Decizia civilă nr. 201/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 201/2013

Ședința publică din data de 28 Martie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. F. P. B. împotriva Sentinței civile nr.11117/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele SC L. A. SA și SC F. C. S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei SC F. C.

S., avocat M. Ștefan, lipsă fiind recurenta și intimata SC L. A. SA. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr.202/2010, în conformitate cu art.159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la disp. art. 2 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 402 alin. 2 C.pr.civ.

Instanța, având în vedere disp. art. 310 C.pr.civ., care obligă instanța de recurs să verifice termenul de introducere a căii de atac, văzând că ultima zi de înaintare a recursului era data de _

, invocă, din oficiu, excepția tardivității recursului și o pune în discuția reprezentantului intimatei.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției invocate de instanță, fără cheltuieli de judecată.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 11117/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea SC L. A. SA, în contradictoriu cu intimata A. F. P. B. -Năsăud și SC F. C. S. și, în consecință, s-a dispus anularea popririi înființate și comunicată sub nr.234/6/C/_ în dosarul de executare nr.02072009. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de intimata A. F.

P. B. -Năsăud privind menținere popririi întocmite în dosarul de executare nr.02072009, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin adresa de înființare a popririi numărul 234/6/C/_, emisă în dosarul de executare nr. 02072009, urmare a măsurilor de executare întreprinse de către organele de executare silită din cadrul AFP B., s-a înființat poprirea asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit SC L. A. SA cu orice titlu debitorului urmărit SC F. C. S. B. .

Debitoarea SC F. C. S. B., datorează bugetului de stat suma de 72.611 lei, reprezentând obligații fiscale neachitate, conform Titlurilor Executorii nr. 101/_, 256/_, 295/22.02.010, 597/_ și 550/_ iar conform facturii fiscale nr. 134/_ și a balanței de verificare la data de_ depusă la intimată, rezultă că debitoarea are de încasat de la societatea contestatoare suma de 2.340 lei.

Așa cum reiese din conținutul Adresei nr. 200/_ emisă de SC L. A. SA, (f.21), terțul poprit a comunicat intimatei că nu are nici un fel de datorie față de debitorul urmărit.

Potrivit art. 150 Cod procedură fiscală, dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte

1

neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.

Din procesul -verbal (f.22) rezultă că debitoarea nu și-a respectat obligațiile contractuale și nu a finalizat operațiunea de placare Aluco Bond a clădirii sediului social al societății SC L. A. SA, astfel că, debitoarea a emis factura storno numărul 243/_, pentru suma de 2.340 lei.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 150 din OG 92/2003 anterior citate, instanța a respins cererea reconvențională formulată de intimata A. F. P. B. -Năsăud de menținere a popririi, a admis contestația la executare formulată de terțul poprit și în consecință a dispus desființarea popririi înființate și comunicată sub nr.234/6/C/_ în dosarul de executare nr.02072009.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A. F. P. B. , solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința menținerii popririi înființate de recurentă.

În motivare s-a arătat că AFP B. a formulat și a depus întâmpinarea din data de_ prin care a cerut instanței respingerea cererii ca nefondată, mai exact respingerea contestației la executare formulată de către SC L. A. SA, prin care această firmă a solicitat anularea adresei de înființare a popririi la terți nr. 234/6/C/_ .

Prin cererea reconvențională AFP B. a mai solicitat ca prin sentința ce o va pronunța, să mențină poprirea înființată asupra contului terțului poprit până la concurența sumei de 2.340 lei. Pentru opozabilitate a solicitat chemarea în judecată a debitoarei SC F. C. S. .

A arătat instanței de judecată faptul că, debitoarea SC F. C. S. B., datorează bugetului de stat suma de 72.611 lei. Suma datorată reprezintă obligații fiscale neachitate către bugetul de stat, conform Titlurilor Executorii nr.101/_, 256/_, 295/22.02.010, 597/_ si 550/_ .

In temeiul art. 149 pct.(1) din OG nr. 92/2003® privind Codul de procedura fiscala "sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute/datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente".

Conform facturii fiscale nr. 134/_ și a B. nței de verificare la data de_ depusa la recurentă, a rezultat faptul că, debitoarea are de încasat de la societatea contestatoare suma de 2.340 lei. In cadrul procedurii executării silite a societății debitoare, în conformitate cu art. 150 din OG 92/2003® privind Codul de procedură fiscală, recurenta a înființat poprirea la terți cu nr. 234/6/C/_ comunicata terțului în data de_, așa cum reiese din confirmarea de primire anexata prezentei.

Ulterior primirii adresei de înființare a popririi, contestatoarea a încheiat un proces-verbal prin care constată (la doi ani de la emiterea facturii inițiale) că lucrarea nu a fost realizată de către societatea comerciala prestatoare F. C. S. .

Potrivit art. 149 al. 9 din OG 92/2003® privind Codul de procedură fiscală după înființarea popririi, terțul poprit este obligat să plătească de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare și să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare.

Având în vedere prevederile legale mai sus amintite și faptul că debitorul a emis factura de stornare după data comunicării adresei de înființare a popririi se susține faptul că, debitoarea încearcă să se sustragă de la plata datoriilor către bugetul general consolidat al statului, aspect pe care l-a mai subliniat și în fața instanței de fond.

Intimata SC F. C. S.

a depus la dosar întâmpinare

, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că prin sentința civilă nr.11.117/_ s-a admis contestația la executare și s-a dispus anularea popririi înființate și comunicată sub nr.234/6/C/_ în dosarul de executare nr. 02072009 și s-a respins cererea reconvențională formulată de recurentă.

Această hotărâre este legală și temeinică, fiind pronunțată în baza probelor administrate la instanța de fond.

2

Astfel, factura storno în valoare de 2340 lei a fost emisă de către intimată ca urmare a convenției intervenite între aceasta, în calitate de prestatoare de servicii, pe de o parte, și contestatoarea SC L. A. SA, în calitate de beneficiar. Această înțelegere a fost materializată în procesul-verbal din data de_ depus la dosarul cauzei.

Nu corespunde realității faptul că intimata a emis factura respectivă pentru sustragerea de la executarea silită pentru plata contribuțiilor către bugetul de stat.

La termenul de judecată din data de_, tribunalul din oficiu a invocat excepția tardivității recursului, excepție care urmează a fi admisă în condițiile în care, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii cu recurenta, aflată la fila 53 dosar fond, sentința i-a fost comunicată la data de_, iar recursul a fost înregistrat la Judecătoria Bistrița la data de_, cu o zi peste termenul legal, calculat conform art.101 C.pr.civ., astfel că nefiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art.301 C.pr.civ. - hotărârea judecătorească putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, tribunalul urmează a respinge ca tardiv recursul declarat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția tardivității introducerii recursului declarat de A. F. P. B. . Respinge, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de recurenta A. F. P. B.

,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr.11117/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. E. L. L. T. B. A. P. M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ /4 ex

Jud. fond: T. L.M.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 201/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare