Decizia civilă nr. 985/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

Comentarii

0

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr.985/R/2013

Ședința publică de la 18 septembrie 2013

Completul compus din:

P. E. B. Judecător S. T.

Judecător I. N. B. Grefier A. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe recurenta CURTEA DE APEL CLUJ, PRIN P.

- JUDECATOR V. M.,

împotriva sentinței civile nr.13841 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimații M. M. și B. A. O. -T.

, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 04 septembrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când T. ul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 04 septembrie 2013 respectiv 11 septembrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin sentința civilă nr.13841 din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea CURTEA DE APEL CLUJ cu sediul în C. -N., Piața Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C. în contradictoriu cu intimata MAGHEAR

M. cu domiciliul procesual ales în loc. Z., str. T. V., nr. 12, jud. Sălaj. A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

La data de_ intimata a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. începerea executării silite în baza titlurilor executorii reprezentante de Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._, Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ și Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ în vederea recuperării sumei de 23.702 lei reprezentând drepturi salariale.

Având în vedere art. 373¹din C.pr.civ., modificat prin art. I pct.13 din Legea nr. 459/2006, astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de executare silită, înainte de Decizia Curții Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256, din 17 aprilie 2009), instanța reține că nu era necesară parcurgerea procedurii încuviințării executării silite de către instanță.

În urma cererii de stăruință a intimatei, formulate în 14 februarie 2012, în dosarul execuțional nr. 217/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. s-a emis la data de_ o adresă de înștiințare privind înființarea popririi asupra conturilor deținute la Trezoreria Județului C. de către contestatoare (f. 94).

Ulterior, însă, în urma cererii formulate de intimată la data de_, terțului poprit, Trezoreria Județului C., i s-a solicitat sistarea popririi înființate în cadrul dosarului execuțional menționat anterior.

În drept, instanța a reținut mai întâi faptul că, afirmația intimatei legate de Sentința civilă nr. 246/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ este fondată, luând în considerare că însăși contestatoarea, prin precizările făcute la data de_, a recunoscut implicit că nu s-a pus în executarea această hotărâre judecătorească și prin urmare nu se pune problema executării unei hotărâri judecătorești desființate.

În ceea ce privesc argumentele contestatoarei referitoare la eludarea dispozițiilor incidente din O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări pin Legea nr. 230/2011 și solicitarea acesteia în acest context, instanța le-a considerat neîntemeiate.

Astfel, instanța arată că potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, "; (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.";

Din starea de fapt, redată mai sus, se deduce că intimatei îi sunt recunoscute prin Sentința civilă nr. 285/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ și Sentința civilă nr. 284/_ a T. ului Sălaj pronunțată în dosar nr._ cu titlu definitiv și irevocabil anumite drepturi salariale iar prin executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 217/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. se urmărește realizarea acestor drepturi.

În acest sens, instanța a reținut că, art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră asumarea obligației de către Părțile Contractante de a recunoaște oricărei persoane, de sub jurisdicția lor, drepturile și libertățile definite de Convenție. Cât privește România, Convenția Europeana a intrat în vigoare prin Legea nr. 30/1994 la 21 iunie 1994, dată la care instrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului. Aceasta înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit, în cadrul acestuia, aplicabilitate directă.

Normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc împreună un

,,bloc de convenționalitate";, cu consecința că acesta se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale. Ca atare, autoritățile statale române confruntate cu aplicarea dispozițiilor Convenției și ale protocoalelor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției generale de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la România sau, de cele mai mult ori, în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție.

Potrivit articolului 6 paragraf 1 din Convenție: ,,orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";.

Prima garanție conferită de articolul 6 paragraful 1 oricărui justițiabil este dreptul său la un tribunal. În concepția instanței europene de contencios al drepturilor omului dreptul la un tribunal este o componentă esențială a sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1, pentru ca orice persoană care este parte într-un proces civil să beneficieze de un proces echitabil (Cauza Golder contra M. a Britanie, hot. din 21 februarie 1975).

Instanța europeană a admis faptul că dreptul de a sesiza un tribunal este doar unul dintre aspectele dreptului de acces la justiție, întrucât, în Cauza Ruianu contra României (hot. din 17 iunie 2003), C. a reamintit că dreptul la justiție protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Prin urmare,

potrivit Curții, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp, conform jurisprudenței sale anterioare în cauzele Burdov contra R. iei, (hot. din 7 mai 2002), Hornsby contra Greciei (hot. din 19 martie 1997).

Argumentele Curții europene au fost reluate și în cauza Șandor contra României (hot. din 24 martie 2005), în care s-a mai arătat că, dacă administrația, ce constituie un element al statului de drept, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor de judecată își pierd orice rațiune de a fi, nefiind oportun de a cere unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.

În jurisprudența sa, respectiv, în cauza Sabin P. escu contra României (hot. din 2 martie 2004), cauza Virgil I. contra României (hot. din 28 iunie 2005), C. europeană a reluat aceste considerente și asemănător cu cele reținute în cauza Șandor contra României, și în aceste două s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri, apreciate ca fiind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor.

C. admite posibilitatea de a suspenda temporar executarea silită a unor hotărâri civile, însă numai dacă suspendarea este fondată pe motive de ordine publică, iar intervalul de timp în care operează este rezonabil și proporțional cu motivele pe care o determină (Imobiliare Saffi contra Italiei, hot. din 29 iulie 1999).Totodată, s-a arătat că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată de circumstanțe particulare, dar întârzierea nu poate avea drept consecință atingerea substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenție.

Este adevărat că dreptul la justiție nu este un drept absolut și că statului îi este recunoscută o oarecare marjă de apreciere, însă nu trebuie uitat că, în egală măsură în jurisprudența sa, instanța europeană a arătat că, invocarea lipsei resurselor financiare nu poate constitui o cauză justificativă pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil (Cauza Burdov contra R. iei, hot. din 6 octombrie 2005) și că orice fel de ingerință în drepturile persoanei garantate de Convenție trebuie să respecte un just echilibru între interesele statului și cele ale persoanelor vizate.

În speță, instanța subliniază faptul că intimata are titluri executorii încă din anul 2008, hotărârile judecătorești fiind executorii de la data pronunțării, deci are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Șandor contra României, hot. din 24 martie 2005). Conform înscrisurilor de la dosar, drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație se ridică la un cuantum total de 38.815 lei, iar până acum acesteia i s-a achitat suma de 490 lei.

Astfel, de la data recunoașterii drepturilor sale cu titlu definitiv și irevocabil prin hotărâre judecătorească au existat eșalonări și reeșalonări ale drepturilor intimatei, începând cu anul 2009 și până în anul 2011, conform dispozițiilor Legii nr. 230/2011, redate mai sus, cum de altfel și contestatoarea a indicat în cererea introductivă.

Raportat la starea de fapt concretă din prezenta cauză instanța consideră că, susținerile contestatoarei privind Decizia Curții Constituționale nr. 1533/_ nu pot fi primite, atâta timp, cât la motivarea acestei decizii s-a avut în vedere următoarea eșalonare: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu, iar în fapt situația din speță diferă, prin aceea că, la data pronunțării hotărârii, adică la jumătatea anului 2012, intimatei i s-a executat hotărârea în proporție de 1,2% din cei 5% stipulați pe anul 2012, deci nici măcar jumătate din procentul stabilit pe anul 2012, ceea ce echivalează cu o reeșalonare la reeșalonarea deja stabilită și astfel nicio garanție pentru creditor că, debitorul nu va proceda la o nouă eșalonare și în consecință la transformarea dreptului obținut pe cale judecătorească într- unul iluzoriu.

Deși instanța nu neagă dificultățile financiare, cum totuși nu există nicio garanție împotriva arbitrariului și imprevizibilității referitoare la suspendări și reeșalonări, apreciază că ingerința în dreptul intimatei de a obține executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil nu respectă cerința privind proporționalitatea acesteia, dată fiind conduita debitorului care prin modul de punere în aplicare a ultimului plan de eșalonare, și anume de fărâmițare, lipsește de

efectivitate titlurile executorii obținute de intimată, ceea ce conduce la încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu consecința aplicării prioritare a acestora, potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție și respingerea contestației formulate.

Nu în ultimul rând, instanța remarcă faptul că, raportat la solicitarea de anularea a popririi înființate, demersul contestatoarei apare lipsit de interes, de vreme ce, din cuprinsul actelor din dosarul execuțional nr. 217/2008 al Biroului Executorilor Judecătorești A. O. -Ț. (f. 43- 71), respectiv din adresa din data de_ (f. 68), rezultă faptul că s-a solicitat sistarea popririi înființate asupra conturilor contestatoarei.

Cât privește cererea de suspendare a executării silite instanța a respins-o ca lipsită de interes, întrucât potrivit art. 403 alin. 1 C.pr.civ., suspendarea executării se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, însă instanța nu a avut nevoie de un interval de timp pentru a soluționa cauza.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurenta C. de A. C., prin președinte - judecător V. M. solicitând modificarea sentinței recurate și admiterea contestației la executare care face obiectul judecății în prezentul dosar

În opinia contestatoarei, hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu nerespectarea dispozițiilor normative în vigoare și cu ignorarea deciziilor Curții Constituționale, decizii general obligatorii conform art. 145 din Constituție și conform art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992 republicată. Astfel, în mod greșit a fost respinsă contestația împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare 217/2008 al Biroului executorilor judecătorești asociați O. -T. cu sediul în Z. .

Pentru a pronunța hotărârea instanța de fond a reținut, în esența, că dispozițiile OUG nr. 71/2009 privitoare la eșalonarea plăților care fac obiectul executării și la suspendarea de drept a executărilor silite sunt contrare dispozițiilor cuprinse în art. 6 par.l privind dreptul la un proces echitabil, respectiv în art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale (CEDO). A reținut instanța de fond că măsurile luate prin dispozițiile menționatei ordonanțe de urgență nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.

Această reținere nu este întemeiată, iar concluzia privind aplicarea directă a dispozițiilor CEDO în maniera aleasă nu este susținută în cauză. Cerința raportului de proporționalitate este îndeplinită, fiind de văzut în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale, referitor la compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 cu cele ale art. 6 par. 1 și ale art. 1 din Protocolul nr. 1, dar și prevederile Convenției referitoare la marja de apreciere a statelor asupra măsurilor pe care le dispun în legătură cu exercitarea drepturilor prevăzute de Convenție în concordanță cu interesul public, după cum se va arăta mai jos.

Executarea silită continuată la cererea creditoarei intimate este nelegală deoarece deși are ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de_, face abstracție de dispozițiile incidente din OUG nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din actul normativ menționat mai sus: (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare care începe astfel:

• in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

• in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

• in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

• in anul 2015 se plutește 25% din valoarea titlului executoriu;

• in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) In cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept. (s.n.).

Conform art. 43 alin.(l) din Legea bugetului de stat nr. 293/2011, "în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează in cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele

aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", in mod eșalonat in transe trimestriale egale." Ca urmare, bugetul M. ului Justiției a fost suplimentat în acest scop prin H.G. nr. 257/2012 și

H.G. nr. 598/2012, plățile fiind efectuate în luna aprilie și în luna iulie 2012.

Astfel, în cazul creditoarei Maghear M., în luna aprilie 2011 s-a efectuat plata sumelor brute de 371, respectiv 119 lei indicate de contestatoare prin înscrisul nr. 764 din 10 mai 2012, înregistrat la dosar la 11 mai 2012. în luna iulie 2012, s-a efectuat, conform T. ului Sălaj, în temeiul aceleiași OUG nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, plata sumelor brute de 371 lei (spor de risc..., sent. nr. 248/2008 a T. ului Sălaj) și 119 lei (spor de confidențialitate, sent. nr. 285/2008 a T. ului Sălaj). Atașăm prezentei copia înscrisului prin care Tribunalul Sălaj ne-a comunicat aceste din urmă relații.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 45/19 mai 2010, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 113/8 decembrie 2010, pe de o parte, plata sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2010, a fost eșalonată pentru intervalul de timp cuprins între anii 2012-2014, iar pe de altă parte, potrivit alin. 2 al aceluiași text normativ, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În opinia contestatoarei, suspendarea de drept a executărilor silite deja începute are deopotrivă semnificația imposibilității de demarare a unor executări silite noi.

Mai mult decât atât, prin Legea nr. 92/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 412/_, care aprobă O.U.G. nr. 4/2011, au fost modificate dispozițiile O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, introducându-se art. 1 alin. 2, conform căruia ""creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate".

In consecință, demersurile de executare silită inițiate împotriva Curții de A. C., vin în contradicție cu textele de lege anterior enunțate și sunt lovite de nulitate ca și executarea silită în sine.

Apreciază că prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 71/2009, precum și dispozițiile art. 1 alin. 2, din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost modificată prin dispozițiile Legii nr. 92/2011 consacră un impediment legal, de ordine publică, în calea continuării executării silite.

Prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului. Măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului) și că ele au un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și își asumă efectuarea plăților în modalitatea stabilită.

Prin art. 1 alin. (1) lit. a) - c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, s-a eșalonat plata acestor sume pe o perioadă de 3 ani, termen maxim în care va fi realizată executarea totală a titlurilor devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, stabilindu-se, totodată și tranșele de executare, precum și termenele de efectuare a plăților, în perioada 2010-2012. Prin articolul unic pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010, publicată în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 162 din 12 martie 2010 s-a modificat art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, introducându-se alin. (l1) care stabilește eșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri devenite executorii în perioada ianuarie - decembrie 2010, stabilindu-se tranșe anuale de plată a acestor sume pentru perioada 2011-2013.

Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2010, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 337 din 20 mai 2010 s-a reeșalonat plata sumelor stabilite prin titluri

executorii pentru perioada 2012-2014. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în cursul acestor termene, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Ca atare, legiuitorul a stabilit reguli speciale de executare a acestor titluri executorii, precum și un caz de suspendare legală obligatorie a procedurii executării silite.

Prin Legea de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009, Legea nr. 230/2011, în prezent în vigoare, s-a reeșalonat plata sumelor stabilite prin titluri executorii pentru perioada 2012-2016.

În mod repetat, sesizată fiind cu excepții de neconstituționalitate ale actelor normative menționate, excepții raportate la modalitățile de executare eșalonată stabilite prin lege, precum și la suspendarea legală a executărilor silite, Curtea Constituțională a decis că toate dispozițiile legale menționate în precedent sunt constituționale, prin edictarea lor nefiind încălcate nici drepturile fundamentale consacrate în Constituția României, și nici acelea prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (în acest sens, Deciziei nr. 1533/28 noiembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 905 din_ asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (devenită Legea nr. 230/2011, n.n.), Decizia nr. 605/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii si ale O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar).

Din expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, precum și a ordonanțelor care au modificat-o, rezultă că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în special în actualul context de acută criză economică.

Totodată, se precizează că nepromovarea acestor măsuri legislative ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Prin urmare, adoptarea acestei reglementări speciale a fost determinată de circumstanțele excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, :ftiră ca prin aceasta să se aducă atingere substanței înseși a drepturilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (3) din ordonanță, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței ce nu va fi astfel erodată de inflație și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

În consecință, și controlul de convenționalitate asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 din perspectiva respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a dreptului la nediscriminare, reglementat de art. 14 din Convenție, ori a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr.l adițional la Convenție, se cuvine a fi efectuat în acest context.

Astfel, potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenție, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.

Admițând că anumite amânări ale executării pot fi justificate în situații particulare, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest termen neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date1.

Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva lor, însă, în situații de excepție, cum ar fi

îndatorare excesivă, încetare de plăți, dificultăți financiare deosebite, stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii).

În acest context, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anumite perioade de prelungire a fazei de executare, de 8 luni, 10 luni, dar și de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date.

Pe de altă parte, C. a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități, pentru a justifica refuzul de a executa o hotărâre judecătorească3. Or, în cauza de față, statul nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea, stabilindu-se o perioadă de timp rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav actual și a condițiilor economice generale extrem de dificile.

De altfel, executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece executarea tino icto constituie doar o modalitate de executare și nu echivalează cu o neexecutare.

Pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.

Or, sub acest aspect, este evident că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

71/2009 respectă toate aceste condiții.

Pe de altă parte, s-a apreciat că actul normativ analizat nu contravine nici prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că ar institui o discriminare pozitivă, în favoarea statului, în calitate de debitor sau o discriminare în rândul aceleiași categorii de creditori. Astfel, în jurisprudența sa, C. Europeană a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere.

Totodată, în conformitate cu aceeași jurisprudența a instanței de contencios european, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context6. Or, în cauza de față, astfel cum s-a precizat anterior, măsura contestată urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil, astfel încât situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă, evident, o diferență de tratament juridic.

Prin urmare, nu se poate reține existența nici unei discriminări între părțile din procedura executării, în sensul că statul și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii - persoane de drept privat, în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, dar nici a unei discriminări între creditori.

De asemenea, prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea Constituțională a reținut că, referitor la dreptul de proprietate, «C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un "bun" în sensul art. l din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, dar și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva R. iei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.»

S-a invocat așadar faptul că, pe calea unei jurisprudențe constante, instanța de contencios constituțional a efectuat un examen de compatibilitate a dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 și, implicit, un examen de proporționalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenței unui asemenea raport și a conformității sale cu garanțiile art. 6, art. 14 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situațiile de excepție reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Apreciază că efectuarea plăților aferente până în prezent anului 2012, așa cum a arătat și mai sus este un element care, suplimentar, susține cele arătate în recurs cu privire la buna credință a debitorului și la compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a analizat în ce măsură dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 reprezintă o încălcare a art. 6 par.l, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. A concluzionat instanța că dispozițiile legale care au prevăzut eșalonarea repetată a plăților nu sunt compatibile cu exigențele unui proces echitabil, respectiv cu dreptul la executarea hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil, precum și cu dreptul creditoarei la respectarea bunurilor, precum și cu obligațiile statului de a lua măsuri în acest scop.

Această concluzie nu este însă întemeiată.

In privința proporționalității măsurii, Curtea Constituțională a observat că atingerea adusă bunurilor persoanelor care beneficiază de hotărâri judecătorești de natura celor prevăzute de nr. 71/2009 este rezultatul efectului seismic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat în condiții de criză economică și financiară accentuată. Prin urmare, situația invocată este una diferită de cea a unor hotărâri judecătorești izolate, gradul mare de abatere de la obișnuit în cazul de față fiind unul mare. Nu este vorba despre o omisiune a statului, despre lipsa de diligentă a acestuia, despre eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate. Astfel, cum arată și C. Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).

In consecință, măsura eșalonării executării hotărârilor judecătorești păstrează un astfel de echilibru, Guvernul arătând că valoarea unor astfel de titluri executorii până la data de 31 decembrie 2010 era peste 8.028.252 milioane lei (aproximativ 2 miliarde de euro), iar numărul acestora era peste 27.700 la nivelul întregii țări.

Reiese astfel că suportarea acestei sarcini nu incumbă numai anumitor persoane sau unui anumit grup defavorizat care să suporte in final o sarcină excesivă și disproporționată pentru echilibrarea situației economice a statului, ci vizează totalitatea angajaților din mediul public care până la data de 31 decembrie 2010 au obținut hotărâri judecătorești ce vizează drepturi salariale.

Analiza asupra justului echilibru care a fundamentat soluția de la fondul cauzei este aceea a unei situații izolate, neținând seama de faptul că măsurile au fost luate având în vedere efectul sistemic, structurai pe care titlurile executorii vizate de OUG nr. 71/2009 le au asupra bugetului de stat în condițiile de criză și instabilitate economică și financiară, abaterea de la situația obișnuită - respectiv existența doar a unor hotărâri judecătorești izolate, fiind una substanțială. De asemenea, nu se fine seama de cele statuate ele Curtea Constituțională în materia O. U.G. nr. 71/2009 chiar de pe terenul Convenției, raportat la același ansamblu al circumstanțelor care au determinat luarea măsurii și neținând seama de marja de apreciere recunoscută de CEDO în favoarea Statului, asupra măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Or, doar prin raportarea strict la situații individuale, analizate generic, fără elemente

de particularizare, nu poate fi ignorată apariția sau existența unor probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr mare de situații similare și impactul lor cumulat reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele.

Astfel, după cum a arătat și mai sus, Curtea Constituțională s~a pronunțat și ea asupra acestor aspectelor de compatibilitate cu CEDO a O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările sale, în repetate rânduri, începând cu anul 2010 și pe parcursul anului 2011, declarând că dispozițiile referitoare la eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar nu încalcă dispozițiile convenționale invocate.

In chiar aplicarea dispozițiilor Convenției, în repetate rânduri, C. Europeană a Drepturilor Omului a arătat că este recunoscută S. lor prerogativa de a reglementa folosința și exercițiul drepturilor prevăzute de Convenție și în conformitate cu interesele generale ale societății, iar nu numai în raport cu interesele individuale ale părților din cadrul unei singure cauze deduse judecății.

Restrângerea cadrului analizei nu este rezonabilă în condițiile în care este notorietate numărul mare de hotărâri judecătorești susceptibile de executare în aceeași manieră în care se tinde în prezenta cauză, și efectul pe care suma unor asemenea abordări individuale l-ar produce.

Astfel în cadrul Deciziei nr. 1533/28 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a analizat criticile de neconstituționalitate întocmai prin raportare la prevederile art. 16 și 21 alin. (2) și (3) din Constituție și, explicit, la prevederile art. 6 par. 1 CEDO, respectiv la cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, precum și prin raportare și Ia interesul general. Fără a reitera amplele considerații, amintim că instanța de contencios constituțional a arătat că analiza respectivelor susțineri trebuie făcută în corelare cu dispozițiile potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară (art. 135 din Constituție). Aceasta înseamnă că statul are obligația de a veghea la protejarea intereselor sus- menționate în vederea asigurării stabilității sale economice și financiare, și că dreptul la acces la justiție și acela la un proces echitabil nu pot fi analizate doar ca și concepte abstracte, căci drepturile fundamentale sunt influențate de principiile de bază care călăuzesc însăși existența statului, iar conținutul lor normativ ține cont de această situație.

Această decizie se înscrie într-o jurisprudență constantă, căci Curtea Constituțională a mai efectuat același examen de compatibilitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 și un examen de proporționalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenței unui asemenea raport și a conformității sale cu garanțiile art. 6, art. 14 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și prin Deciziile sale nr. 414/2009, nr. 188/2010, nr. 605 și 712/2010. S-a stabilit și atunci conformitatea prevederilor acestor acte normative atât cu legea fundamentală a țării, cât și cu drepturile recunoscute prin art. 6 și 14 din Convenție, precum și cu art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.

In prezentul proces nu au fost aduse argumente diferite de cele analizate deja de Curtea Constituțională, astfel că cele statuate de Curte trebuiau avute în vedere, în considerarea obligativității lor consacrată de art. 145 clin Constituție Instanța de fond a arătat că măsura reeșalonării nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate, având în vedere că nu ar fi prima eșalonare a acestui tip de creanță și că nici la acest moment creditorii nu pot prevedea dacă și când își vor vedea satisfăcută creanța.

Din expunerea de motive a O.U.G. nr. 71/2009, precum și în cele ale actelor normative care au modificat-o, rezultă că instituirea acestor măsuri de eșalonare a fost determinată de existența unui mare număr de titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sistemul bugetar, ceea a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate, în special în actualul context de acută criză economică.

Totodată, se precizează că nepromovarea acestor măsuri legislative ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. Din notele de fundamentare ale O.U.G. nr. 45/2010 și 113/2010 rezultă însă că Guvernul a avut în vedere în concret sumele implicate și impactul asupra echilibrului bugetar. Astfel, spre exemplu, în semestrul II al anului 2010, impactul menționat se referea la 6.990

milioane lei, respectiv 1,4% din produsul intern brut estimat al României pentru anul 2010. Este relevant a menționa faptul că estimările de creștere economică (ale PIB) au suferit rectificări în minus pe parcursul perioadelor care au urmat.

De asemenea, conform Curții Constituționale este vorba în fapt de un număr de aproximativ 27.700 de hotărâri executorii existente până la data de 31 decembrie 2010, privind creanțe salariale în valoare de peste 8.028,252 milioane lei care, executate simultan și necontrolat, ar implica un important dezechilibru bugetar, suma totală reprezentând 1,4% din PIB -ui estimat pentru anul 2012, precum și 19,5% din plafonul nominal al cheltuielilor de personal aferente bugetului pe anul 2012. (a se vedea Decizia 1533/2011, pct. II - 3 par. al V-lea).

Față de aceste date, apare că față de cele reținute în sentința în prezent recurată se impun însă cele statuate de Curtea Constituțională în decizia citată și a datelor prezentate de Guvern în notele de fundamentare și în expunerile de motive ale actelor normative incidente în cauză.

Evenimente precum declanșarea împotriva României a procedurii de deficit excesiv în luna mai 2009 sunt întru totul relevante, întrucât în condițiile în care încă din acel an țara prefigura un deficit prea mare în raport cu exigențele unei economii stabile, este limpede că plata într-un singur an a unor sume reprezentând procente întregi din PIB este în fapt de natură a afecta stabilitatea economică și financiară a țării. Notorietatea acestor fapte nu poate fi negată. De asemenea, chiar dacă statul a emis o succesiune de acte normative de amânare a executării hotărârilor, este de amintit că, pe parcursului anilor 2009, 2010 și 2011 spațiul cheltuielilor bugetare pe care le-a putut angaja Guvernul a continuat să fie unul limitat, evoluțiile economice culminând cu măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010 și cu creșterea TVA, încheierea acordurilor cu FMI, și bugete marcate de necesitatea stringentă a evitării unor deficite de lichiditate, precum și revizuirea continuă, în minus, a estimărilor de creștere economică și de aici a sumelor de care bugetul statului ar dispune pentru a efectua plățile necesare funcționării sale, atât pe parcursul anului 2011 cât și în anul 2012.

Cele de mai sus creionează deci faptul că adoptarea reglementărilor în cauză a fost determinată de circumstanțe excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere substanței înseși a drepturilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 71/2009, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței neerodată de inflație și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Chiar și numai de pe terenul Convenției, un alt element care trebuie avut permanent în vedere este marja de apreciere recunoscută în jurisprudența CEDO statului, asupra măsurilor de interes public sau de utilitate publică reclamate de situații economice complexe, chiar dacă acestea pot presupune limitări ale unor drepturi prevăzute de Convenție. Noțiunea "utilitate publică" este amplă prin natura sa. în mod special, decizia de a adopta legi referitoare la chiar privarea de proprietate presupune analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerând că este normal ca legiuitorul sa dispună de o largă marjă in politica sa economică și sociala, C. a declarat că respectă, modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care judecata statului se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (Maia Atanasiu s.a. c. României, 12 octombrie 2010, par. 166, citând și James si alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, par. 46, Fostul rege al Greciei si alții, 23 noiembrie 2000, par. 87, si Broniowski c. Poloniei, 22 iunie 2004, par. 149).

Mai este de menționat în acest punct că problema care generează temporizarea plăților nu este atât complexitatea procesului de executare a hotărârilor, cât de efectele pe care această executare - a tuturor titlurilor executorii - le-ar avea asupra stabilității economice și financiare a țării, ca urmare a dezechilibrării bugetului statului. C. Europeană a Drepturilor Omului recunoaște apariția unor asemenea probleme sistemice semnificative, în care existența unui număr semnificativ de situații similare și impactul lor cumulat asupra situației statelor reclamă o altă modalitate de acțiune decât aceea a rezolvării individuale a fiecăreia dintre ele. Sunt în acest sens relevante considerațiile ce rezultă din aceeași cauză M. Atanasiu s.a c. României, (par. 80 și urm., 233 și urm.).

De asemenea, CEDO recunoaște S. lor părți ale Convenției o marjă de apreciere în reglementare. Astfel, C. consideră că "adoptarea Legilor pentru stabilirea echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implicând în mod obișnuit un examen al chestiunilor politice, economice și sociale_ autoritățile naționale se află în principiu mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest scop și [C. ] le respectă alegerea, în afară de situațiile în care aceste alegeri se arată ca în mod manifest lipsite de bază rezonabilă" (Decizia din 7 februarie 2012, în cauza Ana M. Frimu s.a. contra României, par. 41).

În același sens sunt reperele menționate de o altă instanță supranațională, C. de Justiție a Comunităților Europene pentru situația în care instanța de judecată ar controla modalitatea în care

"statul" ar lua măsuri adresate unei situații economice: - ,,în situația evaluării unei situații economice complexe, administrația beneficiază de o amplă putere de apreciere. La controlarea legalității exercitării unei astfel de puteri, judecătorul trebuie să se limiteze la a examina dacă ea nu conține vreo eroare vădită sau o deturnare de putere, dacă autoritatea administrativă în cauză nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere." (Cauza A.Racke/Hauptzollamt Mainz, 98/78, hotărâre din 25 ianuarie 1979).

Față de toate acestea, nu poate fi validată analiza limitată la reproducerea jurisprudenței consacrate a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia problemei executării hotărârilor judecătorești, fără referire Ia marja de apreciere a statului asupra măsurilor de interes public, alta decât enunțarea faptului că nu este respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.

Măsurile instituite prin acte normative au avut în vedere ansamblul debitelor acumulate împotriva statului, considerându-se, echitabil, că în măsura în care acestea ar fi executate, aceasta s-ar face concomitent, fără discriminare între titularii creanțelor, iar nu având în vedere cuantumul punctual al creanțelor unor creditori sau categorii de creditori angajați ai instituțiilor publice. De asemenea, din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă cu suficientă evidență că întârzierea sau suspendarea executării unor hotărâri judecătorești sunt tratate în mod nuanțat, luându-se în calcul toate împrejurările în care survin asemenea incidente, astfel încât ele nu sunt considerate în mod automat încălcări ale Convenției, în modalitatea în care s-a conchis prin hotărârea de la fond.

în acest context se cuvine a fi efectuată evaluarea O.U.G. nr. 71/2009 din perspectiva respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenție, precum și a dreptului de proprietate, consacrat de art. 1 din Protocolul nr.l la Convenție. După cum am arătat, cele de mai sus nu se regăsesc în analiza instanței de fond.

Este evident că dispozițiile O. U. G. nr. 71/2009 respectă toate aceste condiții. Pentru aceste motive, se cuvine a fi admis prezentul recurs, iar contestația care face obiectul prezentului dosar se cuvine a fi admisă.

Verificând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs a actelor și lucrărilor dosarului și față de dispozițiile legale în materie tribunalul constată că acesta este fondat pentru argumente ce vor fi expuse în continuare:

Reținem că, la momentul actual există un număr destul de ridicat de hotărâri judecătorești irevocabile având ca obiect plata unor drepturi salariale ale personalului din sistemul judiciar, dar și a altor categorii sociale, hotărâri judecătorești pronunțate intr-un interval de timp scurt, a căror punere in executare este de natură a produce efecte semnificative asupra bugetului de stat.

Această situație impune în mod necesar identificarea unor resurse suplimentare apte să asigure efectuarea plății sumelor stabilite prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile, în contextul crizei economice și pentru a nu afecta alte categorii sociale, ceea ce presupune în mod obiectiv un anumit interval de timp.

Această situație este în acord cu jurisprudența constantă a CEDO ";(Cauza Burdov contra

1. iei) în acest sens fiind de reținut faptul că "autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica cele mai adecvate mijloace pentru punerea in executare a hotărârilor judecătorești";. Bineînțeles este necesar ca acest termen să nu depășească intervalul de timp strict necesar

   identificării unor soluții optime pentru asigurarea resurselor necesare plății acestor drepturi salariale restante.

   În această ordine de idei, prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, procedura de executare a fost eșalonata în mai multe etape, după cum urmează:

   • in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

   • in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

   • in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

   • in anul 2015 se plutește 25% din valoarea titlului executoriu;

   • in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

În același timp, prezintă o deosebită relevanță în această speță prevederile art. 1 alin 2 din OUG nr. 71/2009 conform cărora :";In cursul termenului prevăzut la alin 1 orice cerere de executare silită se suspendă de drept";.

Prin Decizia nr. 188 /_ a Curții Constituționale fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, C. apreciind că există o stare de fapt obiectiva, cuantificabila și independenta de voința Guvernului, care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului roman, astfel că ordonanța de urgența a fost adoptată în vederea atenuării efectelor de criza economica generalizata, adoptarea măsurii criticate reclamând, in mod indubitabil, urgenta. In aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului Guvernul a ales adoptarea acestei ordonanțe de urgenta, fiind în opinia noastră într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin 4 din Constituția României raportat la implicațiile financiare legate de punerea in executare a acestor hotărâri judecătorești irevocabile pentru apărarea stabilității economice a statului roman.

Analizând cauza și sub aspectul Convenției Europene a Drepturilor Omului, reținem că art. 6 §1 din Convenție statuează că "orice persoană, are dreptul la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil..";. În mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a exprimat principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătorești este garanția unui proces echitabil și că punerea în executare a unei obligații ce incumbă statului sau agenților săi trebuie să se facă din oficiu. În acest sens: "C. reamintește părților că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. … or, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. (Șandor c. României hot. din data de 24 martie 2005). C. reamintește că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu poate rămâne fără efect în defavoarea unei părți. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o

perioadă lungă de timp

. (Ruianu c. României hot. din data de 17 iunie 2003).

Drept urmare, potrivit jurisprudenței instanței europene, în materie civilă, termenul rezonabil impus de art.6 §1 din convenție acoperă ansamblul procedurilor de fond, inclusiv a celor de executare a hotărârilor judecătorești (Poiss c. Austria, Pinto de Oliveira c. Portugalia) cu consecința că executarea unei hotărâri judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie să fie considerată ca parte integrantă din noțiunea de proces, în sensul art. 6 § 1 . Astfel, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi c. Italia).

Astfel cum a statuat C. Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hornsby c. Greciei și Sandor c. României, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.

Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau o întârzie, garanțiile art. 6 §1 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, instanța constată, în deplin acord cu jurisprudența instanței europene, că nu este oportun ca o persoana care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Metaxas c. Greciei).

Raportat la considerentele mai sus expuse, considerăm că administrația de stat nu poate, prin componentele sale, să ignore dispozițiile Convenției europene, adoptând reglementări legale care să-i creeze o situație favorabilă în raport de alți debitori și pe baza cărora să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, data la care își va îndeplini efectiv obligațiile ce i-au fost stabilite în sarcină prin titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătorești irevocabile, mai ales dacă în acest fel se întârzie foarte mult executarea obligațiilor sale.

Pe de alta parte însă, în acord cu cele expuse anterior, tribunalul observă că executarea obligațiilor a fost doar amânată, că, deși autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa, CEDO a apreciat că, în situații de excepție, stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsura ce intră in marja de apreciere a statului.

În același sens este de observat hotărârea instanței de contencios european în cauza Dumitru contra României, în care într-o speță similară a statuat că, deși reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive, autoritățile statului au respectat mecanismul de eșalonare, sumele au fost actualizate, nefiind afectată însăși substanța dreptului, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, măsurile dispuse fiind proporționale cu scopul urmărit, anume restabilirea echilibrului bugetar și fiind considerate ca urmărind un scop de utilitate publică.

Reținând, așadar, incidența în cauză a prevederilor OUG nr. 71/2009 precum si conformitatea acestei ordonanțe cu Constituția României si prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, tribunalul va constata că, contestația la executare formulată este întemeiată, executarea silita începută in dosarul execuțional nr. 217/2008 al executorilor judecătorești asociați

O. -Ț. fiind suspendată de drept, în temeiul art. 1 alin 2 din OUG nr. 71/2009.

In aceste condiții, văzând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 si art. 312 Cod procedura civila tribunalul va admite recursul declarat de

1. de A. C. prin președinte V. M., împotriva sentinței civile nr. 13841 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în întregime în sensul că se va admite contestația la executare formulată de contestatoarea recurentă și se va anula poprirea înființată pe sumele datorate intimatei Maghear M. de Trezoreria C. conform înștiințărilor comunicate sub nr. 764/_ .

   PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

   D E C I D E :

   Admite recursul declarat de C. de A. C. prin președinte V. M., cu sediul în C. -N.

   , Piața Ș. cel M., nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr.13841 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în întregime în sensul că admite contestația la executare formulată de contestatoarea recurentă și anulează poprirea înființată pe sumele datorate intimatei M. M. de Trezoreria C. conform înștiințărilor comunicate sub nr. 764/_ .

   Decizia este irevocabilă.

   Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

   P.		JUDECĂTOR			JUDECĂTOR
   E. B.	S.	T.	I.	N. B.

   GREFIER

   1. T.

Red.S.T./C.B./2 ex.

J. fond: T. an Ș. -B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia civilă nr. 393/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Decizia civilă nr. 287/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Sentința civilă nr. 12453/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Decizia civilă nr. 74/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Decizia civilă nr. 442/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Decizia civilă nr. 201/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Decizia civilă nr. 482/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare Sentința civilă nr. 6835/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare