Decizia civilă nr. 1327/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1327/2013

Ședința publică din data de 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de reclamanta C. T. împotriva deciziei civile nr. 4862 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu pârâții P. M. DEJ și

S. L. AL S. DIN P. DEJ - E., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă contestatoarea prin avocat Precup Fabiola, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul P. M. DEJ a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța comunică reprezentantei contestatoare un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă și pune în discuția părților prezente excepția inadmisibilității demersului, invocată în cuprinsul întâmpinării, cu precizarea că în privința acesteia urmează a se pronunța în cuprinsul hotărârii ce se va da.

Reprezentanta contestatoare solicită respingerea excepției, dat fiind faptul că prezentul demers se întemeiază pe dispozițiile art. 318 teza a II a C.pr.civ, respectiv instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare astfel cum aceasta a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 600 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj, învederând că prin decizia contestată instanța a omis să analizeze anumite motive de casare și anulare a hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv nu s-a pronunțat cu privire la respingerea petitului din acțiune vizând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale indexate majorate și recalculate începând cu data de_ până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești, nu a cercetat motivul de recurs privind respingerea petitului referitor la plata retroactivă din 2007 a alocației de hrană în conformitate cu

prevederile din Contractul/Acordul colectiv de muncă, asupra motivului de recurs referitor la sporul de periclitate și a sporului de toxicitate. De altfel instanța de recurs nu a analizat nici motivul vizând detalierea elementelor componente ale salariului pentru fiecare lună lucrată pe ultimii 3 ani și nici cu privire la critica sentinței instanței de fond care vizează acordarea sporului de confidențialitate din 2007 prevăzut de Legea nr. 188/1999, cum de altfel nu a analizat nici cererea privind eliberarea dosarului profesional al reclamantei.

Față de aceste considerente solicită admiterea contestației în anulare fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Reține că prin contestația înregistrată la_ sub nr._ contestatoarea Chende T. a solicitat instanței anularea deciziei nr.4862 pronunțată la_ în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj

În susținerea celor solicitate contestatoarea a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.318 alin.1 C.pr.civ. teza a-II- a dat fiind că nu s-a cercetat motivul referitor la plata retroactiva din 2007a alocatiei de hrana, la sporul de periclitate prevăzute în contractul/acord colectiv de muncă art33 alin11 lit a si cuprinse în capitolul Protecția muncii și protecția civilă la art.6 lit.B.

Tot astfel se arata că desi a solicitat plata retroactivă din 2006 a sporului de toxicitate în conformitate cu prevederile HG nr.1028 din 9 august 2006 și art.32 lit.a din Contract/Acord colectiv de muncă înregistrat la DMPS Cluj sub nr.233/_ instanța s-a pronunțat admițând excepția prescripției pentru anul 2006 în condițiile în care aceasta a solicitat acest spor pentru toți anii începând cu 2006 deci și pentru anii următori pentru care nu opera excepția prescripției, motiv pentru care instanța de recurs a omis a-l cerceta.

În plus instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat nici asupra motivului vizând detalierea elementelor componente ale salariului pentru fiecare lună lucrată pe ultimii 3 ani și nici în privința criticii sentinței atacate formulate prin recursul contestatoarei în privința acordării sporului de confidențialitate din 2007 prevăzut de Legea nr.188/1999 nu se regăsește o motivare în decizia pronunțată în recurs iar eliberarea dosarului profesional conform Legii nr.188/1999 a fost unul din motivele de recurs care nu au format obiectul cercetării judecătorești prin decizia pronunțată.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea contestației

.

Analizând contestația în anulare Curtea reține că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele

:

Astfel se susține de contestatoare că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs referitoare la plata drepturilor salariale indexate, majorate și recalculate, plata retroactivă a alocației de hrană, spor de periclitate, spor toxicitate, spor confidențialitate s.a. fiind incidente dispozițiile art.318 C.pr.civ. teza a-II-a.

În legătură cu contestația în doctrină s-a arătat că una dintre condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale întemeiate pe art.318 C.pr.civ. teza a-II-a este aceea ca instanța să fi omis să cerceteze un motiv de casare sau de modificare iar dacă la examinat dar și l-a însușit contestația nu poate fi primită.

De asemenea s-a aratat faptul că nepronunțarea nu echivalează cu neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetarea lor în bloc, o astfel de ipoteză neputând fi invocată în calea extraordinară de atac.

De altfel sub acest aspect în practica CEDO s-a statuat în sensul că hotărârea judecătorească trebuie să răspundă susținerilor părților fără ca acest răspuns să fie necesar a fi riguros detaliat.

Criticile aduse pe calea recursului au fost analizate de instanța de recurs. Astfel cu privire la pretenții privind sporul de toxicitate, drepturi salariale și alte drepturi se reține că sunt prescrise, ipoteza normei legale din art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 fiind întrunite. Tot astfel se reține de instanța de recurs că în ceea ce privește toate celelalte drepturi și care sunt întemeiate pe prevederi ale acordului/contractului colectiv de muncă în mod corect au fost respinse de către

instanța de fond. Astfel, Curtea constată că în speță instanța a fost investită cu cercetarea legalității și temeiniciei refuzului autorității de a plăti sumele solicitate de reclamant astfel că în mod corect instanța de fond a procedat la analizarea pe cale incidentală a legalității clauzelor contractului colectiv încheiat. Tot astfel s-a retinut ca, în mod corect s-a apreciat că prevederile din contractul colectiv de muncă prin care se stabilește plata drepturilor de natură salarială solicitate de către reclamantă sunt nelegale iar acordarea drepturilor acolo menționate nu este permisă întrucât legea specială nu prevede posibilitatea acordării acestora.

Nu în ultimul rând retine instanta de recurs ca se poate observa că nu are relevanță în cauză faptul că aceste clauze nu au fost constatate nule de o instanță de judecată, în condițiile în care, în cadrul unei acțiuni care are ca obiect acordarea unor drepturi stabilite prin contracte colective de muncă, instanța are nu doar posibilitatea, ci și obligația de a analiza dacă acestea erau permise de lege pentru a fi negociate, în esență dacă clauzele din contractul colectiv de muncă sunt sau nu legale.

Cele expuse atestă că au fost analizate criticile în mod grupat chiar dacă

unora nu li s-a dat o dezvoltare amplă. Ori în această situație nu se poate reține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la aspectele aduse prin recurs.

Prin urmare nefiind incidentă norma invocată Curtea urmează a da o soluție de respingere a contestației formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. T. împotriva deciziei 4862 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D.

M.

F.

T.

M.

H.

GREFIER

D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1327/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici