Decizia civilă nr. 348/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 348/R/2013
Ședința publică de la 13 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. R.
Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurentul contestator MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENRALĂ A F.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 12025 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca privind și pe intimata H. F., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ,
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 12025/_ a Judecătoriei C. -N. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulate de Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu intimate H. F. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată la data de_, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în contradictoriu cu intimata H. F., anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr.572/2011 al BEJ Manchevici
M., precum și suspendarea executării silite până la data soluționării contestației la executare.
În raport de actele de la dosar, instanța de fond a reținut că a prin Decizia civilă nr. 1117/R/2009 pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel C. a fost admis recursul împotriva Sentinței T. ului C. nr.1583/2007, contestatorul fiind obligat la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica de 50% aferent perioadei_ -_, inclusiv pentru intimata
H. F. . Decizia a rămas irevocabilă. Prin sentința civilă nr.937/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost admisa cerere formulate inclusiv de intimată și au fost obligate Min. Justiției și Libertăților
Cetățenești, Curtea de Apel C. și Tribunalul Cluj la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% din indemnizația brută lunară începând cu data de_ și în continuare. A fost obligat Min. F. P. sa aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor salariale menționate. Pin Sentința civilă nr.2342/2007 a T. ului C. a fost admisă acțiunea intimatei, în calitate de intervenient în nume propriu, față de Ministerul Justiției, Curtea de Apel C. și Tribunalul Cluj, aceștia fiind obligate la plata despăgubirilor echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baza începând cu august 2004 la zi și pentru viitor, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plății efective. A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice la alocarea și virarea de fonduri necesare plății sumelor. Fata de intimate, sentința a fost menținută prin Decizia civilă nr.1542/R/2009 a Curții de Apel C. .
La data de_ a fost înregistrată cererea creditoarei de executare silita, executarea fiind încuviințată prin Încheierea civilă nr.11803/CC/2011 din_ .
Art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, M. ra și Atripaldi contra României, Șandor contra României, V. I. contra României, Sabin P. escu contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției. În Cauza Șandor contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi";.
Curtea a arătat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul
de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a acesteia favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de dreptul muncii întră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, generic privit, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la intrarea în insolvență, în cazul persoanei juridice. Curtea Constituțională a constatat ca dispozițiile Legii pentru aprobarea OUG nr.71/2009 sunt constituționale și în conformitate cu prevederile art.6 par.1 CEDO privind dreptul la un proces echitabil și art.1 Protocolul 1. Așadar, constituționalitatea O.U.G. nr.71/2009 nu poate fi pusă în discuție, verificarea constituționalității fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale.
Însă în privința concordanței dispozițiilor O.U.G. nr.71/2009 cu cele ale Convenției Europene, primul judecător chemat să se pronunțe este cel intern. În această privință, prezenta instanță nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanța respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
De altfel, nu este prima dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza Dumitru P. escu contra României (nr.2 / 26 aprilie 2007), se apreciază că instanța constituțională română "a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții";, această situație fiind "regretabilă";, fiind vorba despre "o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.";
Între aplicarea ordonanței indicate, ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile - titluri executorii,
creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constituție arată că "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; Art.20 intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului"; prevede: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";
În concluzie instanța a apreciat că, ori de câte ori se invocă prevederile
O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a acestei ordonanțe, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului intimatei, drept ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se plia la hotărârile judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Instanța de fond a mai constatat că prin eșalonarea plății pe o perioadă de peste 3 ani, se creează un dezechilibru nerezonabil între interesul general și cel particular, astfel încât nu este respectat principiul proporționalității instituit de jurisprudența constantă a Curții EDO. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO.
Instanța de fond a respins și argumentele contestatoarei cu privire la cuantumul debitului brut actualizat pana în martie 2010, având în vedere fișa de calcul emisă de Curtea de Apel C., atașată la dosar la fila 23. De asemenea instanța de fond a apreciat că sunt justificate cheltuielile de executare iar onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în cuantumul prevăzut de art.37 din legea nr.188/2000 și Ordinului nr.2550/C/2006.
Pentru motivele expuse, instanța de fond a considerat că actele de executare sunt întocmite potrivit dispozițiilor legislației interne, care nu
contravine legislației europene, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată contestația.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs Ministerul Finanțelor Publice,
declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca la data de _
.
În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu ignorarea unor dispoziții legale, deoarece executorul judecătoresc nu a avut în vedere la emiterea actelor de executare silita, faptul ca obligația M. ui F. P. de a aloca sumele necesare plații drepturilor salariale, stabilite prin hotărârile judecătorești, constituie raportul juridic în baza căruia, doar Ministerul Justiției în calitate de ordonator de credite are dreptul de a pretinde M. ui F. P. în calitate de debitor sa execute prestația de a suplimenta fondurile bugetare, în condițiile etapelor consecutive ale producerii bugetare.
De asemenea s-a arătat că soluția instanței de fond contrazice soluția Curții Constituționale, care în ședința din data de_ examinând obiecția de neconstituționalitate formulata de un număr de 140 de deputați, referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordară unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a constatat că acestea sunt constituționale.
Pede altă parte, s-a reținut că debitul de 43.961 lei stabilit de către executorul judecătoresc cu titlu de "debit brut actualizat pana în martie 2010 " ca urmare a faptului ca actele de executare silita comunicate cu Ministerul Finanțelor Publice nu au fost însoțite de înscrisuri justificative din care sa rezulte ce documente justificative au fost avute în vedere de către executorul judecătoresc și care a fost modul de calcul folosit de către acesta la stabilirea debitului. Pe cale de consecință suma de 5064 lei stabilită de executorul judecătoresc cu titlu de executare silită nu este justificată, cheltuielile de executare trebuind să fie stabilite procentual, prin raportare la cuantumul debitului principal, precum și față de dispozițiile OUG 71/2009 modificată și completată, care prevăd suspendarea de drept a executării silite, în cursul termenelor de plata eșalonată a drepturilor salariale, și prin urmare nu pot fi stabilite nici cheltuieli de executare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 3041 Cod Procedură Civilă,
tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție greșită. Astfel, instanța de fond, prin considerentele hotărârii atacate a apreciat că practic dispozițiile OUG 71/2009 sunt în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel încât ori de câte ori se invocă prevederile O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a acestei ordonanțe, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest
impediment nu va trebui luat în considerare, deoarece refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului intimatei, drept ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
T. ul va reține că deși autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa CEDO a apreciat ca, in situații de excepție, stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului.
Or, cauza dedusă judecății este parte a unui fenomen contencios generalizat, existând un număr foarte mare de hotărâri judecătorești irevocabile având ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului din sistemul judiciar, hotărâri judecătorești pronunțate intr-un timp scurt, a căror punere in executare este de natura a produce efecte semnificative asupra bugetului de stat. Existenta unei atare situații presupune cu necesitate identificarea unor resurse suplimentare apte să susțină efectuarea plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile. Or, potrivit jurisprudenței constante a CEDO
"autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica cele mai adecvate mijloace pentru punerea in executare a hotărârilor judecătorești";(Cauza Burdov contra R. iei), acest termen neputând însa, să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai adaptate in situațiile excepționale date.
Prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar procedura de executare a fost eșalonată in trei etape, astfel:";(…)a) in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.";
Potrivit prevederilor art. 1 alin 2 din același act normativ :";In cursul termenului prevăzut la alin 1 orice cerere de executare silita se suspenda de drept";.
Prin Decizia nr. 188/_ referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, Curtea Constituțională a constatat ca exista o stare de fapt obiectiva, cuantificabila si independenta de voința Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economica a statului roman, astfel ca ordonanța de urgenta a fost adoptata in vederea atenuării efectelor de criza economica generalizată. În aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență.
Așadar, in situații extreme, precum cea de fata, implicațiile financiare legate de punerea in executare a hotărârilor judecătorești se pot constitui intr-o situație extraordinara in sensul art. 115 alin 4 din Constituția României in măsura in care asemenea masuri sunt motivate in mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului roman.
De altfel în același sens s-a exprimat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în Cauza Dumitru contra României a arătat că masurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publica, în acest sens fiind amintite cauzele Mihăieș si Sentes împotriva României precum si Panfile
împotriva României. Curtea a observat ca in 2009 România a început sa se confrunte cu o grava criza economica si financiara. Întrucât autoritățile naționale se afla, in principiu, intr-o poziție mai buna decât instanța internaționala pentru a stabili ce constituie "utilitate publica", Curtea este gata sa admită că, așa cum susține Guvernul, măsurile in litigiu urmăreau un scop de utilitate publica.
Reținând, așadar, incidenta in cauza a prevederilor OUG nr. 71/2009 precum si conformitatea acestei ordonanțe cu Constituția României si prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului tribunalul va constata ca executarea silita începuta in dosarul execuțional nr. 572/2011 al BEJ Manchevici M. a fost suspendata de drept in temeiul art. 1 alin 2 din OUG nr. 71/2009.
In aceste condiții, văzând ca hotărârea recurată a fost pronunțata cu greșita aplicare a legii, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 312 Cod procedura civila tribunalul va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. împotriva sentinței civile nr. 12025 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica și va admite contestația la executare și va anula actele de executare silită emise în dosarul execuțional 572/2011 al BEJ Manchievici M. .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin
D.G.F.P. C., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 12025 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică și admite contestația la executare și anularea actelor de executare silită emise în dosarul execuțional 572/2011 al BEJ Manchievici M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 martie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, L. -A. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, L. B. |
Red. 2 ex./L.A.C./D.M.
_
Jud.fond: C. I.
