Decizia civilă nr. 9076/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9076/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. -I. I. Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către recurent C. J. DE A. DE S. B. -N., recurent C. N. DE A. DE S.
împotriva sentinței civile nr. 2597/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., privind și pe intimat P. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2597/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. M. împotriva pârâtei C. de A. de S. a Județului B. -N. și, în consecință:
- a fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 3077 lei, constând în: suma de 1767 lei - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.310 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând de la data scadenței fiecăreia până la data plății efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de
de S., invocată de chemata în garanție C. N. de A. de S. . S-a admis cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta C.
de A. de S. a Județului B. -N. împotriva chematei în garanție C. N. de A. de S. și, în consecință:
- a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta, în calitate de funcționar public (consilier principal în cadrul Biroului Buget, Financiar, contabilitate din cadrul Casei de A. de S. B.
-N. ) a beneficiat începând cu data de 11 septembrie 2008, conform Deciziei
nr.52 din_ emisă de Președintele Director General al CAS B. -N. (f. 28, 29), de spor de condiții vătămătoare în cuantum de 10% aplicat salariului de bază conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B. (f. 2526).
Acordarea sporului mai sus menționat s-a întemeiat pe prevederile Ordinului nr.639 din_ emis de Președintele Casei Naționale de A. de S. (f.24), în aplicarea prevederilor art. 16 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Așadar, după data mai sus menționată, trebuia reluată plata dreptului menționat, întrucât prin dispozițiile de suspendare nu fusese abrogat dreptul la prima de vacanță, iar dreptul la plata acesteia era prevăzut de lege, dispozițiile afectate de suspendarea reintrând în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea, conform prevederilor Legii nr.24/2000.
Așa cum rezultă din adresa nr.834 din 15 septembrie 2011 (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - f. 6 dosar) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și prin care cuantifică drepturile restante, sporul pentru condiții vătămătoare aferent perioadei februarie 2009 - mai 2010, în valoare totală de 1767 lei și prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1310 lei nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea bugetului de cheltuieli, pentru care au fost făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .
În cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta face trimitere totodată la prevederile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, susținând că actul normativ menționat a impus o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri, printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5 % lunar, fie prim acordarea unui număr de zile libere, fie prin reducerea programului de lucru - măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților (referirile pârâtei vizează prevederile art.10 din Legea nr.329/2009). A mai menționat pârâta că aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010, sens în care prin Legea nr.118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv sporuri și alte drepturi stabilite în conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009, cu 25%.
Instanța a apreciat însă că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%,
întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantei) și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru condiții vătămătoare și cel pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.
De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare și la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS. Nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma totală de 3077 lei, constând în suma de 1767 lei - spor de condiții vătămătoare și suma de 1.310 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând de la data scadenței fiecăreia până la data plății efective, în condițiile în care prin neplata sporului pentru condiții vătămătoare în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune această actualizare întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida
implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S., instanța, analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta nu este dată în cauză atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .
Pe fondul cererii de chemare în garanție, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și având în vedere prevederile legale mai sus menționate, coroborate cu cele ale art.60 C.pr.civ., s-a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva CNAS și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei sumele menționate anterior, pe care pârâta a fost obligată a le plăti reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. B. -N. și chemata în garanție C. N. DE A. DE S.
.
Prin recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. B. -N.
s-a solicitat admiterea acestuia si in consecința modificarea sentinței atacate in sensul respingerii ca neîntemeiata a acțiunii.
Așa cum s-a motivat in întâmpinarea de la dosarul de fond, sumele solicitate nu au putut fi acordate in contextul limitării cheltuielilor bugetare impuse de criza economica in anul 2010, din care cauza, cheltuielile bugetare cu destinația "cheltuieli de personal" au fost diminuate ceea ce a determinat implicit o diminuare a drepturilor salariale acordate tuturor salariaților Casei de asigurări de sănătate B. N., inclusiv in privința sporurilor ce reprezintă obiect al pretențiilor reclamantei. In consecința plata acestora nu a mai fost legal posibila date fiind reglementările amintite si tinand cont si de prevederile L.500/2002 privind finanțele publice, in conformitate cu care - citam din conținutul art.14: " (l)Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
(2)Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.
și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fî angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
In contextul celor de mai sus si vazand si soluția data de Curtea Constituționala in motivarea deciziei nr. 1414/2009 referitor la obiecția de neconstitutionalitate a legii privind reorganizarea unor autorități si instituții publice si raționalizarea cheltuielilor publice, decizie in care se arata ca pornind de la premisa ca art.53 din Constituție precum si documentele internaționale in materia drepturilor omului, "admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecție oferita unor drepturi fundamentale, in anumite momente sau situații, cu respectarea unor condiții, cata vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanța dreptului". Se mai arata in motivarea deciziei: " măsura de restrângere este prevăzuta prin lege, vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia, este determinata de o situație de criza financiara mondiala care ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii..." - si se alătura si altor masuri legislative determinate de aceeași cauza si având aceeași finalitate-cum este OUG. 35/2009- . Iar " diminuarea rezonabila si cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare, alăturata unei serii de masuri de gestionare a problemelor financiare cu care se confrunta. bugetul de stat in aceasta perioada, constituie o restrângere a dreptului la munca al acestor categorii de angajați, compatibila cu Legea fundamentala".
Fata de cele menționate, răspunderea patrimoniala a CAS B. N. nu poate fi angajata in prezentul litigiu, intrucat neplata sporurilor pretinse de către reclamanta se datorează unei imprejurari cu caracter excepțional, neilicite si exclusive de culpa ce împiedica temporar C. de asigurări de sănătate sa plătească aceste sporuri, aceasta situație nefiind imputabila Casei.
Prin recursul declarat de chemata în garanție C. N. DE A. DE S.
s-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
I. Referitor la respingerea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și la admiterea cererii de chemare în garanție a CNAS formulată de CAS B. -N. .
Instanța de fond, nu a avut în vedere dispozițiile:
art 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;
art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările șl completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu
bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
În contextul prevederilor legale mai sus menționate, se poate observa că existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către C.N,A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora. în consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus
judecății, în consecință legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de S., ci numai CAS B. N., întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public existentă identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.
Având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect recunoașterea drepturilor, calcularea cuantumului sporurilor și plata despăgubirilor pentru sumele rezultate, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.
Susținerea instanței conform căreia, "CNAS are potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, îi conferă CNAS legitimarea procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. ", nu poate fi reținută.
Dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.
Solicită a se observa că nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, invocate de instanța de fond ca temei legal al admiterii acțiunii nu poate fi reținut, întrucât potrivit acestor dispoziții ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Față de aceste dispoziții și raportat la prevederile legale incidente în cauză, solicită a se observa că, CNAS în calitate de ordonator de credite a angajat și utilizat creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea CNAS, cu respectarea dispozițiilor legale.
Fata de considerentele mai sus invocate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către C. de A. de S. B. N. împotriva CNAS ca nefondată.
Pe fond,
2. Solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare.
Potrivit prevederilor O.G. nr. 6/2007, ordonatorii principali de credite au obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt prevăzute în legea bugetară anuală,
Art. 2 al Ordinului nr. 648/_ al Președintelui C.N.A.S., ordin care a reglementat acordarea acestui spor, prevede că individualizarea acordării sporului pentru condiții vătămătoare se face de către CA.S. B. N., în funcție de condițiile specifice identificate prin valorile măsurate ale buletinelor de analiză pentru fiecare loc de muncă, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
Astfel că, având în vedere diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal date de către bugetul redus ai Fondului Național Unic de A. de S.
, fundamentat pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația CA.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut imposibilitatea acordării funcționarilor publici a sporului de condiții vătămătoare, întrucât a avut loc diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal de către bugetul redus al Fondului național unic de asigurări de sănătate, fundamentat pe realitatea economică a ultimului an, nu se mai putea asigura plata sporului de
condiții vătămătoare Iară încălcarea obligației de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum acestea sunt prevăzute în legea bugetară anuală.
Instanța de fond nu a reținut faptul că reclamanții în calitate de funcționari publici se supun legislației specifice funcționarilor publici,
În anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.
În anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr, 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.
Faptul că legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, Iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Referitor la admiterea de către instanță a solicitării reclamantei de a i se acorda prima de vacanță aferentă anului 2010.
In anul 2010, conform prevederilor art. 9 alin. (I) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de
credite repartizează pentru personalul bugetar din aparatul propriu și din unitățile subordonate sumele destinate cheltuielilor salariale.
Gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale sau prin reglementări specifice domeniului.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
În contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat ia diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr. 11/2010 privind bugetului de stat pe anul 2010, fundamentată și pe realitatea economică a ultimului an; și luând în considerare obligația C.A.S. B. N. de a se încadra în sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli cu personalul, nedispunând de fondurile necesare, a apărut imposibilitatea acordării funcționarilor publici a primelor de vacanță.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (I) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
În contextul prevederilor legale mai sus menționate și raportat la:
- diminuarea sumelor alocate cheltuielilor de personal prin reducerea bugetului Fondului Național Unic de A. de S. prevăzut în Legea nr, 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010,
în condițiile inexistenței fondurilor acestea nu au putut fi acordate.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și judecarea în fond a cauzei.
Analizând recursurile promovate în cauză prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel C. constată că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat obligarea Casei de A. de S. B. N. la plata următoarelor sume: 1767 lei reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, reprezentând 10% din salariul tarifar de încadrare pentru perioada februarie 2009-mai 2010; 1310 lei reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010, precum si actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data scadenței sumelor și până la data plății efective.
Instanța investita cu soluționarea cauzei, prin sentința civila a admis cererea obligând C. de asigurări de sănătate la plata sumelor solicitate și a dobânzilor legale calculate.
Curtea constată că instanța de fond a reținut parțial corect starea de fapt respectiv că, reclamanta, în calitate de funcționar public, a beneficiat, începând cu data de_, conform Deciziilor nr. 52/_ și nr. 159/_, emise de președinte director general al CAS B. -N. (f. 28, 29), de spor de condiții vătămătoare în cuantum de 10% aplicat salariului de bază conform buletinului de determinare emis de Societatea N. de Radiocomunicații B. (f. 25, 26).
Acordarea sporului mai sus menționat s-a întemeiat pe prevederile Ordinului nr.639 din_ emis de Președintele Casei Naționale de A. de S.
, în aplicarea prevederilor art. 16 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit Deciziei nr.52 din_ a Președintelui Director al CAS B. -N. (filele 28-29 ), începând cu data emiterii acestei decizii, sporul de condiții vătămătoare stabilit și acordat salariaților CAS BN în cursul anului 2009 în conformitate cu Ordinul Președintelui CNAS nr.639/2009, urma a se stabili și acorda ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu pentru anul 2010 în cuantumul stabilit pentru luna decembrie 2009 (10%), în conformitate cu prevederile art.6 din OUG nr.1/2010, având în vedere că salariații își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Referitor la sporul pentru condiții vătămătoare, Curtea consideră că acea sumă de bani pretinsă cu acest titlu, în sumă totală de 1767 lei nu se justifică integral, în condițiile în care, în anul 2010, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Anexa nr. III la Legea nr. 330/2009, acordarea sporului pentru condiții vătămătoare se face pe baza unui regulament aprobat de către ordonatorul principal de credite și avizat de M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice, iar în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a existat un astfel de Regulament.
Aceste considerente nu sunt însă valabile în privința sumei de 1137 lei, acordată cu același titlu, pentru anul 2009, când nu erau în vigoare prevederile legale la care s-a făcut referire anterior. Totodată, Curtea a fost în msaură să realizeze defalcarea impusă de modificările legislative incidente începând cu anul 2010, având în vedere cuantificarea realizată prin însăți cererea introductivă, care nu a fost contestată de către pârâtă.
Se mai reține că în anul 2011, salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a realizat potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care nu prevedea spor pentru condiții vătămătoare.
Curtea constată că împrejurarea că, legiuitorul nu a acordat sporul de condiții vătămătoare funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate, în anul 2010, nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.l din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în situația respectivă.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi
fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
În această situație Curtea consideră că pretenția reclamantei admisă de instanța de fond privind dreptul de a primi suma de 630 lei cu titlu de spor pentru condiții vătămătoare, aferentă anului 2010, este nejustificată și acordată nelegal.
În ceea ce privește prima de vacanță solicitată de reclamantă, aferentă anului 2010, instanța de fond a reținut corect că, fundamentul acordării acesteia rezidă în prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare în luna ianuarie 2010, text legal care prevedea că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Până la data de 31 decembrie 2006, prevederile referitoare la acordarea primelor cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Instanța de fond a apreciat că, după data mai sus menționată, trebuia reluată plata dreptului menționat, întrucât prin dispozițiile de suspendare nu fusese abrogat dreptul la prima de vacanță, iar dreptul la plata acesteia era prevăzut de lege, dispozițiile afectate de suspendarea reintrând în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea, conform prevederilor Legii nr.24/2000.
Instanța de fond a mai reținut că, așa cum rezultă din adresa nr.834 din 15 septembrie 2011 (de răspuns la solicitările reclamantei de plată a drepturilor salariale restante - f. 6 dosar) și din susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, sporul pentru condiții vătămătoare, în valoare totală de 1767 lei, sporul pentru complexitate și respectiv, prima de vacanță aferentă anului 2010, în valoare de 1310 lei - sume brute nu au fost achitate reclamantei, invocându-se în justificarea refuzului lipsa prevederilor bugetare pentru această destinație, cu menționarea faptului că solicitarea reclamantei va putea fi onorată după suplimentarea bugetului de cheltuieli, pentru care au fost făcute solicitări în repetate rânduri Casei Naționale de A. de S. .
S-a mai reținut că în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta face trimitere totodată la prevederile Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, susținând că actul normativ menționat a impus o serie de măsuri cu caracter excepțional, menite să reducă efectele crizei economice printr-un complex de măsuri, printre care instituirea prin lege a obligației ordonatorilor de credite de a diminua cheltuielile de personal în medie cu 15,5 % lunar, fie prim acordarea unui număr de zile libere, fie prin reducerea programului de lucru - măsuri care au fost dispuse cu consultarea tuturor salariaților (referirile pârâtei vizează prevederile art.10 din Legea nr.329/2009). A mai menționat pârâta că aceste măsuri s-au menținut și în anul 2010, sens în care prin Legea nr.118/2010 s-a dispus diminuarea drepturilor salariale, inclusiv sporuri și alte drepturi stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009, cu 25%.
Instanța de fond a apreciat corect că nu au relevanță în cauză dispozițiile Legii nr.329/2009 în legătură cu diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5%, întrucât aceasta vizează măsuri de diminuarea a tuturor cheltuielilor de personal per ansamblu (de exemplu diminuarea salariului brut al reclamantei) și nu vizează anumite sporuri, cu atât mai mult nu anulează sporul pentru complexitatea muncii, acordate reclamantei în condițiile legii.
De asemenea, existența dreptului reclamantei la acordarea acestor sporuri și la prima de vacanță nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul CNAS.
Instanța de fond a arătat că nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie golit de substanța sa, lipsit de orice valoare, sens în care, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 raportat la actele normative menționate mai sus, instanța a admis acțiunea reclamantei.
În condițiile arătate mai sus s-a dispus corect obligarea pârâtei să plătească reclamantei sumei de 1137 lei contravaloare spor de complexitate și suma de 1310 lei, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2010.
În mod nelegal s-a admis cererea reclamantei pentru acordarea sumei de 630 lei, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare, spor la care nu era îndreptățită reclamanta în condițiile arătate mai sus, în anul 2010.
Instanța de fond a mai reținut corect că, prin neplata sporului pentru complexitate în fiecare lună calendaristică, respectiv a primei de vacanță la momentul exigibilității drepturilor salariale, reclamanta a suferit un prejudiciu, iar pentru păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești ale pârâtei, se impune a se acorda reclamantei dobânda legală în temeiul OG nr.9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ, iar ulterior în baza OG nr.13/2011 și respectiv a Codului civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs angajatului prin neplata drepturilor salariale la scadență, neacordarea acesteia însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului angajatului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză împotriva Casei Naționale de A. de S., instanța de fond, analizând cu prioritate, conform prevederilor art.137 alin. 1 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție, a constatat că aceasta este parte în cauză atâta timp cât, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), CNAS are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, atribuții care îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .
Curtea a analizat și petitul din recursul pârâtei C. N. de A. de S.
, referitor la respingerea de către instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS și la admiterea cererii de chemare în garanție a CNAS formulată de CAS B. -N., recurs prin care se apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 266 din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România; art. 267 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS. Casele de asigurări de sănătate gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
Recurenta a arătat că în contextul prevederilor legale menționate, se poate observa că existența unui raport juridic de subordonare al caselor de asigurări de sănătate județene față de C.N.A.S. nu presupune si preluarea de către C.N.A.S. a drepturilor si obligațiilor acestora, în consecință legitimarea procesuală pasivă in prezenta cauză nu aparține Casei Naționale de A. de sănătate, ci Casei de A. de S. B. N., aceasta fiind titulara obligației in raportul juridic dedus
judecății, întrucât între această instituție și reclamantă în calitate de funcționar public există identitate între persoana pârâtului - persoană juridică și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, condiție obligatorie în justificarea calității procesuale pasive.
Se mai arată că, dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 din OG nr.22/2002, reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, ori deciziile emise de CAS B. N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, în înțelesul acestor dispoziții legale.
Recurenta solicită a se observa că nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, invocate de instanța de fond ca temei legal al admiterii acțiunii nu pot fi reținute, întrucât potrivit acestor dispoziții ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Curtea de Apel, examinând aceste aspecte invocate de recurentă privind lipsa calității procesuale a acesteia de a sta în proces în calitate de chemată în garanție, constată că în mod corect instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție reținând că, CNAS, în calitatea sa de ordonator principal de credite (potrivit art. 266 și art. 270 alin. 1 lit.a din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății), are - potrivit prevederilor art. 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii - obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titluri executorii, prerogative ce, în raport și cu prevederile art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, îi conferă acesteia legitimare procesuală în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta CAS B. -N. .
Curtea mai reține că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice - astfel cum a fost modificată și completată prin L. 110/2007 - ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare și să vireze creditele bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.
In speța, calitatea de ordonator principal de credite o are CNAS, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare la M. Finanțelor în vederea obținerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă, utilizând și procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat, reglementate prin L.500/2002 a finanțelor publice.
Curtea nu poate reține apărările formulate de recurenta CNAS în sensul că art. 4 din OG nr.22/2002 reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, și că deciziile emise de CAS B.
N. ce fac obiectul prezentei cauze nu reprezintă titluri executorii, deoarece, în înțelesul acestor dispoziții legale, sumele pretinse și datorate angajaților CAS B.
N. reprezentau drepturi salariale ce trebuiau prevăzute în bugetul de cheltuieli, sau dacă acestea se dovedeau insuficiente, trebuiau solicitate fonduri suplimentare.
Pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea constată parțial legalitatea și temeinicia sentinței recurate, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr.civilă va admite recursurile declarate de C. DE A. DE S. a județului B. -N. și C. N. DE A. DE S. B. împotriva sentinței civile nr. 2597/_
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o va
modifica în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta C. DE A. DE S. B. -N. să plătească reclamantei P. M. sumele de 1137 lei, spor pentru condiții vătămătoare și 1310 lei primă de vacanță pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând data scadenței fiecăreia până la plata efectivă.
Va fi obligată chemata în garanție C. N. DE A. DE S. să plătească pârâtei sumele menționate anterior.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursurile declarate de C. DE A. DE S. B. -N. și C.
N. DE A. DE S., împotriva sentinței civile nr. 2597/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta C. DE A. DE
S. B. -N. să plătească reclamantei P. M. sumele de 1137 lei, spor pentru condiții vătămătoare și 1310 lei primă de vacanță pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, începând data scadenței fiecăreia până
la plata efectivă.
Obligă chemata în garanție C. N. DE A. DE S. să plătească pârâtei sumele menționate anterior.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, M. -I. I. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: D. E. na L.
