Decizia civilă nr. 126/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 126/R/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
P. A. R. Judecător L. -A. C.
Judecător R. M. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta contestator CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr.15465 din_ a Judecătoriei C. -N. privind și pe intimații SA C. și B. M. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Prin sentința civilă nr.15465 din_ a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă cererea formulată de contestatorul CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C. -N., P-ța Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C., în contradictoriu cu intimatul S.
A. C. cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Bistrița, în B., str. A. -I.
, nr. 1, jud. B. -Năsăud, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ intimatul a solicitat B.E.J. M. M. începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentante de Sentința civilă nr. 251/2009 a T. ului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, Sentința civilă nr. 435/F/2009 a T. ului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ și Decizia civilă nr. 844/R/2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr._ în vederea recuperării creanței reprezentând drepturi salariale.
Prin Încheierea civilă nr. 2899/CC/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița- Năsăud, în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii indicate în cererea intimatului - creditor SA C., privind pe debitorii T. ul B. -Năsăud, C. de A. C., Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și M. ul Economiei și Finanțelor.
Cheltuielile de executare silita au fost stabilite prin procesul-verbal din data de_ întocmit de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "M.
M. "; în dosarul execuțional nr. 540/2012 (f. 49), după care s-a procedat la somarea debitorilor, conform înscrisurilor depuse la filele 50-56.
Fata de data comunicării somației contestatoarei -_, instanța constată că prezenta contestație la executare a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C.proc.civ.
În ceea ce privește constatarea ca suspendată a executării silite în baza OUG 71/2009, instanța reține următoarele:
Titlurile executorii - Sentința civilă nr. 251/2009 a T. ului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, Sentința civilă nr. 435/F/2009 a T. ului B. - Năsăud pronunțată în dosar nr._ și Decizia civilă nr. 844/R/2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr._, privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011.
Astfel, s-a reeșalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului di sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Instanța apreciază că în cauză se impune pe de o parte analiza în sensul respectării art. 6, al.1 din CEDO și pe de altă parte în sensul respectării art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În primul rând, trebuie menționat că statele semnatare ale Convenției și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenței dreptului într-o societate democratică.
În mod constant CEDO a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. C. reamintește parților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces " in sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Hornsby c. Grecia). Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. (Sandor c. României). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6
protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.(Ruianu c. României).
Pe de altă parte, C. amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție( Șandor c. României, Metaxas c. Grecia).
Instanța mai retine ca prin neexecutarea creanței stabilite pe cale judiciară, se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (Șandor c. României, Imobiliare Saffi c. Italiei).
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate susține că ar fi aplicabilă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia, obligația de executare a unei hotărâri judecătorești nu este o obligație de rezultat, ci o obligație de mijloace, iar neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a hotărârii, fără a se aduce atingere substanței dreptului deoarece, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale, în calitate de debitori, nu pot invoca lipsa fondurilor, ca motiv pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor ( Bourdov c. R. iei, Katsyuk c. Ucrainei; P. ov c. Moldovei; Shmalko c. Ucrainei; AMAT-G LTD și Mebaghishvili c. Georgiei).
De altfel, jurisprudența Curții Europene, în numeroase cauze contra României a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, pe cale de consecință, dacă aceasta refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi.
Refuzul statului de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute la acel articol.
C. a stabilit că o creanță poate constitui un « bun » în sensul art. 1 din Protocolul 1 cu condiția să fie suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă.
Astfel, instanța reține că, în cauză, creditoarea deține titluri executorii, constând în hotărâri judecătorești definitive, din anul 2011, cu o creanță totală de 105.635 lei, iar de la data începerii executării silite -_ (f. 22), s-a plătit suma de 1.317 lei (f. 72).
Așadar, creditoarea deține o creanță, o valoare patrimonială, ce intră în domeniul de aplicație al noțiunii de « bun ». De fapt, contestatoarea nici nu pune
în discuție acest lucru, ci se prevalează de existența unor acte normative prin care s-a dispus suspendarea executării silite și eșalonarea plății creanțelor.
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 protejează proprietatea, având următorul conținut: orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor .
Așadar paragraful 2 al. art.1 din Protocolul 1 permite statelor să aducă limitări dreptului de proprietate cu condiția să respecte cerințele impuse pentru valabilitatea acestora.
În speță există o ingerință a statului, care prin actele normative emise a eșalonat plata creanței și a suspendat orice formă de executare silită, fiind așadar prevăzută de lege.
Trebuie analizat dacă această ingerință urmărește un scop legitim, iar instanța apreciază că este întrunită această condiție, măsurile luate având drept scop menținerea echilibrelor bugetare și respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, fiind deci vorba despre un interes general ce se urmărește a fi protejat.
Rămâne așadar de văzut dacă este o măsură necesară într-o societate democratică și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui. Trebuie reținut că statul este dator să păstreze un just echilibru între interesele concrete ale individului și ale societății în ansamblul ei. Or, în cauză, creditorii sunt într-un număr relativ mic, fiind vorba despre o categorie profesională de aproximativ 5000 de magistrați și un număr aproximativ egal de grefieri care au acest tip de creanțe împotriva statului.
Sigur, nu se poate face abstracție de actualul context de acută criză economică națională și internațională, de faptul că Ministerul Justiției nu deține fondurile necesare în bugetul său tot datorită contextului actual, măsura apărând așadar ca una necesară, dar nu se poate face abstracție nici de faptul că debitorul are cunoștință de mulți ani despre aceste creanțe ale personalului din justiție, fie magistrați, fie personal auxiliar aceste cheltuieli erau previzibile, puteau fi cuprinse în orice buget, și puteau fi achitate, în totalitate sau în parte, fără a se acumula debite prin actualizarea plăților corespunzător indicelui de inflație.
Instanța apreciază că măsura nu este una care să respecte raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu este pentru prima dată când s-a dispus eșalonarea plății acestui tip de creanța, instanța apreciază că nici la acest moment, creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța.
Creditorul care deține un titlu executoriu împotriva debitorului, are un "bun";, în sensul Convenției (Sciortino c. Italiei, Burdov c. R. iei, Fernandez Molina Gonzalez șa c. Spania), astfel încât măsurile instituite prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată
contravin dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței constante a Curții Europene, deoarece se dispune amânarea în mod repetat a termenelor de plată a creanțelor stabilite prin titluri executorii până în anul 2016 precum și suspendarea executării începute de creditor, până la împlinirea termenului de plată, precum și faptul că, creditorul este pus în situația de a nu mai putea continua executarea silită și nici de a putea cere sancționarea în vreun fel a debitorului în cazul neexecutării tranșelor stabilite. Debitorul obligației - minister - face parte din puterea executivă, având la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția în orice situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalității părților în fața legii și dreptului la un proces echitabil.
Totodată, C. a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită, pentru a obține satisfacție ( Șandor c. României, Metaxas c. Grecia, Karahalios c. Grecia), iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
În lumina acestor statuări, s-a concluzionat că statul român nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia.
În acest context, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anumite perioade de prelungire a fazei de executare, de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date.
C. a reținut că neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără a se aduce atingere substanței dreptului, dar, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor.
Așadar, analizând din prisma art. 6 din CEDO, instanța apreciază că acesta este încălcat atât sub aspectul încălcării dreptului de acces la justiție, prin faptul că nu se execută o hotărâre definitivă, executarea făcând parte din noțiunea de drept de acces la justiție, fără de care acesta ar fi doar un drept iluzoriu, cât și sub aspectul nerespectării termenului rezonabil al procedurii (care include de asemenea perioada de executare a unei hotărâri judecătorești).
În concluzie, instanța a reținut că, creditoarea deține un titlu executoriu, care nu a fost executat de către autorități, ba mai mult aceste autorități au eliminat și posibilitatea recurgerii la măsura executării civile, eșalonând în același timp plata creanței. Apoi, din ultima reeșalonare, se prevede ca ultim termen de plată sfârșitul anului 2016. Or, întinderea executării unei obligații de plată având ca obiect sume de bani, stabilite în mod global prin titlurile executorii, prin plata fracționată, pe o durată atât de lungă de timp este de natură să priveze articolul 6, par. 1 de orice efect util.
În același timp se încalcă și dreptul de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, în fapt creditoarea i se impune să aștepte încă 4 ani și să accepte și plata eșalonată a sumelor de bani.
Or, una dintre garanțiile care trebuie să însoțească un proces civil este aceea ca procedura să se desfășoare într-un termen rezonabil, care se calculează, în cauza de față de la data sesizării instanței - dies a quo (Katte Klitsche de la Grang), fiind inclusă în calculul acestui termen și punerea în executare a hotărârilor judecătorești ( Silva Pontes ).
Instanța apreciază că, raportat la conduita anterioară a statului, de eșalonare succesivă a sumelor de bani și de plată parțială a acestora în perioadele electorale și lipsa unei preocupări efective de îmbunătățire a situației economice a țării, nici măcar anul 2016 nu poate fi prevăzut cu certitudine ca dies ad quem în situația de față și oricum, un termen de 6 ani de zile se prelungește dincolo de termenul rezonabil cerut de art. 6 din Convenție, iar întârzierea se datorează comportamentului autorităților, de natură să atragă responsabilitatea statului. (H.
c. M. a Britanie).
Așa fiind, constatând că există contradicție între prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată cu actele normative menționate mai sus și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, instanța va da prevalență dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului cu care a fost învestită. (a se vedea Hotărârea Antonetto c. Italiei din_, Hotărârea Lunari c. Italiei din_, Hotărârea Logothetis c. Greciei din_, Hotărârea Dimitrios Giorgiadis c. Greciei din_, Hotărârea Bourdov c. R. iei din_, Hotărârea Oneryldiz c. T. iei din_, Hotărârea Karahalios c. Greciei din_, Hotărârea Jasiuniene c. Lituaniei din_, si Hotărârea Sabin P. escu c. României din_ .)
Pentru aceste considerente, reținând că în cauză nu sunt întrunite disp. art. 399 Cod proc.civ., contestatorul nefăcând proba nici unei împrejurări care ar atrage nulitatea executării sau a vreunui act de executare în dosarul execuțional nr. 540/2012 al B.E.J. M. M., va respinge contestația formulată ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 403 alin. (1)-(3) C.proc.civ., având în vedere că suspendarea executării se poate dispune numai până la soluționarea contestației la executare, instanța urmează a respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța a luat act de aceasta.
Impotriva acestei sentinte civile a declarat recurs Curtea de Apel CLUJ solicitand modificarea sentinței civile pronuntate de instanta fodnului in sensul admiterii contestației la executare .
In motivarea declaratiei de recurs s-a arătat în esență că potrivit art. 1 al.1 și al.2 din OUG nr. 71/2009 modificat prin legea nr. 230/2011, procedura de executare silită este suspendată de drept și că dispozițiile art. OUG nr. 71/2009 sunt compatibile cu art. 6 parag.1 și cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum si raportat la motivele de ordine publica incidente, tribunalul retine urmatoarele:
Pentru a pronunta hotararea recurata instanta J. i C. -N. a retinut incidenta in cauza dedusa judecatii a dispozitiilor OG nr 22/2002 precum si a dispozitiilor OUG nr 71/2009, apreciind, insa, ca cele doua acte normative susmentionate contravin dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului sub aspectul respectarii dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art 6 al Conventiei.
Analizand cauza sub acest aspect tribunalul retine ca prin dispozițiile art. 2 din
O.G. nr. 22/2002 modificata si completata prin Legea nr 110/2007 s-a instituit în favoarea debitorilor bugetari un termen de grație de 6 luni, termen care începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația executorului judecătoresc, procedură care este de natură a tergiversa în mod nejustificat procedura executării silite și care este de natură a încălca dreptul creditorilor de executare a hotărârii într- un termen rezonabil potrivit art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, art. 6 §1 din Convenție statuează că "orice persoană, are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil..";.
În mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. C. reamintește părților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei păți. … or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. (Șandor c. României hot. din data de 24 martie 2005). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. (Ruianu c. României hot. din data de 17 iunie 2003).
Potrivit jurisprudenței instanței europene, în materie civilă, termenul rezonabil impus de art.6 §1 acoperă ansamblul derulării procedurilor de fond, inclusiv a celor de executare a hotărârilor judecătorești (Poiss c. Austria, Pinto de Oliveira c. Portugalia) cu consecința că executarea unei hotărâri judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie să fie considerată ca parte integrantă din noțiunea de proces, în sensul art. 6 § 1 . Astfel, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c. Italia).
Astfel cum a statuat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby
Greciei și Sandor c. României, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau o întârzie garanțiile art. 6 §1 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, instanța constată, în deplin acord cu jurisprudența instanței europene, că nu este oportun ca o persoana care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Metaxas c. Greciei).
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că administrația de stat nu poate, prin componentele sale, să ignore dispozițiile Convenției europene, adoptând reglementări legale care să-i creeze o situație de favoare în raport cu alți debitori și pe baza cărora să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, data la care își va îndeplini efectiv obligațiile ce i-au fost stabilite în sarcină prin titluri executorii, reprezentate de o hotărâre judecătorească irevocabila.
Pe de alta parte ,tribunalul va retine ca desi autoritatile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executarii unei hotarari judecatoresti indreptate impotriva sa CEDO a apreciat ca, in situatii de exceptie ,stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o masura ce intra in marja de apreciere a statului.
Or, cauza dedusa judecatii este parte a unui fenomen contencios generalizat, existand un numar foarte mare de hotarari judecatoresti irevocabile avand ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului din sistemul judiciar, hotarari judecatoresti pronuntate intr-un timp scurt, a caror punere in executare este de natura a produce efecte semnificative asupra bugetului de stat.
Existenta unei atare situatii presupune cu necesitate identificarea unor resurse suplimentare apte sa sustina efectuarea platii sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile.Or, potrivit jurisprudentei constante a CEDO "autoritatile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica cele mai adecvate mijloace pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti";(Cauza Burdov contra R. iei), acest termen neputand insa, sa depaseasca ceea ce este strict necesar pentru a gasi solutiile cele mai adapatate in situatiile exceptionale date.
Prin OUG nr 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale persoanlului din sectorul bugetar procedura de executare a fost esalonata in trei etape, astfel:";(…)a) in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.";
Potrivit prevederilor art 1 alin 2 din acelasi act normativ :";In cursul termenului prevazut la alin 1 orice cerere de executare silita se suspenda de drept";.
Prin Decizia nr 188 /_ referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, C. Constitutionala a constatat ca exista o stare de fapt obiectiva, cuantificabila si independenta de vointa Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economica a statului roman, astfel ca ordoanta de urgenta a fost adoptata in vederea atenuarii efectelor de criza economica generalizata.Adoptarea masurii
criticate reclama, in mod indubitabil, urgenta;or, reglementarea urgenta a situatiei rezultate in asumarea raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenta.In aceste conditii, pentru conservarea stabilitatii economice a statului singurul instrument ramas la indemana Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgenta.
Asadar, in situatii extreme, precum cea de fata, implicatiile financiare legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti se pot constitui intr-o situatie extraordinara in sensul art 115 alin 4 din Constitutia R. iei in masura in care asemenea masuri sunt motivate in mod fundamentat, de apararea stabilitatii economice a statului roman.
Retinand ,asadar, incidenta in cauza a prevederilor OUG nr 71/2009 precum si conformitatea acestei ordonante cu Constitutia R. iei si prevederile Conventiei Europene a Drepurilor Omului tribunalul va constata ca executarea silita inceputa in dosarul executional nr nr. 540 /2012 al B. M. M. a fost suspendata de drept in temeiul art 1 alin 2 din OUG nr 71/2009.
In aceste conditii, vazand ca incheierea recurata a fost pronuntata cu gresita aplicare a legii, in temeiul art 304 pct 9 si art 312 Cod procedura civila tribunalul va admite recursul declarat de recurenta C. de A. C., împotriva Sentinței civile nr. 15465 din data de_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în totalitate și rejudecând va admite contestația la executare începută în dosarul execuțional nr. 5640/2012 al Biroului Executorului Judecatoresc
M. M.
și va dispune anularea tuturor formelor de executare silită.
.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de C. de A. C. împotriva sentinței civile nr.15465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că admite contestația la executare și dispune anularea tuturor formelor de executare silită.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
P. , A. R. | Judecător, L. -A. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, L. B. |
Red.R.M./C.B.
2 ex./
J. fond: A. P. escu
