Decizia civilă nr. 950/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 950/2013
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător R. M. Judecător L. F.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursurile declarate de recurenții M. E. SI F.
, M. J. SI L. C., CURTEA DE APEL CLUJ împotriva Sentinței civile nr. 17918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimații C. G., S. L., G. E., S. L., M. I., S. L., N. S.
, S. L., P. V. R., S. L., P. G., S. L., R. A. I., având ca
obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 indice 1 alin.4 Cod pr.civilă, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.3 Cod pr. civilă.
Se constată, că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimații.
Instanța constată că la data de 10 septembrie 2013 recurenta C. de A. C. a depus la dosarul cauzei "Note scrise"; la care a atașat situația plăților și ulterior lunii octombrie 2012, precum și în anul 2013 în temeiul titlurilor executorii vizate de executarea pornită în dosarul execuțional nr. 119/2012 al executorului judecătoresc Manchevici M., situație întocmită în cadrul compartimentului economico-financiar și administrativ al Curții de A. C., precum și copia Sentinței civile nr. 21134/_ a Judecătoriei C. -N., dată în dosarul nr._, sentință prin care a fost admisă contestația la executare, vizând executarea silită pornită în același dosar executare nr. 119/2012 (f.39-46).
Raportat la împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, conform art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, instanța reține cauza în pronunțare asupra recursurilor.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 17918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. E. ȘI
F., invocată de acesta, ca fiind neîntemeiată.
A fost admisă plângerea formulată de contestatorii C. G., CHETA E.
, M. I., N. S., P. V. R., P. G., R. A. I. și S. L., toți cu
domiciliul procesual ales la Cabinet avocat S. L., în C. -N., str. P. R., nr. 4, ap. 19, jud. C., în contradictoriu cu intimații M. E. ȘI F. cu sediul în B., S. Apollodor, nr. 17, Sector 5, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. cu sediul în B., S. Apollodor, nr. 7, Sector 5 și CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C. -N., P-ța Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C.
A fost obligat B.E.J. M. Manchevici la continuarea executării silite, ce formează obiectul dosarului de executare nr. 119/2012, prin efectuarea tuturor actelor de executare necesare, în vederea realizării creanțelor contestatorilor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ contestatorii au solicitat B.E.J. Manchevici M., începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentante de:
sentința civilă nr. 674/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 119 din 5 mai 2009 a Curții de A. C.
;
sentința civila nr. 2405/2007, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 248/2010 a Curții de A. Alba I. ;
sentința civila nr. 335/_ pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 2811/_ a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 653/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 1697/_ a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 23/2010, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 4352/R/_ a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 1078/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 2072/R/2009 a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 1266/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 2847/R/2009 a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 3616/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 1009/R/2010 a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 2340/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2918/R/_ a Curții de A. C. ;
sentința civila nr. 950/_, pronunțată în dosar nr._ al T. ului C., definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 2064/R/2009 a Curții de A. C. .
în vederea recuperării creanței reprezentând drepturi salariale.
Prin Încheierea civilă nr. 1445/CC/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii indicate în cererea creditorilor, privind pe debitorii M. E. și F.
, Ministerul Justiției și L. C. și C. de A. C. .
Cheltuielile de executare silita au fost stabilite prin procesul-verbal din data de_ întocmit de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC
"MANCHEVICI M. "; în dosarul execuțional nr. 119/2012, după care s-a procedat la somarea debitorilor.
Prin procesul-verbal din data de_, întocmit de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "MANCHEVICI M. "; în dosarul
execuțional nr. 119/2012, s-a comunicat creditorilor că nu poate da curs solicitării de a continua executarea silită privind pe debitori, raportat la disp. O.U.G. nr. 71/2009, modificată.
Ca principiu de baza în materia executării, stă aducerea la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu, fapt confirmat de disp. art. 3711 alin. (1) C.proc.civ., care statuează că Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În caz contrar, alin. (2) al aceluiași articol prevede că In cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, daca legea nu prevede altfel.
Fata de acestea, instanța nu poate decât constata ca, in speță, sunt îndeplinite disp. art. 3711 si urm. C.proc.civ.
Date fiind disp. art. 11 alin. (2) din Constituția României conform cărora
"tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"; si disp. art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/_, conf. cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil
…";, se constata ca O.U.G. nr. 71/2009 vine in conflict nu doar cu dreptul intern ci și cu dispozițiile Convenției menționate mai sus.
Astfel, conform jurisprudenței CEDO, termenul rezonabil in care trebuie soluționata o cauza, se refera atât la procedura de judecata in fata instanțelor cu parcurgerea tuturor cailor de atac cat si la faza executării hotărârilor judecătorești, ultima fiind considerata ca parte integranta a noțiunii de proces (art. 6 § 1 Convenție). Ori, fata de aceasta situație, instanța nu poate decât constata că, în speța, devin aplicabile disp. art. 20 alin. (2) din Constituția României conform cărora "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin
dispoziții mai favorabile";.
Fata de cele menționate mai sus este inutila compararea legislației interne in materie, referitoare la procedura de judecata si executarea silita (cod, legi, ordonanțe), aflata ea însăși intr-o continua neconcordanta. Mai mult, este de remarcat străduința exercitata in materia executării creanțelor împotriva instituțiilor de stat prin emiterea de acte normative care sa tergiverseze îndeplinirea acestor obligații, in mod nejustificat.
Cat privește O.U.G. nr. 71/2009 referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ultimul act normativ in materie de amânare a executării acestor creanțe, pe lângă faptul ca nu stabilește date certe pentru efectuarea plăților, nu
justifica aceasta decât raportat la nivelul anului 2009, deși eșalonarea s-ar întinde pana la nivelul anului 2016. Sa nu uitam, insa, si de O.G. nr. 22/2002.
De departe se observa (Constituția României si Convenție) obligativitatea aplicării reglementarilor internaționale, la care România este parte, direct de către instanțele judecătorești naționale precum si de către celelalte instituții implicate in acest proces, respectiv antrenate in aceasta procedura.
Titlurile executorii - anterior menționate de contestatori în cuprinsul cererii adresate B.E.J. Manchevici M. și prin care au solicitat începerea executării silite - privesc drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și stabilesc creanțe în sarcina unei instituții publice, astfel că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin L 230/2011.
Astfel, s-a reeșalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Instanța de fond a apreciat că în cauză se impune pe de o parte analiza în sensul respectării art. 6 § 1 din CEDO și pe de altă parte în sensul respectării art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În primul rând, trebuie menționat că statele semnatare ale Convenției și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenței dreptului într-o societate democratică.
În mod constant CEDO a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. C. reamintește parților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces " in sensul art. 6 § 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți ( Hornsby c. Grecia). Or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. (Sandor c. României). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.(Ruianu c. României).
Pe de altă parte, C. amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție( Șandor c. României, Metaxas c. Grecia).
Instanța a mai reținut ca prin neexecutarea creanței stabilite pe cale judiciară, se aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil, recunoscut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, cuprinde și executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (Șandor c. României, Imobiliare Saffi c. Italiei).
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate susține că ar fi aplicabilă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia, obligația de executare a unei hotărâri judecătorești nu este o obligație de rezultat, ci o obligație de mijloace, iar neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a hotărârii, fără a se aduce atingere substanței dreptului deoarece, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale, în calitate de debitori, nu pot invoca lipsa fondurilor, ca motiv pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor ( Bourdov c. R. iei, Katsyuk c. Ucrainei; P. ov c. Moldovei; Shmalko c. Ucrainei; AMAT-G LTD și Mebaghishvili c. Georgiei).
De altfel, jurisprudența Curții Europene, în numeroase cauze contra României a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, pe cale de consecință, dacă aceasta refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi.
Refuzul statului de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute la acel articol.
C. a stabilit că o creanță poate constitui un « bun » în sensul art. 1 din Protocolul 1 cu condiția să fie suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă.
Astfel, instanța a reținut că, în cauză, creditorii dețin titluri executorii, constând în hotărâri judecătorești definitive, din anii 2007-2010, cu o creanță totală de 2.170.673 lei.
Așadar, creditorii dețin o creanță, o valoare patrimonială, ce intră în domeniul de aplicație al noțiunii de « bun ». De fapt, intimații nici nu pun în discuție acest lucru, ci se prevalează de existența unor acte normative prin care s-a dispus suspendarea executării silite și eșalonarea plății creanțelor.
Articolul 1 al Protocolului nr. 1 protejează proprietatea, având următorul conținut: orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor .
Așadar paragraful 2 al. art.1 din Protocolul 1 permite statelor să aducă limitări dreptului de proprietate cu condiția să respecte cerințele impuse pentru valabilitatea acestora.
În speță există o ingerință a statului, care prin actele normative emise a eșalonat plata creanței și a suspendat orice formă de executare silită, fiind așadar prevăzută de lege.
Trebuie analizat dacă această ingerință urmărește un scop legitim, iar instanța apreciază că este întrunită această condiție, măsurile luate având drept scop menținerea echilibrelor bugetare și respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, fiind deci vorba despre un interes general ce se urmărește a fi protejat.
Rămâne așadar de văzut dacă este o măsură necesară într-o societate democratică și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui. Trebuie reținut că statul este dator să păstreze un just echilibru între interesele concrete ale individului și ale societății în ansamblul ei. Or, în cauză, creditorii sunt într-un număr relativ mic, fiind vorba despre o categorie profesională de aproximativ 5000 de magistrați și un număr aproximativ egal de grefieri care au acest tip de creanțe împotriva statului.
Sigur, nu se poate face abstracție de actualul context de acută criză economică națională și internațională, de faptul că Ministerul Justiției nu deține fondurile necesare în bugetul său tot datorită contextului actual, măsura apărând așadar ca una necesară, dar nu se poate face abstracție nici de faptul că debitorii au cunoștință de mulți ani despre aceste creanțe ale personalului din justiție, fie magistrați, fie personal auxiliar aceste cheltuieli erau previzibile, puteau fi cuprinse în orice buget, și puteau fi achitate, în totalitate sau în parte, fără a se acumula debite prin actualizarea plăților corespunzător indicelui de inflație.
Instanța apreciază că măsura nu este una care să respecte raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu este pentru prima dată când s-a dispus eșalonarea plății acestui tip de creanța, instanța apreciază că nici la acest moment, creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța.
Creditorul care deține un titlu executoriu împotriva debitorului, are un "bun";, în sensul Convenției (Sciortino c. Italiei, Burdov c. R. iei, Fernandez Molina Gonzalez șa c. Spania), astfel încât măsurile instituite prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată contravin dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței constante a Curții Europene, deoarece se dispune amânarea în mod repetat a termenelor de plată a creanțelor stabilite prin titluri executorii până în anul 2016 precum și suspendarea executării începute de creditor, până la împlinirea termenului de plată, precum și faptul că, creditorul este pus în situația de a nu mai putea continua executarea silită și nici de a putea cere sancționarea în vreun fel a debitorului în cazul neexecutării tranșelor stabilite. Debitorul obligației - minister - face parte din puterea executivă,
având la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția în orice situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce contravine principiilor unui stat de drept, egalității părților în fața legii și dreptului la un proces echitabil.
Totodată, C. a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită, pentru a obține satisfacție ( Șandor c. României, Metaxas c. Grecia, Karahalios c. Grecia), iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
În lumina acestor statuări, s-a concluzionat că statul român nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia.
În acest context, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anumite perioade de prelungire a fazei de executare, de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date.
C. a reținut că neexecutarea datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără a se aduce atingere substanței dreptului, dar, tot în jurisprudența sa, C. a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor.
Așadar, analizând din prisma art. 6 din CEDO, instanța apreciază că acesta este încălcat atât sub aspectul încălcării dreptului de acces la justiție, prin faptul că nu se execută o hotărâre definitivă, executarea făcând parte din noțiunea de drept de acces la justiție, fără de care acesta ar fi doar un drept iluzoriu, cât și sub aspectul nerespectării termenului rezonabil al procedurii (care include de asemenea perioada de executare a unei hotărâri judecătorești).
În concluzie, instanța reține că, creditorii dețin un titlu executoriu, care nu a fost executat de către autorități, ba mai mult aceste autorități au eliminat și posibilitatea recurgerii la măsura executării civile, eșalonând în același timp plata creanței. Apoi, din ultima reeșalonare, se prevede ca ultim termen de plată sfârșitul anului 2016. Or, întinderea executării unei obligații de plată având ca obiect sume de bani, stabilite în mod global prin titlurile executorii, prin plata fracționată, pe o durată atât de lungă de timp este de natură să priveze articolul 6 § 1 din Convenție, de orice efect util.
În același timp se încalcă și dreptul de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, în fapt creditoarea i se impune să aștepte încă 4 ani și să accepte și plata eșalonată a sumelor de bani.
Or, una dintre garanțiile care trebuie să însoțească un proces civil este aceea ca procedura să se desfășoare într-un termen rezonabil, care se calculează, în cauza de față de la data sesizării instanței - dies a quo (Katte Klitsche de la Grang), fiind inclusă în calculul acestui termen și punerea în executare a hotărârilor judecătorești ( Silva Pontes ).
Instanța apreciază că, raportat la conduita anterioară a statului, de eșalonare succesivă a sumelor de bani și de plată parțială a acestora în perioadele electorale și lipsa unei preocupări efective de îmbunătățire a situației economice a țării, nici măcar anul 2016 nu poate fi prevăzut cu certitudine ca dies ad quem în situația de față și oricum, un termen de 6 ani de zile se prelungește dincolo de termenul rezonabil cerut de art. 6 din Convenție, iar întârzierea se datorează comportamentului autorităților, de natură să atragă responsabilitatea statului. (H. c. M. a Britanie).
Așa fiind, constatând că există contradicție între prevederile O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată cu actele normative menționate mai sus și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, în temeiul art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din Constituția României, instanța va da prevalență dispozițiilor convenționale în soluționarea litigiului cu care a fost învestită. (a se vedea Hotărârea Antonetto c. Italiei din _
, Hotărârea Lunari c. Italiei din_, Hotărârea Logothetis c. Greciei din_, Hotărârea Dimitrios Giorgiadis c. Greciei din_, Hotărârea Bourdov c. R. iei din_, Hotărârea Oneryldiz c. T. iei din_, Hotărârea Karahalios c. Greciei din_, Hotărârea Jasiuniene c. Lituaniei din_, si Hotărârea Sabin P. escu c. României din_ .)
Pentru aceste considerente, instanța a admis plângerea contestatorilor, obligând
B.E.J. M. Manchevici la continuarea executării silite, ce formează obiectul dosarului de executare nr. 119/2012, prin efectuarea tuturor actelor de executare necesare, în vederea realizării creanțelor contestatorilor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, contestatorii nu au solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța a luat act de aceasta.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs în termen legal recurenții
M. E. și F., Ministerul Justiției și L. C., C. de A. C. solicitand modificarea sentinței civile pronuntate de instanta fondului in sensul respingerii contestației la executare formulată..
In motivarea recursurilor declarate s-a arătat în esență că nu există nicio neconcordanță între legislația internă și CEDO.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurent precum si raportat la motivele de ordine publica incidente, tribunalul retine urmatoarele:
Pentru a pronunta hotararea recurata instanta J. i C. -N. a retinut incidenta in cauza dedusa judecatii a dispozitiilor OG nr 22/2002 precum si a dispozitiilor OUG nr 71/2009, apreciind, insa, ca cele doua acte normative susmentionate contravin dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului sub aspectul respectarii dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art 6 al Conventiei.
Analizand cauza sub acest aspect tribunalul retine ca prin dispozițiile art. 2 din
O.G. nr. 22/2002 modificata si completata prin Legea nr 110/2007 s-a instituit în favoarea debitorilor bugetari un termen de grație de 6 luni, termen care începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația executorului judecătoresc, procedură care este de natură a tergiversa în mod nejustificat procedura executării silite și care este de natură a încălca dreptul creditorilor de executare a hotărârii într-
un termen rezonabil potrivit art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, art. 6 §1 din Convenție statuează că "orice persoană, are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil..";.
În mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. C. reamintește părților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei păți. … or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi
. (Șandor c. României hot. din data de 24 martie 2005). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți
. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp
. (Ruianu c. României hot. din data de 17 iunie 2003).
Potrivit jurisprudenței instanței europene, în materie civilă, termenul rezonabil impus de art.6 §1 acoperă ansamblul derulării procedurilor de fond, inclusiv a celor de executare a hotărârilor judecătorești (Poiss c. Austria, Pinto de Oliveira c. Portugalia) cu consecința că executarea unei hotărâri judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie să fie considerată ca parte integrantă din noțiunea de proces, în sensul art. 6 § 1 . Astfel, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c. Italia).
Astfel cum a statuat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby
c. Greciei și Sandor c. României, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau o întârzie garanțiile art. 6 §1 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, instanța constată, în deplin acord cu jurisprudența instanței europene, că nu este oportun ca o persoana care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Metaxas c. Greciei).
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că administrația de stat nu poate, prin componentele sale, să ignore dispozițiile Convenției europene,
adoptând reglementări legale care să-i creeze o situație de favoare în raport cu alți debitori și pe baza cărora să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, data la care își va îndeplini efectiv obligațiile ce i-au fost stabilite în sarcină prin titluri executorii, reprezentate de o hotărâre judecătorească irevocabila.
Pe de alta parte ,tribunalul va retine ca desi autoritatile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executarii unei hotarari judecatoresti indreptate impotriva sa CEDO a apreciat ca, in situatii de exceptie ,stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o masura ce intra in marja de apreciere a statului.
Or, cauza dedusa judecatii este parte a unui fenomen contencios generalizat, existand un numar foarte mare de hotarari judecatoresti irevocabile avand ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului din sistemul judiciar, hotarari judecatoresti pronuntate intr-un timp scurt, a caror punere in executare este de natura a produce efecte semnificative asupra bugetului de stat.
Existenta unei atare situatii presupune cu necesitate identificarea unor resurse suplimentare apte sa sustina efectuarea platii sumelor stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile.Or, potrivit jurisprudentei constante a CEDO "autoritatile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica cele mai adecvate mijloace pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti";(Cauza Burdov contra R. iei), acest termen neputand insa, sa depaseasca ceea ce este strict necesar pentru a gasi solutiile cele mai adapatate in situatiile exceptionale date.
Prin OUG nr 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii având ca obiect plata unor sume prevăzute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale persoanlului din sectorul bugetar procedura de executare a fost eșalonată in mai multe etape.
Potrivit prevederilor art 1 alin 2 din acelasi act normativ :";In cursul termenului prevazut la alin 1 orice cerere de executare silita se suspenda de drept";.
Prin Decizia nr 188 /_ referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor OUG nr 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, C. Constitutionala a constatat ca exista o stare de fapt obiectiva, cuantificabila si independenta de vointa Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economica a statului roman, astfel ca ordoanta de urgenta a fost adoptata in vederea atenuarii efectelor de criza economica generalizata.Adoptarea masurii criticate reclama, in mod indubitabil, urgenta;or, reglementarea urgenta a situatiei rezultate in asumarea raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenta.In aceste conditii, pentru conservarea stabilitatii economice a statului singurul instrument ramas la indemana Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgenta.
Asadar, in situatii extreme, precum cea de fata, implicatiile financiare legate de punerea in executare a hotararilor judecatoresti se pot constitui intr-o situatie extraordinara in sensul art 115 alin 4 din Constitutia R. iei in masura in care asemenea masuri sunt motivate in mod fundamentat, de apararea stabilitatii economice a statului roman.
Retinand ,asadar, incidenta in cauza a prevederilor OUG nr 71/2009 precum si conformitatea acestei ordonante cu Constitutia R. iei si prevederile Conventiei
Europene a Drepurilor Omului tribunalul va constata ca executarea silita inceputa in dosarul executional nr nr. 566 /2011 al BEJ Manchevici M. a fost suspendata de drept in temeiul art 1 alin 2 din OUG nr 71/2009.
In aceste conditii, vazand ca sentința civilă recurata a fost pronuntata cu gresita aplicare a legii, in temeiul art 304 pct 9 si art 312 Cod procedura civila tribunalul va admite recursurile declarate de către recurenții M. E. și F. cu sediul în
B., S. Apollodor, nr. 17, Sector 5, Ministerul Justiției Și L. C. cu sediul în B., S. Apollodor, nr. 7, Sector 5 și CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C. -N., P-ța Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C., împotriva Sentinței civile nr. 17918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifica în sensul că va respinge contestația la executare formulată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursurile declarate de M. E. și F. cu sediul în B. ,
S. Apollodor, nr. 17, Sector 5, Ministerul Justiției Și L. C. cu sediul în
B., S. Apollodor, nr. 7, Sector 5 și CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C. -
N., P-ța Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C., împotriva Sentinței civile nr. 17918/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o modifică în sensul că respinge plângerea formulată de către contestatori.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013
Președinte, A. R. | Judecător, R. M. | Judecător, L. F. |
Grefier, L. C. |
