Decizia civilă nr. 1352/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
Dosar nr._ */a1 R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 1352/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul H. V. împotriva Sentinței civile nr. 11868/2013 a Judecătoriei C. Napoca în contradictoriu cu intimații A. N. A V., D. R. V. C. ,
B. C. R., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent avocat A. A. F., lipsă fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.
Se constată că prin registratura tribunalului intimata DGRFP C. Napoca a depus la dosar întâmpinare, care se comunică reprezentantei recurentei.
Nefiind alte cereri formulate în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul recurentei în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată..
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 11868/2013 pronunțată în dosar nr._
*/a1 al Judecătoriei C. -Napoca, s-a respins cererea pentru suspendarea executării silite formulată în cadrul contestației la executare de contestatorul
H. V. în contradictoriu cu intimații A. N. a V., D. R.
V., B. C. R. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță, contestația la executare a fost respinsă, situație în care cererea de suspendare provizorie a rămas fără obiect și s-a constatat că, aferente cererii de suspendare, contestatorul nu a achitat cauțiunea, motiv pentru s-a respins cererea pentru suspendarea executării silite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs H. V., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și prin rejudecarea cauzei admiterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, anularea tuturor formelor de executare și întoarcerea executării pentru suma de 49.627 lei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că executarea silită in dosarul de executare silită nr.2215/2009 a început prin comunicarea Somației din data de_ care cuprinde titluri executorii și că prescripția
dreptului de a cere executarea silită s-a împlinit în cazul tuturor actelor constatatoare la data de_ .
Prin întâmpinarea formulată, intimata D. R. a Finanțelor Publice C. -Napoca, a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate, care a fost dată cu respectarea legii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că recursul declarat nu este argumentat prin motive care să conțină critici pertinente la cele reținute de prima instanță.
Intimata a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art.16 alin.1 lit.b din D.L. nr.167/1958, având în vedere faptul că în cauză creditoarea fiscală fosta D.R.V. C. a obținut, prin respingerea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios fiscal formulată de către debitorul fiscal în anul 2004, menținerea titlurilor sale executorii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că în speță, contestația la executare a fost respinsă, situație în care cererea de suspendare provizorie a rămas fără obiect și s-a constatat că, aferente cererii de suspendare, contestatorul nu a achitat cauțiunea, motiv pentru s-a respins cererea pentru suspendarea executării silite.
De asemenea, s-a apreciat corect de către judecătorie că limitele casării sunt fără nicio îndoială clare și vizează exclusiv petitul prin care s-a cerut suspendarea executării silite.
T. ul constată că, urmare a faptului că, pe fond, contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de suspendare trebuia respinsă ca lipsită de obiect, având în vedere caracterul său subsecvent.
Totodată, mai există un motiv pentru care cererea trebuia respinsă ca fiind lipsită de obiect, executarea silită în dosarul execuțional nr.2215/2004 a încetat, prin efectul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin.4 lit.a
C. pr. Fiscală, prin plată integrală a datoriei vamale, ceea ce a fost comunicat și terțului poprit B.C.R. SA prin Notificarea nr.8777/J/_ emisă de fosta D.R.A.O.V. C. și primită de destinatarul ei în data de_ .
T. ul mai reține că a fost înștiințată și D. Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale C. prin Adresa nr.8807/J/AB/_, iar debitul și recurentul au fost scoși din evidența cu datornici ai organului emitent al titlului de creanță fiscală și dosarul execuțional nr.2215/2004 a fost arhivat.
Restul motivelor de recurs exced obiectului prezentei cauze, neavând legătură cu cererea de suspendare a executării silite, motiv pentru care nu vor fi analizate de instanța de recurs .
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurentul H. V. împotriva sentinței civile nr. 11868/2013 pronunțată în dosar nr._ */a1 al Judecătoriei C. -Napoca, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul H. V. împotriva sentinței civile nr. 11868/2013 pronunțată în dosar nr._ */a1 al Judecătoriei C. -Napoca, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, A. -M. B. | Judecător, L. -A. C. | Judecător, R. M. |
Grefier, I. -M. P. |
Red.AMB/tehn.MG 2 ex. 19.12.13
Jud. fond C. C.