Decizia civilă nr. 2276/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINIS/RATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2276/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
M. H. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant C. Local al M. Z. - P. L. Z., împotriva sentinței civile nr.4998 din _
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata- pârâtă M. A., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) recuperare sume suplimente salariale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant C. Local al M. Z. - P. L. Z., avocat Cobzaș Adela din Baroul Sălaj, lipsă fiind intimata- pârâtă M. A. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimata- pârâtă M. A. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Reprezentantul recurentului- reclamant C. Local al M. Z. - P.
L. Z., avocat Cobzaș Adela depune la dosar copia deciziei nr.130 din 12 august 2010 din care rezultă că intimata-pârâtă M. A. nu mai este angajata recurentei-reclamante.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului- reclamant C. Local al M. Z. - P.
L. Z., avocat Cobzaș Adela susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea soluționării cauzei pe fond.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4998/0_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios
administrativ a reclamantului C. | LOCAL AL M. Z. | - P. | L. | Z. | , |
formulată împotriva pârâtei M. A. | , pentru recuperare sume. |
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea sa, reclamanta P. locală Z. a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei M. A., angajat al său în calitate de polițist, la recuperarea sumei de 1917 lei, sumă ce i-a fost acordată conform Contractului Colectiv de Muncă și pentru care s-a dispus recuperarea, prin decizia nr. 15/_ a Camerei Curții de Conturi Sălaj, în sarcina conducătorului instituției reclamante.
În esență, cererea de chemare în judecată este motivată cu aceea că Directorul Executiv Adjunct al Poliției Locale Z. a emis, în temeiul art. 84 lit. b) și 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, deciziile nr. 132/_ și nr. 156/_, privind cuantumul și modalitatea de recuperare a sumelor constând în suplimente salariale acordate în baza HCL nr. 71/2010, conform anexelor 1-3, care fac parte integrantă din aceste decizii.
Prin întâmpinare, pârâtul își întemeiază refuzul prin aceea că în virtutea Legii nr. 84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în prezent este exonerat de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile mai sus menționate, pe care personalul din sectorul bugetar este obligat să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii (fila 18).
Instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție asupra căreia deliberând, a reținut următoarele:
Raportat la prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, instanța a observat că aceasta nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Practic, în acest domeniu de reglementare, s-a păstrat similaritatea de procedură care a existat, până la un moment dat, și în dreptul muncii privind răspunderea materială a angajatului, fie pe bază de angajament, fie prin decizie de imputare, care ulterior deveneau titluri executorii, prin investire cu formulă executorie și respectiv epuizarea termenului de 30 de zile, pentru exercitarea căii de atac a contestației, în instanță.
Ordinul, respectiv dispoziția de impunere nu are natura juridică a unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit. d) și lit.
e) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ.
În prezent, dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 sus evocate, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la funcționarii publici și neatacat în instanță, însă potrivit art. 117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației
muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.
Astfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu";.
Reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea funcționarului public, angajat al său, la recuperarea unei sume deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor; cererea reclamantului apare astfel ca fiind mai degrabă o cerere de executare silită.
Într-o atare situație, nimic nu împiedică instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, așa încât, acțiunea promovată în instanță apare inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. L. Z., solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond în vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivele de recurs reclamanta arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_
.
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar unitatea recurentă a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la recurentă, alții au fost transferați la alte unități, prin urmare, recurenta nu avea posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni, recurenta a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților, dar demersul acesteia a rămas fără succes, întrucât nu a obținut un asemenea angajament.
În altă ordine de idei, respectivele decizii emise de reclamantă cu tabele anexate au fost expediate pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. In acest context recurenta în imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu se proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor in parte.
În mod contrar celor reținute de instanță, recurenta a solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la O.G. nr. 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Nou lui cod de procedură civilă, care va intra in vigoare in viitor.
În ceea ce privește Ordonanța 2/2001 se apreciază că aplicarea acesteia este exclusă din moment ce art. 117 din Legea nr. 188/1999 menționează expres
că prezenta lege se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.
În esență, arată recurenta că s-a solicitat a se reține analogia cu normele administrative, iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de recurentă nu îmbracă forma unui act administrativ comun sub nicio formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
Oricum, in alin. 2 din pag. 3 a sentinței recurate instanța de fond apreciază că este decizia emisă de reclamantă este un act administrativ special dar aplică normele ce reglementează regimul contravențiilor.
În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este in vigoare consideră că sub acest aspect sentința este nelegală, in contradicție cu Constituția, cu codul civil și cel de procedură civilă în vigoare.
Chiar dacă Noul Cod de procedură civilă ar fi intrat în vigoare la 01 septembrie 2012, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 76/2012, "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare";, acțiunile recurentei fiind depuse anterior acestei date de_ .
În altă ordine de idei, se menționează că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj, (alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de reclamantă, dosare care in prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .
Raportat la toate aceste aspecte, se solicită casarea sentinței cu trimitere spre judecare (pe fondul cauzei) la Tribunalul Sălaj.
În data de_, intimata pârâtă M. A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 9-10), solicitând respingerea ca nefondat a recursului formulat.
În motivare, intimata a arătat că a beneficiat, într-adevăr, de suma solicitată care a reprezentat drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
Temeiul legal pentru acordarea acestor sume a fost Contractul Colectiv de Muncă nr. 1065/_ . Acest contract colectiv de muncă a fost încheiat în baza Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prin urmare cu deplina respectare a prevederilor legale de la data încheierii lui.
În prezent este în vigoare Legea nr. 84/2012. Este adevărat că aceasta nu se referă la contractul colectiv de muncă, ci la amnistia fiscală. Raportat la această lege nu mai are relevanță dacă aceste drepturi speciale au fost sau nu justificate la data acordării lor. De asemenea, prin intervenția legii mai sus amintite sunt ineficiente juridic constatările si deciziile Curții de Conturi.
Atâta timp cât temeiul legal al formulării prezentei acțiuni a fost lipsit de efecte prin intervenția legiuitorului, nici acțiunea din prezentul dosar nu mai are suportul legal necesar pentru a justifica restituirea sumelor.
In conformitate cu prevederile art.2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012, se aprobă exonerarea de la plata a sumelor reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a constatării de Curtea de Conturi a unor prejudiciu, astfel că aceste mențiuni exprese care reglementează exact situația pârâtei sunt lipsite de echivoc și de orice dubiu.
Aceasta a fost soluția adoptată și de Curtea de A. C. într-o situație identică a unui coleg de serviciu, soluție pronunțată în dosarul civil nr._ .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ. Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Obiectul recursului constă în chestiunea dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni judiciare.
În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din același act normativ prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din cele ce preced rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, alta decât un funcționar public sau pentru care nu există alte norme legale speciale de angajare a răspunderii.
In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse de la parat. Insa paratului în cauză i-au încetat raporturile de serviciu cu reclamanta astfel încât nu există posibilitatea punerii in aplicare a acestor decizii prin retineri din salariu.
Având în vedere că paratul nu mai desfășoară activitate in cadrul autorității reclamante, recuperarea acestor sume nu este posibila decât pe calea dreptului comun. In prezent insa deciziile de impunere sus indicate nu sunt prevazute de Legea nr. 188/1999 sau de Codul de procedura civila ca fiind titluri executorii, o asemenea prevedere urmind a fi inclusa in Legea nr. 188/1999 prin Legea nr. 76/2012 la data intrarii sale in vigoare dar cu aplicabilitate doar pentru titlurile executorii ce se vor emite dupa acea data.
Neavind un titlu executoriu in dreptul comun singura posibilitate a reclamantei in vederea recuperării acestei sume este aceea de a actiona in justitie parata in vederea constituirii unui titlu executoriu in masura in care pretentiile sale vor fi găsite justificate.
In aceste conditii in care parata nu mai este functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca admisibila intrucit nu incalca principiul legea specială derogă de la legea generală, și nici prevederile art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, neexistând o altă cale de recuperare a acestor sume.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în baza textelor de lege sus menționate și a art. 3041C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instanțe, reținând ca acțiunea este admisibilă prim prisma celor mai sus analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 4998 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. M. H.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: D.D.I.
