Decizia civilă nr. 1430/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1430/R

Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.

J. ecător M. P.

J. ecător M. H.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-petentă SC B.

  1. S., cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 53A, et. 1, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 5004 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimatul C. R. C. PRIN C. J. M. AL

  2. DE M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterea cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.

T.

Prin sentința civilă nr. 5004 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M., a fost respinsă plângerea formulată de către petenta SC

B. F. S., cu sediul social în B. M., str. V. L., nr. 53A, et. 1, jud. M.

, în contradictoriu cu intimata G. N. DE M., cu sediul procesual ales la sediul C. ui J. M., din B. M., str. G. C., nr. 52, jud. M., ca nefondată, s-au menținut dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria AA nr. 00534 din data de_, încheiat de intimată.

În considerentele sentinței se reține că prin procesul verbal seria AA nr. 00534/_, încheiat de agent constatator din cadrul intimatei, petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 25 alin. 2 lit. b din H.G. nr. 1061/2008, cu amendă în cuantum de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 7 din H.G. nr. 1061/2008.

S-a reținut în cuprinsul procesului verbal de contravenție că în urma controlului efectuat în data de_, în Gara CFR Marfă, B. M., s-a constatat că petenta a transportat de pe amplasamentul situat în B. M., str. V.

  1. , nr. 162, în Gara CFR Marfă, circa 400 tone zgură plumboasă, codificată ca deșeu periculos, conform H.G. nr. 856/2002, pe care a depozitat-o, în prima etapă, pe o platformă betonată din gară, după care a fost încărcată în 9 vagoane, fără a deține formular pentru aprobarea transportului deșeurilor

    periculoase și formulare de expediție/transport deșeuri periculoase pentru fiecare transport. Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

    Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

    Deși petenta nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, instanța reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.

    Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, fiind încheiat de un agent al forței publice, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentei sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității, în sensul că fie fapta nu există, fie ea s- a desfășurat altfel.

    Petenta nu a contestat temeinicia actului de constatare, recunoscând că nu a deținut documentele necesare pentru efectuarea transportului celor 400 tone de zgură plumboasă.

    Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, petenta a învederat instanței că fapta nu prezintă pericol social și a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. În acest sens, a arătat că zgura, deși a fost încadrată de

    H.G. nr. 856/2002, ca fiind un deșeu periculos, aceasta a fost de-a lungul anilor folosită la dezăpezire și în structura asfaltului. Mai mult, a precizat că la înapoierea transportului produsului de la gară la punctul de lucru, a îndeplinit toate cerințele legale, fiind întocmite înscrisurile legale și obținând toate avizele necesare.

    Instanța a constatat că susținerile petentei nu sunt reale. Astfel, la data de_, agenții din cadrul intimatei au constatat că în Gara CFR Marfă B. M. se aflau 9 vagoane încărcate cu cca 300 t zgură, aparținând petentei. Așadar, aceasta din urmă nu a înapoiat deșeul transportat. De asemenea, instanța constată că petenta nu a făcut dovada că în prezent s-a conformat prevederilor legale.

    Pentru toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, importanța valorii sociale protejate de norma legală încălcată, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată.

    Împotriva sentinței a declarat recurs petenta solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii și a anulării în parte a procesului verbal de contravenție, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

    În cuprinsul motivelor de recurs se arată că în situația de față, se solicită aplicarea sancțiunii avertismentului în condițiile în care după aplicarea amenzii

    recurenta a obținut Anexa 1 pentru transportul deșeurilor periculoase din gara CFR la punctul său de lucru din B. M., str. V. L., nr. 162, jud. M. .

    Se arată că zgura se afla în gara CFR și în data de_, întrucât organele de cercetare ale poliției, sesizate de G. de M. au interzis orice mișcare a mărfii până la realizarea cercetărilor și a realizării de analize ale zgurii. În aceste circumstanțe, Poliția Transporturi F. oviare a refuzat orice mișcare a zgurii din gara CFR până la finalizarea procedurii. Se menționează că petenta a fost grav prejudiciată prin reținerea mărfii în gară fiind obligată să achite taxe și penalități de întârziere pentru păstrarea zgurii în vagoane CFR și pentru depozitarea acestora pe platforma de depozitare.

    Examinând cererea de recurs precum și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța reține în fapt următoarele:

    Prin procesul verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentei nerespectarea dispozițiilor art. 7 din HG nr. 1061/2008 potrivit căruia fiecare transport de deșeuri periculoase care sunt generate într-o cantitate mai mare de o tonă din aceeași categorie de deșeuri periculoase trebuie să fie însoțit de formularul de expediție transport deșeuri periculoase și de formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase.

    Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.

    Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

    În situația de față, raportat la gradul de pericol social al faptei comise, apreciem că chiar și obținerea ulterioară a formularului nu justifică reindividualizarea sancțiunii în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, în situația de față neexistând nici un element de circumstanțiere care să determine instanța să procedeze la reindividualizarea sancțiunii.

    Pentru considerentele sus menționate și în absența unui motiv de casare sau modificare a hotărârii aceasta va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul va fi respins potrivit dispozitivului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC B. F. S., cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 53A, et. 1, jud. M., , împotriva sentinței civile nr. 5004 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M. .

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

    Președinte, J. ecător, J. ecător,

    1. G. M. P. M. H.

      G. ier,

      1. H.

Red. M.P. / Tred. A.H.

_ / ex.2

J. ECĂTOR LA FOND D. I. R. U

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1430/2013. Anulare proces verbal de contravenție