Decizia civilă nr. 1263/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 1263/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.
Judecător L. F. Judecător A. -L. I.
G. ier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul G. C. I. împotriva Sentinței civile nr. 1342/2012 a Judecătoriei G. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul constată că recursul este în stare de judecată și se reține în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr. 1342/2012 a Judecătoriei G., a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de către petentul G. C. -I., cu domiciliul în satul L., nr. 121 D, comuna L., jud. Bistrița Năsăud în contradictoriu cu intimatul I. de P. al J. C., cu sediul în localitatea C. -N., str. T., nr. 27, jud. C. și, în consecință:
A fost înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 420 lei, astfel cum a fost stabilită pentru sancționarea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 0393307 din data de_, întocmit de către organul constatator I. C. - S. 7 P. R. G., cu sancțiunea avertismentului.
Au fost menținute în totalitate sancțiunile aplicate petentului prin procesul- verbal de contravenție seria CP nr. 0393307, întocmit de către organul constatator I.
C. - S. 7 P. R. G., la data de_, pentru sancționarea faptei contravenționale prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_, fiind în exercițiul legal al atribuțiilor de serviciu, agenții de poliție din cadrul Secției 7 P. R. G., au depistat, pe raza localității Bonțida, DN1C, la km 28+700, autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare _
, condus de către petentul G. C. I., ce rula pe direcția G. - C. -N. și, la km 28+700, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, depășind micorobuzul de călători G. -C. -N., în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă";, încălcând marcajul longitudinal continuu, iar contravenientul nu avea asupra sa nici asigurarea obligatorie. În consecință, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 0393307 (fila 4 din dosarul Judecătoriei Bistrița), petentul fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 770 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor art. 120 alin. 1 lit. h din RAOUG nr. 195/2002, ce se sancționează conform art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 și, totodată, încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, contravenție sancționată conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal nu a fost semnat de către contravenient, acesta arătând că "nu a depășit linia continua";, iar agentul constatator l-a indicat ca martor semnatar pe conducătorul microbuzului de călători ce a fost depășit, numitul Sipos Zoltan Albert, martor ce a fost audiat în mod nemijlocit în fața instanței, depoziția sa fiind consemnată la fila 31 din dosar.
Apreciind că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, petentul a înaintat prezenta plângere contravențională, solicitând anularea actului de sancționare.
În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. h și i din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), este interzisă depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere. Art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile fapta conducătorului auto de a efectua o manevră de depășire cu nerespectarea regulilor privind depășirea.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentului, instanța are în vedere că, potrivit art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006), conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare. Același tip de obligație este instituită și în cuprinsul art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care impune ca, la cererea polițistului rutier, orice participant la trafic să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege. Referindu-se la neîndeplinirea acestei obligații legale, art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni fapta
conducătorului de vehicul de a nu respecta obligația de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2.
Amenda ce se aplică pentru contravențiile reținute în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG nr. 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a II-a de sancțiuni impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de la 4 până la 5 puncte-amendă în timp ce clasa a III-a impune un cuantum care corespunde unui număr de 6 până la 8 puncte- amendă.
Dispozițiile OUG nr. 195/2002 se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acord cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 0393307 (fila 4 din dosarul Judecătoriei Bistrița) îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petentul, în motivarea plângerii contravenționale, nu a invocat aspecte care să privească întocmirea ilegală a procesului-verbal de contravenție, ci, mai degrabă, aspecte care ilustrează o netemeinicie a actului de sancționare pentru inexistența faptelor contravenționale reținute în sarcina sa.
Totuși, în acest context, se impune a se efectua analiza susținerii petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa, adică cea de efectuare a unei manevre de depășire neregulamentare, nu a fost probată de către intimat, în sensul că nu s-a depus la dosar înregistrarea video în care apare autoturismul condus de către petent. Însă, această înregistrare nu există, după cum s-a arătat de către intimat în cuprinsul adresei depuse la fila 34 din dosar, fapta fiind constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator. Ori, în contextul în care legislația rutieră - dispozițiile OUG nr. 195/2002- nu impune constatarea acestui tip de contravenții cu ajutorul unor aparate tehnice, susținerea petentului cu privire la necesitatea existenței unei înregistrări video rămâne doar o apreciere personală, întrucât, conform regimului de drept comun al legislației contravenționale, fapta a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul de poliție și nu trebuia confirmată efectuarea manevrei de depășire de către vreo înregistrare video, cu atât mai mult cu cât s-a și indicat un martor ocular al evenimentelor.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa, având în vedere că întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției s-a bazat pe o faptă constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă, instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza "Bosoni împotriva Franței";.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, "cauza I. P. ";. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza "Öztürk împotriva Germanei";).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de "acuzație în materie penală"; în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele "Salabiaku împotriva Franței"; sau "Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei";.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza "Anghel împotriva României";.
Totodată, instanța a dat eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "I. P. împotriva României"; și reiterată în cauza "N. G. împotriva României";, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi "condamnat"; doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului- verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului
de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeincia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală. Deși a propus probe în apărarea sa, fiind administrate de către instanță atât proba testimonială cu audierea martorului Sipos Zoltan Albert, a cărui depoziție a fost consemnată la fila 31 din dosar, cât și proba cu înscrisuri, susținerile sale cu privire la inexistența faptei contravenționale nu s-au dovedit a fi întemeiate.
În acest sens, instanța apreciază că este de netăgăduit faptul că, la locul săvârșirii contravenției, pe raza localității Bonțida, pe DN1C, la km 28+700, conform marcajelor rutiere existente în zonă, depășirea autovehiculelor este interzisă, în acest sens fiind mențiunile adresei DRDP C. depusă la fila 7 din dosar. Mai mult, instanța reține că însuși petentul a recunoscut faptul că a trecut pe lângă microbuzul de călători, susținând, însă, faptul că acest vehicul staționa pe banda de siguranță în vederea coborârii pasagerilor. Această susținere s-a dovedit a fi neverosimilă, din moment ce agentul constatator a reținut că s-a efectuat o manevră de depășire, ceea ce implică încadrarea pe banda de mers a microbuzului de călători, stare de fapt susținută și de către martorul audiat, conducătorul microbuzului ce a fost depășit, numitul Sipos Zoltan Albert, martor ce a fost de față la derularea evenimentelor, percepând în mod direct săvârșirea contravenției. De altfel, depoziția acestui martor a fost în măsură să ilustreze împrejurările exacte ale săvârșirii contravenției, arătându- se că microbuzul pe care-l conducea avea cam 30-40 km/h când a fost depășit de către autovehiculul condus de către petent. Mai mult, a arătat martorul că s-a asigurat în mod corespunzător la momentul la care s-a încadrat în trafic și nu a observat autoturismul condus de către petent, fapt explicabil din moment ce martorul a precizat că acest autovehicul avea viteză mare, în viteză a și efectuat manevra de depășire.
Instanța apreciază, așadar, că situația faptică reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, din moment ce nu s-a făcut dovada contrară, dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, aceeași stare de fapt fiind prezentată și în depoziția martorului audiat în cauză, martor solicitat ca mijloc de probă de către petent.
În acest sens, instanța are în vedere că, în contextul în care pe acel sector de drum, există o singură bandă de circulație pe sens, iar depășirea autovehiculelor este interzisă, chiar dacă modalitatea în care este construită șoseaua permite autoturismelor ce rulează cu viteză redusă să se apropie de partea dreaptă a carosabilului pentru a putea fi cu ușurință depășite și a nu impieta asupra desfășurării fluente a traficului rutier, aceasta nu înseamnă că fapta conducătorului auto care rulează cu viteză mai ridicată și intenționează să nu frâneze la întâlnirea obstacolului, anume a autoturismului ce rulează cu viteza scăzută, nu constituie depășire. Reglementând manevra de depășire, art. 45 din OUG nr. 195/2002 arată că
"Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial";. Ori, această ieșire de pe banda de circulație poate fi chiar minimă, în contextul în care, așa cum s-a arătat, modalitatea de construire a șoselei permite retragerea vehiculelor cu viteză redusă puțin în afara părții carosabile, spre dreapta șoselei, deoarece fapta de a trece pe lângă acel autoturism rămâne depășire și trebuie să se efectueze conform legii. Dacă exigențele legale nu sunt respectate, se impune, așadar, sancționarea persoanei care le-a nesocotit, după cum este și cazul în speța dedusă judecății, căci, în contextul în care, pe sectorul de drum unde a fost reținută săvârșirea contravenției nu există decât o bandă de circulație pe sens, este clar că această depășire a axului drumului s-a produs, după cum corect a reținut agentul constatator. Apare evident faptul că nu pot avea loc două mașini una pe lângă cealaltă, cu atât mai mult cu cât autovehiculul condus de către petent rula cu viteză ridicată și, pentru a-și putea menține echilibrul, a fost necesar să păstreze o oarecare distanță laterală față de autoturismul ce rula cu viteză mai scăzută care, de altfel, era și un autovehicul mai mare, un microbuz.
Raportat la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului, instanța constată că, în motivarea plângerii, nu s-a făcut niciun fel de referire la inexistența acestei fapte, însă s-a solicitat aplicarea sancțiunii avertismentului și pentru cea de-a doua sancțiune, raportat la gradul redus de pericol social.
Cu privire la sancțiunile aplicate petentului, amenda în cuantumul maxim prevăzut de lege, de 350 lei și sancțiunea complementară constând în reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, pentru prima fapta contravențională reținută în sarcina petentului, instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată în temeiul prevederilor art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002. Raportat la acest aspect, instanța are în vedere analiza principiului proporționalității sancțiunii, ce trebuie efectuată în aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale. Trebuie observat, așadar, că dispozițiile OUG nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului, după cum reiese din cuprinsul art. 1 alin. 2 al acestui act normativ.
Astfel, fapta contravențională a petentului a constat, în mod concret, în efectuarea unei manevre de depășire fără a respecta dispozițiile legale cu privire la această activitate, punând, astfel, în pericol siguranța circulației pe drumurile publice din moment ce manevra de depășire s-a efectuat în zona de acțiune a indicatorului
"Depășirea interzisă"; și a încălcat marcajul longitudinal continuu. Prin acțiunea sa, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră, încălcând scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002, astfel că sancțiunile aplicate acestuia prin procesul verbal de contravenție sunt justificate.
Totuși, în ceea ce privește sancționarea celei de-a două fapte contravenționale reținute în sarcina petentului, efectuând analiza proporționalității acestei sancțiuni, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei
săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, care impun ca, la stabilirea sancțiunii să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța reține că sancțiunea aplicată petentului, amenda în cuantum de 420 lei, deși legală, este disproporționată față de gradul de pericol social ce a rezidat în mod concret din fapta sa.
Raportat la scopurile urmărite prin instituirea dispozițiilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, astfel cum au fost mai sus precizate, instanța apreciază că, prin conținutul ei concret, fapta contravențională reținută în sarcina petentului, prezintă un grad de pericol social scăzut. Prin aceea că petentul nu avea asupra sa asigurarea auto obligatorie, nu s-a adus atingere niciunuia dintre scopurile urmărite de legiuitor prin adoptarea OUG nr. 195/2002.
Așadar, instanța consideră că, raportat la circumstanțele speței, fapta săvârșită în concret de către petent nu ilustrează un grad de pericol social ridicat și, conform prevederilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, contravenientului i se va aplica sancțiunea avertismentului, conform dispozițiilor art. 7 din OG nr. 2/2001, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, apreciind că această sancțiune este de natură să atenționeze contravenientul cu privire la caracterul antisocial al faptei sale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională. A înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 420 lei, astfel cum a fost stabilită pentru sancționarea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 0393307 din data de_, întocmit de către organul constatator I. C. - S. 7 P. R. G., cu sancțiunea avertismentului. Vor fi menținute în totalitate sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 0393307, întocmit de către organul constatator I. C. - S. 7 P. R. G., la data de_, pentru sancționarea faptei contravenționale prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal petentul recurent G. C. I.
solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, anularea procesului-verbal de contravenție seria CP nr.0393307 încheiat la data de_ de către I. C. - S. 7 P. R. G. ca nelegal și netemeinic.
În motivare se arată că sentința recurata este netemeinică si nelegala pentru următoarele considerente
Potrivit art. 304 pct. 9 "când hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii. Hotărârea este lipsita de temei legal atunci când din modul in care a fost redactata hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicata. Așa fiind lipsa de temei legal nu trebuie confundata cu violarea legii sau nemotivarea. :
Lipsa de baza legala a hotărârii înseamnă absenta unei norme juridice care sa poată constitui premisa majora a silogismului judiciar fata de soluția dată. Mai mult, trebuie constatat ca hotărârea nu este motivata in drept sau ca nu exista in legislația in vigoare o norma juridica aplicabila ca premisa majora pentru concluzia la care s-a ajuns în speța.
Pentru a fi in prezenta ipotezei, de încălcare sau aplicare greșita a legii trebuie sa fie îndeplinite o serie de condiții: legea pretins violata sa existe si sa fie in vigoare la momentul judecații, sa existe o contradicție intre considerentele si dispozitivul hotărârii, viciul sa ase afle in dispozitivul hotărârii care contravine exigentelor legii stabilite corect foi considerente";
Pentru a fi in prezenta celei de a doua ipoteze trebuie ca instanța; recurgând la textele de lege aplicabile litigiului, sa le fi dat o greșita interpretare sau faptele reținute sa fi fost greșit calificate, in raport de exigentele textelor de lege. In prezentul dosarul instanța fondului nu a respectat toate aceste exigente, hotărârea recurata nefiind motivata in fapt si în drept prin modul cum a fost tratata. Întreaga problematica (o motivare care nu are la baza starea reala de echivalează cu o nemotivare iar situația de fapt a fost greșit reținuta si interpretata prin modul in care a fost analizat întregul probatoriu administrat in prima instanța.
Analizând hotărârea atacată
pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că recursul declarat de petentul G. C. I. împotriva sentinței civile nr. 1342/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G. este nefondat.
Contrar susținerilor recurentului-petent, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, amplu motivată, care a avut la bază o analiză judicioasă a probelor administrate și a normelor legale incidente în cauză, argumentele primei instanțe fiind însușite în totalitate și fără rezerve de instanța de control judiciar.
S-a reținut, sub aspectul contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 că autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_, condus de către petentul G. C. I., ce rula pe direcția G. - C. -N. și, la km 28+700, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, depășind micorobuzul de călători G. -C. -N., în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă";, încălcând marcajul longitudinal continuu.
Reținerea vinovăției contravenționale s-a făcut nu numai prin prisma prezumției de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului statului, dar și pe baza probelor testimoniale cu audierea martorului Sipoș Zoltan Albert- șoferul autovehiculului depășit, respectiv proba cu furnizarea de informații de către CNADNR, Direcția Regională Drumuri și Poduri C., S. Drumuri Naționale- care în esență confirmă marcajul rutier axial cu linie continuă și amplasarea indicatorului rutier "depășirea interzisă";.
În aceste condiții, corect a reținut prima instanță că recurentul-petent, efectuând manevra de depășire, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 45 din OUG nr. 195/2002, într-o zonă aflată sub incidența indicatorului rutier "depășirea interzisă";, se face vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Pe de altă parte, reamintim că legea procesual civilă nu instituie o ordine de preferință a probelor, stabilirea faptelor cauzei urmând a se face din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate. În plus, în materia contravenției rutiere prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 nu este instituită obligativitatea
probei tehnice (înregistrare video), sens în care susținerea recurentului că fapta este insuficient probată este lipsită de fundament legal.
Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinței civile recurate, în baza dispozițiilor art. 312 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G. C. -I., cu domiciliul în satul L., nr. 121 D, comuna L., jud. Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1342/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., care va fi menținută în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul G. C. -I., cu domiciliul în satul
L., nr. 121 D, comuna L., jud. Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1342/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Președinte, I. P. | Judecător, L. F. | Judecător, A. -L. I. |
G. ier, I. -M. P. |
Red.L.F./C.B./2 ex./_
Jud. fond: Daradics O. Judecătoria Gherla
