, tribunalul reține că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșită. În baza art 21 alin. 3 din același act normativ, la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsa și alte circumstanțe personale ale contravenientului.
La fel ca și prima instanță, tribunalul apreciază că gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent, respectiv parcarea în alte locuri decât cele speciale amenajate, nu justifica aplicarea unei amenzi contravenționale, mai potrivită în acest caz fiind aplicarea sancțiunii avertismentului.
Atâta timp cât prima instanța a aplicat în cauza dispozițiile legale care permit înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, tribunalul nu poate găsi o justificare pentru a proceda la modificarea soluției primei instanțe.
Pentru motivele arătate, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.
Fara cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N., cu sediul în
C. -N., str. M. nr. 1-3, jud. C. împotriva Sentinței civile nr. 21848/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, Ani-L. C. |
