Decizia civilă nr. 913/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr.913/R/2013

Ședința publică de la 04 septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.

Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier A. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta M. C. -N. -

DP C.,

împotriva sentinței civile nr. 3159 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, privind și pe intimata S.C. AGROINDUSTRIALIA S.A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta intimatei

S.C. Agroindustrialia S.A., av. A. D., în substituirea doamnei av. C. A., ambele având delegații avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța întreabă reprezentanta intimatei dacă sunt cereri de formulat ori excepții de ridicat, prealabile acordării cuvântului în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta intimatei S.C. Agroindustrialia S.A. învederează instanței că nu are cereri de formulat ori excepții de ridicat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentanta intimatei S.C. A. S.A., solicită instanței respingerea ca nefondat a recursului formulat în cauză de către recurenta Mun. C. -N. - DP

C. și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.

Învederează instanței că obligația de igienizare a zonei aparține chiriașilor, nu proprietarului, astfel că persoanele responsabile pentru depozitarea deșeurilor sunt chiriașii care folosesc spațiile respective. Clienta sa, în calitate de proprietar, a notificat chiriașii în vederea igienizării spațiului. De asemenea, din contractul de închiriere rezultă obligația chiriașilor de a păstra curățenia și de a încheia contract cu o firmă de salubrizare.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Prin sentința civilă nr. 3159 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă plângerea formulata de petenta S.C. A. S.A. C. -N., cu sediul în

C. -N., B-dul M., nr.47, RC J_, CUI 2. în contradictoriu cu intimata

MUN. C. -N. DP C., cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C., și în consecință:

A fost anulat procesul verbal nr. 665 încheiat la data de_ de intimata PRIMĂRIA MUN.C. -N. DP C. .

A fost exonerată petenta de plata amenzii contravenționale de 50000 lei aplicate de intimată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.665/_, s- a reținut în sarcina petentei SC A. SA, săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.96 alin. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nerespectarea "obligației proprietarilor si deținătorilor cu titlu sau fără titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație." Constând în aceea că la data de_, orele 11:35, pe proprietatea din C. -

N., str. Oașului nr.363, s-a constatat faptul că la adresa mai sus menționată există deșeuri depozitate în cantități de peste 50 mc care provin din activități desfășurate in incinta firmei, atât la proprietar, cât și de la chiriași. Ele sunt depozitate de-a lungul căilor de acces din incinta de pe str. Oașului 363 și au fost stocate acolo în ultimii ani, proprietarul a fost somat în scris în 2009, să salubrizeze terenul deținut în proprietate, insă acesta nu s-a conformat.

    1. dispus ca măsură complementară salubrizarea incintei proprietății și transportarea deșeurilor la rampa de gunoi a municipiului cu termen până la data de _

      .

      Nu poate fi vorba despre nulitatea procesului-verbal, pentru nerespectarea art. 19 din OG 2/2001 privind confirmarea celor constatate de către un martor, atunci când persoana sancționată contravențional nu se află de față la încheierea procesului-verbal, deoarece alin. 3 al art. 19 din OG 2/2001, prevede că "în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod".

      Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001, contrar celor susținute de petentă.

      După cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat in cauza A. vs. România, procedura reglementată de către OG2/2001, in special raportat la caracterul general, sancționator și preventiv al amenzilor contravenționale, este asimilată unei proceduri penale din perspectiva art. 6 al Convenției.

      Consecința acestui fapt este recunoașterea in persoana petentului a garanțiilor procesuale specifice procedurii penale, in ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și egalitatea de arme in cursul procesului.

      Cu toate că OG 2/2001 instituie prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de constatare a contravențiilor, aceste reglementari sunt inaplicabile, din perspectiva art. 6 al CEDO. Aplicarea unor atare prevederi ale dreptului intern ar putea crea o situație profund injustă in care petentul ar fi pus in situația de a-și dovedi nevinovăția, in totala desconsiderare atât a principiilor generale ale dreptului intern cât și ale Convenției la care face referire.

      Prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 al CEDO face ca, in plan probator, sarcina dovedirii faptului ca petentul a săvârșit fapta reținută pe seama sa să revină intimatului.

      Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, confirmată și in cauza A. contra României, materia contravențiilor aparține dreptului penal. O

      consecință a acestui fapt este și aceea că dreptul la respectarea unui proces echitabil include și in aceasta materie prezumția de nevinovăție a cârei respectare se impune in toate cazurile.

      Imperativul respectării prezumției de nevinovăție presupune ca in caz de îndoiala asupra situației de fapt, de aceasta să profite persoana sancționată.

      In cauza de față, este elocvent faptul că din probele depuse la dosar se poate stabili cu exactitate că chiriașii petentei cu care ea avea încheiate contracte de închiriere înregistrate în contabilitate aveau obligația de a igieniza zona și de a o păstra așa, fără ca aceasta să însemne că încearcă să împartă vina cu cineva. Este vorba strict de antrenarea

      răspunderii contravenționale în sarcina celui care a nesocotit dispozițiile legale și contractuale în discuție.

      Răspunderea contravenționala nu se poate angaja decât in sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravenționala. Cu toate că in materie contravenționala, nu a fost prevăzut expres un principiu al caracterului personal al răspunderii, precum in materie penala, totuși acest principiu poate fi dedus cu ușurință atât din faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile aparțin sferei dreptului penal, cât și din scopul aplicării unei sancțiuni contravenționale.

      Atâta vreme cât sancțiunile contravenționale au un rol punitiv și preventiv și in nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate și rațiune impunerea unei sancțiuni altei persoane decât cea responsabilă de comiterea acțiunii sau inacțiunii ilicite.

      In conformitate cu prevederile legale inserate in art. 6 din Conv. EDO, procesul verbal de constatare nu poate avea decât valoarea unei acuzații, acesta neputând face dovada celor consemnate.

      În acest context, instanța de fond a apreciat că petentul a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, acesta rămânând golit de conținut, făcând dovada unei stări de fapt contrare celei consemnate în actul sancționator, conform art.1169 din Codul civil.

      De aceea, în baza art. 34 din OG nr.2/2001, a admis plângerea contravențională dedusă judecății, anulând procesul verbal nr. 665 încheiat la data de_ de intimata PRIMĂRIA MUN.C. -N. DP C., dispunând exonerarea acestuia de plata amenzii contravenționale în sumă de 50000 lei.

      Ținând cont de dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

      Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal M. C. -N.

      - DP Comunitar care solicită în temeiul art. 304 pct. 9 modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.

      Este criticată sentința civila cu privire la reținerea instanței de fond conform căreia chiriașii petentei cu care aceasta avea încheiate contracte de închiriere înregistrate in contabilitate aveau obligația de a igieniza zona, in primul rând, deoarece așa cum a menționat si agentul constatator in cuprinsul procesului verbal SC A. SRL fost somata încă din anul 2009 sa ia masuri pentru salubrizarea terenului deținut in proprietate.

      Considera ca instanța de fond nu a analizat in concret textul de lege prevăzut la art. 96 pc.1 alin.10 din OUG 195/2005 cu modificările si completările ulterioare care prevede clar "obligația proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu de a lua masuri de salubrizare";, ori faptul că recurenta are încheiate contracte de închiriere înregistrate în contabilitate cu alte societăți, nu o absolvă pe recurenta de răspunderea contravențională fiind proprietara terenului, contractele de închiriere având ca obiect

      închiriere magazie + hala de producție respectiv constructii așa cum in mod expres este prevăzut in aceste contracte de închiriere si nicidecum terenuri așa cum prevede legea.

      Ori raportat la aceste prevederi legale, agentul constatator in mod legal a încheiat procesul verbal pe proprietara terenului SC A. SRL, somându-l in prealabil încă din anul 2009 sa ia masuri de igienizare a terenului.

      De altfel, "procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției face prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator si nu mai trebuie completat cu nici un mijloc de proba extrinsec" (D. Severin - Răspunderea contravenționala, practica judiciara, Ed. Hamangiu, B. ești, 2007, p. 189-192).

      Fapta reținuta este probata cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenției - actul a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond si de forma prevăzute de lege - și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă, in mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitenta - prezumții care deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrina cat si de practica judiciara, putând fi considerate a fi prezumții legale, in sensul pe care instanța europeana îl da acestei noțiuni. In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, in privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească in folosirea lor in materie penala, instanța considera ca una din limitele pana la care poate sa acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de către agent.

      Astfel, in situația in care fapta a fost constatata personal, procesul-verbal. daca este legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.

      Analizând sentința atacată

      prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

      Potrivit art. 96 alin. 1 pct. 10 din OUG 195/2005 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei încălcarea de către persoana juridică a obligației proprietarilor și deținătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutiere, feroviare și de navigație. Instanța constată că recurenta a ignorat voit textul de lege care face precizarea că doar proprietarii sau deținătorii cu titlu ori fără titlu ai terenurilor neocupate productiv sau funcțional pot fi sancționați în temeiul textului de lege indicat. per a contrario proprietarii terenurilor ocupate funcțional sau productiv nu pot fi sancționați. Or, în cazul în speță, terenurile erau ocupate cel puțin din punct de vedere funcțional de către societățile comerciale care au închiriat de la petentă halele, astfel cum rezultă din contractele de închiriere și actele adiționale la acestea. Prin respectivele acte adiționale, încheiate încă în cursul anului 2006, se specifica obligația chiriașilor de a încheia contracte de salubrizare cu firmă autorizată și responsabilitatea acestora pentru curățenia spațiului închiriat și spațiilor vecine cu acesta. Cum SC A. SA a cedat productivitatea și funcționalitatea terenurilor firmelor cărora le-a închiriat halele și suprafețele necesare folosirii acestora și a încheiat actele adiționale menționate, nu această petentă trebuia să fie sancționată contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor art. 96 alin. 1 pct. 10 din OUG 195/2005.

      Față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3159 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.

      -N., pe care o va menține în totul.

      PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

      D E C I D E :

      Respinge recursul declarat de M. C. -N. - DP C., cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C. împotriva sentinței civile nr. 3159 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

      Decizia este irevocabilă.

      Pronunțată în ședința publică din data de_ .

      Președinte

      Judecător

      Judecător

      E. B.

      S.

      T.

      I.

      -N. B.

      Grefier

      1. T.

Red.S.T./C.B./2 ex. Jud. fond: Iuga S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 913/2013. Anulare proces verbal de contravenție