Decizia civilă nr. 1367/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1367/R

Ședința publică din 06 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier T. H.

Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de recurentul - petent P.

T., cu domiciliul în D. nr. 15, județul M., împotriva sentinței civile nr. 1126 din_ a Judecătoriei B. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., cu sediul în B. M., str. 22 Decembrie, nr. 37, județul

  1. .

    Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

    T R I B U N A L U L

    Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

    Prin sentința civilă nr. 1126/0_ a Judecătoriei B. M. s-a respins plângerea formulată de către petentul P. T., domiciliat în sat D., nr. 15, jud. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., cu sediul în B. M., str. 22 Decembrie, nr. 37, jud. M.

    , ca nefondată și a menținut dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 2246081/_, încheiat de intimat.

    În considerentele sentinței s-a reținut că prin procesul-verbal seria CP nr. 2246081/_ încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M.

    , petentul P. T. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de_, ora 20.50, în calitate de conducător auto a condus autoturismul cu număr de înmatriculare AW 709 QS, pe D.N. 18B, prin localitatea Groși și a

    efectuat o manevră de depășire a autoturismului cu număr de înmatriculare _

    , condus de către Costea Gavrilă, încălcând marcajul longitudinal continuu.

    Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

    Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

    Deși petentul nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, instanța reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.

    Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice care a constatat fapta prin propriile simțuri, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.

    Martorul audiat în cauză, respectiv persoana care conducea autoturismul depășit de către petent, a declarat că înainte de a fi depășit, încetinise puțin, dar nu semnalizase dreapta și circula regulamentar pe banda de mers. Acesta a mai arătat că pe acea porțiune de drum, carosabilul avea marcaj longitudinal continuu, care a fost încălcat de către petent prin efectuarea manevrei de depășire.

    Potrivit art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, este interzisă depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

    Analizând aceste prevederi raportat la starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal, confirmată de către martorul audiat în cauză, instanța reține că încadrarea juridică dată acesteia a fost stabilită în mod corect. Prin urmare, actul de constatare este temeinic.

    Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și raportat la gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea acestora, drept pentru care le va menține.

    În consecință, instanța a respins plângerea formulată de către petent împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr. 2246081/_, întocmit de către intimat, ca nefondată.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul P. T. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii.

    În motivarea cererii de recurs s-a arătat că instanța de fond a soluționat cererea petentului în lipsa acestuia precum și în lipsa apărătorului acestuia, încălcându-se astfel dreptul la apărare al petentului.

    Deși la dosarul cauzei, reprezentantul petentului a formulat cerere de amânare justificată cu înscrisuri, instanța de fond a administrat proba testimonială în lipsa apărătorului petentului fără a reține în cuprinsul sentinței atacate faptul că petentul avea apărător ales care a depus cerere de amânare la dosarul cauzei, iar cererea acestuia a fost respinsă motivat.

    Instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al petentului prin soluționarea în această modalitate a plângerii formulate.

    În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.9, 304 ind.1, 312 C.pr. civ.

    Intimatul Inspectoratul de Poliție al J. ețului M. prin reprezentantul său prezent în instanță, a solicitat respingerea recursului, apreciind hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

    Recursul este nefondat.

    După cum se poate observa, singura critică adusă de recurent împotriva hotărârii primei instanțe este cea legată de încălcarea dreptului la apărare.

    1. constată însă că această critică este nefondată.

      Potrivit art.156 C.pr.c. instanța va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată .

      Așadar simplul fapt de a se adresa o cerere instanței de judecată în scopul amânării pentru lipsa de apărare a părții, nu obligă instanța să încuviințeze cererea, aceasta pentru a fi admisă, fiind necesar a fi temeinic motivată.

      Existența unui alt litigiu pe rolul unei alte instanțe care necesită prezența apărătorului părții în altă localitate, nu constituie un motiv temeinic, avocatul având obligația de a-și asigura substituirea, cu atât mai mult cu cât cauza de față este una de complexitate redusă.

      După cum se poate constata din cuprinsul încheierii de ședință din data de 29 ianuarie 2013, judecătorul fondului s-a pronunțat motivat asupra cererii de amânare a cauzei și amânând pronunțarea pe fondul litigiului a oferit reprezentatului petentului posibilitatea de a formula concluzii scrise. Opțiunea primei instanțe de a nu da curs cererii de amânare este cu atât mai întemeiată, cu cât la termen fusese prezent martorul semnatar al procesului-verbal, a cărui prezență nu a putut fi asigurată pentru termenul anterior, fiind necesară citarea sa cu mandat de aducere.

      Pentru toate aceste considerente, constatând că primei instanțe nu i se poate imputa vreo încălcare adusă dreptului petentului la un proces echitabil, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.pr. civ, va respinge recursul ca nefondat.

      PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

      D E C I D E :

      RESPINGE ca nefondat recursul declarat de petentul P. T., domiciliat în localitatea D. nr. 15, județul M. împotriva sentinței civile nr. 1126/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

      Irevocabilă.

      Pronunțată în ședința publică, azi, 06 decembrie 2013.

      Președinte

      J. ecător

      J. ecător

      F. V.

      P. V.

      B.

      N.

      1. ier

      2. T.

În concediu medical semnează grefierul șef de secție

Red.V.P._ /

Dact M.S / 2 ex

J. ecător la fond: D. I. R. u

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1367/2013. Anulare proces verbal de contravenție